Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie) - colecţia "Vieţile sfinţilor" a bibliotecii Cronopedia - Reeditare electronică necomercială după cele 12 volume „Vieţile Sfinţilor" apărute între anii 1991 şi 1998 la Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor (volumele consacrate lunilor septembrie-aprilie) şi apoi la Editura Episcopiei Romanului (volumele consacrate lunilor mai-august), realizată de Ioan Muntean. Lucrarea conţine fotografii cu icoane, biserici şi opere de artă referitoare la sfântul evocat, coleţionate şi prelucrate de pe internet.
Răspunsuri
Sfânta Cruce (poezie din 1924)
Când seara mergem la culcare
Cu Crucea sfântă ne-nsemnăm.
Și tot cu ea începem ziua,
Când dimineața ne sculăm.
Mai sfântă mângâiere nu-i
Pe acest pământ de suferință
Pentru creștin, ca sfânta Cruce
Slăvitul semn de biruință.
„Să-și ieie fiecare Crucea”
Așa-i porunca lui Iisus.
Dacă voește ca s-ajungă
În sânul Raiului de sus.
Când seara mergem la culcare
Cu Crucea sfântă ne-nsemnăm.
Și tot cu ea începem ziua,
Când dimineața ne sculăm.
Când lângă sânul mamelor
Copiii dorm, ele-i așează,
În leagăn și cu Crucea sfântă,
Cu dragoste îi însemnează.
În ori și ce călătorie
De vrem cumva ca să plecăm
Plini de nădejde-n Dumnezeu
Noi tot cu crucea ne-nsemnăm.
La masă când ne așezăm
Prin Cruce mulțumim mereu
Pentru belșugurile toate
Trimise de la Dumnezeu.
În toiul luptelor grozave
Când crunta moarte stăpânește,
Pe câte suflete viteze
Slăvita Cruce nu-ntărește.
Și dacă Ea-i nădejdea noastră,
Și ajutorul cel mai sfânt,
De ce se mai găsesc ființe,
Creștine pe acest pământ?
Care-o insultă-n mii de feluri
Cu vorbe batjocoritoare?
Au nu se tem ei de mânia
Lui Dumnezeu răzbunătoare?
Nu se gândește-această lume
Că prea de tot păcătuiește,
Când ori cu fapta ori cu vorba,
Puterea Crucii o hulește?
Nu se gândește că viața
Nu ține-o-ntreagă veșnicie?
Azi ești voinic și mâine moartea
Te-apucă cu a ei tărie.
Te duci în lumea ceialaltă,
Nepocăit pe veci pierdut.
Primind răsplata cea amară
La care atâta ai ținut.
Creștine, mă întorc spre tine:
Fii om cu înțeleaptă minte,
Respectă Crucea cea Divină,
Cu dragostea cea mai fierbinte.
Învață și pe alții care
Azi, nu cunosc a ei putere,
Căci ea va fi în veșnicie
Oricui o dulce mângâiere.
(Poezie culeasă dintr-o carte apărută în 1924 la Iași, sub egida Mitropoliei Moldovei și Bucovinei)
Acatistul Sfintei Cruci by Ioan M.