Acest film documentar urmărește viața mareșalului Ion Antonescu. Născut pe 2 iunie 1882 la Pitești, Ion Antonescu a fost un militar de carieră, însă a deținut și funcții în conducerea statului român în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
Ca om politic, Ion Antonescu a deținut funcțiile de atașat militar în două din cele mai importante capitale europene, Londra și Paris, ministru de război, dar și prim-ministru al României între anii 1940 și 1944. El a fost cel care a decis intrarea țării noastre în război de partea Axei după ce Hitler i-a promis că România va primi înapoi teritoriile pierdute în urma Dictatului de la Viena și a Pactului Ribbentrop-Molotov.
Antonescu a fost și Șeful Marelui Stat Major al României, dar și Conducător al Statului, având puteri dictatoriale. În urma întoarcerii armelor de către forțele române, Antonescu a fost demis de Regele Mihai, iar în 1946 a fost condamnat la moarte pentru crime de război. A fost executat pe 1 iunie 1946 la Închisoarea Jilava.
filme documentare
-->
Răspunsuri
Pentru ca n-a mai incaput in cimitirele eroilor
Maresalul Antonescu isi doarme somnul de veci intr-o celula a inchisorii Jilava
Istoria pare uneori, sub greutatea argumentelor, un cimitir al erorilor. Despre maresalul Ion Antonescu, bunaoara, s-au scris multe lucruri. Adevaruri si neadevaruri, laolalta, i-au tesut, in timp, o imagine controversata celui care, prin forta armelor, dar mai ales a mintii, a cautat sa refaca trupul ciuntit al tarii. A luptat si a murit pentru ideea de patrie, iar pentru asta citiva oameni l-au condamnat la moarte. Ce-a ramas de pe urma maresalului? Controverse, un dram de demnitate ostaseasca si foarte multa ura. Peste toate, insa, a ramas bocetul acela prelung al unei batrine simple, de la tara, impovarata de boli, la poarta unei sinistre inchisori, cersind indurare pentru fiul ei. Au mai ramas si cuvintele maresalului, soptite indelung, ca pe un crez: "Iarta-ma, mama... Sa nu plingi, mama..." Executia 1 iunie 1945. Zi torida de vara. Maresalul Antonescu se plimba calm prin celula in care a fost adus, in Fortul 13, la Jilava. Nu pare sa-i fie frica de moarte. Probabil ca nici nu se gindeste la asta. Asteapta doar. Isi aude mama, in virsta de 86 de ani, plingind, linga zidurile inchisorii. Sopteste ceva, ca pentru el, apoi se opreste. Sta si asculta. Bocetul mamei e mai puternic decit vocea judecatorului care l-a condamnat la moarte. La ora 18, citiva gardieni dau buzna in celula. Il conduc catre locul executiei, in livada piersicilor. Pe drum, maresalul se intilneste cu fratele sau, Mihai Antonescu -- fost ministru de Externe, Gheorghe Alexianu -- guvernatorul Transnistriei, si cu Constantin Pichi Vasiliu -- comandantul Jandarmeriei romane. Sint acuzati, cu totii, de inalta tradare si condamnati la moarte. Dupa 15 minute, citeva rafale de arme automate rasuna peste livada. Condamnatii cad la pamint. Linistea troneaza pret de citeva clipe. Nimeni nu spune nimic. Apoi, cei din plutonul de executie deschid ochii. Inima lor e facuta bucati. Doar si-au ucis comandantul... Formatia de executie pleaca in liniste de la locul crimei. Trupurile celor patru sint ridicate de la fata locului. Dar unde sint duse, oare? Peste ani, in livada piersicilor, la locul executiei, s-a ridicat o cruce. Marturii 1945, 1946... Anii se scurg cu repeziciune. Fortul 13 ramine, insa, una dintre cele mai sinistre puscarii. Razbunarea comunista devine o moda. Atrocitate, o haina care li se potriveste de minune. 1978, primavara. Ion Panciuc este un detinut politic intemnitat la Jilava. Despre el ne povesteste ieseanul Alexandru Marin, un luptator pentru restabilirea adevarului istoric. "Detinutul Panciuc a fost transferat, intr-o buna zi, in echipa de cadastru a inchisorii. A primit ordin ca, impreuna cu un alt detinut, un inginer, sa verifice, dupa harta, fortul, sa inventarieze celulele. La un moment dat, in timpul numaratorii, cei doi constata ca nu le iese la numar o celula de la subsol. Inginerul improvizeaza un stetoscop si studiaza zidurile. Aude un zgomot suspect la un perete si solicita sa i se aduca un baros. Loveste cu el peretele, cade tencuiala si iese la iveala o usa metalica. Cei doi o imping cu greutate. Inauntru, intr-un colt, trei schelete: doua cu fata in jos, iar unul cu fata in sus. Cind s-a apropiat de cel cu fata in sus, a remarcat ca la baza craniului avea par roscat grizonat, identic cu al maresalului Antonescu", spune Alexandru Marin, completind: "Dupa o vreme, la subsol apare comandantul inchisorii, injurind si amenintind. El a afirmat, dupa cum a spus detinutul, ca in respectiva celula s-ar afla un mare erou si cei doi gardieni care l-au adus de la locul executiei. "Inchideti usa, ziditi peretele la loc si nu suflati un cuvintel, ca moartea va asteapta!", i-a amenintat comandantul puscariei". Demersuri Intimplarea a fost povestita, citiva ani mai tirziu, de detinutul Panciuc, aflat intr-o stare grava, bolnav fiind de plamini. Colegul sau, inginerul, n-a mai apucat sa depuna marturie. A murit subit, in vara anului urmator, in 1979. Dupa aceasta intimplare cei care il pretuiau pe maresal s-au pus in miscare. Capitanul Marius Tomaide, care era nepot si fin al maresalului, si presedintele Ligii Maresal Antonescu, generalul Marin Popescu, au incercat sa faca lumina in privinta locului unde a fost depus trupul neinsufletit al eroului. Au verificat mai intii registrul de incinerari de la Crematoriul Cenusa, unde -- se spune, ar fi fost ars trupul. Aici, stupoare! Pe 1, 2 si 3 iunie 1944 nu apare nici o incinerare. Lesne de dedus, incercarile de a intra la subsolul fortului 13 au fost sortite esecului... Cazul s-a inchis de la sine, odata cu moartea celor doi "detectivi". Cum maresalul nu a avut copii, iar sotia sa, Maria Antonescu, a suferit multi ani prin puscariile comuniste, cazul a ramas... legenda. Nimeni n-a mai avut curajul, ulterior, sa faca cercetari, desi este posibil ca directorul inchisorii sa mai fie inca in viata. "Trupul maresalului se afla si acum, foarte probabil, in respectiva celula. Din pacate, nimeni nu se mai ocupa de cercetarea acestui caz, care ar scoate la lumina multe adevaruri, pentru istorie", ne-a marturisit Alexandru Marin. Mai saraci Anii trec. S-a scurs deja mai bine de jumatate de secol de atunci. Ba chiar, am intrat si in secolul XXI. Subiectul "maresal Ion Antonescu" ramine, insa, unul extrem de sensibil. Desi, daca stam sa judecam logic, n-ar mai fi cazul... Sintem, doar, in secolul XXI. Dar ne mai intereseaza, oare, de soarta eroilor? Grea intrebare. Am citit ca, in procesul care i-a fost intentat, maresalul era intrebat, insistent, de ce s-a angajat intr-un razboi impotriva "fratelui eliberator din Rasarit" si mai ales de ce nu s-a oprit la Nistru. A fost intrebarea la care maresalul s-a ridicat si, privindu-i drept in ochi pe acuzatori, a strigat: "M-am angajat intr-un razboi ca sa-l cistig, nu ca sa-l pierd!" Faptul acesta a fost povestit, ulterior, de poetul Ion Caraion si de Geo Bogza, care se aflau in sala. Ei bine, maresalul Ion Antonescu a pierdut razboiul in care se angajase, dar noi am intrat in acest nenorocit de secol XXI ceva mai saraci. Peste toate, mi se pare al naibii de absurd faptul ca in cimitirele noastre nu s-a gasit o palma de pamint sub care sa-si odihneasca trupul un erou. Dan M.Brezuleanu
(Tesu Solomovici) Maresalul Ion Antonescu – O... de bindiribli