Sacrificiul lui Isaac este un tablou pictat în 1601 de Caravaggio, aflat la Galeria Uffizi, Florența.
Istoric
Datarea operei Sacrificiul lui Isaac inexactă este deoarece se pot identifica influențele picturii lombarde și venețiene, mai ales în privința peisajului deschis din partea dreaptă a fundalului, unde o lumină senină învăluie și îmblânzește contururile castelului și ale câmpului. Dramatismul intens al scenei din prim-plan îl înfățișează pe Abraham pe punctul de a-și sacrifica fiul, ascultând de porunca divină. Liniile directoare opuse din compoziție accentuează patosul scenei. Sacrificul este întrerupt de sosirea unui înger, surprins de pictor în momentul în care îi oprește mâna lui Abraham. Caravaggio reia, așadar, iconografia deja abordată de Brunelleschi in panoul de bronz pentru decorarea ușii Baptisteriului din Florența, aflat astăzi la Muzeul Național Bargello din același oraș. Înca o data, arta inovatoare a pictorului se identifică prin alegerea de a reprezenta îngerul pe pământ, implicând în felul acesta lumea divină dar și pe cea umană.
Bibliografie
Elena, Ginanneschi (2010) (Galeria Uffizi- Florența, ed. Marile Muzee ale Lumii). Adevărul Holding. pp. 142.
Răspunsuri
Lorenzo Ghiberti, Sacrificiul lui Isaac, bronz aurit de la Muzeul Bargello
Mulţumesc frumos dl Muntean pentru minunatele imagini!
Sacrificiul lui Isaac, pictură de Rembrandt
Sacrificiul lui Isaac (in varianta moderna)
Mulţumesc frumos Mimi!