Lumină lină (gr. Φως Ιλαρόν) este o veche cântare scrisă iniţial în greaca koiné (limba greacă populară, folosită şi la scrierea Evangheliilor). Este cel mai vechi imn creştin cunoscut, în afara textuluibiblic şi care este folosit până în zilele noastre. Acest imn este cântat, în
Origini
Prima sursă scrisă în care această cântare a fost păstrată, sub pana unui autor anonim, sunt Constituţiile Apostolice, scrise spre sfârşitul secolului al III-lea, începutul secolului al IV-lea d.Hr., în cadrul unui grup de cântări de dimineaţă, seară, înainte de masă sau seara, la momentul aprinderii lumânărilor. Lumină lină se cânta la momentul aprinderii lumânărilor, seara, fiind cunoscut şi sub numele de Cântarea la aprinderea lumânărilor.
Deşi cuvintele a trei dintre celelalte imnuri sunt preluate din Scriptură sau altele care au fost datate spre anul 150 d.Hr., Lumină lină este prima cântare considerată a fi un imn în sensul modern al cuvântului. În orice caz, este primul exemplu complet în acest sens. Este mult mai ritmat decât altele şi este împărţit în doisprezece versuri a câte 4, 6, 8, 9, 10 şi 11 silabe pe vers (în versiunea greacă). Sfântul Vasile cel Mare (cca. 330 - 1 ianuarie 379) vorbeşte despre cântarea imnului Lumină lină ca despre una dintre tradiţiile foarte îndrăgite ale Bisericii, la acea dată imnul fiind considerat deja vechi (există însă şi voci care atribuie Sfântului Vasile însuşi compunerea acestui imn).
La vremea aceea, în Ierusalim o candelă rămânea pururea aprinsă în mormântul gol al Mântuitorului, strălucirea ei fiind un simbol al luminii vii a lui Hrisots. Atunci când creştinii se adunau la rugăciune, era cântat acest imn, iar la ceremonia numită a aprinderii luminilor, această candelă era scoasă din Mormânt, această singură lumină strălucitoare chemând Biserica să Îl cinstească pe Domnul Cel înviat din morţi.
Unii cred că acest imn a fost compus de Atinoghen, un sfânt despre care nu se ştie când a trăit, dar a cărui pomenire se face la 16 iulie, şi care ar fi alcătuit această cântare în timp ce era dus spre a fi martirizat. Sfântul este adesea reprezentat în chipul unui episcop bătrân, iar alături de el călăul cu un braţ paralizat până ce acela va fi sfârşit cântarea.
Martirologiul roman relatează: „În Pont, [este celebrată] ziua Sfântului Atinoghen, [care a fost] un teolog vârstnic, care, atunci când era pe cale să primească mucenicia prin foc, a cântat un imn de bucurie, pe care l-a lăsat în scris ucenicilor săi”. Este probabil unul şi acelaşi cu episcopul care a pătimit în Sevastia Armeniei împreună cu zece ucenici ai săi, în vremea persecuţiilor lui Diocleţian, pe data de 16 iulie, astfel că se poate aprecia că a trecut la Domnul în jurul anului 305 d.Hr.
Se crede că Sfântul Sofronie al Ierusalimului (634-638 A.D), care a fost cunoscut ca poet, a revizuit această cântare.
Text
În limba greacă
Φώς ιλαρόν αγίας δόξης αθανάτου Πατρός, ουρανίου, αγίου, μάκαρος, Ιησού Χριστέ, ελθόντες επί την ηλίου δύσιν, ιδόντες φώς εσπερινόν, υμνούμεν Πατέρα, Υιόν και Άγιον Πνεύμα, Θεόν. Άξιόν σε εν πάσι καιροίς, υμνείσθαι φωναίς αισίαις, Υιέ Θεού, ζωήν ο διδούς• Διό ο κόσμος σε δοξάζει.
FreeVideoCoding.com
În limba română
Lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc, Celui fără de moarte, a Sfântului, Fericitului, Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu; vrednic eşti în toată vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce de dai viaţă, pentru aceasta, lumea Te slăveşte.
FreeVideoCoding.com
-->
Răspunsuri
Semnificaţii ale imnului „Lumină lină“
Vohodul mic, procesiune din rânduiala Vecerniei, aminteşte credincioşilor de anumite momente importante din viaţa Domnului Hristos. Această semnificaţie este completată prin cântarea care urmează. Imnul „Lumină lină“ este adresat Mântuitorului („vrednic eşti în toată vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase“), Care este numit „Lumină lină“ deoarece prin Întruparea Sa a apărut ca o lumină aducătoare de bucurie, de linişte şi de împlinire a aşteptărilor neamului omenesc.
După cuprins, imnul „Lumină lină...“ are un caracter hristologic şi trinitar. El este adresat lui Hristos, Care este „lumină cea lină (aducătoare de bucurie) a slavei Tatălui ceresc“. De asemenea, imnul conţine învăţătura ortodoxă despre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi. Se precizează distincţia celor trei Persoane ale Sfintei Treimi, precum şi unitatea lor în Dumnezeire („lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu...“). Astfel, conţinutul imnului ne îndreptăţeşte să presupunem că a fost alcătuit în timpul stabilirii dogmelor despre Domnul Hristos şi despre Sfânta Treime, adică în secolele III şi IV.
Cuvintele „văzând lumina cea de seară“ ne indică faptul că imnul era cântat când apărea luceafărul de seară, iar în biserici se aprindea sfeşnicul pentru a avea lumina necesară continuării rugăciunilor. Lumina pe care o iradia sfeşnicul era un simbol al lui Hristos, Lumina lumii: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii“.
Lumină lină
de Ioan Alexandru
Răsar din codrii mari de crini
Lumină lină cuib de cară
Scorburi cu miere milenară
Si niciodată poposind
Un răsărit ce nu se mai termină
Lină lumină din lumină lină
Cine te-aşteaptă te iubeşte
Iubindu-te nădăjduieşte
Căci într-o zi lumină lină
Vei răsării la noi deplină
Cine primeşte să te creadă
Trei oameni vor venii sz-l vadă
Lumină lină lini lumini
Răsari din codrii mari de crini
I-atâta noapte şi uitare
Si lumile au perit în zare
Au mai rămas din vechea lor
Luminile luminilor
Lumină lină lini lumini
Instrăinându-i pe străini
Lumină lină,nuntă leac
Tămăduind veac după veac
Cel întristat şi szrăcit
Cel plâns şi cel nedreptătit
Si pelerinul însetat
In vatra ta au înoptat
Lumină lină leac divin
Incununându-l pe străin
Deasupra stiinsului pământ
Lumină lină Logos sfânt.