O piatra pe malul unui riulet de munte. Impacata cu conditia ei si provocata sa se gandeasca la un destin. Asa ca isi propune in mod constient sa faca parte dintr-un pod. Niciun pod in constructie in apropiere. Nu se poate misca. Nu poate vorbi cu oamenii. Pare un vis imposibil. Se gandeste sa alunece in riu si sa o duca apa. Apoi realizeaza importanta legilor fizicii. Nu era chiar o piatra ci un pietroi. Pietroaiele nu prea plutesc spre aval. Pare dezorientata. Dar nu cedeaza (sau nu o las eu, dramaterapeutul). Remarca un urs adolescent si il roaga sa o rostogoleasca. Ursul ia totul ca pe un joc si accepta. Rostogolirea doare! (imi vine sa-i spun ca trebuie sa sacrifice ceva pentru a evolua) In cele din urma ajunge intr-un loc, tot pe malul riului, asemanator cu o cariera. De acolo oamenii iau pietre pentru casele lor. Astfel ajunge eroina noastra in fata unei case, ca obiect decorativ. Inca nu simte ca apartine de un intreg. Casa se delimiteaza: „Nu faci parte din mine!”. Nici din gradina. Nici din alee. Insa e limpede ca face parte din ceva mai mare. Convenim sa numim acest ceva camin. Este securizant. Ar putea sta aici toata viata. Insa e ceva care nu o lasa in pace. Visul ei nu poate fi pacalit cu linistea unui camin. Simte ca nu e la locul ei desi nu poate reprosa nimic realitatii care o contine acum. Inca mai vrea sa uneasca doua maluri.
Se hotaraste sa plece. Mai usor de zis decat de facut. Nu are picioare, e doar o piatra. Ce bine ca exista retele sociale (alte fiinte). Un caine Labrador e de acord sa o impinga spre poarta. Iarasi rostogolire! (oare nu exista si vieti mai usoare?) Insa nu o scoate din curte. I s-a activat constiinta morala. Piatra este o parte componenta a caminului iar cainele trebuie sa apere caminul (sa nu dispara elemente din el) Asa ca nu-si duce treaba pana la capat (formatiune de compromis, desigur!) Ii pasa de suferinta pietrei dar si de posibila pedeapsa a stapanului (nu a protejat proprietatea) Timpul trece si piatra risca sa fie descoperita de stapan (si repusa la locul ei- Sisif modern) Cauta solutii si nu gaseste. E ca si cum inconstientul ei nu vrea sa plece din camin (din fuziune). Si pentru ca e mai puternic ii blocheaza creativitatea. Si caminul este ambivalent fata de ea (cum rezulta din dialogul lor) Salvarea vine tot de la un „Tu”. Mai exact un cal, component si el al caminului-microcosmos (lasat liber in gradina). Calul nu are scrupule morale precum labradorul (asa e cand nu stai legat) si este gata sa ajute piatra. Problema e daca sa-i dea un sut (de fapt, o copita) sau sa o impinga cu botul. Prea multa agresivitate, dupa doua rostogoliri consecutive. Piatra este protejata. Iat-o in afara casei. Libertatea „de”, ar spune Eric Fromm. Si libertatea „pentru”? Da, a scapat de inchisoarea fuzionala insa nu a ajuns la pod. Si nu are picioare, sa nu uitam. Este doar o piatra. Ce usor se poate intra in rolul de victima. Nu pot sa fac nimic! Da, singura este neputincioasa. Insa nu de-asta exista Altul? El poate. Calul aventurier se angajeaza sa o duca, noaptea (deci in secret), cale de 5 kilometri, la podul aflat in constructie (ce coincidenta!) Numai ca e greu sa o impinga cu botul si sub nicio forma nu vrea sa o ia intre dinti (isi protejeaza dantura). Aici intervine casa cu o idee salvatoare: in spatele ei se afla un sac in care piatra ar putea fi pusa si transportata (o continere materna de scurta durata, in serviciul Eului). Zis si facut. Calul actioneaza imediat. Piatra ajunge, in sfarsit, la pod („a fost cel mai greu rol pe care l-am jucat vreodata”) Inconstientul a primit un soft nou: „Prin efort si cu ajutor iti poti implini destinul. Solicita ajutorul si accepta unele sacrificii!”
Dramaterapia de ieri. Nimic pus la cale, totul intamplandu-se spontan. Un basm modern, creat de cateva persoane care iubesc dezvoltarea. Aparent doar un joc. Insa pentru mine nu mai este de mult un joc (desi ma distrez uneori foarte tare). Este Viata care imi arata nenumaratele ei chipuri si imi povesteste despre transformari.
realizat de Sorin cu WordPress
-->
Răspunsuri
Un articol interesant.Felicitari!