partea a X-XII-a
-Dumnezeu nu e rău, nu va lăsa Moartea să-nvingă! Nu așa bunico?
-Aveți răbdare! zice bunica, ascultați povestea în liniște dacă vreți să aflați sfârșitul, altfel vă bag la somn și continui mâine seară!
-Nu buni, te rugăm...
Dar sporăvăiala din cameră fu întreruptă de scârțâitul unei mașini pe zăpada ce crescuse destul de mult.
Cei trei iezi cucuieți își ițiră capetele la fereastră tropăind de bucurie
-A venit mămica, a venit mămica!!!
-Treceți în pat imediat! strigă bunica, sunteți desculți, hai fuga, fuguța, cu voi vorbesc!
Dar bucuria era prea mare ca cei trei să asculte. Deodată ușa de la hol se dete de perete, o pereche de cizme începură să-şi scuture zăpada pe prag iar o voce ca un clinchet de clopoțel strigă :
-Pe mine nu mă întâmpină nimeni?
-Mami, mami!
-Tuși!
Și trei veverițe se cocoțară în brațele noii venite!
-Ce curaj pe tine să pleci la drum pe o astfel de vreme! Și singură, zise bunica.
-Mami nu mă certa te rog, dar muream de dorul cocoloaşelor astea! Haideți să vă arăt ce v-am adus! zisă Elena intrând înăuntru și închizând ușa de la hol căci deja pătrunsese frigul de afară.
Intră în camera mică și începu să scoată o grămadă de bunătăți din plasele pe care le adusese împărțind tuturor din ele și în același timp dând explicații bunicii cum de se hotărâse așa deodată să vină la țară. Cum Gigi soțul ei plecase în delegație la București și cum se hotărâse să-şi ia liber a doua zi fiindcă era vineri, zi cu program scurt, să vină să petreacă sfârșitul de săptămână la țară împreună cu copiii. În oraș nu ningea așa că i se păruse o idee minunată.
-Și, ia spuneți-mi voi sunteți cuminți sau o supărați pe buni? zise Elena aplecându-se și luându-i la gâdilat ducându-i cu râsete și fără comentarii în pat.
-Hai povestiți repede, ce făceați voi acum?
- Mami, mami, tuși! Trei glasuri la unison începură să spună fiecare în felul lui însoțind cuvintele cu mimica și gesturile adecvate povestea așa cum o înțelesese. Elena asculta răbdătoare zâmbind unei amintiri dragi, frânturile de povești spuse de cei trei privind din când în când peste capetele lor în ochii mamei, într-o înțelegere tăcută, împărțind aceeași amintire ce venea parcă de dincolo de timp.
-Ce-ar fi s-o lăsăm pe buni să continue ea, zise Elena, întrerupând sporovăiala celor trei, ridicându-se să-şi pună o cană de ceai întrebându-şi din ochi mama dacă vrea și ea.
Bunica făcând semn că nu, începu cu glasul ei domol să depene firul povești în liniștea ce se lăsase deodată în cameră:
Urla pământul de durere scuipând cuvintele fierbinți,
Marea s-a prefăcut în fiere lacrimi curgeau în ochi de sfinți.
Plângea haiducu-nebunit și stele sfărâma în pumni,
Din cer apoi le-a prăvălit închizând hăuri și genuni.
Nicicând nu s-a mai auzit durere-așa copleșitoare,
Nici cerurile n-au primit o rugă mai înălțătoare!
Atâta jale n-a văzut Pământul de când s-a creat!
Plângea cel viu, cel nenăscut, plângea cel mort și îngropat.
Dar ce-i făcut e bun făcut, soarta n-a fost scrisă-n stele!
O greșală Demiurgul a făcut:
A lăsat-o-n mâna Morții rele!
Dar când durerea-i așa mare și vezi chir pietre suspinând,
Cum poți să fii nepăsătoare? Și Moartea s-a trezit plângând!
-Mărite Doamne am greșit, am venit să-mi faci dreptate
Am vrut haiducul să-l înving, dar azi o vezi plângând pe Moarte!
Iartă Doamne al meu păcat eu în nemernicia mea
Crezut-am că m-am răzbunat, ș-am ucis mândră Lebăda!
Un suflet pur am condamnat dar am greșit cum vezi prea bine,
Ridică-mi pentru-al meu păcat, puterea de-a schimba destine.
Ce satisfacție să-mi ofer văzând o lume-ngenunchind,
Ridicând ochii către cer și Mila-ți mare implorând?
Cuprinsă-s de a lor durere cum nu aș fi crezut nicicând,
Învii-o cu a ta putere! Te roagă Moartea azi plângând.
-Tu înțelegi ce-mi ceri acum? Să schimb o-ntreagă rânduială,
Să-nvii o lebăda ce-i scrum, doar să repar a ta greșală?
Și chiar de-aș vrea știi bine tu, cei bun făcut nu pot schimba!
Pot doar să-i așez sufletu' pe cerul nopților o stea.
-O, Doamne! Știu că poți mai mult.. chiar dacă le iei nemurirea
Lasă-i ca oameni pe pământ să poat' să-și trăiască iubirea!
Ursește-le un alt destin, căci stă-n puterea ta și-apoi,
Așează-n codru de-un festin:
Cunună-i Doamne, pe-amândoi!
Arată-ți Mila înc-o dată, dă-mi mie ce pedeapsă vrei,
Mai dă-le-o șansa lor la viață și fii alăturea de ei!
-Doamne, uitasem ce frumos povestești, zise Elena, prinzând mâna mamei să o sărute. Bunica zâmbi mângâindu-i obazul iar camera toată parcă fu cuprinsă de o magie stranie... Elena se revăzu copil împreună cu frații ei plecați acum departe, strânși în jurul mamei care povestea cu aceeași voce minunată și două lacrimi se rostogoliră pe obraz.
Deodată cerul s-a-negrit, Pământul s-a cutremurat
Și doar un fulger s-a înfipt direct în cloaca cu păcat.
Focurile-au încetat să ardă diavolii speriați fugeau.
Dâre de lumină albă din cer în iad se pogorau.
Însuși Luna preschimbată în om, pe dâră cobora
În Iad s-o salveze pe fata ce-n lanțuri legată era.
Talpa Iadului văzând, urla... nicicând nu s-a mai pomenit
În iaduri să coboare Luna ca să învie ce-a murit!
Închisă-n fundul Iadului cu șapte lanțuri sta legată,
Frumoasa Universului cum fuse și Moartea odată.
Dar când lumina sfântă, albă, pătrunse-n Iadu-ntunecat,
Iar Luna-n glas de om cuvântă, toate lanțurile-au picat!
Din praf de stele plămădit udat în lacrimă de rouă,
Din lanțurile de argint și-o rază luată de la Luna nouă,
Ia naștere un trup de fată cum încă nu s-a mai văzut
Și de la Lună prinzând viață Lebăda mândr-a renăscut!
-O, Doamne! Mare ți-e puterea, toți dracii-au îngenunchiat,
Privind cum din neant se-adună UN TRUP! Minunea s-a-ntâmplat...
Când trupul rece prinde viață întregul Iad se înfioară:
-O , mamă! În ale tale brațe azi m-am născut a doua oară!
Stătea Haiducul la izvor plângând cu lacrimă amară,
Când deodată lin, în zbor din ceruri pe pământ coboară,
Dar nu în haina penelor ci ca o mândră domnișoară,
Pe aripile îngerilor Frumoasa Lebădă Fecioară!
Mă-ntreb cum aș putea să spun, că nu-s cuvinte să descrie
Pământu'-i sărbătoare-acum iar Cerul este bucurie!
de Gabriela Mimi Boroianu
-->
Răspunsuri
Semn de lectură şi admiraţie!
Ce poate fi mai frumos decat momentul cand dragostea invinge toate obstacolele!