Acest film documentar, interzis in mai multe ţări, arată adevărata faţă a conflictelor din provincia Kosovo şi dezvăluie adevăratele interese ale NATO în această zonă. Filmul, realizat de regizorul ceh Vaclav Dvorak, descrie situaţia din Kosovo, începând cu istoria zonei, urmată de conflictele din anii ’90 şi de bombardarea Serbiei de către forţele NATO. Documentarul se concentrează pe perioada în care Serbia era condusă de Slobodan Milosevic şi conţine mai multe interviuri cu civili sârbi şi cu terorişti albanezi. Deşi televiziunea cehă a fost unul din sponsorii acestui documentar, conducerea postului a amânat în repetate rânduri difuzarea lui, susţinând că filmul este „dezechilibrat” şi pro-sârb, tonul documentarului putând să cauzeze emoţii negative. În replică, regizorul Vaclav Dvorak a afirmat că acelaşi lucru le poate fi imputat şi documentarelor despre holocaust, în care „argumentele” şi „punctul de vedere” al Germaniei naziste au fost, şi ele, ignorate. Prima difuzare a peliculei, programată pentru 17 martie 2008, cu ocazia cele de-a patra aniversări a ciocnirilor din Kosovo din 2004, a fost amânată pentru luna aprilie. La data difuzării, documentarul a fost urmat de o emisiune follow-up care a analizat conflictul din Kosovo din punctul de vedere al albanezilor. sursa:film documentar

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri


  • KOSOVO de YLBER59
    • Mulţumesc frumos dl Muntean...

      Documentarul descrie situatia din Kosovo. In primul rand trece scurt in revista istoria zonei, urmata de conflictele din anii 1990 şi de bombardarea Serbiei de catre fortele NATO în 1999 si se termina cu situatia de dupa Razboiul din Kosovo. Documentarul se concentreaza asupra anilor 1990 în timpul regimului lui Slobodan Milosevich (Milošević), precum şi pe numeroase interviuri date de civilii sârbi şi, mai puţin, de soldaţii albanezi.

      " Astazi regiunile Kosovo si Metohia, provinciile sarbe ocupate de NATO din 1999, apoi sub supraveghere ONU, sunt denumite pe scurt Kosovo ...Martie 1999. Bombardamentul Serbiei a durat 78 de zile. S-au folosit peste 1.000 de rachete tip “Tomahawk”. Pagubele estimate se ridica la sute de miliarde de dolari americani. Sarbi au fost astfel pedepsiti pentru regimul lui Slobodan Milosevich care a sustinut sarbii din Croatia si Bosnia, iar spre final a luptat impotriva separatistilor albanezi din Kosovo. In desfasurarea campaniei contra lui Slobodan Milosevich, s-a inventat o noua conceptie, Orweliana – bombardamentul de timp umanitar ... "
      1939323732?profile=original
Acest răspuns a fost șters.
-->