Se zbuciumă răsăritul în culori arămii
pironindu-ne la spectacolul anunţat nu demult,
izvorul îmbrăţişează albastrul dimineţii
prăvălind secunde peste secunde,
din peniţa mea se naşte o lume,
poate prea grăbită,
poate prea pripită,
aritmică ori ba,
cine mai cunoaşte atâtea...
cântă pianul a toamnă
dezvelind zâmbetul ei duplicitar
dar şi al meu
apoi al tău
şi-al nostru în seară
plâng păsările de ducă
strângându-şi aripile în ele
prevăd ofertele sorţii lor
dar ciripesc a speranţă,
mă dor copacii de-atâta rugină,
mă roade cuvântul de toamnă
şi gând
dor şi dor...
se duc copacii din verde
minţindu-mă să trec prin peratic
că-mi voi recăpăta unduirea de izvor,
le ştiu prefăcătoria,
eu ştiu că ajungând la poem
mi-e mai uşoară iarna.
-->
Răspunsuri
Va multumesc!