Nopţile nedespărţirii
1. Noapte.
Miros de pod.
Gardului îi cresc rădăcini.
Apa luminează pământul.
Piatră ascultând.
Cântă un fir de păr.
2. Noapte.
Drum.
Propriile picioare în presupuneri.
Nu mai există verdeaţă separată.
Altă epocă a mâinii,
alt timp al legănării.
3. Noapte.
Acum deja împreună creştem, ne învârtim
cartofi, oameni, câini, acoperişuri...
Cine merge? Cine respiră?
Tu deasupra mea şi mai departe -
ramură, dă-mi mâna,
să nu ne călcăm,
picior al meu de piatră
scoarţă, peşte
vorbeşte, vorbeşte odată...
simţi cum ne bat inimile
sub solzi, sub cochilii
ah, această nelinişte
să o alungăm -
să murim împreună.
poezie de Miron Bialoszewski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Together (Impreuna)
View more presentations or Upload your own.
-->
Răspunsuri
Verde: deci esti
Esti... nu esti...
Si-n tine cred
ca să mă îndoiesc
din orice n-ai fi
sau chiar dacă
din nimic n-ai fi
– verde esti –
de la smaltul lunii
din peisajul de iarnă
faiantă pur si simplu
putin locuită
si rece –
cu ornamente din copaci si ceată
pe margini
Iar cînd nu stiu nimic de tine
nici despre viermele microvidului
care te macină
nici despre numirea ta – zăpadă
sfîrsitul cetătii
talerul
noptii cu lună
poti să-mi cînti
cea mai frumoasă parte a nelinistii
Mărturia visului
Peste gardurile de linguri
noi – soproanele din peliculele
de vise.
Nu putem nici să tropăim
nici să aplaudăm.
Cel mult
strigăm în limbajul maimutăresc,
în străbunul nostru dialect,
despre lucrurile mai noi.
Si într-adevăr
retrăim atunci
propria noastră civilizatie.
În româneste de Nicolae Mareş