Slujba de Te-Deum dedicată Zilei Naționale, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia

[Ioan Muntean]

Tedeumul este o slujbă de mulţumire şi de laudă adusă lui Dumnezeu în anumite ocazii festive din viaţa personală sau din cea socială a credincioşilor. Este o ierurgie de origine mai nouă și se numeşte aşa, pentru că, între alte cântări care alcătuiesc rânduiala acestei slujbe intră şi vechiul imn „Te Deum Laudamus…” („Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm…”).

Slujba aceasta se mai numește și Doxologie (cuvânt sau cântare de slăvire), pentru că ea are un pronunţat caracter doxologic, adică exprimă îndeosebi sentimentele noastre de recunoștință, de mulțumire, de laudă și de slăvire față de Dumnezeu, pentru binefacerile primate de la El. De astfel, în însăși rânduiala slujbei este inserată și cunoscuta cântare bisericească numită doxologie (slavoslovie) „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu…”, care uneori se înlocuiește cu cântarea amintită, „Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm…”.

(Preot Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, pp. 376-377)

...

[Ioan Muntean]

Ioan Băilă, autorul „Imnului Unirei”

[Ioan Muntean]

„ȘI SEBEȘUL A FĂCUT UNIREA!”

POVESTEA „IMNULUI UNIRII”, COMPUS DE SEBEȘANUL IOAN BĂILĂ

La 1 Decembrie 1918, pe un frig năpraznic, dar cu multă căldură în suflete, cei peste 100.000 de români prezenți la Adunarea Naţională, la Alba-Iulia, „[…] sfânta cetate de durere şi de slavă a neamului românesc”, la sfârşitul lucrărilor, au găsit răgazul și răbdarea să audieze şi să intoneze „Imnul Unirii”, compus de secretarul oraşului Sebeş, Ioan Băilă.

În cadrul pregătirilor pentru participarea la Adunarea Naţională, Consiliul Naţional Român din Sebeş, constituit la 3 noiembrie 1918, s-a îngrijit de confecţionarea unui imens steag tricolor, unor cocarde şi bande tricolore pentru delegaţii oficiali, dar şi pentru cei care urmau să-i însoţească, de împodobirea carelor care urmau să-i ducă pe sebeşeni la Alba-Iulia. În plus, corul plugarilor, din cadrul Reuniunii „Andreiana” Sebeș, condus de învăţătorul Nichita Luculeţ, pe lângă cântecele patriotice pregătite („Deşteaptă-te române”, „Tricolorul”, „Hora Unirii”, „La arme” etc.), şi-a inclus în repertoriu şi „Imnul Unirei”, compus de Ioan Băilă, secretar orăşenesc, redactor al ziarului local „Munca” şi membru al Consiliului Naţional Român din Sebeş, al cărui text îl reproducem mai jos:

„Neam român din patru unghiuri, fruntea ţi-o ridică sus,

Căci din somnul cel de moarte înviata-i ca Isus!

Lanţul sclavului de veacuri azi îl scuturi la pământ,

Iar duşmanii tăi ca pleava umblă-acum bătuţi de vânt.

Cei-ce-au vrut ca să-ţi răpească legea ta şi graiul tău

Au ajuns de ocara lumii sub blăstămul cel mai rău.

Neam român, ridică-ţi glasul, căci şi cerul şi pământul

Vreau acum să te-asculte, să-ţi audă azi cuvântul.

În cetatea cea străbună, ridicată de Traian,

Azi se-nalţă-a doua oară falnic vulturul roman.

Şi cu ochii lui cei ageri spintecă văzduhul mare

Neamului român să-i pună, nouă şi mai largi hotare.

Neam român, îndreaptă-ţi ochii, spre cetatea-n care-odată

A intrat Mihai Viteazul cu viteaza lui armată.

Nu vedeţi voi pe ruina zidurilor învechite

Umbra lui, care vesteşte vremurile împlinite,

De-a lua în stăpânire pe vecia vecilor

Ce duşmanii îi răpiră tâlhăreşte, prin omor?

Neam român, tu şi urechea ţi-o apleacă şi ascultă,

Căci povestea ta e lungă şi durerea ta e multă.

Mut ai fost tu până astăzi şi de-ai vrea ca să mai taci

Ar vorbi în lumea largă pietrele pe care calci.

Schingiuirile lui Horea cum pot rămâne uitate?

Horea, care-ntâiu strigase: „Împărate, fă dreptate”!

Neam român, până acum toate ţi-au fost în zadar:

Şi revolta cu puterea, ca şi ruga la altar,

Căci duşmanii te-mpărţiră să te poată stăpâni,

Astăzi însă într-un cuget şi-ntr-un simţ ne vom uni.

Şi vom spune-n lumea mare că suntem aceiaşi fii

Noi români din patru unghiuri şi din patru-mpărăţii”.

Observăm, aşadar, că avem de-a face cu un text extrem de emoţionant care, pe parcursul celor cinci strofe, rezumă întreaga mişcare naţională a românilor transilvăneni. În zilele premergătoare Adunării Naţionale de la Alba-Iulia, la tipografia Johann Stegmann din Sebeş, textul imnului a fost multiplicat în peste 5000 de exemplare pentru a putea fi distribuit participanţilor la eveniment.

În dimineaţa zilei de 1 Decembrie 1918, plecarea delegaţilor din Sebeş, spre Alba-Iulia, a fost precedată de un Te-Deum, oficiat în Piaţa Mare a oraşului de către protopopul greco-catolic Ioan Simu (preşedintele Consiliului Naţional Român Sebeș) şi protopopul ortodox Sergiu Medean (vicepreşedintele Consiliului Naţional Român Sebeș). Întreaga delegaţie a pornit spre Alba-Iulia, într-o adevărată procesiune, de la Biserica Mare (Biserica „Învierea Domnului”/Biserica Mogaiană), precedată de carele şi căruţele împodobite cu pancarde şi steguleţe tricolore.

La Alba-Iulia, la sfârşitul lucrărilor Adunării Naţionale, printre manifestările programate, organizatorii au făcut loc şi „Imnului Unirei”. Recitat de actorul Nicolae Băilă, fratele autorului, mai apoi intonat de corul plugarilor din Sebeş, acesta s-a bucurat de aprecierea participanţilor, încadrându-se cu succes în simbolistica Adunării Naţionale de la Alba-Iulia.

Deşi textul elaborat de Ioan Băilă a fost publicat în monografia profesorului Ioan Raica, fondatorul muzeului din Sebeş, mai apoi reluat în alte publicaţii, acesta este aproape necunoscut atât comunităţii locale, cât şi istoriografiei româneşti dedicate Marii Uniri. Încărcat de o puternică trăire românească, autentică, „Imnul Unirei” se cere redescoperit şi aşezat la loc de cinste, ca un veritabil simbol al Unirii.

BIBLIOGRAFIE:

1) Dănilă, Nicolae, „Sebeşul şi Marea Unire”, Alba-Iulia, Editura Unirea, 2018;

2) Drăgoescu, Anton (coordonator), „Istoria României. Transilvania”, volum II, Cluj-Napoca, Editura „George Bariţiu”, 1997;

3) Groza, Mihai-Octavian, „Imnul Unirii, compus de un sebeşean”, în „Sebeşanul”, an IV, număr 42, 2017;

4) Groza, Mihai-Octavian; Morariu, Iuliu-Marius; Nisipeanu, Gabriela-Margareta; Fechete, Claudia, „Sebeşul şi Marea Unire: memorii, acte şi documente”, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2018;

5) Raica, Ioan, „Sebeşul. Istorie, cultură, economie, confruntări sociale şi politice”, Cluj-Napoca, Editura „George Bariţiu”, 2002;

6) Suşman, Dragoş-Ioan, „Monografia muzicii culte româneşti din zona Sebeş-Alba”, volum I, Alba-Iulia, Editura Altip, 2015.

[Ioan Muntean]

Originea Tedeumului trebuie căutată în vechea doxologie, adică în imnul de laudă al îngerilor la Naşterea Domnului („Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu...”), al cărui text îl găsim în Sfânta Scriptură (Luca 2, 14). După modelul acestui imn, întrebuinţat în cultul creştin încă din cea mai adâncă vechime, s-au compus cu timpul alte imne similare, sub diverse forme şi denumiri (stihiri, tropare, condace, canoane), spre a exprima lauda şi mulţumirea adusă lui Dumnezeu, Sfintei Fecioare ori diferiţilor sfinţi. Acestea se intercalau în rânduiala serviciilor divine zilnice, mai ales la Vecernie şi la Utrenie, devenind cu timpul părţi componente ale rânduielilor acestor sfinte slujbe.

Unul dintre aceste imne este şi Te Deum laudamus, care a dat numele său slujbei de care ne ocupăm. Este unul dintre cele mai vechi imne creştine, dar asupra vechimii, originii şi paternităţii lui, istoricii literaturii creştine şi liturgiştii nu sunt încă de acord, exprimând cele mai diverse păreri în această privinţă, unii atribuindu-l Sfântului Ambrozie cel Mare, iar alții Sfântului Niceta de Remesiana. Dar acest imn, în forma lui dezvoltată de azi, constituie rezultatul unei lungi evoluţii.

În Biserica Ortodoxă Română se compuneau mai de mult (sec. XVI) rugăciuni de cerere sub formă de canoane şi stihiri, adresate lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi altor sfinţi, la diferite momente din viaţa creştină. În vremea mai nouă, în Biserica Ortodoxă Română s-a simţit nevoia de a se alcătui chiar slujbe întregi, de sine stătătoare, pentru a da glas sentimentelor de recunoştinţă, de slăvire şi mulţumire ale credincioşilor izolaţi ori ale obştii religioase (Bisericii întregi), faţă de Dumnezeu, în diferite prilejuri şi împrejurări cu caracter festiv, comemorativ ori jubiliar din viaţa lor casnică, gospodărească ori religioasă. Abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, diferiţi ierarhi români au tipărit, pentru folosinţa eparhiilor lor, cărţi de ritual cuprinzând mai multe slujbe de acest fel, adunate la un loc sub titlul de Tedeum, întrebuinţat atunci pentru prima dată în acest sens. În 1879 se tipăreşte prima ediţie completă şi oficială a acestei cărţi, pentru uzul întregii Biserici Ortodoxe Române.

Tedeumurile sunt concepute şi practicate ca slujbe aduse din partea întregii obşti religioase, fiind totdeauna adresate lui Dumnezeu, iar în conţinutul lor, cu excepţia câtorva Tedeumuri, predomină nota euharistică şi doxologică, adică exprimarea sentimentelor de recunoştinţă şi de mulţumire, de laudă şi de preamărire.

(Preot Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, pp. 380-382)

...

[Ioan Muntean]

Părinții mănăstirii Putna cântă "Aliluia" (după Apostol, glas 1), o variantă compusă acum mai bine de 500 de ani (1511) de către protopsaltul Eustatie, cel al cărui nume îl poartă corul mănăstirii.

[Ioan Muntean]

[Ioan Muntean]

[Ioan Muntean]

[Ioan Muntean]

[Ioan Muntean]