Sursă: Lumina lui Hristos – antidotul la miopia spirituală - Chilia "Buna-Vestire"
Lumina lui Hristos – antidotul la miopia spirituală
Duminica a 6-a după Paşti (Vindecarea orbului din naştere)
Răstimpul dintre marele praznic al Învierii Domnului Hristos și sărbătoarea Cincizecimii este unul în care Biserica ne invită să aprofundăm înțelesurile adânci ale celui mai mare eveniment din istoria umanității: Învierea lui Hristos, care este biruința asupra morții şi asupra păcatului.
Biserica a găsit că este potrivit ca timp de cincizeci de zile să căutăm să înțelegem acest dar minunat pe care Dumnezeu l-a făcut omului, învingând moartea, răstignindu-Se pentru noi, jertfindu-Se din dragoste desăvârșită. Toate fragmentele evanghelice care se citesc în Duminicile după Paști sunt o invitație de a ne adânci înţelegerea cu privire la Învierea lui Hristos.
Pericopa evanghelică din Duminica a 6-a după marele praznic al Învierii Domnului ne vorbește despre minunea săvârșită de Hristos cu un orb din naștere.
Apostolii erau într-o dilemă, pe care I-au împărtășit-o Domnului Hristos. Ei întrebau cine a păcătuit, dacă acest orb s-a născut în felul acesta: el sau părinții lui? Domnul Hristos le răspunde că nici părinții nu au păcătuit, cu atât mai puțin orbul, ci a fost rânduit să se nască în felul acesta pentru ca Dumnezeu-Omul să arate întregii lumi că El este Lumina cea adevărată. Sau în exprimarea Sfântului Chiril al Alexandriei: „Nu s-a născut acest om orb pentru păcatele lui sau ale părinţilor lui, dar, deoarece i s-a întâmplat să pătimească aceasta, e cu putinţă ca şi în el să Se slăvească Dumnezeu”1.
Prin această minune este slăvit Dumnezeu în lucrările Sale minunate față de oameni. Nu orice infirmitate a trupului trebuie să aibă drept cauză obligatorie păcatele omului, pentru că este o taină a lui Dumnezeu. El știe cel mai bine de ce unii suferă de anumite infirmități ale trupului sau ale sufletului.
Hristos, Lumina lumii, ia pământ, scuipă în acesta și face tină, pe care o aplică pe ochii orbului, rugându-l să meargă la scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuiește „trimis”). Spălându-se, orbul rămâne uimit, pentru că și-a căpătat vederea.
Domnul a făcut gestul amestecării țărânii cu saliva Lui, trimițându-ne cu mintea la momentul în care a fost creat primul om. Atunci, Dumnezeu a luat țărână și l-a modelat pe om, suflând asupra lui suflare de viață – harul cel necreat al Dumnezeirii Celei unice. La fel, Hristos ni Se arată a fi Creatorul, trimisul lui Dumnezeu-Tatăl în această lume: „Dumnezeu fiind bun îi face părtaşi de chipul Domnului nostru Iisus Hristos şi-i zideşte după chipul şi asemănarea Lui, ca, printr-un astfel de har, cunoscând chipul, adică pe Cuvântul Tatălui, să poată să dobândească prin El înţelegerea Tatălui şi cunoscând pe Făcătorul să trăiască viaţă mulţumită şi cu adevărat fericită”2. Sfântul Teolipt al Filadelfiei subliniază această corelaţie între crearea primului om şi vindecarea orbului din naştere: „Acest lucru Îl vesteşte în chip foarte limpede pe Mântuitorul drept ziditor al omului. Căci cine dintre oameni va putea deschide cu lut ochii unui orb, decât Cel care l-a plăsmuit din pământ pe om (Facere 2, 7), Acelaşi ia acum şi lut şi plăsmuieşte ochii trupului”3.
Scăldătoarea Siloamului primea apa dintr-un loc numit Ghihon, care se tâlcuiește „fântâna fecioarei”. Hristos S-a născut din Fecioara Maria, din pântecele ei preacurat, ca dintr-o fântână curată şi neprihănită, fiind trimisul lui Dumnezeu-Tatăl în această lume ca să ne vindece de miopia spirituală.
Consistența acestei minuni rezidă în faptul că orbul, după vindecare, devine văzător de Dumnezeu. Nu primește numai darul unei vederi fizice, ci are capacitatea – darul lui Dumnezeu primit în inima lui – de a vedea cele profunde, dincolo de cele care ni se înfățișează vederii trupești.
Orbul vindecat avea disponibilitatea lăuntrică de a vedea dincolo de aparențe. Știa să se uite dincolo de cele care nouă ni se înfățișează și peste care nu trecem. Noi nu trecem înspre partea nevăzută, care se ascunde întotdeauna în spatele vizibilului. A căpătat darul de a „vedea” nevăzutul.
Cărturarii și fariseii manifestau, din nefericire, alergie față de toate lucrările lui Dumnezeu-Omul. Ei nu au putut să accepte că orbul a fost vindecat de Hristos, conform mărturiei pe care el le-a dat-o.
Prin retina spirituală se luminează universul nostru lăuntric
Orbul din naștere a primit nu numai vederea fizică – prin care s-a putut bucura de tot ceea ce era în jur -, ci Domnul i-a dăruit retina spirituală, morală, de a capta lumina dumnezeiască și de a o transforma într-o mărturisire deosebită şi convingătoare. În acest sens, Sfântul Chiril al Alexandriei precizează: „Un har îndoit a primit, precum se vede, orbul de odinioară, de la Hristos: i s-a deschis împreună cu ochii trupului şi mintea. Şi precum soarele nostru dă lumină ochilor trupeşti, lumina cea prin Duhul se sălăşluieşte ca o rază spirituală în cele dinlăuntru şi ia loc în inimă”4.
Retina este un strat subțire, format din celule fotosensibile. Aceasta este plasată în spatele globului ocular, captează lumina și o transformă într-un impuls nervos. Acesta este procesul pe care noi îl numim „vedere” și în acest sens noi spunem că vedem.
Orbul din naștere a fost înzestrat de Hristos cu o retină duhovnicească, care avea capacitatea să asimileze lumina spirituală, pe care a transpus-o într-un dialog apologetic deosebit de frumos şi profund.
El a fost interpelat de către farisei și cărturari, care au încercat să îl manipuleze, spunându-i că Cel care l-a vindecat nu este de la Dumnezeu, nu este un Om sfânt, pentru că a încălcat ziua sâmbetei. Spre disperarea acestora, orbul intră în dialog cu ei. Domnul i-a dăruit o logică imbatabilă, care izvora din retina spirituală, care a asimilat lumina lui Hristos primită în suflet. Orbul le spune: „Nu știu dacă este păcătos, nu ține de mine, este problema voastră. Eu una știu, am o evidență, pe care nu o pot nega, am fost martorul ei și o trăiesc în viața mea: văd! Nu încercați să îmi spuneți că pot lovi cu pumnul vântul sau să albesc tăciunele”. „Nu voi nega puterea Celui ce m-a vindecat, nu voi tăgădui harul. Căci am ceea ce doream odinioară (…). Am în văz cele ce le aveam înainte numai în urechi. Îmi străluceşte lumina în jur, lumina soarelui. Ochiul meu este înconjurat de frumuseţea unor vederi necunoscute înainte”5.
Cărturarii și fariseii au continuat dialogul cu acest orb, întrebându-l cum i s-a întâmplat acest lucru. Orbul le povestește cum s-a desfășurat minunea. Chiar dacă au fost puși în fața unei mărturii pe care nu o mai puteau contesta, fariseii și cărturarii, orbi la suflet, i-au spus orbului, care avea o vedere „orbitoare”: „Noi nu știm dacă este de la Dumnezeu sau ucenic al lui Moise, degeaba ne relatezi minunea”.
Orbul intervine, iritându-i și mai mult cu răspunsul pe care l-a dat: „Tocmai în aceasta stă minunea, că voi nu știți Cine este, și El m-a vindecat. Nu putea să asculte Dumnezeu pe cineva păcătos”. Prin urmare, Iisus este de la Dumnezeu.
Când s-au văzut confruntaţi cu o asemenea argumentație, pe care nu o mai puteau destrăma, cărturarii și fariseii au trecut la atacul la persoană. Acesta este modul în care noi procedăm, atunci când nu mai avem argumente în fața cuiva pe care îl simțim că ne domină prin argumentele și logica sa. Fariseii îi spun: „În păcate te-ai născut tu și părinții tăi”, și l-au alungat din sinagogă.
Dacă noi suntem sinceri și Îi încredințăm Domnului cele ale universului nostru lăuntric, El ne dăruiește vindecare și ne ajută să ne recăpătăm vederea spirituală, pierdută în urma păcatului. Păcatul ne întunecă și stinge lumina din noi, transformându-ne în nişte miopi spiritual.
Vederea duhovnicească, dincolo de aparențe
Dacă ne vom încredința lui Hristos, El ne va dărui o retină morală, care să prelucreze lumina duhovnicească, prin care să vedem cele profunde ale lumii de astăzi.
Din păcate, mulți dintre noi suntem orbi sufletește. Nu avem capacitatea de a vedea esența lucrurilor. Ne oprim doar la ceea ce ține de aparență și judecăm, calomniem și batjocorim foarte ușor. Nu pătrundem în adâncul inimii celui pe care îl judecăm. Ne lăsăm ademeniți de manipulări, care nu au un fundament rațional, așa cum nu avea niciun fundament real ceea ce spuneau cărturarii și fariseii. Ei încercau să îl determine pe orb să spună că Hristos nu a făcut nimic cu el. Voiau să îl manipuleze într-un fel încât să se renege pe sine însuși. Credeau că orbul „se va clătina în explicarea faptei şi va spune ceva contrar celor dinainte, iar ei, folosindu-se de vreo contrazicere în ceea ce spune acela, să-l descopere ca pe un născocitor şi mincinos”6.
Câți nu sunt alergici, în lumea aceasta, și fac o adevărată „indigestie” la tot ceea ce ține de viața Bisericii, de lucrarea lui Dumnezeu în viețile noastre? Câți nu sunt care ironizează și persiflează și spun că Dumnezeu este o iluzie, că nu există minuni, că sunt doar autosugestii? Întâlnim destui oameni de felul acesta. Sunt orbi spiritual. Nu reușesc să vadă cele de dincolo de lumea aceasta și încep un război cu toți cei care cred și Îl mărturisesc pe Hristos. Nu ştiu că acelea nevăzute sunt determinante pentru viaţa noastră, aşa cum sunt iubirea, credinţa, frumuseţea spirituală sau raţiunea duhovnicească.
Dacă noi asimilăm lumina lui Hristos, pe care o primim în sfintele slujbe și, în mod desăvârșit, când ne împărtășim cu Trupul și Sângele Lui, vom putea da răspuns celor care încearcă să ne clatine și să ne dărâme convingerile lăuntrice și viziunea duhovnicească despre Dumnezeu și trăirea credinței.
Orbul, fără școală, le-a dat un răspuns limpede şi inteligent unor oameni cu foarte multă școală. Adevărata înțelepciune vine din lumina dumnezeiască, nu din altă parte. Şcoala orbului consta în trăirea unei experienţe personale, care nu putea fi contestată niciodată şi care era obiectivată în această mărturisire: „Eu însumi, zice fostul orb, văzând, am devenit dovada puterii Aceluia, arătând în mine frumuseţea iubirii Lui de oameni”7.
Inteligența poate deveni oricând malefică. Diavolul este inteligent. Înțelepciunea, pe care o dăruieşte Dumnezeu, nu poate fi transformată niciodată în ceva malefic. Înțelepciunea este un amestec de inteligență ziditoare cu lumina care vine de Sus.
Ideologie și manipulare orbitoare
Fariseii şi cărturarii au pus la cale, în răutatea şi micimea sufletească, să nege o evidenţă, să desfiinţeze minunea al cărei subiect a fost orbul din naştere.
Atunci când vrei să distrugi o evidenţă sau o experienţă atât de clară, începi să îl interoghezi, să îl anchetezi pe beneficiarul unui asemenea moment atât de radical din viaţa lui.
Să nu ne înşelăm crezând că o asemenea atitudine era specifică numai vremurilor biblice. Din nefericire, o găsim multiplicată şi în timpurile pe care le trăim.
Sunt negate evidenţele, certitudinile credinţei şi experienţele pe care le trăim fiecare în spaţiul Bisericii.
În perioada comunistă, atunci când voiau să manipuleze şi să desfigureze o anumită realitate, să desfiinţeze adevărul, era chemată persoana în cauză la anchetă, la interogatoriu, încât să fie determinată să gândească la fel ca şi cel care o interoga, să spună lucrurile pe care voia să le audă anchetatorul. Acesta încerca să îi spele mintea şi să o convingă să îşi asume realitatea în care el credea, iar nu cea de care persoana respectivă era foarte convinsă.
Această atitudine se numeşte ideologie. În istoria umanităţii toate ideologiile s-au dovedit a fi ucigătoare şi nocive pentru demnitatea persoanei umane.
Când transformăm viaţa într-o ideologie, atunci unica noastră preocupare este de a falsifica adevărul, de a manipula şi de a nega evidenţele. Aşa au procedat fariseii şi cărturarii din Evanghelie. Nu mai contează adevărul în sine, ci interpretarea acestuia, opiniile subiective.
Nu credeţi că lucrurile stau cam la fel şi în lumea în care trăim? Ni se neagă evidenţele, credinţa, minunea pe care o trăim de fiecare dată în Liturghie, prin Împărtăşanie.
De ce credeţi că în vremea pandemiei, marea bătălie s-a dus în jurul Sfintei Împărtăşanii, a Trupului şi Sângelui lui Hristos? Pentru că trebuia negată evidenţa, trebuia brutalizat un adevăr pe care noi, creştinii, îl ştim: nu sunt o simplă pâine şi vin, ci este Însuşi Trupul şi Sângele lui Hristos.
Pentru ideologii acestui veac nu contează experienţa, ci ideile pe care ei le promovează. Contează interpretările tendenţioase, nu adevărul în sine. De aceea, epoca în care trăim se numeşte epocă postadevăr. Totul este fluidizat şi relativizat.
Locul elitei religioase, al fariseilor şi al cărturarilor l-au luat astăzi alţii, care, la fel ca şi aceia, vor să nege evidenţele. Însă dacă noi ne vom propti experienţa vieţii duhovniceşti în Persoana Raţiunii întrupate, a Adevărului, care este Însuşi Hristos, Dumnezeu-Omul, nimeni nu ne poate clinti din raţionalitatea şi adevărul a ceea ce experiem.
Să ne rugăm ca Domnul să ne dăruiască retina duhovnicească, care să capteze lumina dumnezeiască și să o transforme într-un mod de viață hristic. Să dobândim un mod de a gândi, o mentalitate, o minte care să aibă în ea gândul lui Hristos.
NOTE
1 Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan (PSB 41), traducere, introducere şi note de Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2000, p. 662.
2 Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvânt despre întruparea Cuvântului III (XI), în Cuvânt împotriva elinilor. Cuvânt despre întruparea Cuvântului. Trei cuvinte împotriva arienilor (PSB 15), traducere din greceşte, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1987, p. 104.
3 Teolipt al Filadelfiei, Despre viaţa ascunsă în Dumnezeu – cuvinte duhovniceşti, imne şi scrisori2, studiu introductiv şi traducere de diac. Ioan I. Ică jr, Sibiu, Editura Deisis, 2010, p. 351.
4 Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan (PSB 41)…, 2000, p. 680.
5 Ibidem, p. 671.
6 Ibidem, p. 681.
7 Ibidem, pp. 680-681.
PS Ignatie, Episcopul Huşilor
Sursa: http://ziarullumina.ro
-->
Răspunsuri