Cu tine
Cu tine viaţa mea se luminează,
Cu tine hotărăsc a obosi,
Cu tine urc astenic spre amiază
Şi mă sfârşesc în fiecare zi.
Cu tine e-mpăcare şi e luptă,
Cu tine este tot şi e nimic,
Cu tine-mi înfloreşte lancea ruptă,
Cu tine sunt şi mare, sunt şi mic.
Cu tine totu-i parcă unt pe pâine,
Cu tine bradu-i brad, şi nu sicriu,
Cu tine astăzi mi se face mâine.
Cu tine mor pentru a fi mai viu.
Cu tine poezia mea există,
Cu tine chem zăpezi şi-alung zăpezi,
Cu tine nici tristeţea nu e tristă,
Cu tine eu te văd când nu mă vezi.
Cu tine sunt nedrept şi sunt dreptate,
Cu tine sunt gelos şi sunt gheţar,
Cu tine-ncep şi se termină toate,
Cu tine într-un schit apar - dispar.
Cu tine e lumină şi-ntuneric,
Cu tine zac să mă-nsănătoşesc,
Cu tine cubul redevine sferic,
Cu tine ce-i drăcesc e îngeresc.
Cu tine e mai rău şi e mai bine,
Cu tine reîncepe viaţa mea,
Cu tine e mai greu ca fără tine,
Dar fără tine nu s-ar mai putea.
A plecat-Adrian Păunescu
Cu tine hotărăsc a obosi,
Cu tine urc astenic spre amiază
Şi mă sfârşesc în fiecare zi.
Cu tine e-mpăcare şi e luptă,
Cu tine este tot şi e nimic,
Cu tine-mi înfloreşte lancea ruptă,
Cu tine sunt şi mare, sunt şi mic.
Cu tine totu-i parcă unt pe pâine,
Cu tine bradu-i brad, şi nu sicriu,
Cu tine astăzi mi se face mâine.
Cu tine mor pentru a fi mai viu.
Cu tine poezia mea există,
Cu tine chem zăpezi şi-alung zăpezi,
Cu tine nici tristeţea nu e tristă,
Cu tine eu te văd când nu mă vezi.
Cu tine sunt nedrept şi sunt dreptate,
Cu tine sunt gelos şi sunt gheţar,
Cu tine-ncep şi se termină toate,
Cu tine într-un schit apar - dispar.
Cu tine e lumină şi-ntuneric,
Cu tine zac să mă-nsănătoşesc,
Cu tine cubul redevine sferic,
Cu tine ce-i drăcesc e îngeresc.
Cu tine e mai rău şi e mai bine,
Cu tine reîncepe viaţa mea,
Cu tine e mai greu ca fără tine,
Dar fără tine nu s-ar mai putea.
A plecat-Adrian Păunescu
Tu ai plecat prea plin de suferinţi
Din lumea noastră laşă şi murdară,
Vom plânge ruga ta pentru părinţi
În ceaţa ce coboară peste ţară.
Te vom păstra în gânduri cum ai fost
Neobosit, bun păstrător de taine,
Ştiind că al vieţii nimb are un cost
Croiai pentru popor altfel de haine.
Ai suferit ştiind drumul unde duce
Durerea ta n-a putut şterge legi,
Ai scris că Basarabia-i pe cruce
Şi cei ce-s vinovaţi vor fi pribegi.
Cuvântul ţi-a fost arma de temut
L-ai spus deşi ştiai c-o să te doară,
Şi toată măreţia din trecut
Ai pus-o în repetabila povară.
Orfani suntem acum că te-am pierdut
Vom suferi în iarna ce-o să vină,
Căci te simţeam în viaţa noastră scut
Şi ne purtai din neguri spre lumină.
-->
Răspunsuri
În lumea numelor straine,
Ma simt, si eu, un strainez,
Iau telefonul lînga mine
si n-am ce numar sa formez.
Traiesc, fara speranta, drama
Ca neamul meu, acum, e frînt,
Mi-e dor de tata si de mama,
Dar nu au numar, la mormînt.
De convorbiri cu ei sunt gata
si în necunoscut ma zbat,
îi sun pe mama si pe tata,
Dar crucea suna ocupat.
Au numere secrete parca
si aparatul n-are ton,
Deodata aflu si tresar ca
Nici moartea n-are telefon.
Mi-e dor de voi, parinti din moarte,
Cu lacrimi bine va cuvînt,
Si uit ca ati plecat departe
Si n-aveti roaming, sub pamînt.
Formez un numar, oarecare,
Întreb precipitat de voi,
Dar stiu ca mort e cel ce moare
si nu mai vine înapoi.
Si, vai, de-atîta timp încoace,
Va chem si-n visuri, sa v-ascult,
Dar iarba pe morminte tace,
Cu numar desfiintat demult.
Si, daca o sa tinem minte,
Probabil, cînd o fi sa mor,
Am sa va caut în morminte,
Pe-un numar de interior.
Am sa-ti spun buna seara si-am sa plec undeva
Unde nu e nimic, numai scrum, numai zat,
Am sa-ti spun usurat, am sa-ti spun cu nesat,
Ce departe va simt eu de inima mea.
Usa-n loc va-ngheta si nimic nu va fi,
Ca un fum de tigara voi trece in sus
Unde stelele sint, unde oamenii nu-s,
Am sa-ti spun buna seara, desi va fi zi.
"Nu serviti o cafea, nu doriti un fistic?"
Nu doresc decat drumul spre cer, fara voi
Si sa nu ma mai trageti nicicand inapoi.
Buna seara pe veci, cred c-asa am sa zic.
Buna seara din nou, buna seara adanc,
Doamne dragi, domni stimati, eu am treaba, eu plec
Si pe urma aici e un fum de ma-nec
Nu-nteleg de ce parca...imi vine sa plang.
Doar atat am ramas, o vuire si-atat,
Si plamanii de-atata strigare se rup,
Buna seara frumos, buna seara urat,
Ca un fum de tigara mi-e sufletu-n trup.
În plina zi se face noapte
Si ninge fara de motiv,
Albastrul lui Sabin Balasa
S-a-ndoliat definitiv.
În deficitul de albastru
Al unei lumi cu pumnii strînsi,
Era nevoie de seninul,
Cu mari, cu nimfe si cu mînji.
Era albastrul dinspre dangat,
Cînd bate clopotul în cer,
Era accentul trist al marii,
Cînd marile corabii pier.
Era lumina din privirea
Discipolului muribund,
Cînd moare-n temnita profetul
Si ceilalti faptul il ascund.
La nunta de culori a lumii,
Un loc de cinste si-a facut
Albastrul lui Sabin Balasa,
Iluminat de absolut.
E mult pamînt în jurul nostru
Si e destul pamînt în noi,
Simtim pamînt în caramida,
În test, în oale si-n noroi.
Asa ca resimteam nevoia
Macar a unui strop de cer,
Pe un pamînt pe care cerul
E-un tragic oaspete stingher.
Si, uite, se îndoilaza
Si nu mai are crezamînt
Putinul cer al lui Balasa
Si cade pictorul, înfrînt.
Ne-am saturat de-atîta noapte
Si ni se face dor de zi,
Sa-nsamîntam în noi albastrul,
Spre-a nici nu mai putea muri.
Dar e bolnav si curcubeul,
Închis într-un spital sordid,
Nuantele ajung în zdrente,
Comutatoarele se-nchid.
Si-n toata negura murdara,
Ca-ntr-un reînviat pariu,
Ce ochi albastri are cerul,
Ca semn ca Dumnezeu e viu.
Sunt rastigniti aceiasi îngeri
Între femeie si barbat,
În veac de promiscuitate
Si de albastru-ndoliat.