Spre deosebire de psalmistul Arghezi care poate fi socotit un poet religios zbătându-se între pietate şi revoltă,între credinţă şi tăgadă, Eminescu n-a cultivat psalmul, a cultivat rugăciunea ca specie literară. Rugăciunea se numară printre numeroasele texte făra intenţionalitate artistică dar aptă să fie absolvită în spatiul literaturii. Din rugăciuni străbate unda de sinceritate mistică, ardentă chemare a divinitatii. E destul să amintim un singur titlu: ,,Rugăciune”.
Rugăciune
poezie de Mihai Eminescu
Crăiasă alegându-te,
Îngenunchem, rugându-te,
Înalţi-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie,
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, maică preacurată
şi Pururea fecioară,
Marie!
Noi, ce din mila sfântului,
Facem umbră pământului
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor,
Ascultă a noastre plângeri
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maică prea curată
Şi pururea Fecioară,
Marie!
-->
Răspunsuri
de Mihai Eminescu
Nadejde si-ntarire
si zid de mantuire
pe tine castigandu-te,
ingenunchem rugandu-te:
de chinuri ce ne bantuie,
Marie, tu ne mantuie!
O, Sfanta Marie!
Tu, maica durerilor,
regina tariilor,
taria soliilor,
izvoru-ndurarilor
luceafar al marilor,
indura-te, pleaca-te,
nadejdea corabiei,
invingerea sabiei,
limanul sarmanilor
si soarele anilor,
balsamul ranitilor,
norocul iubitilor,
o, da-ne tarie,
Sfanta Marie!
Iisuse Hristoase,
de oameni iubitorule,
Mantuitorule,
izvor mantuirilor,
de acum si pururea
si-n vecii vecilor!