Reeditare electronică necomercială după cele 12 volume „Vieţile Sfinţilor” apărute între anii 1991 şi 1998 la Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor (volumele consacrate lunilor septembrie-aprilie) şi apoi la Editura Episcopiei Romanului (volumele consacrate lunilor mai-august), realizată de Ioan Muntean.

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

  • Sfânta Filofteia. Ce nu ai voie să faci pe 7 decembrie

    7 decembrie este ziua în care este sărbătorită Sfânta Filofteia. Aceasta este considerată ocrotitoarea copiilor. Iată care sunt tradițiile și obiceiurile pe care nu trebuie să le încalci.

    Moaștele Sfintei se află la Curtea de Argeș, la vechea ctitorie domnească „Sf. Nicolae”, fiind aduse aici de domnitorul Mircea cel Bătrân. Se crede că moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia poartă un blestem. Pe săculețul în care se află rămășițele acesteia stă scris „să se ferească cel care va cuteza să ciupească cât de puţin din sfintele moaşte, căci am pus blestem asupra lor”.

    Ce nu ai voie să faci de Sfânta Filofteia

    Nu este bine să lucrezi de ziua Sintei Filofteia. Se spune că oamenii credincioși respectă această zi pentru a fi feriți de boli și necazuri. Bătrânii cred că viile sunt protejate de mană, dacă nu se munceşte azi.

    Se mai spune că femeile care nu puteau să rămână gravide se rugau cu ardoare sfintei pentru a rămâne însărcinate.

    Se mai spune că în această zi este bine să nu folosești obiecte ascuțite în gospodărie și să faci pomeni celor săraci, mai ales copiilor, dacă vrei să îți meargă bine.

Acest răspuns a fost șters.

COLECŢIA CARTEA SFINŢILOR

Colecţia Credo 

Opinii Cartea sfinţilor

Voturi 1

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentariile sunt închise.

Comentarii

  • Părinții mănăstirii Putna cântă "Aliluia" (după Apostol, glas 1), o variantă compusă acum mai bine de 500 de ani (1511) de către protopsaltul Eustatie, cel al cărui nume îl poartă corul mănăstirii.

Acest răspuns a fost șters.
-->