Femeile mironosiţe, lecţia curajului care depăşeşte bărbăţia
Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor)
Pericopa acestei duminici, în relatarea Sfântului Evanghelist Marcu, ne prezintă două episoade: punerea în mormânt a Mântuitorului și venirea femeilor mironosițe la mormântul gol. Primul episod încheie șirul Sfintelor Patimi ale Domnului, iar cel de-al doilea deschide șirul arătărilor Domnului după Sfânta Sa Înviere. Cu alte cuvinte, prin aceste două episoade avem esențializată noua realitate a vieții nestricăcioase și veșnice dobândită prin moartea și Învierea Mântuitorului.
În toate Evangheliile, relatarea Patimilor se sfârșește cu descrierea sobră a îngropării Trupului lui Iisus de către Iosif. Îngroparea adeverește realitatea morții Mântuitorului și de aceea a constituit de la început un element de bază al credinței Bisericii, așa cum se vede din primele mărturisiri sau simboluri de credință. Relatările evangheliștilor introduc un personaj necunoscut până acum, Iosif din Arimateea, despre care Sfântul Evanghelist Marcu ne dă câteva informații, și anume că era „sfetnic cu bun chip”, adică membru al Marelui Sinedriu, care „nu se învoise cu sfatul și cu fapta lor” (cf. Luca 23, 51) și că aparținea celor care așteptau Împărăția lui Dumnezeu. Acesta „îndrăznind” a cerut de la Pilat Trupul lui Iisus. Guvernatorul roman, după ce s-a încredințat de moartea lui Iisus, a dăruit lui Iosif Trupul mort, care cu sprijinul lui Nicodim (Ioan 23, 53) l-a îngropat în mormânt nou, tăiat în stâncă, mormânt care era evident al său și „în care nimeni niciodată nu mai fusese pus” (Luca 23, 53). Îngroparea se face în grabă, fără a se pregăti trupul mortului după cum era obiceiul. Acum capătă sens scena din Betania, când o femeie a spart vasul de alabastru cu un parfum prețios, îmbălsămându-L pe Iisus. Până și acest lucru a fost prevăzut de Iisus. El știa că, din cauza grabei, nu va putea fi îmbălsămat, acceptând gestul anticipativ al femeii.
Referitor la mormânt, din cele relatate de Sfântul Evanghelist Marcu ne dăm seama că este vorba de un mormânt solid, în care cu greu ar putea pătrunde cineva. Totodată, e un mormânt pentru un singur trup. Deschizătura mormântului a fost acoperită cu o stâncă foarte grea, care ținea loc de ușă. Matei vorbește și de paznicii trimiși de sinedriști însărcinaţi cu păzirea strașnică a Trupului mort al Mântuitorului (Matei 27, 64-66).
Toată această scenă se petrece în seara zilei Răstignirii, adică Vineri, care este înaintea Sâmbetei, ajunul marii sărbători a Paștilor, când nu trebuia să rămână pe cruce trupurile celor morți conform cu dispozițiile din Deuteronom 21, 22 ș.u. Știm din tradiția iudaică că în ziua de sabat nu se puteau îngropa morții, aceștia puteau fi doar spălați. Oricum, tradiția impunea ca morții să fie îngropați cât mai repede, chiar în ziua decesului. Răufăcătorii, tâlharii și cei spânzurați trebuiau coborâți din copaci sau de pe cruce înainte de apusul soarelui. Evreii considerau îngroparea o datorie sacră, care avea prioritate chiar și în raport cu circumcizia propriului fiu.
Îngroparea a fost urmărită de femeile mironosițe, Marcu amintind pe Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosif. Ele priveau cu luare minte toată scena îngropării Domnului. Marcu folosește verbul grecesc etheoroun, cu bună știință, pentru a arăta marea atenție cu care femeile priveau și, mai mult de atât, contemplau în duh de rugăciune smerenia lui Dumnezeu. Lucrul acesta face trecerea spre evenimentul Învierii, de aici înțelegând îndrăzneala și credința femeilor care n-au vrut să neglijeze sarcinile legate de îngropare pentru Învățătorul pe care L-au văzut mort.
Venirea femeilor mironosițe la mormântul gol (cf. Matei 28, 1-8; Luca 24, 1-11; Ioan 20, 1-11). Toate Evangheliile sfârșesc cu Învierea lui Hristos, făcând referință la mărturiile despre aceasta, cum ar fi venirea la mormântul gol sau arătarea Celui înviat, fără însă a descrie însuși evenimentul Învierii. Învierea inaugurează o lume nouă, care nu face parte din legile acestei lumi. Învierea o vede numai cel credincios, cu ochii credinței, iar pe Domnul Cel înviat Îl întâlnim în Tainele Bisericii, după cum L-au întâlnit cei doi Ucenici în Emaus la frângerea pâinii (cf. Luca 24, 30-31).
După relatarea Sfântului Evanghelist Marcu, femeile vin la mormânt după ce a trecut Sâmbăta, deoarece de sabat nimeni nu se putea deplasa. Mai mult, în anul acela sabatul a coincis cu Paștile. Nimeni n-ar fi îndrăznit să se deplaseze sau să întreprindă orice altă acțiune în afara celor ritualice. La mormânt vin trei femei: Maria Magdalena, Maria lui Iacov și Salomeea, ca să ungă cu miresme Trupul lui Iisus cel îngropat. Cea mai apropiată definire a timpului vizitei „pe când răsărea soarele” (v. 3) este socotită de mulți bibliști în neconcordanță cu expresia de la începutul aceluiași verset, „foarte de dimineață”. De aceea s-au propus mai multe variante regăsite și în comentariile Sfinților Părinți: femeile au plecat foarte dimineață, dar au ajuns la mormânt pe când răsărea soarele; răsăritul soarelui are înțeles teologic, simbolizând ridicarea din mormânt a Soarelui Celui înțelegător al dreptății; este posibil ca să nu se înțeleagă chiar răsăritul soarelui, ci zorii zilei, puțin mai înainte de răsărit; femeile nu au venit toate deodată, ci unele foarte de dimineață, iar altele după răsăritul soarelui. Definirile temporale ale evangheliștilor au o oarecare elasticitate, de aceea sunt și însoțite de expresii și adverbe temporale care permit un interval mai larg de timp decât termenul inițial.
La mormânt se petrece o minune. Femeile se apropie de mormânt și constată că intrarea mormântului este blocată de o stâncă mare. Ele se întreabă cine le va deschide mormântul. În același timp, ridicându-și privirea constată că de fapt stânca este deplasată de la intrarea mormântului. Așadar, stânca este deplasată atunci instantaneu, în chip miraculos, tocmai pentru a îndepărta orice suspiciune. Ele nu văd cine a deplasat-o. Din relatarea Sfântului Evanghelist Marcu înțelegem că își plecară ochii în momentul acela. Astfel miracolul rămâne intact. Dacă femeile ar fi găsit mormântul deschis, atunci s-ar fi putut bănui că Apostolii au venit și au furat Trupul Domnului, așa cum presupuneau iudeii.
După constatarea minunii, femeile intră în mormânt, iar acolo văd un tânăr șezând în partea dreaptă îmbrăcat în veșmânt alb. Avem de-a face cu o arătare îngerească. Întâi de toate, Îngerul văzând tulburarea femeilor încearcă să le liniștească. Apoi le întreabă pe cine caută. Întrebarea însă nu capătă răspuns, tot Îngerul va răspunde. Femeile sunt atât de tulburate, încât nu pot articula câteva vorbe. Același Înger le adresează mesajul Învierii. Iisus Cel răstignit nu Se mai află printre cei morți. Este de remarcat folosirea verbului grecesc la pasiv „a fost înviat” (egerthe), chiar dacă poate avea și sens activ, deoarece Tatăl este cel care L-a înviat pe Iisus. Pentru a-și întări spusele, Îngerul arată locul unde se aflase Trupul mort al Domnului.
Îngerul spune femeilor să vestească faptul acesta Ucenicilor și, de asemenea, să spună acestora că Îl vor întâlni pe Hristos Cel înviat în Galileea, așa cum le făgăduise. Astfel, femeile sunt cei dintâi primitori ai mesajului Învierii. Dintre toți Ucenicii, Îngerul amintește numele lui Petru. Această referire nominală viza ca acest Ucenic să fie încredințat că, în ciuda întreitei lepădări, el nu a pierdut încrederea și iubirea Domnului, de vreme ce după lepădare au urmat lacrimile de pocăință.
Cele trei femei ies din mormânt cu sentimentul acut de „cutremur și uimire” (tromos kai ekstasis). Atât vestea primită, cât și arătarea îngerească de la mormânt le fac pe femeile mironosițe să fie cuprinse de cutremurare, de spaimă și chiar de o pierdere a rațiunii, ceea ce redă faptul că ele au fost stăpânite de o teamă sfântă raportat la evenimentul Învierii Domnului, lucru care le determină să nu spună nimănui nimic.
Așadar, femeile mironosițe ne arată mormântul gol, unul din cele mai puternice și extraordinare episoade din Evanghelie. Mesajul conținut de imaginea acestui mormânt gol este că moartea a fost biruită odată pentru totdeauna. Grădina în care fusese mormântul Domnului redevine paradis. Mormântul gol este o altă imagine a paradisului, o imagine a Ierusalimului ceresc. Sfântul Irineu Lyon atribuie grădinii în care se afla mormântul Domnului taina grădinii Raiului. Dacă grădina Raiului este locul în care moartea a intrat în lume, grădina în care se găsește mormântul Mântuitorului Hristos este locul în care Viața și Învierea și-au făcut apariția în lume. În locul lui Adam și al Evei, îi vedem pe Iosif din Arimateea și pe Nicodim și le vedem mai ales pe femeile mironosițe, venite să ungă cu miresme Trupul Domnului. În locul Heruvimilor și al sabiei de flacără vâlvâitoare care interzicea intrarea în grădina Raiului, îi vedem pe Îngerii Învierii, vestind că Cerurile s-au redeschis, că Raiul cel adevărat este din nou accesibil oamenilor datorită Învierii lui Hristos.
Protos. lect. dr. Nicolae M. Tang
Sursa: http://ziarullumina.ro.
-->
Răspunsuri