Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Acest răspuns a fost șters.
Navigare prin club
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Comentariile sunt închise.
Răspunsuri
de sub umărul drept mi s-a desprins
o aripă
încet
doar un foşnet
nu trosnet de suflet rupt ca şi când
ai frânge un vreasc
în două
nu ţipăt de suflet despuiat ca şi cum
ai smulge carnea
de pe oase
un foşnet doar
ireal de silenţios
ca şi cum ţi s-ar scurge din corp tot sângele
sub umărul stâng îmi mai stă într-un ciot
de speranţă
o aripă
uneori,
când gândurile îmi răvăşesc anotimpurile
sub frunte
lovindu-le când de o tâmplă, când de alta,
aud un scârţâit
sau un scrâşnet asemeni unei muşcături în gol,
iar apoi tăcere
aceeiaşi tăcere
ca şi cum ţi s-ar scurge din corp tot sângele
ireal de silenţios
cum am spus
doar un foşnet
de Ramona-Sandrina Ilie(Lady Allia)
în ochii tăi
ai mei au învăţat
să râdă cu mirare
în ochii tăi
ai mei se pierd,
dar se-ntorc minune
în ochii tăi
privirea mea e floare
deschisă către cer
în ochii mei
ai tăi
vor învăţa să creadă
că-n viaţă mai nimic
nu poate-nvinge-o mamă
în suflet de copil!
............
sub pleoape cocorii ţipă ultima dată
zvâcnind
mi-a înflorit o noptiţă la colţ de ochi
şi-un zâmbet pârguit la celălalt
mi-am suflat în palme
în timp ce tu îmi curgeai rece pe şira spinării
de la o vreme te simt din ce în ce mai greu
în partea mea stângă
ca pe o apăsare
sau poate ca pe un vânt ce nu mai adie
uneori te obişnuieşti cu junghiurile
ca şi cu o ceaşcă de cafea aburindă
sub un soare nerăsărit
după multă vreme mi-am permis să te scot
afară
e zi frumoasă de toamnă
tu eşti la fel de tânăr şi frumos
cum te-am cunoscut
ce-ar fi să mă laşi să te respir
în timp
ce şi uitarea va fi la fel de firească
încercând aerul cu tot sufletul
toamna pleca
avea dalii prinse-n păr,
iar tu aruncai sclipiri negre de ochi iubiţi
sub foşnete de timp