Voi scrie iarăşi...
Voi scrie iarăşi în odihna serii,
De dragostea în care mă afund,
Chiar dacă trec prin apa disperării,
Lăsând doar amintirile pe prund.
Atâţia maci se sfâşie-n culise
Și becul din tavan clipeşte trist,
Un giulgiu revărsând pe flori ucise,
Un dor plângând picioarele lui Crist.
Din lacrimile astea prohibite,
De construim alăturea un iad,
Cu frunze care plâng neprihănite
Și în absurdul veacului ne ard.
Atâtea nopţi ne mistuie cernite,
Zâmbind la noi din ochiul lunii mort,
Iar somnul ca un monstru ne înghite
Și eşuăm în noaptea strânsă-n cort.
Pe catafalcul pernelor defuncte,
Îşi cântă luna marşul funerar,
Alături stau doar umbrele tăcute
Și ceaiul se răceşte în pahar.
Voi scrie acum
Voi scrie acum ca nebunii,
Cu versuri crescute la sân,
De vise ce ard ca păgânii
Și dorul ce pare hapsân.
La noapte înnot printre rânduri,
Citesc Eminescu și Blaga,
Iar ziua mă-ntorc printre gânduri,
PC-ul mă strigă la Șaga.
În stânga lovesc cu putere,
Cu biciul trezirii, fricos,
În singura mea mângâiere,
Ce-mi poate ajunge, colos…
Când timpul se arde, dansez,
Văd aripi cu zâmbetul larg,
Din cer luceferi visez
Și-o ziuă cu soare în prag.
Voi scrie-acuma poeme,
Cu dorul căzut la pământ,
Iubite tu nu te mai teme,
De versul acesta mărunt.
-->
Răspunsuri