Adierea vântului îmi mângâie părul, culeg liniştea. Mii de gânduri mă scaldă în culori. Mă las purtată de vise şi speranţe. Să prind în braţe tot zbuciumul din mine şi să îl revărs spre zările senine, să poposesc o clipă departe…Să ascult gândul care se împleteşte cu vântul, să alung taina care mă poartă pe cărări cu paşi stingheri. Aş vrea să fiu o picatură de ploaie. Să mă contopesc cu oglinda cristalină a balţilor din stradă, unde sfioase se răsfrang de-a lungul suprafeţei diafane. Pulsul balţilor se întrepătrunde cu acele mici unde, formând astfel mici insuliţe închipuite. Ramurile copacilor, căzute par într-o lungă îmbraţişare, sincronizându-se perfect într-o bătaie regulată. În aparenţă îţi poţi imagina o ploaie nesfârşită. Trec învăluită în lumini şi umbre, mângâind cu privirea amintiri frumoase, simţind cum gândurile îmi alunecă tăcute, cuminţi din realitate într-o lume de mistere şi certitudini, simţind cum mâinile mele obosite căutau să culeagă frânturi de vise prinse în pânze de păianjen.
Zâmbesc!
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri
Mulţumesc frumos dl Muntean. Minunată imagine!