Manuela Cerasela Jerlăianu & Ion Vanghele
Dialog poetic
Ninsoarea cade...
Ninsoarea cade cenuşie,
Peste amurguri cenuşii,
Pe străzi se-ntinde o orgie,
De vorbe singure şi gri.
Nocturne trec femei pe stradă,
Cu nostalgii de mahala,
Doar lămpi gălbui au prins să ardă,
În faţă pe la cafenea.
Aud cum tocurile bat,
Ca într-un joc de castaniete,
În noaptea care s-a lăsat,
Pe-un colţ de stradă pe-un perete.
E un potop umplând scuare,
E un nămol ce curge lin,
În fulgii repeziţi iar moare,
Al meu oraş câte puţin.
Doar case se deşiră sumbre
Şi plâng iar în grădini târziu,
Când iarna prinde ca să umble,
Foşnind cu paşii a pustiu.
Un plumb de iarnă ne loveşte,
Atât de trist, bacovian
Şi peste burg, noaptea păşeşte,
Cu doruri ninse în alt an...
*********************
Este amurg şi noaptea cade,
Funebră peste asfinţit,
Interminabile cascade,
Ninsorile au poposit.
Se lasă bezna peste casă
Ne bate vântul a pustiu,
Iar lumânarea de pe masă,
O voi aprinde mai târziu.
Pe geamuri florile de gheaţă,
Întind sporadice poteci,
In sufletul care îngheaţă,
Trec nopţile de iarnă reci.
Iubite-ntoarce-te acasă,
Chiar dacă dorul este stins,
Au prins tristeţile sa ţeasă ,
Un ger adânc care ne-a prins.
Să luminăm în nopţi cu lună,
Ca licuricii în zăvoi
Şi prinşi în iarnă ca-ntr-o vină,
Să umplem nopţile cu noi.
-->
Răspunsuri