Prezentă pentru prima dată cu o expoziţie personală la Sibiu, doamna Stela Marta expune 46 de lucrări de pictură la Muzeul Naţional Brukenthal.
Structurată în trei cicluri tematice: Frumoasa Românie, Fairy Tale şi Venice, expoziţia alătură lucrări inspirate de peisajele româneşti, imagini din oraşele medievale transilvănene, naturi statice cu flori şi ilustrări ale anotimpurilor – portrete combinate cu peisaje florale realizate în maniera „impresionismului evoluat”, după cum apreciază artista. Lucrările Stelei Marta ne încânta privirea prin candoarea decorativului şi abundenţa cromatică.
Licenţiată a Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca şi absolventă a profilului Arte Plastice şi Decorative a Universităţii din Oradea, specializarea pictură, Stela Marta a deschis până în prezent 12 expoziţii personale.
Expoziţia: Frumoasa Românie
Artist: Stela Marta
Locul de desfăşurare: Palatul Brukenthal, Sălile de Expoziţii Temporare
Durata: 5 – 30.09.2013
Răspunsuri