Laptopul. ( luni )
Dimineaţa a început în linişte şi s-a desfăşurat de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat şi parcă totul decurgea conform unui plan prestabilit. S-au aşezat amândouă la masă şi au turnat cafelele care aşteptau fierbinţi în ibric. Mai mult tăceau şi simţeau amândouă că orice vorbă este inutilă. Fiecare îşi trăia propria aşteptare.
Pe la ora 9 sună telefonul .
- Da, înţeleg, sigur că puteţi veni, eu nu utilizez acum calculatorul. Da, nu e nicio problemă vă aşteptam! Păi a venit şi mama lui la noi şi de aceea am zis că vă aşteptăm. Nu ne deranjaţi cu nimic!
După ce a închis s-a întors către mama soacră şi i-a spus că vor veni două persoane de la poliţie care urmează să facă nişte cercetări pe calculatorul lui în circa 30 de minute.
- Mă duc să pun ceva pe mine să nu mă găsească în halat.
- Nu cred că este cazul să ne formalizăm!
- Draga mea, eu sunt de modă mai veche şi dacă până la treizeci de ani mă aranjam ca să plac celor din jurul meu după cincizeci de ani mă aranjez ca să nu displac.
- Asta mi-a plăcut întotdeuna la tine că şti ce vrei şi eşti mereu pregătită de orice situaţie.
- Aici ai dreptate, numai că deşi eu am trecut prin ceea ce treci tu azi, acum sunt nevoită să trec şi prin ceea ce nu am mai trecut niciodată, adică dispariţia propriului meu copil. Eu sunt lovită a doua oară!
- Singurul lucru pe care simt că pot să-l fac este să sper din toată inima că el se va întoarce şi totul va fi ca înainte.
- Ce au spus şefii lui de la primărie?
- Nu ştiu cum au aflat că totul s-a întâmplat vineri şi încă nu e luni dar au rămas cu toţii uimiţi şi cred că nici acum nu şi-au revenit. Nimeni nu mai ştie ce să credă şi au făcut tot felul de presupuneri, răpire, amante, luat lumea în cap dar asta aşa ca să-şi ocupe timpul că nici ei nu credeau ce spuneau.
Mă sună şi mă întrebă ce noutăţi mai am dar cu timpul, cred că o să le trecă şi asta. În acel moment s-a auzit soneria şi doamna s-a dus să deschidă uşa dar nu era nimeni cunoscut ci doar un băiat care dorea să vândă pixuri, caiete şi alte rechizite pentru şcolari.
- Nu doriţi nişte pixuri cu vârf de ceramică, sunt foarte uşoare, sau nişte carneţele pentru notiţe ? Am şi lupe, mari şi mici!
- Nu vreau să cumpăr nimic, mulţumesc!
- La mine găsiţi cu cele mai mici preţuri!
- Nu mulţumesc!
- Dacă luaţi un pix şi un caiet vă dau o gumă gratis!
- Eşti foarte amabil dar nu vreau să cumpăr nimic!
- Am înţeles că aveţi de toate, dar un pahar de apă aveţi, că alerg de azi dimineaţă şi m-am uscat, vă rog frumos!
Doamna nu era în acest moment dispusă să refuze pe cineva care o ruga atât de frumos şi a intrat înapoi în casă să aducă apa. În acest timp băiatul a părut că se ia după ea, dar în ultima clipă a văzut-o pe mama soacră şi s-a oprit. Ea îl privea cu un aer extrem de întrebător.
- Săru,mâna, foarte frumos aici la dumneavoastră, a zis băiatul şi a făcut cei doi paşi înapoi exact când doamna a apărut cu paharul de apă pe care i l-a şi dat.
El a întins mâna şi a luat paharul pe care l-a dus la gură şi a mulţumit cu un oftat adânc.
- M-aţi salvat, mulţumesc! S-a întors pe călcâie şi a plecat imediat.
Imediat ce a închis uşa, doamna a zis:
- Eu cred că am halucinaţii, încep să-mi pierd minţile!
- Ce e draga mea?
- Tu ai văzut cum a apucat băiatul ăsta paharul?
- N-am văzut nimic că erai în dreptul uşii, cum adică, cum a apucat paharul?
- Păi eu cred că tu şti foarte bine cum apucă fiul tău paharul atunci când il întinzi?
- Bineînţeles că ştiu, dar am zis că asta e doar o altă ciudăţenie a lui!
- Uite, te rog, ia paharul ăsta şi apucă-l acum exact cum face el, ca să vorbim despre acelaşi lucru!
- Mama soacră a întins mâna, a apucat paharul şi înainte de a-l duce la gură a arătat spre ea cu degetul arătător întins înainte.
- Tu şti ce însemnă asta ?
- Normal că ştiu, el face gestul ăsta de mic. Însemnă ,, ţie îţi mulţumesc,,
- Exact şi atunci poţi să-mi spui şi mie de ce băiatul care a venit cu pixurile a făcut acum acest gest?
- O fi ceva la modă, ca semnul ala internaţional de şi-l bagă în ochi toţi şoferii când se ceartă!
- Nu prea cred că este atât de simplu.
Atunci a sunat din nou soneria şi de data asta era chiar domnişoara poliţist şi cu un flăcău înalt şi frumos de parcă era prezenator de modă.
- Vă mulţumim că ne lăsaţi să ne ocupăm puţin de calculatorul soţului dumneavoastră.
- Eu am crezut că dacă v-am dat site-urile nu va mai fi nevoie să vă deranjaţi până aici.
- Şi alea sunt bune dar nu întotdeuna pentru că în cazul nostru există un site care nu se poate deschide de orcine şi probabil că soţul dumneavoastră îl are parolat şi presupun că se poate deschide doar de aici. E ca un site privat sau de grup în care nu au acces decât membrii.
- Dar despre ce site e vorba ?
- Ceva cu şah, cel puţin după denumire. Pot să mă aşez la calculator ? A întrebat tânărul cu un zâmbet fermecător.
- Cum să nu, vă rog să poftiţi dincolo în biroul lui.
Tânărul a intrat, s-a aşezat cât mai comod, a pornit calculatorul şi a început să-şi plimbe degetele pe clape de parcă executa o arie cu mare virtuozitate. Cele trei s-au instalat în sufragerie pe fotolii.
- Să vă spun că am mai păţit o treabă şi o să ziceţi că mi-am pierdut minţile şi doamna i-a povestit domnişoarei poliţist tot ce a observat la baiatul cu pixurile.
- Mai că v-aş da dreptate, dar încep să cred că aveţi şi o imaginaţie foarte bogată. În această situaţie aş vrea să vă întreb, pe scară blocului exista camere video?
- Există de vreo doi ani, au fost montate să nu se fure ceva şi primul lucru care s-a furat au fost chiar camerele video.
- Sper că acum s-au montat la loc şi sunt funcţionale!
- Da.
- Atunci putem să vorbim cu persoana autorizată să acceseze aceste camere ?
- Putem, că este un pensionar chiar de la noi de pe scară.
- Puteţi să-l sunaţi şi să-l rugaţi să vină până la uşă sau, dacă nu, să mergem noi la el.
- Am să-l rog să vină dânsul că era prieten şi cu soţul meu şi intra în casă.
- Vă rog frumos atunci să-l rugaţi să vină.
Doamna s-a sculat şi luat telefonul mobil şi a format numărul. Cum s-a auzit răspunsul a început să strige! Da eu sunt, bună ziua, vreţi să coborâţi puţin până la noi ! Nu, nu l-am găsit dar cineva doreşte să vă întrebe ceva. Da, acum dacă puteţi! Mulţumesc!
- Mă iertaţi dar vecinul e cam surd şi cu toate că nu-mi place sunt nevoit să ţip la el.
- Nu-i problemă!
- Tânărul de la calculator auzind strigătele a venit până în cameră şi a întrebat:
- Vă ajut cu ceva, s-a întâmplat ceva?
- Nu-i nevoie că noi ştim să ţipăm şi singure!
-Bine atunci vă doresc vocalize plăcute!
După puţin timp iar suna la uşă, iar se duce doamna şi intră cu un domn mai în etate pe care îl prezintă doamnelor prezente.
- Dumneavoastră vă ocupţi de camerele video? A început să strige la el domnişoara poliţist.
- Da, a răspuns domnul, dar nu e nevoie să ţipaţi în halul ăsta la mine!
- Mă scuzaţi a raspuns imediat domnişoara poliţist, domolindu-şi vocea, după ce şi văzut că domnul are montat în ureche un audiometru. Vă rugam să ne puneţi la dispoziţie imaginile de pe camerele de pe acest nivel din ultimele doua ore. Vrem să vedem pe la cine a fost un băiat care vindea pixuri pe la uşile oamenilor.
- Eu pot să vă pun la dipoziţie orice, dacă dumnevoastră îmi prezentaţi o cerere oficială de la poliţie cu locul şi ora de urmărit. Deci se poate dar numai cu hartie şi eu o trec şi în registru de vizionare să fie în regulă.
- M-am gândit eu că aşa o să spuneţi şi atunci o să vă propun ca dumneavoastră să mergeţi şi să cautaţi pe înregistrări ce am vorbit noi iar eu vă promit că şase luni de zile nu veţi avea niciun control, deoarece vad că sunteţi foarte conştiincios şi sunt convinsă că totul este în regulă.
- Şi aşa merge, am plecat să mă uit singur şi vă rog să aveţi încredere că la privit mă pricep foarte bine.
Între timp specialistul IT privea un pic nedumerit la calculator si domnişoara poliţist chiar s-a sesizat de treaba asta.
- Ce s-a întâmplat de ai rămas aşa blocat?
- Nu mai pricep nimic a spus tipul. Am înţeles că site-ul cu şahul nu poate fi accesat decât de pe acest calculator, dar nu am înţeles de ce. De ce nu poate oricine, care este amator de şah să intre pe el şi să joace? În prezent el este accesat doar de două persoane din care una este soţul doamnei.
- Poate este un site făcut de un prieten pentru alt prieten şi atunci se joacă doar ei doi.
- Şi eu m-am gândit la asta, că nu ar fi prima dată când întâlnesc o astfel de situaţie, dar problema nu e asta.
- Dar care este ?
- Uite un exemplu! Acum două săptămâni soţul deschide site-ul şi i se afişează tabla de şah unde adversarul începea cu piesele albe.
- Şi care-i marea chestie?
- Păi, marea chestie este că nu are loc nicio partidă şi nimeni nu mută nicio piesă, dar amândoi stau nemişcaţi în faţa tablei de şah şi trec apoi la rezolvarea de probleme, nu ştiu dacă eşti familiarizată cu problemele de şah pe calculator?
- Stai tu liniştit că tatăl meu m-a băgat în şah de la patru ani! Care e problema mai departe? Poate au plecat de acasă şi a rămas calculatorul deschis.
- NU cred, eu ştiu că la fiecare rezolvare de problemă cel din faţa calculatorului încearcă tot felul de variante şi mută piesele cum este inspirat şi după ce realizează că a luat-o pe o cale greşită le face ,,cancel,, şi ele se aşează în poziţia iniţială. Poţi să faci, în general, zeci de variante, până să ajungi să rezolvi problema.
- Raţionament corect, spune mai departe!
- Ce observăm noi aici! În primul rând atunci când apare tabla de şah nu se întâmplă ca în partidele normale de pe net.
- Adică ce nu se întâmplă?
- Pe net se joacă odată cu albele şi o dată cu negrele dar aici adversarul joacă, adică nu joacă, dar apare tabla de şah de mult mai multe ori cu albele la el decât la soţul doamnei.
- Poate că soţul se simte puternic şi îl lasă să joace mai multe cu albele!
- Tu nu înţelegi că nimeni nu joacă nimic şi doar apare tabla de şah cu piesele puse şi după ce se uită la ea de-i doare capul, dar nu mută nicio piesă, apare tabla cu altă problema la care iar se uită şi iar nu se petrece nimic. De aia nu cred că ar putea să plece de acasă, amândoi, după fiecare afişare pe tablă!
- Probabil că se antrenează la jocuri doar cu mintea fară să mute şi piesele, adică îşi imaginează modul de rezolvare a problemelor şi dau direct rezultatul.
- Tocmai asta e problema că nu dau niciun rezultat, nu rezolvă nimic , nu se afişează niciun rezultat şi după ce stă ce stă aşa în faţa calculatorului îl închide şi pleacă. În general în jocul ăsta nu poţi să treci mai departe dacă nu ai rezolvat problema.
- Aşa e la toate jocurile, pe nivele.
- E corect ce spui dar în acest caz, problema de şah nu se rezolvă şi se trece la nivelul următor, care este o altă problemă şi care nici ea nu se rezolvă şi culmea este că joacă la toate orele posibile , nu au niciun fel de regulă. Par foarte dezordonaţi.
- Şi ce vezi tu în asta ?
- Momentan nimic, decât că există un site creeat special pentru ca soţul doamnei să joace şah şi pe care el stă o grămadă de timp şi nu joacă după care îl închide şi apoi iar îl deschide şi o ia de la capăt. Deci încă nu pricep ce rost au toate astea.
Eu înţeleg ceva atunci când se petrece ceva dar acum dacă nu se petrece nimic şi numai se închide şi se deschide calculatorul nu e ceva de aflat. In cazul celorlalte site-uri dânsul joacă şah cu o mare virtuozitate şi nu am văzut să piardă vreo partidă, dar pe acest site treaba stă cu totul altfel şi vreau şi eu să ştiu de ce acesta este mai deosebit.
- Tu nu ai fost foarte informat dar soţul doamnei este o persoană cu totul specială şi care nu făcea absolut niciun gest inutil. El nu este persoana care să stea la calculator fără să facă nimic. Adică vreau să spun că tu trebuie să te mai gândeşti că ai în faţa ta un tip extrem de inteligent şi pentru care statul la calculator era plin de satisfacţii şi să vezi care erau alea.
- Eu ştiu şah foarte bine asta, dar dacă nu văd ce mută e greu să-mi dau seama cât este de deştept!
- Eu cred că nu despre şah e vorba aici ci despre altceva. Oricum este vorba de comunicare. Ai văzut şi tu oameni care stau într-o expoziţie în faţa unui tablou ore întregi şi nu zic nimic, doar contemplă! Ce vorbeşte tabloul cu ei?
- Da de unde scoţi tu vorbele astea, ce eşti IT-stă ?
- Nu, nu sunt dar am fost şefă de promoţie într-o promoţie formată în majoritate din barbaţi şi ei de regulă sunt fraieri şi muşcă doar ce văd nu şi nu gândesc.
În acel moment şi-a făcut apariţia şi vecinul cu camerele video.
- Care e treaba, pe unde a mai vândut băiatul ăla pixuri? Îl ia prima la întrebări domnişoara poliţistă.
- Sincer să fiu, pe nicăieri. A intrat în bloc, a urcat aici la etaj, a sunat fix la dumneavoastră, eu nu aud convorbirile prin camera video, deci nu ştiu ce aţi vorbit.
- Lăsaţi divagaţiile, că ştim noi exact ce am vorbit. La cine a mai fost cu pixurile lui?
- Absolut la nimeni, de aici a coborât şi a plecat cu maşina care îl aştepta jos.
- Cum adică cu maşina, că părea vai de el şi chiar hainele lui erau cam ponosite.
- Ponosite neponosite a plecat cu un Volkswagen de ultimă generaţie, apare botul pe cameră că nu avem voie să filmăm în parcare şi acum să mă scuzaţi dar mai am treburi de făcut. A mai spus el şi a ieşit pe uşă.
- Scumpă doamnă cred că viaţa noastră devine din ce în ce mai palpitantă. A spus domnişoara poliţist cu ochii la gazdă. Am să vă întreb ceva direct şi vă rog să nu vă supăraţi, că acum ne cunoaştem deja mai bine, soţul dumneavoastră părea un tip coerent mintal?
- Nu înţeleg exact unde vreţi să ajungeţi dar eu vă asigur că este un bărbat absolut normal.
În momentul acela a sunat telefonul domnişoarei poliţist şi ea a răspuns imediat : Da, raportează! .... Cum adică nu are ADN? Unde ai mai văzut tu aşa ceva? Toată lumea are ADN asta să şti şi tu! Să faci ce şti şi să-mi scoţi ADN-ul sau ADP-ul sau ce vrei tu dar să avem ce compara! Repeţi analiza de câte ori este nevoie şi nu mă mai bate la cap cu toate prostiile tale. Lasă rudele în pace! La revedere!
- Vedeţi doamnă cum e lumea asta, se întoarse ea spre gazdă după ce a oprit telefonul, cine vrea să obţină o aparatură mai performantă zice că nu poate să mai facă nimic cu ce are în dotare şi că vrea să facă schimb de experienţă cu America, cu Franţa de parcă ei sunt mai breji!
- Da ce s-a întâmplat ?
- Cică nu poate să-i determine ADN-ul soţului dumneavoastră, că a colectat foarte corect probele dar nu iese nimic la laborator care să fie pe înţelesul lui. Adică iese ceva, foarte clar, dar nu e deloc normal, nu seamănă cu nimic de pe pământ, iese o bazaconie! Rezultatul e final dar nu poate fi comparat cu nimic. Aşa ceva chiar că n-am mai auzit! Aţi auzit şi dumneavoastră că l-am pus să repete analizele!
- Cine ştie ce s-a întâmplat şi poate probele au fost contaminate de ceva, eu nu mă pricep la chestii din astea.
- Dar pentru ce vă trebuie ADN-ul a întrebat şi mama soacră ?
- Aşa este procedura şi noi trebuie să o respectăm, a zis poliţista înţelegând imediat că dânsa nu ştia nimic de cadavrul ars în maşină.
- Atunci să vă faceţi treaba cum trebuie, dar dacă nu iese nici a doua oară?
- Atunci e mai simplu că vom face, cum a sugarat şi colegul meu, un ADN pentru dumneavoastră, în calitate de mamă, iar băiatul dumneavoastră trebuie să aibă aproape 90 % din el şi putem să lucrăm şi cu un ADN similar.
- Adică vreţi să ziceţi că o să-mi luaţi mie o probă de sânge şi o să vedeţi cam cum arăta ADN-ul băiatului meu.
- Nu e nevoie chiar de sânge că putem să facem analiza şi pe un fir de păr sau o pieliţă de la o unghie şi fiind mama lui va fi foarte edificatoare.
- Putem să discutăm mai târziu acest subiect că acum nu mă simt prea bine. A spus mama soacră şi s-a ridicat să plece în camera ei.
- Bineînţeles că putem şi oricum nu facem noi prelevarea de probe ci un laborant care va venii doar dacă va fi cazul. Dar eu zic să mai aşteptăm rezultatul acela după repetarea analizei şi apoi vedem ce mai vorbim.
În acest timp doamna a urmărit-o cu privirea pe mama soacră vizibil îngijorată de starea ei de sănătate. Nu dorea să aibă vreun necaz sau să i se facă rău pentru că ţinea foarte mult la ea. S-a mai liniştit când a văzut că se mişcă normal .
- Probabil că este încă tulburată de tot ce se întâmplă, i-a spus domnişoarei poliţist.
- Tu ce mai faci pe acolo ? L-a întrebat domnişoara, la rândul ei, pe specialistul IT.
- Mă uit şi eu la o problemă de şah şi încerc să înţeleg care e treaba cu ea.
- Bine încearcă!
Sună soneria, gazda deschide, iar în pragul uşii era sora ei mai mică cu băieţelul de 8 ani .
- Hai dragă, intraţi şi aşezaţi-vă şi voi pe unde puteţi, dânsul tocmai pleca, zise ea cu ochii la şeful camerelor video, dânsa e domnişoara poliţist, la calculator este un băiat care nu prea înţelegem ce face iar pe mama o cunoşti, aşa că am terminat cu prezentările. Tocmai se ducea puţin să se odihnească.
- Vreau să vă întreb dacă soţul dumneavoastră are şi un joc de şah adevarat cu piese pe care să fac eu unele încercări şi să nu umblu în programul calculatorului? Apare cu o întrebare IT-stul.
- Sigur că are, e chiar dedesubt pe raft, are şi un GO acolo.
- Mi-e suficient doar şahul! Mai spuse el şi după ce a luat tabla de şah a copiat pe ea poziţia din calculator şi a început să o studieze pe real, cum s-ar zice.
Aşezase tabla şi piesele pe o măsuţă şi acum se uita la ele cu mare interes. El era un bun jucător de şah dar problema de pe tablă parcă era pentru începători !
În această situaţie nu înţelegea de loc de ce soţul doamnei stătea atâtea atâta timp cu ochii în ea şi nu o rezolva imediat. Nici măcar nu încerca câteva variante. Era evident, că după ce punea adversarul o problemă pe tablă şi stătea cu ochii în ea o grămadă de timp, punea şi soţul doamnei o problemă şi o dădea pentru rezolvare dar în continuare nimeni tot nu rezolvă nimic. Acum era vorba de un mat cu negrele în trei mutări, care erau absolut evidente. Dacă apăsai pe butonul care îţi dădea mutările de ajutor nu primeai niciun răspuns ceea ce dovedea faptul că nici nu era nevoie de ajutor. Şi aşa şi era ! IT-istul se uita din ce în ce mai plictisit la tabla de şah fără să întrevadă vreo soluţie pe direcţia asta! Multe întrebări şi puţine răspunsuri.
Băiatul surorii ei îşi găsise şi el de lucru cu un Scrabble cu care se juca de când era mai mic de pe vremea când încă nu ştia literele. Cum intra în casă, indiferent cine mai era prezent el se ducea direct la raftul cu jocuri şi îşi lua literele cu care începea să compună tot felul de texte. Nu se juca pe tabla de scrabble că era cam ponosită şi pătrăţelele se distingeau mai greu. Când a văzut că IT-istul s-a sculat şi a vrut să iasă , probil că era fumător, l-a întrebat: pot să mă joc şi eu cu tabla de şah ?
- Bineînţeles , a răspus acesta, vrei să dezlegi problema?
- Nu, a spus puştiul, vreau doar tabla, fără piese.
- Poţi să le pui la loc în cutie şi să te joci cum vrei.
- Mulţumesc foarte mult, a spus băiatul şi a strâns toate piesele în cutia lor.
După puţin timp a început să pună literele de la Scrabble pe tablă în ordine alfabetica începând cu prima linie de jos. A,b,c,d,e,f, g, h, exact aşa cum erau şi pe marginea tablei de şah iar apoi el a mai pus alte litere şi pe randul al doilea, apoi şi pe al treilea, că nu i-au ajuns două rânduri pentru tot alfabetul şi mai sus, fiind foarte încantat de aranjament. Aşeza fiecare literă exact în mijlocul pătrăţelului dar la un moment dat s-a gândit că dacă tabla are pătrate negre şi albe probabil că şi aranjamentul lui trebuie să fie un pic diferit Şi a pus literele doar pe pătratele albe.
În momentul acela a intrat şi IT-stul care a rămas puţin bulversat şi perplex cu privirea la tabla aranjată de puşti. ,,Nu cumva poziţia pieselor indică un mesaj criptat şi atunci rezolvarea problemelor nici nu contează. Dacă aceste probleme se citesc şi nu se rezolvă,, S-a întors şi s-a dus la domnişoara poliţist în camera de alături.
- Noi avem la secţie vreun criptolog care să descifreze anumite coduri?
- Ştiu şi eu ce este un criptolog, dar nu cred că avem la noi în secţie ci doar la centru, dar de ce te interesează?
- Vino puţin alături! Îi spuse el şi o invită în camera unde copilul aranja încă litere pe tabla de şah. Eu cred că problemele sunt un mesaj şi nu trebuie rezolvate. Uite de aici mi-a venit ideea!
- Să nu ne complicăm prea mult, zise şi ea, cu toate că treaba devine extrem de interesantă pentru un tip care a ieşit să ducă gunoiul la o amărâtă de ghenă! Cred că putem rezolva şi cu criptologul!
Au ieşit amândoi din cameră şi domnişoara poliţist a întrebat-o pe gazdă:
- Soţul dumneavoastră avea vreo pasiune pentru arme, tehnici de apărare, era preocupat de tainele fabricării bombelor?
- De ce nu mă întrebaţi direct dacă soţul meu era terorist?
-Nu vă întreb, pentru că, de regulă, astfel de întrebări fac mai mult rău decât bine, încercaţi să răspundeţi cumva.
- Soţul meu nu avea niciun fel de veleităţi de războinic şi era extrem de paşnic . Eu am asistat o singură dată la un fel de ceartă într-un restaurant, unde ne-am dus şi noi să mâncăm şi un tip s-a luat de el şi a început să-i vorbească foarte urât. Mie, la început nu mi-a plăcut că îi permite omului acela să-şi bată joc de noi dar l-am văzut pe el când mi-a făcut semn să stau calmă şi atunci m-am liniştit.
-Şi cum a evolut situaţia?
- Păi nu a prea evoluat că în momentul în care soţul meu s-a întors şi s-a uitat la omul acela am văzut cum s-a calmat brusc, s-a aşeazat pe scaunul lui după care a luat lingura şi şi-a continuat masa ca şi cum nimic nu s-ar fi intâmplat şi parcă era singur în local.
- Dar ce i-a zis soţul dumneavoastră?
- Tocmai asta e marea chestie că nu i-a zis absolut nimic ci doar s-a uitat la el şi părea că îl priveşte exact între sprâncene nu în ochi sau pe corp.
- Şi aţi rămas în continuare în local?
- Nu numai că am rămas dar am petrecut şi o seara absolut superbă cu muzică cu dans!
- Cu băuturi alese ! Zise şi poliţista.
- Nu, fără băuturi că soţul meu nu a băut niciodată nimic altceva decât apă.
- Cum adică, la nuntă, de exemplu, a băut numai apă?
- Exact şi la nunta noastră nu a băut decât apă. El glumeşte şi spune că băuturile îl fac să-şi schimbe culoarea. Nici cu spirt nu mă lasă să-l dau dacă se zgârie, mai ales că se vindecă extrem de repede.
- Bine, am terminat pe ziua de azi şi mâine vom încerca să o găsim pe femeia care plimbă căţelul cu trei picioare şi pe băiatul cu maşina forţoasă că treaba aia
cu salvarea mie nu-mi iese din minte şi nu-mi sună de loc clar. Acum am plecat, la revedere!
- Vă aştept atunci, la revedere!
-->
Răspunsuri
- materialele necesită corectură; recomandare: nu mai folosiţi virgulele pe post de ghilimele (e ca şi cum aş mânca micii cu lingura, nu cu furculiţa - ca să nu fac alte comparaţii)...
Imaginea este minunată şi parcă este chiar din altă lume iar pentru recomandare mulţumesc şi comparaţia mi-a făcut poftă de mâncare:-) mai ales că eu nu am voie mici!