Am citit o poveste pe care vreau sa v-o spun si voua.
Un tanar fusese in razboi in Vietnam aproape 3 ani de zile. Intr-un final se intoarce in America si isi suna parintii la telefon. :
- Mama, tata, ma intorc acasa, dar vreau sa va cer o favoare. Am un prieten foarte bun si as vrea sa il aduc acasa cu mine.
- Sigur, ne-ar face mare placere sa il cunoastem, au spus parintii.
- Mai e ceva ce ar trebui sa stiti despre el; in timpul razboiului a fost ranit foarte rau. A calcat pe o mina si explozia l-a lasat fara o mana si un picior. Nu are unde sa se duca si vreau sa vina sa stea cu voi acasa.
- Ne pare rau sa auzim asta, fiule. Poate rezolvam cumva sa ii gasim unde sa stea.
- Nu, vreau sa stea impreuna cu noi acasa.
- Fiule, ii raspunde tatal, nu-ti dai seama despre ce vorbesti. Un om handicapat ca el inseamna o povara foarte mare pentru noi. Avem si noi vietile noastre de trait. Ce sens are sa ne incarcam viata cu unul ca el. Lasa-l in pace si vino acasa. O sa-si gaseasca el unde sa stea.
In acest moment, fiul inchide telefonl brusc. Parintii n-au mai auzit nimic de el de atunci. Dupa cateva zile, au primit un telefon de la Politie care ii anunta ca fiul lor s-a sinucis aruncandu-se de pe o cladire. Erau chemati sa identifice trupul. Parintii inmarmuriti, au ajuns repede la morga si acolo au descoperit ca intr-adevar, fiul lor era cel care murise. De asemenea au mai descoperit un lucru.
Baiatul lor avea doar o mana si un picior.
Parintii din poveste seamana cu noi. Ne e atat de usor sa ii acceptam si sa ii iubim pe cei care sunt amuzanti, plini de viata, fara probleme, dar nu ne pasa de cei care ne pot incurca planurile, care au probleme, sau nimeni nu-i baga in seama. Suntem ipocriti.
-->
Răspunsuri
Mi-e atat de frica de faptul ca intr-o zi s-ar putea sa o iau la stanga in loc de dreapta, s-ar putea sa plec de acasa cu cinci minute mai devreme sau mai tarziu si astfel nu ne vom mai intalni….sau pur si simplu ca intr-o zi vom trece unul pe langa celalalt fara sa ne privim. Dar oare daca ne-am privi ne-am recunoaste?
Am avea curajul sa ne ascultam din nou sufletele sau ne-am conforma acestei lumi rigide si reci crezand ca totul e o intamplare, o senzatie trecatoare? Ma doare fiecare clipa in care nu esti cu mine, si desi te simt ma intreb cum esti acum? Ma intreb daca si tu inchizi ochii noaptea si lasi vantul sa-ti mangaie fata gandind ca sunt eu.
Ma intreb daca uneori, poate inconstient, mergi pe straga si ma cauti cu privirea printre atatea figure… De multe ori ma rog in soapta pentru ca tu sa fi ramas acelasi, ma rog ca Cerul sa ne permita sa ne intalnim din nou, ma rog sa nu fi poposit prea departe de mine si ma rog ca drumul spre tine sa nu fie prea de lung si greu. Cand va fi sa ne regasim va trebui sa te iau in brate si sa iti cer iertare. Ti-am gresit atat de mult, dar am facut-o doar din setea nebuna de a te afla.Sa ma ierti ca ti-am cautat sarutarile si dragostea la altii si uneori am crezut ca te-am gasit, sa ma ierti ca mi-am irosit lacrimile pe altii, desi simteam ca tu nu ai venit. Sa ma ierti ca te-am lasat singur atunci cand aveai nevoie de o alinare, si sa ma ierti ca nu am fost langa tine ca sa-ti sterg tristetea din suflet…
Promit ca atunci cand te voi intalni sa iti daruiesc iubirea mea neconditionata, sa-mi deschid sufletul asa cum nu am facut cu nimeni, si sa nu ma folosesc de nicio arma ascunsa pentru a te cuceri….pentru ca in definitiv totul se rezuma in a ne privi in ochi, nu-i asa?
dar pot fi citite si continuarile aici...