Omul TELEVIZOR!
de
Dandu Briel
8.04.2016
Era o duminică de dimineaţă şi parcul începuse să se anime de lume. Soarele răsărise de ceva vreme şi aerul părea deja mai călduţ. O adiere de vară se simţea pe alei şi toată lumea părea fericită şi relaxată.
Un bărbat, între două vârste, s-a apropiat de o bancă şi s-a aşezat cu mare grije pe ea de aveai impresia că nu vrea să se risipească sau să se strice cumva. Părea un om cumsecade, singur şi fără prea multă treabă. Era evident că venise să se relaxeze. A stat ce a stat liniştit şi la un moment dat a scos din buzunar o telecomandă ca de televizor. Şi chiar asta şi era, o telecomandă. A desfăcut-o cu calm, a verificat dacă are bateriile la locul lor şi după ce a pus capacul a întins-o uşor în faţa lui, exact aşa cum face orice om normal la el acasă, stând pe canapea şi a început să butoneze. Parcă schimba programele de la un televizor imaginar aflat între copacii din faţa ochilor sau poate chiar fixat pe scoarţa lor. Părea foarte concentrat şi atent la fiecare mişcare şi aveai impresia că omul ăsta chiar vede ceva!
După o vreme pe alee s-a apropiat un alt bărbat cam de aceiaşi vârstă şi fără să fie atent la ce făcea primul bărbat s-a aşezat pe bancă şi a început să privescă în jurul lui. Evident că, fără să vrea, a dat cu ochii de primul bărbat şi a rămas uşor perplex văzând cu ce atenţie urmărea acesta programele după ce făcea gestul caracteristic de a apăsa pe telecomandă. La un moment dat nu s-a mai putut abţine:
- Nu vă supăraţi că vă întreb, dumneavoastră vă uitaţi la ceva?
- La televizor!
- Acum când faceţi gestul acela de a schimba canalele vreţi să ziceţi că vă uitaţi la un televizor?
- Nu la un televizor ci chiar la televizorul meu!
- Îmi pare rău dar poate nu am întrebat eu cum trebuie, dar înţeleg că dumneavoastră, acum, aici, în parc, vă uitaţi la televizorul de acasă?
Şi nu vă supăraţi că vă întreb în continuare, ce program urmăriţi?
- Acum niciunul, că peste tot sunt meciuri de fotbal numai că eu caut CNN-ul şi nu mai ştiu pe ce program este că nu prea mai ţin minte cifrele şi de asta butonez atâta.
- Dacă staţi în zonă şi avem aceiaşi reţea de cablu atunci puteţi să încercaţi pe 112!
- Exact, cum de am uitat că este şi numărul de la urgenţă! A spus primul bărbat şi fără să se uite la telecomandă a format numărul şi a apăsat.
- Se vede bine? A întrebat al doilea bărbat.
- Da, dar nu prea este interesant că e cu refugiaţii care şi-au dat foc la tabără, la graniţa nu ştiu cui.
- Mă scuza-ţi dacă dau un telefon?
- Vă rog că eu nu mă plictisesc şi probabil că scenele cu focul nu vor dura mult.
Al doilea bărbat a scos telefonul din buzunar, apoi din husa lui şi a început o convorbire.
- Alo, ce faci măi băiatule, eşti acasă? Ce faci?
Probabil că la celălalt telefon a raspuns cineva foarte grăbit.
- Da ce meciuri sunt aşa de interesante de nu poţi să vorbeşti puţin cu mine. Te rog să-mi faci un servicu şi să dai un minut pe CNN. Lasă mă că nu se dă niciun gol în timpul ăsta! Spune-mi şi mie ce vezi!
- Tot aia cu focul, unde arde? ... La o tabără de migranţi. Bine mulţumesc. Cum s-a terminat ştirea şi ce e acum? Da îl ştiu. Am înţeles, salut şi mulţumesc, o să-ţi povestesc eu ce se întâmplă, stai liniştit.
După ce a terminat convorbirea al doilea bărbat s-a întors spre primul şi l-a întrebat:
-Tot ăia cu focul sunt?
- Nu că acum au trecut la ăla roşcat care candidează la americani, ăla cu gura mare!
Al doilea bărbat a rămas pur şi simplu perplex pentru că era evident că primul privea exact, în direct, la televizor. Prietenul lui îi confirmase asta atunci când i-a spus : E ceva cu Trump! Chiar că nu mai ştia ce să spună dar era şi extrem de interesat să înţeleagă cum se petrece treaba.
- Pot să vă mai întreb ceva? A spus el, întorcându-se spre primul bărbat. Dacă nu deranjez?
- Nu-i nicio problemă că mie tipul nu-mi place şi nu cred că va ajunge vreodată preşedinte. Spuneţi vă rog!
- Vă uitaţi des la televizor în parc?
- Nu, în niciun caz, de regulă stau acasă, dar uneori mai simt nevoia de aer şi atunci ies la o plimbare şi mă aşez aici pe bancă.
- Dar nu vi se pare curios că dumneavoastră vă uitaţi de aici la televizorul de acasă în timp ce lumea se plimbă pe lângă dumneavoastră, nu vă deranjează, ca să mă exprim astfel?
- Nu, de ce să mă deranjeze că fiecare e cu treaba lui. Poate părea curios dar nu cred. Eu am o vecină, puţin nebună şi care a ajuns să vorbească singură pe stradă şi uneori chiar ţipă la cineva imaginar de se întoarce lumea după ea. Toţi au zis că e nebună până când băiatul ei, specialist IT a rugat-o ca atunci cand iese din casă să-şi pună în ureche un Bluetooth mai mare şi din acel moment nimeni nu a mai crezut şi spus nimic. Vorbea femeia la aparat şi chiar dacă o făcea cu Dumnezeu nu mai părea ciudat nimănui. Cam aşa e şi cu mine numai că eu caut să fiu destul de discret atunci când schimb programele. Acum o arată şi pe Clinton. Mie mi se pare destul de isteaţă femeia asta.
- Dar de când faceţi acest lucru, adică schimbaţi canalele cu telecomanda fără să aveţi televizorul în faţă şi mai şi vedeţi programele.
- Totul a început brusc într-o zi, dar nu vreau să vă plictisec cu problemele mele!
- Nu nici vorbă, stăm şi noi aşa de vorbă!
- Eu stau ore întregi pe zi la televizor, practic de când mă scol şi până mă culc. Şi când dorm stau cu el deschis. Nu-l închid niciodată.
- Dar acum când sunteţi în parc nu-l închideţi?
- Cum să-l închid că nu mai văd nimic atunci!
- Vreţi să spuneţi că televizorul merge şi dumneavoastră vă uitaţi aici în parc chiar la el.
- Bineînţeles că merge! Într-o zi am observat că după ce m-am sculat şi m-am dus la bucătărie, televizorul era, ca de obicei deschis, în dormitor, în timp ce-mi beam cafeaua mi-au apărut în faţă ochilor, în continuare, exact imaginile de la televizor. În primul rând m-am gândit că am un fel de halucinaţii auzind sonorul de la televizor dar în momentul în care am intrat în dormitor şi am constatat ca sonorul era închis, că eu noaptea nu ascult nimic ci doar mă uit, asta şi pentru a nu deranja vecinii, chiar mi-am pus mai multe întrebări. De atunci aşa se întâmplă mereu. Oriunde aş fi văd imaginile de la televizor pe ultimul canal rămas. De aceea port cu mine telecomanda, că mă enervează să stau pe un singur program. Am încercat să schimb canalele mintal, prin puterea gândului dar încă nu reuşesc şi mereu îmi apare chestia cu verificaţi contactul sau sunaţi la operator. O dată mi-a apărut că toate canalele se reinstalează şi momentan m-am lăsat păgubaş de încercările astea. Cel mai simplu e cu telecomanda!
- Nu vă supăraţi că vă întreb dar aţi încercat să consultaţi un doctor specializat?
- Doctor specializat în emisiuni de televiziune nu am găsit dar am fost la un psihiatru şi el mi-a propus ca atunci când plec de acasă să închid televizorul.
- Şi?
- Şi a fost îngrozitor că nu mai vedeam nimic şi eu fără televizor sunt ca şi mort.
- Dar vă interesează chiar aşa toate ştirile şi programele?
- Nici vorbă, că nu suport fotbalul dar urmăresc mult emisiunile de ştiinţă.
- Dar nu vi se pare o încărcătură informaţională prea mare, nu vă obosesc atâtea ştiri?
- În niciun caz, mai ales că de când am fost diagnosticat cu Alzheimer nicio informaţie nu mi se pare suplimentară. Faţă de ce suplimentară? Ultimul doctor mi-a spus să stau liniştit că dacă am la mine, pe un cartonaş, adresa şi numele, nu mi se poate întâmpla nimic rău. E drept că de când sunt cuplat toată ziua la televizor nici nu mai uit aşa repede lucrurile şi faptul că am tot timpul o ocupaţie mă ţine foarte activ mintal.
- Dar cum vă explicaţi totuşi ceea ce se întâmplă cu dumneavoastră?
- Eu nu mi-am explicat multă vreme acest fenomen, dar un amic specialist în televizoare a venit într-o zi la mine cu tot felul de scule că nu aveam o imagine prea clară şi s-a pus pe treabă să umble la televizor. Eu aşteptam să-l repare de parcă eram în sevraj după droguri. La un moment dat am luat o sârmă în mână şi am început să mă joc cu ea şi el a strigat:
- Ce faci, eşti dus cu capul, scoate televizorul din priză!
Eu nu eram nici lângă el şi nici lângă televizor iar de băgat în priză nici nu se punea problema şi atunci l-am întrebat :
- Dar de ce spui că este în priză?
- Cum de ce, nu vezi că pe monitorul pe care l-am adus cu mine apar posturile de la televizor, era să mă şi curentez!
- Dar la priză te-ai uitat că poate tu ai băgat ştecherul şi nu mai ţi minte!
Prietenul meu s-a ridicat, s-a uita la firul cu ştecherul şi în timp ce se uita la el, în mână, se uita şi la monitor şi după aceea m-a văzut pe mine care am intrat cu sârma aia în mână şi a strigat:
- Să fiu eu lovit de trăznet dacă tu nu eşti TELEVIZOR!
După aia a pus pe mine nişte contactori, cu fire, şi a văzut că emiteam imagini exact ca la televizor. Singura problemă era că nu schimbam şi canalele. Am plecat cu el la un alt amic la Măgurele şi el mi-a confirmat după nişte teste extrem de ciudate, din care eu nu am înţeles nimic, că fiecare celulă din mine a absorbit, în ani de zile, imaginile de la televizor şi s-a produs un fel de simbioză între energia lui şi a mea şi că acum şi eu sunt la fel ca el. Mă gândesc cu groază dacă nu cumva şi el, telvizorul, a preluat de la mine nişte proprietăţi, că într-o seară mi s-a părut că mă priveşte cam ciudat şi parcă îmi transmitea că şi el e singur şi trist şi la un film mai romantic, în clipa când eu am început să lăcrimez, parcă începuse şi la el să curgă ceva pe ecran. Uite, acum mă cheamă să mă duc acasă că s-a plictisit! Hai salut, nu vreau să-l supăr!
-->
Răspunsuri