Pânâ spre seară casa lui Ilie se pustieşte.
Nevasta, Maricica, adună de prin casă lucrurile împrăştiate de musafiri, mai ales de cel mic. Chiar şi Puţă s-a retras în cuşca lui, nemaiavând la cine lătra.
Toţi au plecat. Mona a trimis vorbă să nu mai fie aşteptată, zice că se va întoarce în oraş cu maşina lui Costea.
Neluţu a înfulecat un smoc de pătrunjel verd,e sperând că-i va ameţi pe poliţişti, în cazul că va fi oprit pe drum.
Nina şi-a împachetat fiul şi toţi trei s-au pierdut în colbul drumului.
Ilie suferă.
Ca şi cum n-ar fi destul, vremea se strică, se face de-o ploaie. Satul se adună prin bătături.
Linişte, dar nu pentru toţi. Unii nu au stare, au mereu ceva de făcut. Aşa e şi cu fratele mai mic a lui Costea, Nicu, un aproape adult, pe care Ilie îl iubeşte şi nu ştie de ce. Abia a terminat liceul, dar nehotărându-se ce să facă, se ocupă cu invenţii. Satul îl crede un ciudat, dar simpatic. Acum, Nicu are nevoi şi moşul e singurul care-l poate ajuta.
- Ce faci băiete, iar ai ars siguranţele? Ai rămas fără lumină?
- Vreau nişte cărţi de la matale, doar ai fost profesor într-o vreme.
- Dragul meu, dar eu nu mai am cărţi, le-am dat unui anticar pentru bani. La pensionare au trecut şase luni până să-mi vină prima pensie.
- Lasă moş Ilie, ştiu că ai păstrat câteva, nu te-ai îndurat să le dai pe toate. Împrumută-mi-o tot pe aia care mi-ai m-ai dat-o.
- Iar ai vreo invenţie prin cap?
- Iară. Vreau să fac un laser.
- La ce-ţi trebuie? Ia-ţi o brichetă cu lumină roşie şi-ai rezolvat treaba.
- Mata ştii că ai dreptate? Da’ tot îmi trebuie cartea aia.
- Măi, băiete, de ce nu te apuci tu de carte ca lumea? Pune o temelie şi pe urmă te apuci de invenţii. Da’… ce-ţi trece prin capăţână?
- Vreau să fac un cititor de sunete antice.
- Aşa… vrei să-l auzi pe Zamolxe…
- Stai numa’ să-ţi spun… Am văzut eu la televizor…
- Nu te mai uita la televizor, mă, că-ţi prăjeşti creierii. Da’, ia zi, ce-ai văzut?
- Undele sonore modelează nisipul, apa…
- Aşa-i.
- Şi lutul, înainte de ardere...
- Vrei să citeşti sunetele imprimate pe oalele de lut?
- Îhî.
Ilie îşi înclină capul, semn că meditează şi-i spune:
- Aşteaptă aici!
Intră în casă şi se întoarce cu un volum uriaş în mână.
- Ăsta îţi trebuie. Ai grijă de el că te rup.
Îi pune cartea în braţe şi-l expediază:
- Hai valea, până nu vin aia de la NASA peste mine. Auzi, da’, frate-tu, Costea, ce face?
- Păi, dama aia pe care a pescuit-o de la matale după povestea cu ai lui Dumitru…
- Mona.
- Aşa… Amândoi fac inventarul acareturilor. Mi-a spus, aşa, pe ascuns, că are de gând să se insoare. Îi place tipa, numai că… mie nu-mi place. Are ochii prea strălucitori.
- Lasă mă, că, dacă se însoară, or să aibă amândoi ochi de peşte mort.
- Nu pricep.
- Ai să pricepi mai încolo. Hai că am treabă!
Ilie n-are nici o treabă, dar i-a trecut cheful de vorbă. Intră în casă, se aşează pe lavita din dreptul mesei şi stă. La o bucată, zice către nevastă:
- Mă plictisesc femeie.
- Hai la televizor, moşule.
- Lasă-mă babo, când văd ce-i acolo îmi vine să plec în pădure, să caut un bârlog de urs şi să stau cu el.
- Drum bun, dar să ştii, numai câinii pleacă de acasă când le vine ceasul.
- Văd că ţi s-a urât cu mine. Numai mâţa aia e de vină. Ajută-mă s-o prind, vreau s-o isu cu mine în exil..
- Care mâţă?
- Aia neagră, care se tot învârte pe-aici.
- Aşteaptă să se oprească ploaia. Şi cănd zici că te întorci?
- Cănd o să iasă soarele.
***
Dimineaţă.
La stânga, staţia de autobuz, ceva mai încolo, gara, la mijloc, Ilie.
“- Care-o veni primul?” se tot întreabă moşul.
Nimic. Nici un semn.
Se opreşte ploaia.
”- Gata! Am umblat destul!” îşi zice şi porneşte spre casă bodogănind:
- Când o să mă învăţ minte?
La câţiva metri în urmă, mâţa cea neagră numără paşii moşului.
-->
Răspunsuri
George Tzipoia: Tristețea creatorului
propusă pentru selecţie în revista Chronos 22