Sfântul Teodot al Ancirei: Cum a reușit un cârciumar să fie… înscris în calendar?
Început de iunie… deși a trecut deja o lună de la slăvitul Praznic al Învierii Domnului, ne aflăm încă în această perioadă plină de lumină, de nădejde și bucurie. „Și a fost seară și a fost dimineață”, scrie în Sfânta Scriptură… cuvinte care descriu mai mult decât perfect modul alert în care se scurg orele unei zile. Nu mai este multă vreme și vom prăznui Pogorârea Sfântului Duh și praznicul Sfintei Treimi, apoi vom sărbători așa cum se cuvine Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și le vom transmite gândurile noastre bune și pline de nădejde creștină celor care își vor sărbători ziua de nume.
Până atunci, însă, calendarul nostru ortodox continuă să „presare” în continuare Sfinți, Cuvioși și Mucenici, care să ne fie călăuze și pilde demne de urmat pe calea mântuirii. „Strâmtă este poarta Raiului, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei care o află”, ne spune Biserica, însă partea bună este că Sfinții, oameni ca și noi, trăitori în această lume, au reușit să cucerească Împărăția Cerurilor și de acolo ne „ajută” să ne transformăm viața și să le urmăm viețuirea.
Unul dintre acești oameni care au atins cu smerenie măsura sfințeniei și s-au despătimit este și Sfântul Sfințit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei, prăznuit pe 7 iunie, ierarhul care a dus o viață creștină exemplară și a reușit să se „înscrie” în rândul Sfinților, deși în viața de zi cu zi era… un simplu cârciumar. Cum a reușit să ajungă la măsura sfințeniei și care a fost calea pe care a urmat-o? Aflați în rândurile de mai jos!
Dioclețian și persecuția creștinilor
Sfântul Sfințit Mucenic Teodot († 303) a trăit la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea, în timpul împăratului Dioclețian. Doar rezumativ, pentru cei care poate nu cunosc ce a însemnat acea perioadă pentru creștini, consemnăm câteva lucruri. Persecuția creștinilor din timpul împăratului Dioclețian, cunoscută și sub numele de Marea Persecuție, a fost una dintre cele mai severe și sistematice persecuții împotriva creștinilor din Imperiul Roman. Aceasta a avut loc între anii 303, chiar când s-a născut Sfântul Teodot și a fost orchestrată de împăratul Dioclețian și co-augustul său, Galeriu.
Motivațiile lui Dioclețian pentru inițierea persecuției includeau dorința de a restaura vechile tradiții romane și unitatea religioasă a imperiului. Creștinismul, cu refuzul său de a adora zeii romani și de a participa la cultul imperial, era văzut ca o amenințare la adresa coeziunii sociale și politice. Oficial, persecuția a început pe 23 februarie 303 d.Hr., când Dioclețian a emis primul edict care ordona distrugerea locurilor de cult creștine, arderea scripturilor sacre și interzicerea adunărilor religioase creștine. Ulterior, alte edicte au fost emise, cerând arestarea liderilor creștini, obligarea creștinilor de a sacrifica zeilor romani și torturarea celor care refuzau să se conformeze.
Mulți creștini au fost martirizați în această perioadă, fie prin execuție publică, fie prin torturi severe. Printre ei s-au numărat Sfântul Gheorghie, Sfânta Lucia, Sfântul Sebastian și Sfântul Panteleimon. După abdicarea lui Dioclețian în 305 d.Hr., persecuția a continuat sub Galeriu, dar a început să scadă în intensitate în diferite părți ale imperiului, în funcție de atitudinea conducătorilor locali.
Teodot, Sfântul cârciumar
În ciuda persecuțiilor, mulți creștini au rămas fermi în credința lor, considerând martiriul ca o cale de a-și demonstra devotamentul față de Hristos și de a obține mântuirea. Unul dintre cei care a mers pe această cale a credinței cu prețul propriei vieți a fost Sfântul Teodot, cel care în viața de zi cu zi avea meseria de… simplu cârciumar.
În primele secole ale creștinismului, cârciumarul avea un rol important în viața comunităților, gestionând un loc de adunare unde oamenii se puteau întâlni pentru a mânca, a bea, a juca jocuri și a împărtăși diferite vești. Nimic diferit față de ceea ce se întâmplă, de altfel, în zilele noastre. Pe lângă funcția de restaurant, cârciumile ofereau adesea cazare pentru drumeți și călători. Cârciumarii puneau la dispoziție paturi sau locuri de odihnă pentru cei care aveau nevoie de un loc în care să petreacă noaptea. În unele cazuri, cârciumarii care erau creștini – așa cum era și Sfântul Teodot – ofereau sprijin comunității lor, oferind adăpost și hrană pentru cei persecutați sau pentru misionarii creștini.
Ne întrebăm, pe bună dreptate, cum se poate ca un om care stă mai mereu printre cei care de multe ori exagerează cu băutura, să ajungă episcop, ba chiar mai mult decât atât, Sfânt și Mucenic? „Nebănuite sunt căile Domnului”, spune vorba din popor, care este mai mult decât reală în cazul Sfântului Teodot. Răsfoind paginile Sinaxarului și citindu-i viața, aflăm că „făcea multă neguțătorie duhovnicească” și că, „sub chipul de cârciumar, lucra apostolește”. Aceste lucruri sunt menționate chiar și în Acatistul închinat lui, unde citim astfel: „Prefăcându-te în cârciumar, făceai multă neguțătorie duhovnicească și câștigai multe suflete pentru că lucrai apostolește în taină, iar prin învățăturile și sfătuirile tale insuflate de Dumnezeu aduceai pe mulți la Hristos pe care Îl slăveai: Aliluia!”.
Într-adevăr, prin învățăturile și sfătuirile sale de Dumnezeu insuflate, aducea pe elini și pe iudei la Biserica lui Hristos, iar pe cei păcătoși îi îndruma spre pocăință. „El avea și darul tămăduirii – continuă Sinaxarul – căci, prin punerea mâinilor și prin rugăciune, tămăduia toate bolile trupești cele netămăduite între oameni; iar prin cuvântul cel mântuitor de suflete, vindeca rănile cele sufletești”.
Practic, dincolo de milostenia pe care o făcea zi de zi în cârciuma în care lucra, Sfântul Teodot lua în ascuns trupurile Sfinților Mucenici, care erau uciși în acea vreme pentru Hristos și aruncați pentru a fi mâncați de câini, fiare și păsări, și le îngropa după rânduiala cuvenită. Știa că în balanța faptelor bune, îngroparea martirilor cântărește mult în fața Domnului așa cum știa și că această mare faptă a sa avea să-i aducă sfârșitul într-o bună zi.
Ceea s-a și întâmplat: în acea vreme, șapte fecioare au fost torturate pentru credința lor în Hristos și, în cele din urmă, înecate într-un lac. Una dintre ele, Sfânta Tecusa, i-a apărut în vis Sfântului Teodot și i-a cerut să scoată trupurile lor din lac și să le îngroape după cuviință. În urma acestui vis, Teodot a ieșit împreună cu un credincios să împlinească dorința Muceniței. Conduși de un Înger al Domnului, el a reușit să găsească trupurile fecioarelor și să le îngroape. Însă, acest însoțitor al său, de frica autorităților, l-a pârât pe Teodot judecătorului. Astfel, fiind prins de ighemonul Teotecn și, fiind torturat mai întâi în diferite feluri, a primit martiriul prin sabie și astfel și-a dat sufletul său curat în mâinile Domnului.
Așa se explică faptul că Sfântul Mucenic Teodot este menționat de două ori în Sinaxar, iar Biserica noastră face pomenirea sa de două ori pe parcursul unui an bisericesc: o dată pe 18 mai, ziua în care a suferit alături de sfintele șapte fecioare ale căror Moaște prețioase le-a îngropat și pentru care a fost denunțat la autorități, și a doua oară pe 7 iunie, ziua în care a fost decapitat după ce a îndurat multe suferințe. Merită a fi menționat și faptul că Sfântul Teodot face parte din ceata „Sfinților Sfințiți Mucenici”, adică a celor au fost în timpul vieții lor membri ai clerului bisericesc, așadar ierarhi, preoți sau diaconi (sfințiți prin Taina Hirotoniei), care au ajuns Mucenici.
În concluzie, în istoria Bisericii noastre, Sfântul Teodot nu este decât unul dintre exponenții oamenilor care, din cele mai diferite medii și ocupații, au atins măsura sfinteniei prin viața lor de credință și bunătate. Aceste exemple includ nu doar pe cei care au fost călugări, preoți sau episcopi, ci și pe cei care au fost oameni simpli, săraci, fermieri, meșteșugari, sau chiar păcătoși convertiți. În creștinism, sfințenia este văzută ca o chemare universală, deschisă tuturor, indiferent de statutul social, ocupație sau circumstanțe. Este drumul către unirea cu Hristos, pe care suntem chemați să mergem cu toții, din primele secole și până în ziua de astăzi. Curaj!
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
-->
Comentarii