sursa: Sf. Ioan Iacob Hozevitul
„Cuviosul Nicodim Aghioritul n-a învăţat Teologia la Universitatea din Atena şi nici n-a colindat pe la şcolile înţelepţilor din Apusul Europei (cum obişnuiesc teologii de astăzi). El s-a adăpat numai cu apă cea limpede a Ortodoxiei din Mănăstirile Sfântului Munte, adică din Sfintele Scripturi. Dar razele învăţăturii lui întrec toată ştiinţa înţelepţilor de astăzi, care cuprinde lustrul filosofiei, dar este lipsită de miezul credinţei. Căci un bob de credinţă curata preţuieşte mai mult decât vagoane întregi de ştiinţă lipsită de mustul credinţei “.
Cuviosul Părintele nostru Nicodim este floarea cea mai aleasă din grădina Maicii Domnului, adică din Sfântul Munte, care a odrăslit în veacul din urmă. Mireasma cea duhovnicească pe care a răspândit-o acest cuvios, a umplut Biserica ortodoxă din toate părţile. Prin viaţa lui cea sfântă, prin învăţătura lui cea dulce, prin cărţile lui cele scumpe şi de Dumnezeu insuflate, el a ajuns la măsura Sfinţilor dascăli din vechime, alături de Sfântul Ioan Gură de Aur, de Sfântul Vasile cel Mare, de Sfântul Ioan Damaschin şi de alţi Sfinţi mari.
S-a născut în Ostrovul Naxului. A urmat o bucată de vreme la seminarul din oraşul Smirna. Însă dorul de călugărie nu l-a lăsat să termine şcoală. Ca o căprioară însetată a alergat la adăpostul liniştit al mănăstirii.
În vremea când cuviosul părintele nostru Paisie era plecat din Sfântul Munte şi punea începutul vieţii de obşte la noi în ţară, cam pe-atunci a intrat Cuviosul Nicodim ca frate în mănăstirea Sfântului Dionisie din Sfântul Munte (în anul 1775).
Însă n-a stat acolo decât doi ani, căci talentul lui pentru alcătuirea cărţilor l-a făcut ca să colinde întocmai ca o albină prin tot Sfântul Munte, pentru a aduna mierea cea duhovnicească. Oriunde auzea că sunt cărţi şi însemnări vechi, mergea ca să le citească, ori ca să le copieze pentru folosul de obşte.
Pe cele care erau scrise într-o limbă grea şi neînţeleasă, el le scria într-o limbă uşoară, pe cele greşite le îndrepta, iar pe cele incomplete, el le completă.
Vieţile Sfinţilor care erau atunci împrăştiate şi netipărite, el le aduna la un loc, Scripturile greu de înţeles el le tâlcuia, iar la Sfinţii care nu aveau slujbă în Minei, el le alcătuia slujbă în chip armonios. În puţine cuvinte putem zice că nu era sfătuire de folos care să nu treacă pe sub pana lui, nu era vreo nedumerire care să nu fie dezlegată de el, nu era cuvânt duhovnicesc care să nu fie lămurit de el.
-->
Răspunsuri