Marcel Budală - LA Culesul Viilor
[…]
Pe mine, însă –
Ce păcat
Că vinul vechi, de Drăgăşani,
M-a întinerit cu trei sute de ani,
Când fetele din Slatina
Cu ochii mari cât strachina,
De câte ori le-am sărutat,
M-au blestemat
Să-mi pierd cu minţile
Şi datina,
Să nu mai fiu cel care sunt
Cu-adevărat,
Şi ca să fiu pe placul lor,
Să le sărut doar la... culesul viilor,
În zvonul glumelor zvârlite-n vânt
Pe care Oltul, când le prinde –
Oricât ar fi de turbure -
Se limpezeşte
Şi se-ntinde
Cu ele până-n Dunăre!...
[…]
(fragment din pozia „Nu sunt ce par a fi” de Ion Minulescu)
Via şi culesul
Mergeam mai tânăr la cules de vie
Cu coşu-n spate, ce bun era mustul!
Unde e Doamne timpul meu, augustul
Pierdut în nu ştiu care-mpărăţie?
Credeam că totul se cuvine mie
Pe-un cal de flăcări reci îmi vedeam bustul
pe aripi să mă poarte. Azi vetustul,
Un drum de care nimenea nu ştie
Ce s-a ales de cramă, pivnicere
Budanele stau goale laolaltă
De aur lacul, devenit o baltă
Din care vulturi nu mai sorb putere;
Şi cum zoream întruna ca novice
Mânat de soartă cu ţepuşi şi bice!
poezie de Ion Untaru
-->
Răspunsuri
E o plăcere să vă descopăr în această frumoasă ipostază...