Cafeaua de Dan Iliescu


Poţi bea cafea, în multe feluri
Aroma ei, mereu e diferită
Depinde de momente sau de ţeluri
Sau dacă ai, o inimă zdrobită

O bei de dimineaţă, la ziar
Adusă de frumoasa ta soţie
Atunci nu are gust aşa amar
Are aromă dulce, ce te-mbie

Sau poţi s-o bei mai repede, grăbit
Cu graba dintre două trenuri
Atunci o bei mecanic, nesimţit
Păsându-ţi doar de vreme, nu de vremuri

Se poate bea cafeaua, la taifas
La o ţigare şi la o şuetă
Atunci cafeaua, este un popas
O evadare din lumea cea concretă

Poţi bea cafea, în bar cu doi prieteni
Să-ntârzii somnul venit prea de devreme
Şi la servici o bei cu drag, de-asemeni
Ca şeful să nu vadă că ţi-e lene

Cafeaua dulce şi cu gust de ciocolată
Se bea, cel mai frumos, de dimineaţă
Când noaptea ce-a trecut a fost furată
Şi când iubirea-ţi dă alt chef de viaţă

Când ochii tăi inchişi sunt, încă
Şi simţi în nări mirosul aromat
Când ai în minte dragostea adâncă
Ce toată noaptea te-a înconjurat

Şi când un glas, ce-l ştii, din şoapte
Îţi spune în mirosul de cafea
-A fost iubito cea mai dulce noapte!
Trezeşte-te şi hai să bem din ea!

Dan Iliescu

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –
-->