Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria (15 august) - Ediţia a doua, revizuită, îmbunătăţită şi adăugită, 2015. - colecţia "Vieţile sfinţilor" a bibliotecii Cronopedia - Reeditare electronică necomercială după cele 12 volume „Vieţile Sfinţilor" apărute între anii 1991 şi 1998 la Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor (volumele consacrate lunilor septembrie-aprilie) şi apoi la Editura Episcopiei Romanului (volumele consacrate lunilor mai-august), realizată de Ioan Muntean.
Răspunsuri
Cum arăta și cum se purta Maica Domnului
Sfântul Epifanie spune că „statura Fecioarei Maria era de talie mijlocie. Culoarea părului îi era gălbuie și foarte plăcută și atârna pe sub acoperământul capului ei. Culoarea feței ei era ca bobul de grâu, când dă în copt bine. Ochii îi erau limpezi la căutătură și nimeni n-a ținut seama ce culoare aveau, nici până în ziua de astăzi. Se păstrează doar într-o mică măsură idei, cum că erau ca măslina coaptă. Sprâncenele ei erau în oarecare mlădiere și foarte minunate”.
Fecioara Maria nu avea o împodobire lumească, ca a tuturor fecioarelor sau a femeilor lumești. Mâinile ei erau delicate și degetele potrivit de lungi. Fața ei era foarte frumoasă și mult curată, fără încrețituri sau riduri, și nu avea nimic care să deranjeze privirea cuiva. Veșmintele ei erau lungi, capul îi era acoperit totdeauna cu un văl foarte smerit, care atârna în jos. Graiul ei era plin de bunătate și încet, cu multă sfială, și nimeni n-a văzut-o în viața ei strigând, sau vorbind cu voce tare și răstită, sau cu iuțime. Numai atunci a fost vocea ei mai tare, când a plâns cu hohote și suspinuri mari sub Crucea calvarului Fiului ei Cel preadulce și preaiubit pe Dealul Golgotei.
Sursa: Maica Domnului, ocrotitoarea României – Diacon Gheorghe Băbuț, Editura Pelerinul Român, via http://doxologia.ro.
„Întru naştere Fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre.”
Troparul Adormirii Maicii Domnului
„Pe Născătoarea de Dumnezeu, Ceea ce este în rugăciuni Neadormită şi Folosinţă, Nădejdea cea Neschimbată, mormântul şi moartea nu au ţinut-o. Căci, ca pe Maica Vieţii, la viaţă a mutat-o Cel Ce sălăşluit în pântecele ei cel pururea Fecioresc.”
Condacul Adormirii Maicii Domnului
LA MULTI ANI CU SANATATE ,ZIUA DE AZI CELOR NASCUTI IN ROMANIA
-GRADINA MAICII DOMNULUI