Nicolae Tonitza

[Lenuş Lungu]

Nicolae Tonitza

Nicolae Tonitza s-a nascut la 13 aprilie 1886 in Barlad si este cunoscut ca fiind unpictor, grafician si critic de arta roman. Urmeaza Academia de arte frumoase din Iasi, intr-unul din momentele ei cele mai infloritoare fiind coleg cu Stefan Dimitrescu (mai tarziu Tonitza, Dimitrescu, Sirato si O. Han vor forma "Grupul celor patru") si avandu-iprintre profesori pe Gheorghe Popovici si Emanoil Bardasare. Din 1908 urmeaza cursurile Academiei regale bavareze de arte frumoase de la Munchen, iar din 1909 pana in 1911, la Paris, frecventeaza ateliere si face studii dupa pictori celebri. Influenta preocuparilor din epoca nu intarzie sa-si puna amprenta in opera tanarului artist, pe care calitatile de colorist si prospetimea senzatiilor il fac sa gaseasca repede drumul spre originalitate. Problemele impresionismului, cuceririle postimpresionistilor si, nu mai putin, modul decorativ de a gandi compozitia si fastul de belle epoque a artei 1900 (vezi Stilul 1900) ii vor determina hotarator optiunile estetice. Echilibrul, hedonismul - acea bucurie neretinuta in fata fermecatoarelor aparente ale realitatii -, senzualitatea temperata se traduc in stralucirea luminii, in exaltarea tonurilor, in cromatica armonica, in sudura perfecta dintre forma (subliniata de un desen plin de gratie decorativa) si culoare. Grafica, plina de malitie si deseori de dramatism (a colaborat la numeroase reviste ale vremii: "Rampa", "Flacara", "Clopotul", "Hiena" etc.) si articolele - comentarii culturale si sociale - sunt marturii aleparticiparii intense la viata epocii. Pictura ramane, dincolo de framantarile cotidiene, de angajarea in evenimentele contemporane, senina, vorbind despre un ideal estetic calsic, despre cultul frumosului, despre o arta inteleasa ca expresie a permanentei valorilor spirituale. Remarcam pisajele dobrogene, portretele de clovni, de copii, de tinere femei, naturile statice, pline de caldura, compuse in planuri mari, urmarind jocul tandru al luminii pe obiecte, in tonuri vibrante.Este considerat interpretul „tristeţelor luxuriant colorate” şi al ochilor de copii. A studiat în Germania, la Munchen. Fără să-şi fi terminat studiile, călătoreşte în Italia şi Franţa şi rămâne pentru doi ani la Paris. Frecventează atelierul lui Pierre Laprade şi face studii după pictori celebri. Influenţa preocupărilor din epocă nu întârzie să-şi pună amprenta în opera tânărului artist, pe care calităţile de colorist îl fac să găsească repede drumul spre originalitate. Problemele impresionismului, cuceririle postimpreşionistilor şi compoziţia din stilul belle époque îi vor determina hotărâtor opţiunile estetice. Pictează peisaje, portrete şi compoziţii, pe care le expune în atelierul său din Montparnasse. În 1911 se reîntoarce în ţară şi participă la expoziţia „Tinerimii artistice”. Termină cursurile Şcolii naţionale de Belle-Arte şi obţine prin concurs certificatul de „pictor bisericesc”. Va zugrăvi bisericile din Scorţeni, Silişte, Poeni sau Văleni. Mobilizat şi trimis pe front, cade prizonier în luptele de la Turtucaia.În 1924 expune la Bienala din Veneţia, iar un an mai târziu se retrage din asociaţia „Arta Română” şi intemeiază „Grupul celor patru”. La începutul anilor 30 era considerat „cel mai de seamă” pictor român în viaţă şi expunea intens şi în străinătate: Barcelona, Amsterdam, Bruxelles. În 1933 ocupa catedra de pictură la Academia de Belle-Arte din Iaşi, rămasă vacantă în urma decesului lui Ştefan Dimitrescu, iar în 1937 devine rector al Academiei. Pictura lui Nicolae Tonitza rămâne, dincolo de frământările cotidiene sau de angajarea în evenimentele contemporane,una senină. Viziunea sa artistică se conturează în portretelede copii. „Ochii lui Tonitza” mari, rotunzi şi expresivi ne privesc astăzi cu o nostalgică inocenţă, cu o amară melancolie. A murit la Bucuresti la 26 Februarie 1940.
Ion Andreescu Desi a trait doar 32 de ani, Ion Andreescu a lasat o opera care demonstreaza ca esteun pictor de un exceptional talent. Creatia sa artistica se reduce la cateva sute de tablouri: naturi statice, flori, portrete si mai ales peisaje. Pictura sa are un caracter sobru, profund, grav si meditativ. Interesat in egala masura de diferite genuri ale picturii, Andreescu creaza peisaje ("Margine de padure", "Pomi infloriti", "Stanci si mesteceni", "Camp", "Padure de fagi", "Mesteceni la marginea baltii", "Dupa ploaie", "Casa de ciurari", "Iarna la Barbizon", "Stancile de la Apremont", portrete ("Taranca cu broboada verde", "Taranca cu traista", "Broboada rosie", "Autoportret"), naturi statice "Coacaze", "Felii de pepene"). In "Stejarul" una din capodoperele sale, regasim intrega emotie, patosul retinut, temperatul plin de melancolie al artistului. Fara ambitia de a realiza ierarhii valorice si cronologice, putem afirma ca e primul pictor roman cu adevarat modern, fiind in acelasi timp unul dintre punctele de referinta atunci cand vorbim despre traditia artei romanesti."Printre pictorii romani, cu siguranta nu exista personalitate mai atragatoare caa lui Andreescu si destin mai plin de intelesuri ca al sau. El, de fapt, a orientat definitiv arta româneasca". Cuvintele acestea, apartinand lui Jacques Lassaigne, unul dintre criticii de arta francezi care s-a ocupat cu pasiune si interes de arta româneasca, par a fi revelatoare pentru locul detinut de Andreescu in dezvoltarea artei românesti moderne si, in egala masura, pentru modul cum a patruns marele pictor in circuitul valorilor europene. Ion Andreescu s-a nascut in Bucuresti, fiind primul din cei sapte copii, dintre care 4 fete. Tatal sau era comerciant de bauturi. A facut cursul primar in pensionul lui Andreas Apostolatos, unde a invatat si limba franceza. In 1863 s-a inscris la Gimnaziul "Ghe. Lazar", avand profesor de desen pe pictorul Petre Alexandrescu, iar in clasa a IV-a pe pictorul H. Trenk. La desen a luat premiul IIin clasa I si premiul I cu cununa in clasa a V-a la colegiul "Sf.Sava", unde a avut la desen pe C.I.Stancescu. In 1869 a renuntat la liceu si s-a inscris la Scoala nationala de belle-arte, condusa deTheodor Aman. Aici a urmat constiincios toate cursurile din programa, inclusiv pictura, desi pe atunci frecventa nu era strict obligatorie. In 1870 a participat la concursurile elevilor scolii, obtinand mentiune la estetica, predata de C.I.Stancescu. Intre timp situatia parintilor (impovarati cu atatia copii minori) s-a inrautatit. Acest fapt l-a pus pe ganduri. Ca sa-si asigure existenta, s-a hotarat sa intre in invatamant, pas de la care nu l-a abatut nici un obstacol. S-a inscris ca membru in "Societatea pentru invatatura poporului roman"- sectia capitalei, impreuna cu profesorii sai.

[Ioan Muntean]