Aroma unui suflet ratacit intr-o pala de speranta

[Lenuş Lungu]

E dimineata.Mi-am pus repede ibricul pe aragaz si in doua clipe sfaraitul usor imi alinta tamplele ca un tors de pisica lenesa.Bulbucii de un maro translucid emanau arome venite parca de departe.Intr-o clipa totul era gata.Cafeluta imi incalzea degetele amortite si imi gadila nasul.Mi-am aruncat privirea in ceasca de cafea si m-am lasat prada aburilor divini incat o lume intreaga mi se desfasura inaintea ochilor. M-am lasat purtata de valurile unei povesti imaginare despre doi indragostiti ce iesea din aburii cafelei.E dimineata devreme,un sunet scurt anunta clipa cand el trebuia sa se ridice din pat si sa plece de langa ea...Este foarte dimineata si ii este nespus de somn,dar mai puternic este gandul ca doar cu efort va avea curand...cat mai curand...ce isi doreste...gandul lui...Ea ramane ghemuita in pat,inca intre trezire si visare..prefera sa lase visearea sa o invaluie,caci este trista...Este trista pentru ca el pleaca de langa ea sa-si implineasca un vis care nu o include si pe ea,dar in acelasi timp o pala de speranta ii aduce si bucurie,caci iubitul ei este atat de ambitios si doritor sa reuseasca in viata...a cui viata,a lui sau a lor?!..alta pala de data asta de tristete se lasa pe chipul ei...Tresalta de multumire la prima pala,cea a sperantei,dar brusc se adanceste in perna la gandul celalalt...i-a spus poate fara sa-si dea seama,ceva ce pe ea a ranit-o...Sufletul ei este acum incarcat de speranta,dar in acelas timp inabusit de deznadejde.Isi dorea o viata pe care sa o cladeasca impreuna cu cel pe care soarta l-a adus in calea ei,dar el,i-a spus-o raspicat,fara a se rasti,ci in cuvinte scurte si atat de reci,ca isi doreste atat de multe si atat de repede,incat restul nu mai conteaza...Nu mai conteaza ea,nu mai conteaza gandurile si visele ei,nu mai conteaza ce vrea si ea...sau ce?Oare atat de puternic sa fie sentimentul de a-ti dori ceva material incat sa nu-ti mai trebuiasca nimic altceva,sa doresti sa fii singur si neimplicat intr-o relatie,caci o consideri obligatie?...Oare ea a devenit o povara,o piatra care ingruneaza sufletul lui?E trist si ploua afara,ea sta ghemuita in singuratatea ei,cu gandurile la visele si sperantele ei si ale lui..Ea mai spera ca se vor impleti...inca mai spera...Aceasta a fost povestea aburilor de cafea,a unui suflet ratacit intr-o pala de speranta.              Lenus

[Gabriela Ene]

[DOINA]

Banii

Dorea sa se intoarca pe o parte. Dar trupul ostenit era tintuit de pat si nu era chip sa il mai poata controla.
Flacara lumanarii dansa in intunericul odaii reci si desena umbre fantastice pe peretii goi.
Garbovit si neputincios, parea un ghem de haine stranse in mijlocul patului.
Se uita fascinat la umbre. Dupa o vreme acestea au inceput sa deseneze imagini adevarate, din viata lui.
Uite acolo! Se vedea alaturi de sotia lui si Alina, copila lui draga de numai 3 ani. Se vedea cum ii explica sotiei ca pleaca doar pentru un an si doar stie ca pleaca pentru ele!. Se duce in alta tara unde castiga mult mai multi bani. Si cand se va intoarce or sa construiasca o casa noua, mai mare. Si doar vor vorbi cat se poate de des. Le va scrie in fiecare zi cate o scrisoare!
Se vede apoi in noua tara. Hmm, se uita curios si nu i se pare ca locurile si oamenii ar fi altfel, diferiti, mai buni decat in tara lui. Si nici odaia unde statea nu era altfel! Dar banii, ei bine banii erau cu mult mai multi!
La inceput scrisese cate o scrisoare in fiecare zi acasa. Apoi dupa 3 luni simtea ca pierde timp scriind zilnic, timp in care putea munci sa stranga si mai multi bani. Asa ca s-a hotarat sa scrie odata pe saptamana.
Se vedea cum in fiecare seara scotea punguta cu bani din ascunzis, o desfacea si se uita cu mare placere la stralucirea galbena a banutilor. Se simtea atat de bine!
Si asa, a ajuns sa scrie apoi doar de sarbatori.
A trecut si anul promis dar s-a gandit ca ar mai putea sta. Isi cantarea fiecare zi in cati banuti putea sa adune daca ar munci.
A inceput sa scrie doar de ziua de nastere a sotiei si Alinei, care avea deja 6 ani.
O vede in prima zi de scoala. Doar cu mama. Alina a si uitat cum arata "tata". Stia doar ca are mustata si ca "a plecat departe sa faca bani".
De aici, umbrele au aratat intr-o viteza ametitoare aceleasi imagini: dimineata se trezeste, se duce la munca, vine acasa istovit, scoate punguta din ascunzis, arunca un banut in ea si se uita cu mare placere la stralucirea galbena. Apoi se culca. De dimineata urmatoare, lucrurile se repretau aidoma.
Singurul lucru pe care l-a remarcat ca se schimba era el! Era din ce in ce mai batran, mai neputincios si mai garbovit.
"Ahhh!" isi spuse incet. Si stranse banutii in pumn. S-a uitat apoi la ei dar parca nu mai aveau stralucirea de odinioara. Vederea ii slabise foarte mult si ii simtea doar reci in palma. Atat de reci ...
Cu o ultima zvacnire, lumanarea se stinse. A ajuns la capatul fitilului. Zornaind, banutii au cazut din pumnul care s-a deschis. S-au rostogolit pe jos si nu mai straluceau in intuneric.
Cu un oftat adanc s-a stins si cel care cu pretul vietii a adunat o mica comoara pentru cel ce-l va gasi sfarsit.

povesticutalc.ro