Sărbătorile pascale acum un veac

[Ioan Muntean]

Sărbătorile pascale acum un veac

sursa: marturieatoniota.ro

 

În 1925, Paștele a fost celebrat de români în ziua de 19 aprilie. Pentru că la o distanță de câteva săptămâni mai înainte Biserica Ortodoxă Română împărtășise bucuria ridicării la rangul de Patriarhie cu întreaga societate românească, momentul acesta era unul aparte, era primul Paște în care țara avea un patriarh, iar odată cu această transformare se încheiase cumva ciclul prefacerilor începute odată cu Marea Unire din 1918. În rândurile următoare, am încercat, răsfoind presa anului 1925, să vedem cum au fost reflectate în paginile unor ziare precum „Universul”, „Rampa”, „Aurora”, „Viitorul” acest mare eveniment al Ortodoxiei românești.

Există două paliere ale manierei de prezentare către public a sărbătorilor pascale. Pe de o parte, sunt relatate evenimentele care implică oficialitățile – Casa Regală și Guvernul -, iar pe de altă parte, avem frânturi de viață cotidiană și gânduri ale unor personalități provenite din rândul clerului. Din perspectiva planului oficial, presa epocii a publicat pe primele pagini ale celor mai importante cotidiene programul slujbelor și ceremonialurilor din Capitală. Să vedem și cum se înfățișea­ză acesta!

Ziarul „Aurora”, care apărea sub direcția dr. Nicolae Lupu, afișa în coloanele paginilor sale, cu titlul „Programa pentru serbarea Sfintelor Paști”, spre a fi citite și comentate de publicul larg, următoarele infor­ma­ții:

„Vinerea Mare”

„În seara de Vinerea Mare, Principele moştenitor, urmat de curtea princiară, va merge la ora 19 jum. la biserica Sf. Mitropolii pentru a lua parte la serviciul Prohodului, D-nii miniştri, preşedinţi şi membri ai Corpurilor legiuitoare prezenţi în Capitală, ataşaţii militari străini, înalţii funcţionari, ofiţerii generali şi superiori din garnizoană se vor afla la ora 19 şi un sfert la Mitropolie. Detaşamente din diferite corpuri ale garnizoanei vor sta înşiruite în curtea Mitropoliei în tot timpul ceremoniei ocolirii Sfântului epitaf”.

„Sâmbăta Învierii”

„În Sâmbăta Paştilor, la ore 24, Principele moştenitor va merge la Mitropolie în trăsură «a la Daumont» (trăsură deschisă, trasă de 4-6 cai), pentru a lua parte la Sfânta Înviere. Vor fi prezenţi la această ceremonie: d-nii miniştri, preşedinţi şi membri ai Corpurilor legiuitoare prezenţi în Capitală, ataşaţii militari străini, înalţii funcţionari şi ofiţerii generali şi superiori din garnizoană. Momentul când Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române exclamă «Hristos a înviat!», se va anunţa Capitalei prin 101 tunuri de pe Dea­lul Spirei. Conform vechilor tradiţiuni, se va scri evanghelia Sfântului loan, pe care Principele moştenitor o va semna şi care se va învesti la urmă cu sigiliul Statului. Principele moştenitor va lua apoi în mână Sfânta Cruce, înaintea căreia se vor închina asistenţii. O gardă de onoare cu muzică va sta în faţa Mitropoliei în timpul ceremoniei Sfintei Învieri”.

„Ținuta”

„Ținuta pentru persoanele ce vor asista la această ceremonie va fi: Vineri: Ținuta de doliu. Pentru civili: Frac, cravată albă, mănuși negre, decorațiuni (marile cruci fără cordon). Pentru militari: Ținuta de ceremonie, decoraţiuni (marile cruci fără cordon). Sâmbătă: Ținuta de gală. Pentru civili: Frac, cravată și mănuși albe, decoraţiuni (marile cruci cu cordon). Pentru militari: Ținuta de ceremonie, decorațiuni (marile cruci cu cordon)”.

Cotidianul „Universul” publica, la rândul său, o ediție specială în ziua de Paște în care, pe prima prima pagină, se afla ilustrată scena care reprezenta Învierea, întărind astfel ­ti­tlul similar al editorialului scris de Stelian Popescu, directorul ziarului. Pe aceeași primă pagină trona o fotografie a Principelui Mihai, pe atunci în vârstă de 4 ani, și știrea care anunța publicul că acesta participase, în ziua de Florii, la slujba oficiată de Patriarhul Miron Cristea, la Mitropolie: „Cu ochişorii ca două viorele privia atenat la toate mişcările diaconului şi ale celor de faţă. În urmă a început a-şi face şi el sfânta cruce de închinare, privind apoi spre iubita sa mamă şi aşteptând parcă un semn de aprobare de la ea, că a făcut-o bine. Aceasta ne arată cum Alteţa Sa Principesa Elena, urmând pilda bunelor mame ale poporului nostru, a învăţat ea însăşi dintru început pe fiul său, din frageda etate, cum să-și facă sfânta cruce…”

Ziarul „Viitorul”, oficiosul Guvernului, relata despre participarea Prințului moștenitor Carol (viitorul rege Carol al II-lea) şi a soției sale, Principesa Elena, la slujba Prohodului din Vinerea Mare. Erau înșirate apoi numele miniștrilor, diplomaților și comandanților militari participanți la slujbă. „În noaptea de Înviere, în curtea Mitropoliei a sosit Regimentul 6 Mihai Viteazul cu muzică și drapel, iar de la orele 23 au început să vină membri ai guvernului, atașați militari străini, elita Capitalei. Ulterior a sosit și cortegiul princiar. Conform tradiției, Patriarhul a rostit cuvintele «Veniți de luați lumină», în vreme ce clopotul cel mare al Mitropoliei a început să bată și odată cu el s-au auzit și cele 101 salve de tun trase de o baterie de artilerie aflată în Dealul Spirei. La orele 2 noaptea, scria reporterul ziarului «Universul», perechea moștenitoare a părăsit Mitropolia”. În contrast cu atmosfera elitistă a Bucureștiului, în provincie, la slujba de Înviere, asistă „numai oameni umili, de rând, mici meşteşugari, servitori, ţărani, oameni necăjiţi veniţi să se închine Domnului cu mulţumirea sufletească că a sunat şi pentru dânşii un ceas mai bun”.

Ziarul „Rampa” sublinia contrastul existent în societatea românească. Preotul și scriitorul Gala Galaction, în editorialul „Surrexist Dominus de sepulcro”, explica bucuria Învierii, cu care, de altfel, încheiem şi aceste rânduri: „Christos a înviat! – în lumea voastră copilăreşte încredinţată că florile pot fi nemuritoare altfel decât în Iisus Christos! Christos a înviat! – deasupra zilelor voastre, pline de tensiune deşartă, pline de goană absurdă, pline dc slujba şi de spasmul celor trecătoare, măcar că (astă seară !) robitor de frumoase”. Cuvintele următoare sunt, pe undeva, cheia întregului editorial, care îndeamnă elita acelei epoci la reflecție: „În America, în Anglia, în Norvegia, în Rusia, în Germania, în Franţa, în Italia… sunt oameni, din eminente categorii sociale şi intelectuale, cari cred şi mărturisesc învierea Domnului din mormânt. Faptul acesta – în contrast cu incredulitatea şi indiferenţa dela noi – mi-a dat mult de gândit. Cu vremea, am ajuns să pricep, într-o măsură oarecare, cum se face că în Norvegia şi în America un ministru este mai totdeauna un creştin practicant, pe când la noi, de pe la 1848 încoace, nu ştiu dacă – în afară de Lascăr Catargiu şi de Dimitrie Sturdza – s-a mai pomenit vre-un alt mare dregător, vre-un alt bărbat, de stat care să ţină cu fidelitate la practicele Bisericii Ortodoxe. Este un fenomen social deosebit de interesant. Ca să ajungi să întrevezi adevărul credinţei creştine, trebue să te lupţi, ani de zile, cu orgoliul şi cu păcatul… «Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu!», înţelegeţi că nu vor putea să vază pe Iisus Christos înviind din morţi: trufaşii, egoiştii, înfumuraţii… Christos a înviat, iubiţi prieteni! La revedere, Luni, a doua zi de Paşte, în Catedrala Sfintei Mitropolii…”

 

Prof. dr. Dorin Stănescu

Sursa: http://ziarullumina.ro

 

[Ioan Muntean]

Sărbătorile pascale din urmă cu un veac, adică în perioada începutului secolului XX, aveau o semnificație profund religioasă, dar și o dimensiune socială și culturală importantă. Deși multe dintre tradițiile de atunci sunt similare cu cele de azi, modul în care erau celebrate diferea semnificativ în anumite aspecte.

1. Liturghia și slujbele religioase: Ca și astăzi, Paștele era marcat de slujbe religioase speciale. În acea perioadă, multe dintre comunitățile din România aveau un caracter rural, iar bisericile erau locuri de întâlnire centrală pentru sărbători. Ritualurile liturgice, cum ar fi învierea din noaptea de Paști, erau respectate cu multă evlavie.

2. Mâncăruri tradiționale: În general, mesele de Paște includeau preparate tradiționale ca mielul, cozonacul și ouăle roșii, dar și alte bucate care variau în funcție de regiune. Mâncărurile erau pregătite de gospodine cu multă atenție, iar mesele adunau întreaga familie.

3. Tradițiile ouălor roșii: De asemenea, vopsirea ouălor rămânea un obicei central. În trecut, ouăle erau vopsite cu vopsele naturale din plante, cum ar fi coaja de ceapă sau frunzele de mesteacăn, iar acest proces era unul foarte simbolic, asociat cu renașterea și cu reînvierea lui Hristos.

4. Vizitele și urările de Paște: Oamenii mergeau în vizite între rude și vecini, iar urările de „Hristos a înviat!” erau întâmpinate cu răspunsuri de „Adevărat a înviat!”. Aceste interacțiuni sociale erau esențiale pentru menținerea legăturilor comunitare și familiale.

5. Obiceiuri și superstiții: În unele zone, se credea că în noaptea de Paști, animalele pot vorbi sau că se întâmplă fenomene miraculoase. De asemenea, există multe superstiții legate de sănătate și prosperitate, cum ar fi spălarea feței cu apă în dimineața de Paște pentru a căpăta frumusețe și sănătate.

6. Îmbrăcămintea de Paște: De obicei, era o ocazie de a purta haine noi, mai ales pentru copii, iar pentru femei, rochiile și costumele tradiționale aveau o mare semnificație. Femeile se îmbrăcau în costume naționale, cu broderii fine, iar bărbații purtau haine de duminică.

În ansamblu, Paștele din urmă cu un veac era un moment de întoarcere la tradiții, de respect pentru valorile religioase, dar și de consolidare a relațiilor sociale și familiale. Chiar și în acea perioadă, Paștele era văzut ca un simbol al speranței și al înnoirii.

[Ioan Muntean]

[Ioan Muntean]