Se făcea că eram undeva, într-un loc luminos, împreună cu alte ființe pline de bunătate dar fără formă și că ni s-a oferit Șansa! Am vrut-o mai mulți, am fost aleși, după diferite criterii, doar o mână din cei mulți, apoi am trecut la discuții separate cu acel El, cel care întruchipa lumina, bunătatea și iubirea... Mi-a venit rândul și am spus că, dacă ceilalți vor atât de mult, de dragul lor, renunț, deși mi-ar fi plăcut să fiu eu cel ales.
Am revenit printre ceilalți pe care simțeam că-i iubesc nespus... Mă priveau cu admirație și mă felicitau, eu am fost cel care a primit Șansa!
Am început să cobor, au apărut primele semne de tristețe, de durere. Cu ochii în lacrimi, simțeam suferințele lumii, simțeam cum pătrund în ceva rece, țipa tristețea, urla durerea, dar eu continuam, era Șansa mea...
Și mă trezeam de fiecare dată transpirat, speriat, cu inima bubuind în mine.
Eram copil și mi se părea că visul e un amestec de iubire minunată și coșmar! Uneori, seara, mă rugam să nu se mai repete acest vis...
Am trecut prin multe și am înțeles din visul meu că trebuie să fiu bun, că sunt bun, că așa am fost înainte să vin aici.
Înainte... Oare exista acest înainte? Sau era doar un vis?
Am citit undeva un dicton care mi-a dat multă încredere: ”Dacă Domnul nu există și eu cred în El, am pierdut câte ceva dar, dacă El există și eu nu cred am pierdut totul”
Și cu această speranță-lumânare în ”mână” am mers prin viață, alegând să fac bine, să fiu bun.
Așteptam semne că nu greșesc și ele veneau, rar, dar convingătoare!
Am crescut, primele iubiri, primele emoții, planuri de viitor, ambiții, dorințe materiale... Mereu printre ele apărea visul! În momente hotărâtoare, când credința mea se clătina, când suferințele deveneau de nesuportat, apărea, ca o aducere aminte: tu ai ales, e un dar!
Dureros dar! Oare n-o fi numai un vis oarecare? Și, pentru a-mi spulbera îndoiala, apăreau ”întâmplări”, fenomene sau oameni care mă aduceau pe drumul meu: fii bun, iartă, înțelege....
Am ajuns bătrân și visul apare tot mai rar, dar apare! Oare sunt pe drumul care trebuie?
Au mai apărut și alte vise, în care un glas îmi arată câte ființe am ajutat, câte destine sunt altfel, ce multă iubire am dăruit! Dar eu știu că n-am fost la înălțimea puterilor mele și simt că ajung nemulțumit la capătul drumului .
Trebuia să fie marea Șansă! Șansă... pentru ce? Am căutat să înțeleg toată viața, să-mi îndeplinesc frumos misiunea, doar că niciodată n-am fost sigur ce misiune am!
Simt că pot face din ce în ce mai puține deși, acum, mintea mi-e mai coaptă ca niciodată! Dar visele spun că nu mintea contează! Doar inima...
Am visat de curând că acolo, în lumină, se fac pregătiri pentru întâmpinarea mea, a celui care a primit Șansa. Simt o strângere de inimă: puteam mai mult... Aștept și eu, liniștit, plecarea.
-->
Răspunsuri
Mulțumesc d-le Ioan Muntean pentru frumosul colaj de imagini și pentru selecția pentru revistă!
- selecţionat pentru Revista Chronos