Suntem romani. Uneori ne laudam radacinile glorioase, istoria bogata si mostenirea culturala. De cele mai multe ori ne comportam de parca ne-ar fi rusine de ceea ce suntem si de ceea ce se petrece aici. Spunem “Tara frumoasa, pacat de oameni”. Intotdeauna m-a intrigat expresia asta. De ce “pacat de oameni”? Poate am fost eu norocos insa oamenii pe care i-am intalnit nu se impusca pe strazi, au familii, majoritatea au prieteni vechi de zeci de ani iar romanul stie sa isi respecte aproapele chiar daca ani de saracie si opresiune ne-au intors unul impotriva altuia.
Iubesc tara asta pentru ca este a mea. Munti inalti pana la cer si ape adanci. Mare, rauri, dealuri, campuri, paduri.Istorie de mii de ani. Cultura bogata. Avem o tara frumoasa. Avem si oameni cu suflet frumos. Din pacate il arata doar celor apropiati. Pentru ca le este frica de cei pe care nu ii cunosc. Ardelenii am observat ca sunt niste oameni de suflet, primitori. Moldovenii sunt oameni veseli, ospitalieri, credinciosi si foarte muncitori. Oltenii au o latura mai taioasa dar sunt ambitiosi si inteligenti. Isi iubesc locul si nu ezita sa il arate celor ce doresc sa il vada.
România mea este locul meu de naştere; şi toţi românii îmi sunt fraţi. Sunt fraţii mei de bucurie şi jale, de cântec sau înlăcrimare, de optimism, de credinţă şi biruinţă… Purtăm toţi, cu noi o casă, în sufletele noastre, cu ochi, ca ferestre spre cer; şi o ţară numită limba română, primită ca dar de la străbunii ce au sădit în noi – ca zestre sfântă şi bună – florile sacre de comunicare, în cuvintele frumoase din limba noastră de origine latină, oriunde ne-am trăi viata pe acest pământ şi nu ne-am lăsat inima să ni se păgânească şi nici sufletul să ni se facă iască, căci ne-am păstrat credinţa în Dumnezeu…
România mea este o ţară frumoasă, cu un popor temător de Dumnezeu, cu oameni ce gândesc şi vorbesc româneşte.
România mea este un tablou unic în lumea de culori a globului nostru pământesc, care se învârteşte majestic de atât amar de vreme…
România visurilor mele, din copilărie şi de mai târziu, este locul în care munţii cântă în bătaia vânturilor, văile răsună de murmurul stropilor de ploaie şi de trăsnetele care străbat adesea văzduhul, iar pârâiaşele zburdă, ca apoi, râurile domolite să ducă speranţele românului în lumea largă, contopindu-se cu zbuciumul continuu al Mării Negre, în care s-au acumulat şi lacrimile din sufletele străbunilor mei, ce-au trăit şi-au murit pe plaiurile Mioriţei, dar mi-au sădit în suflet mirabila sămânţă a sentimentului de dragoste pentru România mea şi pentru limba ei frumoasă română!… Am în suflet un cămin: E România mea!!!!!!...
-->
Răspunsuri