Atinge-mă...

 

Atinge-mă cumva de sunt absent

Şi lebădă fiind mai cad în gol,

Să mă zdrobesc cu sufletul de sol,

În raiul vieţii cel indiferent.

 

 

Cu-aripa ta mă du în univers,

Mă zvârle în al focului culcuş,

Mereu mă voi întoarce... chiar acuş,

Să te îmbrăţişez cu al meu vers.

 

 

Pe străzile pustii să trec în goană,

Lumina mea în jur călătorind,

Pe toată-n braţe am să te cuprind

Şi am să te sărut tăcut pe geană.

 

 

Pe gura ta ca un pârdalnic jar,

O flacără care se-aprinde-n sânge,

Eu ştiu că undeva îngerul plânge,

În urma trubadurului hoinar.

 

 

Doar tu de suflet eşti apropiată,

În tine tainele mi le îngrop

Şi am să-mi scutur umbrele de plop,

În amiaza-n vers îndoliată.

 

 

 

Temeliile oculte

 

Să te ating nu îmi e greu,

Dar cine poate sa mai uite,

Privirea dragostei mereu,

Când gura vrea să te sărute.

 

Să te sărut mi-ar fi uşor,

Dar cine poate să mai uite,

Din nesfârşitul său fior,

Dorinţele mai nou născute,

 

Să te iubesc mi-ar fi uşor,

Dar cine poate sa mai uite,

Plăcerile din cuibuşor,

Din paturile tale mute.

 

Să fiu a ta, de tot aş vrea,

Dar cine poate să mai uite,

Povara din durerea mea

Şi  temeliile oculte.

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->