Unchiul Leo
(roman-fragment)
1
Numărătoarea inversă a început! îşi repeta Matilda în timp ce încuia biroul şi cobora scările. În urechi îi sunau tocurile pantofilor ce fură întrerupte brusc de o voce groasă, baritonală:
- Doamna Marioţeanu!?
Matilda se opri în loc dând să se întoarcă spre a verifica dacă a încuiat bine uşa, dar ridicând ochii tresări. În faţa ei, la capătul balustradei înalte, se profila maiestuos un bărbat îmbrăcat în costum negru. Deşi nu-l cunoştea, îi răspunse politicos:
- Nu vă fie cu supărare, dar programul s-a încheiat...
- E vorba de o problemă personală, o problemă care ne priveşte deopotrivă pe noi
doi.
- Ştiu eu...!? Nici nu vă cunosc...
- Adevărul este undeva la mijlo. Dar să nu anticipăm. O să mă cunoaşteţi şi încă foarte bine! îi răspunse omul în negru, în timp ce ea cobora scările prudent privindu-l cu mirare.
- Deci nu mă înşel când susţin că nu vă cunosc. Şi-apoi, să fim serioşi, în ţara
minciunii adevărul umblă cu capul spart, nu!?
- Sau mai degrabă este sugrumat încă din pântece! îi răspunse Matilda în timp ce se apropia de capătul scărilor.
- Oho! Da’ ce-i cu pesimismul ăsta!?
- Sunt foarte obosită! Ar fi trebuit acum să fiu în concediu...
- Dar nu te înduri, nu-i aşa!? Bine-a zis cine a zis că „Banu-i ochiul dracului”...Dac-ai ajuns sluga lui...
- Vă rog! Fără teorii... Am şi-aşa capul baniţă... Am avut o zi plină!
- Te cred...
- Văd că ne şi tutuim, de parcă ne-am cunoaşte de când lumea şi nici măcar nu am făcut cunoştinţă...
- Nume!? Mă rog, nu ştiu dacă este relevant! Urcă te rog în maşina mea...
- Fără glume de prost-gust, da!? îi replică Matilda urcând într-o maşină roşie decapotabilă.
- Cum vrei! răspunse el, urcându-se într-un WV gri metalizat. Ne oprim la cazinoul Veneţian, da!?
Nu mai apucă însă să-i audă răspunsul şi fu nevoit s-o urmărească sperând că, totuşi, îi acceptase propunerea. La un moment dat, între ei se interpuse o altă maşină, a FBI-ului desigur, care la o curbă o depăşi pe Matilda obligând-o să oprească.
Docilă, scoase permisul de conducere, dar se pare că altceva căutau agenţii. Abia apucă să îngaime ceva că fu coborâtă din maşină şi nu avu timp să-şi ducă ideea până la capăt că leşină pe loc la vederea cadavrului de pe bancheta din spate.
Când îşi reveni, se afla în maşina ei, dar în dreapta...
- Un mic incident...
- Cum adică!?
- Nu trebuie să-ţi faci griji! Totul s-a rezolvat!
- Adică acel cadavru!?.. .
- Te rog! Cu mine eşti în siguranţă!
- Bine, dar...
- Niciun dar.... Ţi-am spus că nu trebuie să-ţi faci griji! Ne oprim unde-am stabilit!
Se uită reflex în oglindă şi îşi văzu faţa lungă, iar apoi realiză ca are şi fusta sfâşiată lateral.
- În starea asta cred că nu mai este cazul...
- E vorba de un cazinou privat! L-am închiriat numai pentru noi doi în această seară. Şi o fustă putem cumpăra de la orice magazin, nu-ţi face probleme!
- Poate vrei să spui dimineaţă, căci deja mijesc zorile...
- Cum vrei tu...
- Ba pe dracu’! Totul e pe dos şi se cheamă să şi vreau! Ştii măcar ce s-a întâmplat cu ceilalţi!?
- N-are importanţă... În lumea noastră este ceva firesc!
- Lumea noastră.!? Care lume? Că eu nu ştiu să avem ceva în comun!?
- Curând ai să ştii şi s-ar putea să nu-ţi placă, dar asta e...
- Asta e... repetă mecanic, îngânându-l Matilda.
- Exact! Ai intuit bine! îi răspunse rece omul în negru cu ochelari fumurii.
- Şi totuşi!? încercă ea să-l descoase.
- Toate la timpul lor, da? se mulţumi să-i răspundă în timp ce parca maşina în faţa impozantului cazinou din Las Vegas.
- Bine, da’ eu...
- Ţi-am spus că l-am rezervat pentru noi doi!
- Nu mai înţeleg nimic... Cum poţi decide în locul meu!?
- Aşa a fost mereu... Ia uită-te sub braţ...
Matilda se uiă şi văzu întra-adevăr nişte vânătăi. Amuţi de uimire văzându-şi pielea carne vie.
- E urma sforilor trase din culise... Nu eşti decât o păpuşă în mâna unui
sforar, ca şi mine de altfel...Toţi suntem nişte marionete în mâinile unui păpuşar priceput...
Matilda coborî din maşină şi se lăsă condusă mecanic, apucând doar să îngaime pentru liniştea ei „Doamne ajută!”
Intrând în holul elegant, somptuos, îşi dădu seama că, fiind buimacă de cele păţite şi auzite, uitase geanta în maşină. Schiţă gestul că nu are cu ce se legtima, dar recepţionera îi făcu semn că totul este O.K. Black Man o conduse pe scările ce duceau spre sala de jocuri. Mirată schiţă un gest de negare, dar se lăsă, totuşi, condusă. Intrară într-un separeu, iar un barman aduse o sticlă de şampanie şi două pahare. Le umplu şi se retrase discret, lăsând pe masă două liste de meniuri.
- Ce bine că s-a mai răcorit! – exclamă B.M. Văd că v-aţi obişnuit cu
clima de aici!? Şi-apoi peste tot în incinte este, precum am văzut, aer condiţionat...
- Asta da...
- Şi, totuşi, nu ştiu cu cine am onoarea!? îl descusu Matilda.
- Vă rog...Toate la timpul lor...
- Adică vi se pare normal să mă las manevrată aşa!?
- Să nu forţăm nota, te rog... Răbdare!
- Şi, totuşi, aţi cam întins coarda...
- N-am avut de ales! îi răspunse el ferm.
- Şi totuşi comunicăm... Cine este omul din faţa mea?
- Vei fi surprinsă să afli că suntem rude, şi încă foarte apropiate...
- Asta-i bună! Şi eu care credeam că sunt singură pe lume de la moartea soţului...
- Vă rog... Să lăsăm morţii să se odihnească în pace...
- Eu n-am mai fost nicăieri de când... În ultima vreme am deschis ochii pe un pisoiaş care îmi este foarte drag. Nici măcar nepoţi nu am... Copiii s-au împrăştiat care încotro. Dar nu mi-aţi vorbit despre dumneavoastră!?
- V-am mai spus... Toate la timpul lor...
- Şi mă rog când va veni timpul acela!? Că s-a luminat de ziuă... Curând se va deschide Cazinoul şi celorlalţi turişti...
- Nu ţi-am spus că l-am închiriat pentru 24 de ore!?...
- Chiar că te-ntreci cu gluma, zău aşa!?
- Nu e nicio glumă! Am de gând să-l cumpăr, aşa că vreau să mă familiarizez cu atmosfera...
- Vii des aici?
- Cam pe-aici îmi fac veacul...
- Interesant...
- Vezi!? Acuma, gândeşte-te puţin, ce altceva aş putea face în oraşul ăsta!?
- Să fim serioşi.. .Există destule oportunităţi... Dacă ai fi mai înţelept, ţi-ai găsi cu siguranţă o ocupaţie...
- Asta cam aşa-i... Am înţeles greşit sau abia ai depus actele pentru cetăţenie!?
Între timp, barmanul veni şi luă comanda, urmând să aducă fiecăruia ceea ce dorea.
- Văd că eşti bine informat...
- Altfel nu te-aş fi găsit şi nu te-aş fi recunoscut în furnicarul ăsta... Până acum doi ani când s-a îmbolnăvit tata, nici că ştiam de existenţa ta... Ştii, uneori este mai bine să te ia mai repede şi să nu te chinuieşti. Numa’ vezi, nu e cum vrea omu’, ci e cum vrea Domnu’. El nu a ştiut ce zice, nici ce face, dar mai greu a fost pentru noi, cei apropiaţi. A schimbat mama la infirmiere până s-a lăsat păgubaşă. În ultima vreme a renunţat la toată averea şi i-a dat-o unui imigrant, numai ca să fie îngrijit aşa cum trebuie... În mine ştia că nu poate pune bază... Azi aici, mâine-n Focşani... Lucram la o corporaţie multinaţională şi eram mai mereu plecat cu treburi, în Europa mai ales... Altfel, nu aş fi aflat de existenţa ta şi nici nu aş fi îndrăznit să te abordez...
- Totuşi, nu m-ai lămurit în ce calitate!?
- Ei bine, suntem veri de-al doilea...
- Dinspre mamă sau dinspre tată?
- Dinspre tată, doar ţi-am spus... Sunt fiul nelegitim sau bastardul, cum vrei, al unchiului dumitale Leo, Big Leo, cum este alintat.
- Am auzit eu că ar fi fost un Don Juan al familiei, da’nu mi-a trecut prin cap că ar fi capabil de o asemenea imprudenţă...
- Adică eu îţi par o imprudenţă!?
- Ei, vorba vine... Nu o lua ca pe o ofensă! A fost doar o constatare în legătură cu unchiul Leo... El şi copiii din flori, mai mare râsul!?
- Ei, râs sau nu, iată-mă-s în carne şi oase.. .Dar cui i-o fi lăsat averea, căci, slavă Domnului, la afaceri s-a priceput.!? Imigrant sau ce-o fi, trebuie să-l găsim...
- Da’ crezi că ştie cineva? La câte infirmiere s-au perindat ca să-l îngrijească, nu se poate şti!? Că biata mama şi-a dat duhul înaintea lui... La cum s-a purtat cu ea, n-ar fi meritat să-i dea nici cea mai mică atenţie, dar asta e... Fiecare îşi duce crucea până la urmă.. .Poţi să ştii ce poliţe avea şi ea de plătit!?
- Ei, nu se poate să nu ştie cineva.!? Trebuie să găsim un fir şi ştii cum e ... L-ai găsit, trage de el pân-ajunge sfoară...
- În ultima vreme mergea în două beţe, mai să crezi că-şi revine! A avut o voinţă de fier! Nu asculta însă de nimeni, o ţinea pe-a lui că e mare şi tare şi asta l-a doborât în cele din urmă... Adevărul e că n-a fost bolnav niciodată sau, mai degrabă, nu s-a luat în serios ca om bolnav şi asta l-a doborât...A picat la pat netam-nesam... Nu tu nevastă, nu tu copii, n-a apucat să-şi facă un rost şi atunci când s-a trezit era deja târziu... Mama l-a bătut la cap în zadar să se rostuiască. Nu asculta însă de nimeni...
- Să nu-mi spui că te bucuri la averea lui!?
- Ştiu eu!? raspunse Black Man. Mă gândeam că n-ar strica la o adică...
- La cât îl ştim de risipitor, ne îndoim să fi pus depoarte ceva bani albi pentru zile negre! Arunca cu ei în stânga şi-n dreapta şi apoi se-mprumuta de la cămătari... Datorii poate-ai să afli, dar nicidecum economii...
- Am spus eu că am ceva pretenţii!? Voiam doar să te cunosc!
- Pe mine?
- Da!
- Cum aşa!?
- Din pură curiozitate... Am auzit atâtea despre dumneata...
- Nu ştii vorba: “Curiozitatea a omorât pisica”?
- Ei, nici chiar aşa!
- Păi!?
- Hai să fim serioşi! Totuşi, suntem rude, ce dracu’... Cum nu mai avem pe nimeni, ar trebui să ne sprijinim reciproc, nu!?
- Văd că eşti bine informat!
- Dacă nu eu, atunci cine?
- Oricum, ar trebui să te preocupe ceva, nu!?
- Depinde… Am multe hobby-uri, da’ cel mai mult îmi place echitaţia.
Îmi plac caii şi merg adesea la hipodrom, ba chiar particip la curse de cai… Dimineaţa mă trezesc foarte devreme ca să călăresc…
- Ai dreptate, pe căldura de aici, nici nu s-ar putea altfel…Şi eu mă acomodez greu… Noroc cu aerul condiţionat, precum ziceai, altfel nu ştiu cum m-aş descurca…
- Nici mie, când am venit aici, nu mi-a fost deloc uşor, dar încetul cu încetul a trebuit să mă obişnuiesc… Mai ales după ce am pierdut-o pe mama. Dar am trăit cu speranţa de a te găsi pe tine şi uite că mi s-a îndeplinit…
- Posibil… Nu ştiu dacă e normal… Şi totuşi cred că ar fi cazul să ne odihnim puţin…
- Cum doreşti! Alegeţi orice cameră doreşti!
- Asta-i bună!?
- Sper că nu ţi-e teamă!?
- Este, totuşi, ciudat!
- Îndoiala e cea mai grea povară! Dacă vrei să ştii mai multe, îţi stau la dispoziţie, dar să ne odihnim mai întâi...Nu crezi că ar fi cazul!?
- Aşa e... Ai dreptate! Sper că voi putea dormi, deşi mă roade nesiguranţa.. şopti ca pentru sine Matilda.
-->
Răspunsuri