Decor
Un birou pe care se află un laptop. În faţa biroului, un scaun rotativ. Un şemineu, în fundal. În dreapta biroului, un fotoliu.
Personaje :
Unchiul, 75 de ani
Nepotul, 40 de ani
(Nepotul în faţa laptopului, unchiul pe fotoliu)
Nepotul: I-auzi! Alimentele fermentate, murăturile şi varza murată, sunt sănătate pentru colon.
Unchiul: Despre ce vorbim aici ? Dar aceste lucruri se ştiu din moşi-strămoşi ! Aşa cum mă vezi, fac pe ăla-n patru şi nu mă las fără murături. Nu, chiar !? Ce m-aş face o iarnă-ntreagă ?
Nepotul: Sursă de vitamina C !
Unchiul: Păi vezi că ştii !? Acuma ştiţi multe, dar noi am moştenit asta din moşi-strămoşi... Păcat că aveţi explicaţii pentru toate, dar nu mai respectaţi tradiţia, moştenirea.
Nepotul: Corect !
Unchiul: Ia vezi, nu cumva printre rânduri se ascunde şi vreo reclamă la nu ştiu ce produs !? Că n-or fi proşti să posteze gratis reclamă la murături !? Ia citeşte mai departe ! Şi, mai ales, cu atenţie !
Nepotul: Da, ai dreptate ! Auzi, zice că nu ştiu ce probiotice obţinute în laborator, notate codificat, ar avea aceleaşi proprietăţi.
Unchiul: Păi vezi că am dreptate !? Ce îţi spuneam !? Maeştrii în arta reclamelor se ascund în spatele acestor sfaturi aparent utile şi nevinovate şi nu sunt puţini cei care se lasă păcăliţi. Eu le-am fumat demult pe aceste aşa-zise reclame binefăcătoare omului. Mă îngrozesc chiar când văd cum la televizor te asigură cu nonşalanţă că numai cu 249 de lei poţi cumpăra nu ştiu ce alifie vindecătoare, în condiţiile în care majoritatea pensiilor depăşesc cu puţin 400 de lei. Asta e curată nesimţire, dacă nu chiar ofensă adusă omului obişnuit, pensionarului care abia dacă poate să îşi ducă viaţa de azi pe mâine.
Nepotul: Bine zis că sunt mulţi cei care se lasă păcăliţi... Poftim, chiar aici la comentarii, întreabă o mămică ce probiotic ar fi potrivit bebeluşului ei !
Unchiul: Poftim! Să mai zici că nu mi ţi i-am mirosit eu... Nu am nevoie de nu ştiu câtă carte ca să pricep...
Nepotul: Bine, dar un om informat...
Unchiul: Zi-i pe şleau, manipulat... Căci din vraful de informaţii care ne bombardează zilnic, puţini sunt aceia care pot discerne adevărul de minciună, falsul de original, ipocritul de cinstit... Şi ştii de ce ? Pentru că trăim într-o lume falsă, ipocrită, în care ambalajul vinde marfa, imaginea ţine locul valorii. Că dincolo de staniolul care îţi ia ochii, tronează mizeria şi, cu precădere, mizeria umană ce dezumanizează chiar nu mai contează, de vreme ce omul alege, invariabil, artificiul, chiciul, nonvaloarea. În lipsa unei educaţii sănătoase, a unor modele călăuzitoare, nici nu trebuie să ne mai mire că omul a ajuns o marionetă manevrată din culise cu atâta uşurinţă de gulerele albe.
Nepotul: M-ai lăsat fără cuvinte...
Unchiul: Şi asta încă nu-i nimic... Dar măcar ai priceput ceva din ce am încercat să-ţi spun!?
Nepotul: Să zicem că da... Am priceput ceva, dar cu ce mă încălzeşte acest lucru? Practic! Sincer! Sunt eu mai bogat peste noapte sau, poftim, mai fericit? Ba chiar cred, nu-ţi fie cu supărare, că mă faci să mă îndoiesc de tot ceea ce mă înconjoară, să nu mai am încredere în nimeni şi în nimic şi, să-ţi spun drept, nu este tocmai confortabil.
Unchiul: Ai prefera să te mint frumos !? Asta văd că o poţi face şi singur. Chiar crezi că poţi avea încredere într-o lume mercantilă, într-o lume în care mai presus de toate este banul?
Nepotul: Nu, dar aşa cum prezinţi mata lucrurile mi se pare de-a dreptul o crimă din partea omului împotriva omului însuşi. Nu este oare un nonsens ?
Unchiul: Uiţi că lupul este lup pentru om ?
Nepotul: Homo homini lupus...
Unchiul: Mă bucur că ai înţeles !
Nepotul: Şi dacă am înţeles, cu ce sunt eu mai câştigat ? Care este avantajul meu ? Căci drept să îţi spun nu mi se pare că ar exista vreunul. Ba dimpotrivă, acest vierme al îndoielii îmi pare un handicap.
Unchiul: Şi ? Te deranjează că încerc să îţi deschid ochii ? În loc să-mi mulţumeşti pentru efortul meu de a te lumina...
Nepotul: Departe de mine gândul, dar nu ştiu, parcă judecata asta e mult prea aspră...
Unchiul: Adică ţi se pare puţin lucru că o bancă te execută silit şi te aruncă în stradă pentru că nu îţi mai poţi plăti ipoteca, deşi ai rămas fără serviciu !?
Nepotul: Banca e, totuşi bancă, unchiule...
Unchiul: Despre ce vorbim aici ? Că doar nu despre lemnul cioplit din parc !? Banca nu e condusă tot de oameni ? Sau ţi se pare că de nu ştiu ce dinozauri !? Să fim serioşi ! Omul este cea mai diabolică fiinţă posibilă şi aceste invenţii – bănci, tribunale, curţi etc. – nu sunt decât nişte măşti in spatele cărora trage sfori, dă verdicte ce afectează, în primul rând, însuşi omul.
Nepotul: Înţeleg şi îmi dau seama de acest lucru, dar ce aş putea face eu, un simplu om de rând, care abia îşi târăşte viaţa de azi pe mâine ?
Unchiul: Să fim înţeleşi din capul locului. Omul poate fi ceea ce doreşte. Dacă te uiţi în oglindă şi ai încredere în cel pe care îl vezi, dacă ai fost pus în faţa unor situaţii limită pe care le-ai depăşit, altfel priveşti viaţa. Omul habar nu are cât poate duce. Până când nu este pus în faţa unei crize, nu îşi cunoaşte potenţialul.
Nepotul: Vorbe...
Unchiul: Normal să le consideri vorbe, de vreme ce nu te-a încercat soarta. Încă. Dă, Doamne, să te încerce cât mai târziu, dar există un timp pentru toate. Va veni o vreme când tu vei fi acela care ţine predici. Când nu mai acţionezi, vorbeşti. Fiecare vârstă cu năcăfalele ei...
Nepotul: Aşa o fi, că prea spui!?
Unchiul: A fost o vreme când nu mă dădeam înapoi din faţa niciunei aventuri. Acum nu mi-a mai rămas decât vorba. Într-un fel îţi dau dreptate că nu mă înţelegi, dar atunci când vei ajunge la anii mei, cu siguranţă îţi vei da seama că tot ceea ce ne rămâne este sfatul. A sfătui pe cei mai tineri mi se pare chiar o datorie . Şi nu cred că este întâmplătoare zicala : « Cine n-are bătrân să-şi cumpere ».
Nepotul: Înţelepte vorbe ai grăit!
Unchiul: Vei avea destulă vreme să le rumegi şi, mai ales, să le transmiţi mai departe. Pe vremuri, oamenii se adunau serile la clacă şi îşi povesteau unii altora păţaniile, grijile, necazurile. Comunicau unul cu altul, fiindcă omul este înainte de toate o fiinţă socială, nu !? Ceea ce se întâmplă însă azi, această îndepărtare, această înstrăinare a omului faţă de om mi se pare total nesănătoasă. Fiecare are televizorul lui sau mai nou tableta, camera sa şi abia dacă se mai intersectează pentru a se saluta, deşi trăiesc, paradoxal, într-un apartament la bloc cu dimensiunile pe care le ştii. Nu mai vorbesc de faptul că în oraş trec muţi unul pe lângă altul. Tot mai grăbiţi, tot mai stresaţi, li se pare că nu le ajunge timpul. Ba chiar s-au aruncat pe piaţă teorii, false desigur, cum că timpul s-a comprimat, că pământul sau soarele s-ar fi deplasat cu nu ştiu câte grade. Teorii fără niciun fundament ştiinţific, desigur, care nu au alt rost decât acela de a inocula teama.
Nepotul (cu ochii pe monitorul laptopului): Exact !
Unchiul: Tu mă asculţi sau citeşti altă gogomănie !? Doamne, ce minte bolnavă să fi fost aceea care a anunţat sfârşitul lumii în 2012 cu exactitate matematică !? Îţi dai seama că trăim într-o lume lipsită total de mustrări de conştiinţă ? Într-o lume în care pentru bani omul se face frate cu Mamona? Şi nu mai citii ceea ce binevoiesc amicii să îţi trimită pentru că dincolo de like-ul unui prieten, la capătul lanţului se află de cele mai multe ori un avocat al diavolului. Omul este aşa de uşor de impresoionat, de manipulat. Deşi se zice că este singura fiinţă raţională, tot atât de bine este şi singura fiinţă fragilă, sensibilă, emoţională. Şi într-o lume care are tot interesul să ţină omul rob, este foarte uşor să întreţii frica, fie şi de întâmplări, de evenimente închipuite. Nu are importanţă izvorul acesteia, atâta vreme cât ea poate transforma omul într-un zombi. Politicienii nu au nevoie de oameni inteligenţi şi puternici, ci de oameni incapabili şi slabi pe care să-i manipuleze cu uşurinţă. Să nu te mire, aşadar, că în regimul democratic cu care ne împăunăm atâta, nu se face mai nimic pentru accesul la învăţătură al tuturor copiilor în mod egal. Ba chiar dimpotrivă, se urmăreşte privatizarea unităţilor de învăţământ, plecându-se de la o premisă falsă, şi anume aceea că vechile şcoli ar fi o relicvă a odiosului regim. O minciună gogonată dincolo de care se ascunde, în fapt, tot banul. Căci un învăţământ privat ce presupune o dotare adecvată, avansată, conform aşa-ziselor norme UE, nu se poate face decât cu bani, cu foarte mulţi bani. De ce crezi că se duce o luptă crâncenă pentru desfiinţarea vechilor şcoli şi se face reclamă mascată, desigur, şcolilor privatizate cu dotări avansate, cu profesori-model ce predau în conformitate cu cele mai noi norme europene. Ceea ce nu se spune şi este, de fapt, esenţial este costul unor astfel de unităţi şcolare, numărul de elevi ai căror părinţi permit să-şi înscrie copiii aici. Mă mai urmăreşti sau îmi răcesc gura de pomană ?
Nepotul: Vai de mine... Te ascult, dar chiar am amuţit. Dintrodată m-ai făcut să înţeleg multe lucruri asupra cărora aveam unele dubii. Nu e puţin lucru să se afle cineva în preajma unui înţelept de talia dumitale. Ba chiar a unui veritabil filozof şi analist care îi întrece pe mulţi dintre cei ce îşi dau cu părerea pe toate canalele media, dacă tot e moda...
Unchiul: Eu, filozof !? Auzi la el, analist !? Să fim serioşi... Nu e musai să fii nu ştiu ce filozof să îţi dai seama că ne îndreptăm în goană spre haos !
Nepotul: « Din haos, Doamne-am apărut / Şi m-aş întoarce-n haos, / Şi din repaos m-am născut, / Mi-e sete de repaos ... » Magistral a surprins genialul Mihai Eminescu.
Unchiul: Lumea experimentează mereu, dar dramatic este că mereu pe propria piele. Nu învaţă nimic din greşelile trecutului şi fiecare nouă generaţie o ia de la capăt.
Nepotul: Şi, totuşi, ceva îmi scapă ! Înţeleg ce vrei să spui, dar cum e posibil acest lucru ? Că doar în ultima sută de ani omul a avansat enorm.
Unchiul: Ştiinţific, tehnologic, da, dar moral, spiritual, nu s-a ridicat, să-mi fie cu iertare, mai sus de genunchiul broaştei. Orişicâte cunoştinţe ar acumula, omul nu poate prin asta să se înalţe moral, spiritual. Ba chiar aş înclina să cred că, dimpotrivă. Cu cât omul este mai învăţat, cu atât devine mai versat, mai viclean în atingerea unui scop sau altul. Este trist, într-adevăr, dar adevărat.
Nepotul: Despre politicieni ce crezi ? Cum ţi se par ? Că parcă au luat-o razna...
Unchiul: Bine spus « parcă »... Aşa a fost mereu, dar acum dau cărţile pe faţă. Şi pe o scară imaginabilă a valorilor îi găsesc a se afla pe treapta cea mai de jos în ceea ce priveşte lipsa de scrupule. Îşi calcă demnitatea în picioare cu seninătate, pozează în cinstea întruchipată pe când, în fond, folosesc cele mai josnice mijloace în atingerea ţelurilor lor. Şi nu cred că e nevoie să îţi dau vreun exemplu pentru că vezi zilnic la televizor miniştri, secretari de stat etc. chemaţi să dea cu subsemnatul la DNA.
Nepotul: Nu se poate ascunde şi aci o teorie a conspiraţiei, o posibilă lovitură de imagine instrumentată din umbră de eventualii rivali politici ?
Unchiul: Se vede că eşti intoxicat de ceea ce vezi zilnic în media. Poate fi interpretat şi aşa, dar ajungem de unde am plecat. Omul este lup pentru om.
Nepotul: Homo homini lupus...
Unchiul: Mă rog...
Nepotul: Oricum, mi se pare că, de fapt, noi, cei de azi, cei ce ne pretindem a fi generaţia modernă nu făcem altceva decât să luăm da capo ceea ce au experimentat înaintaşii noştrii : părinţii, bunicii, străbunicii...
Unchiul: Unchii...
Nepotul: Scuze, dar mi se pare că, metaforic spus, fiecare generaţie reinventeză roata.
Unchiul: Bine ţintit...
Nepotul: Şi, totuşi, chiar aşa să fie!? Omul chiar nu poate învăţa din greşelile trecutului?
Unchiul: Ţi-am mai spus şi îţi repet! Omul învaţă doar din propriile greşeli! « Verba docet, exempla trahunt », sună un dicton latin, şi câtă dreptate are ! Până nu se loveşte cu capul de pragul de sus omul nu îl vede pe cel de jos. Până când nu este încercat el însuşi de viaţă – o şcoală aspră, dură, unde nu poţi repeta clasa şi nu îţi poţi da corigenţa-, repet, până când omul nu este supus el însuşi greşelii, nu va învăţa din greşelile altora. De ce ? Pentru simplul motiv că în viaţă greşeala se plăteşte şi deci nu se uită. Dacă omul uită, în general, fapte, împrejurări, oameni care nu au legătură intrinsecă cu el şi deci nu îl afectează fizic, emoţional, nu acelaşi lucru se poate spune despre greşeala pentru care plăteşte. Nu o va mai repeta şi îi va fi o lecţie dură, e adevărat, dar o lecţie necesară pentru a merge mai departe.
Nepotul: Haide că sunt un distrat... Serveşti un ceai, o cafea ? Chiar m-am lăsat furat de...
Unchiul: De polologhia mea? Ei, aşa mă apucă uneori. Noroc că nu mă ţine mult. Bine, contează şi omul de lângă mine. Ştii, e mare păcat că oamenii nu mai au răbdare să asculte. Este mare gălăgie, da ! Vorbesc toţi şi nu mai ascultă nimeni. Sau ţi se pare că exagerez !? S-ar putea să mă înşel, să fie doar percepţia mea...
Nepotul: Nu, dimpotrivă ! Chiar şi eu am observat acest fenomen ce pare să ia proporţii. Oamenii sunt tot mai stresaţi, li se pare că nu li se acordă atenţie de către semenii lor, dar nu îşi pun problema că nici ei înşişi nu excelează la acest capitol şi uite aşa intrăm într-un cerc vicios.
(Nepotul aduce cafeaua aburind)
Unchiul: Mulţumesc! Chiar nu băusem azi cafea...
Nepotul: Cu plăcere ! Bine-zis, într-un cerc vicios !
Unchiul: Vina cred că aparţine ambelor părţi, dar niciuna nu ar pleca fruntea. De ce? Pentru că omul, în aroganţa sa, a pierdut pe drum esenţialul: smerenia. Un om care nu este conştient de deşertăciunea celor lumeşti şi se crede atoateştiutor, atoatestăpânitor este foarte periculos atât pentru sine, cât şi pentru lumea în care trăieşte, fie şi prin modelul oferit. Prost-crescuţi, infatuaţi îngâmfaţi, nesocotiţi! Va veni şi ziua când vor da socoteală, desigur. Mai devreme sau mai târziu vor primi şi ei lecţia, o lecţie necesară, precum spuneam, pentru a-şi înfrânge mândria. Bună cafeaua ! Mie nu îmi iese aşa ! Care să fie secretul ?
Nepotul: Dacă e secret, atunci despre ce vorbim ?
Unchiul: Ai dreptate ! Acum te las ! Mi-a părut bine că am mai stat de vorbă! Şi mai veniţi şi voi pe la mine ! Că, precum vezi, bătrâneţea nu e tocmai uşoară ! Şi mai lăsaţi ăluilat de laptop, că vă stricaţi ochii şi nici nu învăţaţi cine ştie ce ! Auzi la el! Murăturile în cămară, şi pleacă urechea la cai verzi !
Nepotul: Ai dreptate, unchiule ! Chiar am observat că toate sfaturile, fie şi despre beneficiile unui banal ceai, strecoară printre rânduri reclama unui produs sau altul, chipurile, dacă nu chiar musai miraculos.
Unchiul: Când îţi spun că trăim într-o lume comercială!? Am trăit s-o văd şi pe asta! Sincer să fiu, nu mi-aş fi închipuit că degradarea umană poate ajunge până aici.
Nepotul: Şi ţine cont că ăsta e abia începutul...
Unchiul: Sper să se îndure Domnul de mine şi să mă ia la baba mea. Nu crezi că îmi ajunge câte am văzut ?
Nepotul: Asta nu putem şti. Se pare că ai un rost mult mai presus de înţelegerea noastră, desigur. Şi cred că, în principal, este acela de a ne deschide ochii nouă, generaţiei ăsteia, care se crede atoateştiutoare, că lucrurile nu stau tocmai cum îşi închipuie şi că mai are încă multe de învăţat.
Unchiul: Dacă zici tu, aşa o fi. Doamne ajută ! (se ridică şi se îndreaptă spre uşă)
Nepotul: Doamne ajută şi să ne vedem sănătoşi!
Unchiul: Transmite-i şi Irinei gândurile mele bune ! Îmi pare rău că nu mai pot sta, dar se lasă ger, se şi întunecă devreme, iar la vârsta mea nu mai e cazul să întind coarda.
Nepotul: Am să-i transmit !
Unchiul: Şi vă aştept pe la mine!
Nepotul: Negreşit! Cu prima ocazie venim! Momentan Irina este prinsă cu bilanţul ! Ştiţi cum e la încheiere de an, dar de îndată ce este mai liberă vă vizităm.
Unchiul: Anunţaţi-mă înainte ! Seara bună !
Nepotul: Bună seara !
CORTINA
-->
Răspunsuri
Frumos! Mi-a făcut multă plăcere lectura.Prețuire!
Mă bucur! Între timp i-am schimbat titlul. Oscilez însă, comme d'habitude, între:
1. Într-o pauză de... mouse
2. Despre ce vorbim aici?
Care vi se pare mai potrivit? V-aş fi recunoscătoare dacă aţi veni cu o sugestie.