Cartea , Roman-Religios :
"IEŞIŢI DIN EA, POPORUL MEU !”
Autor: ELISABETA BRANOIU.
“Şi am auzit un glas din cer,
zicând: Ieşiţi din ea, poporul Meu,
ca să nu vă faceţi părtaşi la
păcatele sortite ei şi să nu fiţi loviţi
de pedepsele sortite ei" zice Domnul.
Autor, Elisabeta Brănoiu
“Şi am auzit un glas din cer,
zicând: Ieşiţi din ea, poporul Meu,
...ca să nu vă faceţi părtaşi la
păcatele sortite ei şi să nu fiţi loviţi
de pedepsele sortite ei ”.
(Apoc. 18; 4, 5)
Tipărit cu binecuvântarea
PREA SFINTITULUI PARINTE
+GALACTION EPISCOPUL
ALEXANDRIEI SI TELEORMANULUI.
Editura Printeuro
Ploieşti
PREFAŢA
“Cartea este un Roman Religios şi prin caracterul său de model pedagogic, pentru orice persoană şi orice familie şi prin conţinutul ei şi cugetările eroinei, poate fi pedagogică şi pentru conducătorii ţării, de la toate nivelele, şi pentru patroni, şi oameni bogaţi şi chiar specialişti, ca medici ş.a.m.d.
2. ROMANUL ACESTA RELIGIOS este după aprecierea mea şi original şi unic în toată istoria tuturor timpurilor, care nu va putea fi egalat niciodată.
3. El este pe langă altele, mereu actual, prin conţinutul său Dumnezeiesc, prin cele ce relatează, despre apropierea emoţionantă şi tulburătoare a lui Dumnezeu Domnul Hristos, până la înălţimea omului, a alesei sale şi a soţului ei, văzut desigur doar de dânsa.
4. El este, aş zice eu, unic în istoria neamului omenesc, prin minunata şi negrăita lucrare a lui Dumnezeu ATOTŞTIUTOR DINAINTE, chiar în vremea noastră contemporană, a ales, a călăuzit, a povăţuit, a învăţat, a înţelepţit, a îmbogăţit şi actualizat perioada atât de lungă de timp, de răbdare Dumnezeiască nepricepută şi nepreţuită de noi.
5. El are o importanţă şi o valoare de necuprins în cuvinte, naţională, românească, arătând căt de mult ne iubeste Dumnezeu pe noi românii, dar şi cât de îndurerat este că ne-am abătut atât de mult de la Biserica Lui, de la "Poruncile", de la viaţa ortodoxă, singura POCAINŢA mântuitoare.
6. El are şi o importanţă duhovnicească cu caracter mondial, căci prin însăşi conţinutul său atât de concret, atăt de actual, de convingător, ne arată clar că EL este numai Dumnezeul ortodox, dar că EL recunoaşte numai şi numai, Religia ortodoxă, adusă de Iisus de la Dumnezeu Tatăl pentru toţi oamenii de pe acest pământ..............”
Nevrednicul Ieromonah
NiIL Efrim, Mănăstirea Mărcuş – Covasna.
- Elisabeta, încerc să-ţi mărturisesc ceva! Ascultă-mă, te rog, cu luare aminte:
Dumnezeu a trimis un mesaj către noi, toţi ortodocşii din ţară şi de peste hotare. Eu, aduc vouă aceste mărturii! L-am văzut pe Dumnezeu în toată Slava şi Măreţia Lui, cu sute sau mii de Sfinţi în jurul Său la "Răsăritul Cel de Sus". Mi-a făcut cunoscut Planul Său de Viitor! Mi-a arătat, purtându-mă de mână în jurul globului pământesc, o negură în care stăteau toate continentele, toate popoarele lumii, printre care şi ţara noastră... Dumnezeu a grăit Pământului: “Uite ce am de gând să fac “PĂMÂNT NOU şi LUME NOUĂ” .. Uite cum va arăta pământul... nu va fi tot o câmpie!!!...........Tu să intitulezi această carte: “IEŞIŢI DIN EA, POPORUL MEU!.....” Elisabeta, tu va trebui să imulteşti acest Talant...
- Nu, Sofia, crucea aceasta este mult prea grea PENTRU MINE … n-am s-o pot duce!
- Elisabeta, cât de grea ar fi, tu trebuie s-o duci... O duci pentru Domnul tău care EL, a dus-o ca să ne arate nouă cât de mult trebuie să ne jertfim pentru Îubirea de Aproapele. Ascultă viaţa de pe pământ trăită de Iisus Nazarineanul, Omul:
‘‘Ziceau fariseii şi cărturarii : Are demon şi este nebun, de ce să-L ascultaţi?” (Ioan. 10 ;20).
‘’Dar şi mai mult străbătea vorba despre El şi mulţimi multe se adunau, ca să asculte şi să se vindece de bolile lor… Iar El Se retrăgea în locuri pustii şi se ruga’’. (Luca. 9 ; 15,16)…
‘’Şi a doua zi, foarte de dimineaţă sculându-Se, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu şi Se ruga acolo… Şi El a zis lor : Să mergem în altă parte , prin cetăţile şi satele învecinate, ca să propovăduiesc şi acolo, căci pentru aceasta am venit... Şi au plecat spre un loc pustiu, deoparte’’. (Marcu 6 ; 32)
‘’Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopti, la urmă a flămânzit’’.( Matei 4 ; 2).
‘’Şi după aceasta mergea Iisus prin Galileea, căci nu voia să meargă prin Iudeea, deoarece iudeii căutau să-L ucidă’’… Şi niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om. (Ioan 7 ; 1)
‘’Văzând mulţimile, Iisus s-a suit în munte, şi aşezându-Se ucenicii Lui au venit la El… Acesta neputinţele noastre a luat şi bolile noastre a purtat. Şi văzând Iisus multime împrejurul Lui, a poruncit ucenicilor să treacă de cealaltă parte a mării.’’ (Galat.3, ; 12)
‘’Şi nimeni, niciodată n-a vorbit aşa cum vorbeşte Acest Om! (Ioan 7-46) Şi pentru aceasta iudeii prigoneau pe Iisus şi căutau să-L omoare, că făcea asta sâmbăta. (5 ; 16 )
‘’Şi cârtire multă era despre El în mulţime; unii ziceau: Este bun; iar alţii ziceau: Nu, ci amăgeşte mulţimea.” (Ioan 7 ; 12)
‘’Şi nimeni dintre voi nu ţine Legea. De ce mă ucideţi?” (Ioan 7 ;19)
‘’Deci căutau să-L prindă, dar El se retrăgea în pustie. Iar când a înţeles că mulţimile vor să-L facă rege s-a dus iarăşi în munte El singur.” (Ioan 6 ;13)
‘’Şi venind propăvăduia în sinagogile lor, în toată Galileea, alungând pe demoni.” (Marcu. 1 ;39)
’’Dar vulpile au vizuini şi pasările cerului au cuiburi; Fiul Omului însă nu are unde să-Şi plece capul’’.
Unii se minunau zicând :’’Cine este Acesta, că şi vânturile şi marea ascultă de El... Dar scoţând demonii din cei demonizaţi, păgubiţii cu turma de porci L-au alungat din cetate’’ (Matei. 8 ;27)
- Iată, Elisabeta, numai puţin ţi-am arătat şi ai înţeles câtă suferinţă a îndurat Iisus, petrecându-şi anii pe pământ. Să nu mai vorbim de tragica Lui moarte de pe Sfânta Cruce. Încă şi astăzi, pe Iisus Nazarineanul, mulţi dintre noi continuăm să-L alungăm în pustie, în munte, pe ape, neavând unde să-şi plece capul, să nu cumva să fim şi noi păgubiţi de turmele noastre de porci.
Deci lupta este grea, dar răsplata va fi mare. Începi şi tu de acum a merge mai bine pe urmele Domnului tău decât înotând în valurile nimicitoare ale acestei lumi. Nu te depărta de El şi apropie-i şi pe fraţii tăi care vor să-şi trăiască veşnicia în Ierusalimul Cel de Sus. Marele scop al lui Dumnezeu este să intrăm toti la ‘’Cina Nunţii Mirelui Ceresc!’’
Îţi voi mărturisi şi alt adevăr:
Iisus Hristos m-a răpit cu Duhul în Cetatea cea mare a Ierusalimului de Sus, gătită pentru Cină:
“Şi în cetate nu va intra nimic pângărit şi nimeni care e dedat cu spurcăciunea şi cu minciuna, ci numai cei scrişi în Cartea vieţii Mielului’’ (Apoc.21 ;27 ).
Iată, vine spre mine, Mielul Iisus, îmbrăcat neînchipuit de frumos, ca un Mire al Cerului, greu de explicat în cuvinte. Oricât de romantice şi de încântătoare ar fi vorbele, ar priva frumuseţea, slava ce-o arbora în măreţia şi multa Lui strălucire. Un Mire prea înfrumuseţat!... Mantia-i reflecta albul strălucitor ca o lumină nedefinită a unui soare orbitor .
Lângă Iisus, era şi Fecioara Maria, Maica lui Iisus Hristos, era tot atât de frumoasă... arătând ca o Împărăteasă a Cerului. Îmbrăcămintea ei era confecţionată dintr-o mătase foarte fină şi uşoară. Un alb-crem, o culoare dulce, Mantia, largă şi lungă plină de dantele, mai puţin pe margine, sub care avea o rochie tot de aceeaşi culoare. Rochia distinsă având o dantelă doar pe la poale şi pe la mâneci. Mantia îi acoperea tot capul şi umerii până puţin mai jos de talie. Pe frunte. o coroniţă albă, din safire şi perle nestemate de o rară frumuseţe. greu de povestit.
Domnul Iisus şi Maica Sa apar lângă mine, undeva pe un câmp înverzit, pe o pajişte cu flori şi iarbă şi pomi. Iisus, cu câţiva paşi grăbiţi înainta spre mine, iar Maica Sa, însoţindu-L ca o Împărăteasă, călca graţioasă şi distinsă puţin mai în urmă. Pe braţul lui Iisus atârna o rochie albă de mireasă, toată numai dintr-o broderie dantelată şi deosebit de frumoasă. mi-a întins-o zicând: "Îmbrac-o!"
Fără să mă străduiesc, m-am şi pomenit deodată îmbrăcată şi, ca şi cum mă uitam într-o oglindă, m-am văzut transformată într-o fecioară foarte frumoasă, la vârsta de 20-25 de ani, foarte tânără, semănând cu o prinţesă. Iisus mă privea admirându-mă, apoi se adresă binecuvântatei Maicii Sale: “Maică! ... ce mireasă frumoasă mi-ai dat!”
Întorcându-se iar spre mine, din nou privindu-mă cu multă blândeţe, bunătate şi dragoste, m-a prins uşor de umeri, m-a îmbrăţişat, m-a sărutat pe amândoi obrajii, apropiindu-mă de pieptul Său, zicând: "Te aştept la Mine, în palat".
Într-o clipă, ca o străfulgerare, am urcat şi am ajuns la acest mare Palat, care arăta ca o Cetate strălucitoare pe un vârf de munte. Parcă mă oprisem în spatele Palatului Ceresc. In fata lui se deschidea o vale enorm de mare, ca un stadion plin de scări, terase, peluze de flori, de diverse culori şi nuante, coborând din ce în ce tot mai jos, unde se sfârşea într-un rond plin de verdeaţă. Pe tot rondul, sus, se înălţau multe cămări ce dădeau ocol măreţelor scări. Mirele Iisus era deja acolo. Eu ajunseserăm ultima dintre miile sau milioanele de mirese, toate ocupând un loc, fiecare parcă pe un spaţiu destinat anume lor, pe scările atât de multe şi albe ca marmura. Acest Templu era măreţ, uluitor de frumos împodobit ca pentru nuntă. Miresele şi ele aşteptau în mod festiv ceva, aşteptau pline de graţie, radiind de fericire, stând tăcute. Din Palatul lui Iisus, din camera Sa de nuntă, ieşi mai întâi Duhul. Acesta era simţit, auzit, dar nevăzut, ca un curent ce se purta pe deasupra capetelor tuturor mireselor ce stăteau într-o aşteptare cu mult mai înainte de a mă prezenta eu. Duhul avea grai, anunţă "Va ieşi Mirele Iisus din cămara Sa, şi va alege pe aleasa Lui. Care dintre voi aveţi rochia de mireasă curată?... “
Eu, care mă admirasem atâta, plină de semeţie şi făţărnicie mi-am zis: "Eu am rochia cea mai curată, doar mi-a întins-o El de pe braţ, Iisus Hristos, Domnul şi Mirele meu. Nu mi-a dăruit-o El? M-a sărutat pe amândoi obrajii, exclamând: "Maică, ce mireasă frumoasă Mi-ai dat!" . Acum pe mine mă va alege”.
Această semeţie mă umili destul de mult, când Iisus, trecând printre noi, intră iar în cămara Sa de nuntă fără să-şi aleagă nicio mireasă. Din nou ieşind Duhul şi plimbându-se pe deasupra mireselor zise: "Nici una n-aţi avut rochia curată?..."
Toate miresele tăcură, numai eu m-am declarat nemulţumită, am protestat, îndrăznind să-mi expun nedumerirea: "Dar rochia mea e foarte curată. Mi-a dat-o chiar Mirele Iisus, când eram încă în lume şi El m-a chemat aici".
Duhul trecuse demult pe deasupra capului meu, plutind mai departe, pe deasupra altor mirese, când eu am zis acestea, dar întorcându-se înapoi, Duhul îmi arătă şi totodată îmi zise: "Ia priveşte jos, pe clinul acela din stânga. Uite două pete!”
Şi Duhul plecă mai departe, ducând anunţul ce era dator să-l facă cunoscut tuturor mireselor. Eu priveam lung uimită, la clinul de jos al rochiei, unde am zărit abia vizibile două dunguţe mici, una puţin mai mare decât cealaltă. Încremenind de ruşine şi teamă, m-am aşezat în locuşorul meu cu ideea, că aici mă aflu într-un concurs foarte mare şi foarte greu de câştigat. Duhul striga mai departe, acum punând alte condiţii: "Va ieşi Mirele Iisus din cămara Sa şi va alege pe mireasa Lui! Cine nu şi-a vândut sufletul lui satana?
La auzul acestor cuvinte, am început să capăt din nou încredere şi speranţă,: “Eu, Domnul meu?!... Niciodată nu mi-am vândut sufletul, n-am făcut vrăji, farmece, descântece, nu m-am îndeletnicit cu ghicitul. Nici măcar pe duşmanii mei cei mai aprigi nu i-am îndemnat să şi-l vândă, ba chiar i-am mustrat, auzindu-i că-i dăruiesc lui satan casa, copilul, bărbatul sau femeia, sau prietenii, sau cunoscuţii săi, cu toate lucrurile înconjurătoare. Nimic nu i-am dat lui satan, niciodată, în toată viaţa mea... cu atât mai puţin sufletul meu, să-l vând lui!...”
Îndată gândind acestea, ieşi din nou Mirele Iisus din cămara Sa, dar numai după ce intră din nou, Duhul Sfânt. Din nou s-a făcut linişte deplină, încetând orice foşnet, orice murmur, orice mişcare, aşteptând toate, Miresele, pe Domnul, pe Mirele Iisus, atât de plin de strălucire, slavă şi mărire. Cu chipul blând, cu privirea dulce, căutând toate privirile nenumăratelor mirese. Cu paşi domoli, cu mersul măreţ arăta ca un soare printre miliardele de stele, toate se întrebau din nou, sperând, fiecare, că ea va fi aleasa lui Hristos.
Şi eu, ca şi celelalte mirese, îmi făceam aceleaşi speranţe, având aceleaşi dorinţe în suflet. Eram doar mai umilă şi mult mai smerită înţelegând că Duhul vede şi ştie tot, mirându-se cum a putut observa acele dunguliţe în faldurile adânci ale rochiei mele. Speranţa îmi reveni din nou în suflet, pentru că şi dorinţa mea, era prea arzătoare şi voiam cu orice preţ să fiu, eu ... Aleasa Mirelui Ceresc”. Era ca un concurs suprem şi fascinant, dar ale cărui note se puneau pe trecut. Era examenul cu notele la purtare, obţinute în lumea de jos. Îmi venea să cad la picioarele Lui, să plâng, să încerc să-i explic cât de mult L-am iubit, cât de mult m-am străduit să lupt cu toate ispitele şi plăcerile acestei lumi, dar acum m-i se părea prea târziu. Aici e prea multă corectitudine. E atâta iubire, atâta bunătate, e neatinsă fericire, negrăită bucurie, nespuse şi neatinse sentimente de plăcere, dar un fior mă ţinea umilă şi supusă ca şi cum ţi-ar fi teamă că vei pierde totul printr-un mic gest necugetat.
Mirele Iisus, se opri pe terasa albă ca marmura din faţa mea, mă privi blând, iubitor, înţelegând că iată, El, Cel ce iartă toate, mă iartă şi pe mine, eu, care acum, mă vedeam ultima păcătoasă. Iisus mă privi pentru câteva clipe în ochi, apoi se întoarse cu privirea în jos pe gazonul verdele crud, înţelegând că de astă dată mai aşteaptă pe cineva. Privesc şi eu foarte atentă... Cineva, o simplă femeie în vârstă, o muritoare tristă, abătută, cu capul plecat, neîndrăznind parcă să se mai apropie, abia urca pe treptele ce o duceau lângă mine, şi lângă Preamilostivul Iisus. Am privit spre ea şi am recunoscut-o, era Maria, una din cele 4 surori ale mele. Inima mea, deşi nu mai era pământeană, îmi încremeni. Am trăit atâta durere, încât nici pe pământ nu suferisem atâta. Ştiam despre ea că este bolnavă de ciroză, că e atât de slăbită şi neputincioasă, pe cât de neajutorată era de familia ei, care a părăsit-o în clipele cele mai grele ale vieţii ei. Vedeam cum urcă încet, tot la fel de slăbită, de bolnavă, tristă şi cu faţa adevăratului ei chip pământesc, iar pe trup avea îmbrăcămintea pământească; o fustă neagră şi o bluză verde, cu care o mai văzusem îmbrăcată.
Deodată gândul meu înspăimântat a fugit la versetele din Sfintele Scripturi: "Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de mâini şi de picioare şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor".
După impresia mea de acum, mă aşteptam să aud aceeaşi sentinţă. Dar gândurile noastre nu se potrivesc cu ale lui Dumnezeu. Haina de nuntă, aici şi acum, însemna Botezul creştinului Ortodox, binecredincios. “Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-ăti şi îmbrăcat!” ne învaţă prin Sfânta Scriptură.
Mirele Iisus îndelung-răbdător, o aşteptă să urce scările până lângă mine, apoi cu glasul blând şi mângâietor o întrebă: "Tu cine eşti? Şi rochia ta de mireasă unde este?" "Eu... sunt... Maria, după Ioana!”, răspunse, privindu-L pe Iisus umilă şi smerită, abia ridicând ochii în sus.
Mă privi şi pe mine foarte atent, recunoscându-mă, deşi eu trecusem prin acel proces de transformare, devenind o cu totul altă fiinţă cu un chip cresc şi foarte tânăr. Iisus, îndată îi întinse şi ei o rochie de mireasă, tot atât de frumoasă, albă şi curată. Maria s-a aşezat lângă mine, iar Mirele Iisus a intrat din nou în cămara Sa. Acum îl priveam cu aceeaşi teamă, suspinând adânc, gândind ce la ce va urma, ce condiţii o să mai pună Duhul Sfânt. Din această întâmplare, însă mi-am dat bine seama, că în lume cât am stat, colindam în Sfânta Zi de Vineri, cu post şi Sfinte Acatiste, rugându-mă, pe la mânăstiri şi biserici. Într-adevăr, scriam eu pe mulţi pe aceste acatiste, dar pe Maria o scriam imediat după nepoţica mea, Ioana, ştiind-o şi bolnavă şi găsind, că drumul vieţii ei a fost ca al aceluia căzut între tâlhari, din pilda Mântuitorului.
Dar, iată, din nou intră Mirele Iisus în cămara Sa şi din nou ieşi Duhul Sfânt, care asemenea unui curent simţit şi auzit, se purta pentru a treia oară pe deasupra tuturor mireselor din acel palat, pregătindu-le şi emoţionându-le să-L aştepte. Din nou Duhul puse altă condiţie: "Va ieşi Mirele Iisus din cămara Lui, să aleagă o mireasă. Are cineva coroniţa? Cine va găsi coroniţa aceea va fi aleasa, mireasa Mirelui Iisus".
Duhul Sfânt intră din nou in aceeaşi cămară de unde ieşea mereu şi Mirele Iisus. Miresele toate luară poziţie din nou în faţa Mirelui, aşteptând cu atâta încredere, dragoste şi mare speranţă, că fiecare dintre ele, era la fel de demnă şi merituasă, să fie aleasa acestui Mire al Cerului din măreţul Templu Ceresc. Eu şi mai mult am început să mă frământ şi, cu priviri şi mişcări necontrolate, căutm cu disperare coroniţa, zicând: ‘’Trebuie să fie undeva în incinta acestui mare templu, deoarece Duhul Sfânt nu minte, unde s-o caut? Cum să fac s-o găsesc eu?" Deşi nu eram pământeană, simţurile şi caracterele mele pământene erau aceleaşi. Durerea, dragostea şi dorinţa de fericire îmi răscoleau inima, aşa cum de fapt mă dominau şi pe pământ.
Dar nu departe de în stânga mea, în spatele miresei din umărul stâng, dincolo de treptele scărilor ce urcau tot mai sus spre palat, jos, pe una din trepte, lângă picioarele acelei mirese, era o floare mare de nufăr alb. Rapid, cu o mişcare bruscă, m-am aplecat ca şi cum m-aş fi temut că mi-o răpeşte altcineva, am ridicat-o trăind cele mai frumoase sentimente de bucurie, privind-o lacomă că e în mâinile mele, că de fapt am coroniţa, am ceea ce era cel mai de preţ pentru câştigarea marelui concurs. Cu mâna stângă o ridic din locul unde era ascunsă, deşi din voia şi lucrarea Celui Prea Înalt, acest nufăr se afla lângă mine, foarte aproape şi foarte uşor de obţinut. Câştigasem o bătălie pentru marele concurs, dar fără sacrificiu, fără osteneală, fără mare alergare, oferindu-mi-se ca pe tavă coroniţa cu care să mă împăunez. Rămasă tot în mâna stângă, o ridic deasupra capului meu, tot mai sus înălţându-mă pe vârful picioarelor, să să fac văzută şi auzită de Duhul... Acum sigură de câştigarea marei bătălii, tresărind de mare şi nestăvilită bucurie, am început să strig: “Am coroniţaaa! Eu am găsit coroniţaaa! E în mâna mea, eu voi fi aleasa Mirelui Iisus!
Sfântul Duh se întoarse de la jumătatea drumului, venind înapoi spremine. Nu-mi dădeam prea bine seama ce are de gând să facă Duhul. Continuam să păstrez coroniţa la înălţime, de fapt acea mare, albă şi floare, nespus de frumoasă. Duhul Sfânt, de această dată fiind ca nişte raze roşii de foc, văzute şi simţite, îmi suflă de departe în coroniţă. Intrând printre degetele mele îmi luă petală cu petală şi înmulţindu-le prin aer, le-a aşezat pe capul tuturor mireselor, formându-se acum adevărate coroniţe ca diademe ce străluceau înfrumuseţând capetele tuturor mireselor. Mă vedeam că şi eu mă încununasem cu aceeaşi coroniţă, şi era ca si cum mă priveam într-o oglindă. Simţea chipul ce parcă radia de atâta slavă şi frumuseţe, un chip cu care ne împodobise pe toate, Frumosul Mire al Cerului, Împărat al Marelui Templu Ceresc, din Cetatea cea Mare a Ierusalimului de Sus.
Cum şi pe pământ fusesem plină de recunoştinţă faţă de Binefăcătorul meu, m-am simţit obligată să ies pe pajiştea de jos, privind şi dând ocazia tuturor mireselor să mă privească. Încep să le împărtăşesc şi lor, frumoasele impresii şi simţăminte cu o linişte sufletească pe care numai în ceruri poţi să o dobândeşti; “Frumoaselor mirese, iubitelor surori, nu-i aşa că totul a fost o amăgire? Duhul ne-a încercat modestia şi smerenia noastră, dar... de fapt, toate suntem alesele lui Iisus. Toate vom rămâne pe veci miresele Lui şi tot atât de frumoase, şi tot atât de fericite lângă Mirele nostru Iisus. Nimeni şi nimic nu ne va mai alunga de aici. Puterea răului nu are acces aici să ne vatăme, să ne învrăjbească sau să ne răpească de lângă Mirele nostru, căruia trebuie să-i mulţumim din toată inima, cu tot sufletul, cu toată puterea şi tot cugetul nostru şi tot atât de mult să-L iubim!...
Mirele Iisus, care încă nu ieşise din cămara Sa, apăru din nou în pridvor. Cobora jos lângă mine, din nou plin de strălucire şi tot atât de blând şi iubitor. Se opri în faţa mea, din nou m-a prins cu amândouă mâinile de umeri şi mă sărută, atingându-mi pe amândoi obrajii. Apoi făcând doi paşi înapoi, îmi zise: "Dintre toate, tu ai căpătat înţelepciunea !"
- Deci iată, Elisabeta, continuă Sofia, aceasta este binecuvântarea pe care am primit-o eu de la Iisus şi mă voi ruga pentru ca şi tu să capeţi aceeaşi înţelepciune, iar la rândul tău să doreşti s-o dobândească şi toate surorile tale şi toţi fraţii tăi în Domnul nostru Iisus, aflându-ne noi toţi în acel Palat al Împăratului Celui Fără de Moarte, din Cetatea Veşniciei.
Toate aceste adevăruri trebuie să ajungă la fraţii noştri ortodocşi pentru a se înarma cu nădejde şi credinţă. Acestă carte este un mărgăritar de bună mireasmă, cules de dincolo de marginile acestui pământ, dincolo de perdeaua ce nu lasă privirile ochilor noştri de lut să pătrundă. E un mesaj venit din Patria Nemuririi, din însăşi Graiul Sfânt al Mirelui Ceresc şi nu putin lucru este să fim invitaţii lui... Acest mare DAR, fiecare să-l preţuiască. Este chiar cel mai valoros tezaur al acestui popor primit moştenire de la bunii noştri parinţi, Sfinţii Străbuni Martirii acestui neam care sângele lor strigă din Pământ şi se roagă pentru noi păcătoşii. Acest « MESAJ » e ca un steag alb, rămâne ca tu să-l urci pe stânca înaltă şi să-l aşezi ca simbol al păcii între noi, oamenii, şi Dumnezeu, simbol al dragostei Lui faţă de noi şi noi faţă de El şi unii, faţă de alţii.
- O, Sofia! Tu laşi pe umerii mei o povară mult prea grea. Presimt că o să întâmpin piedici foarte mari şi foarte grele. Am senzaţia că tu nici nu cunoşti această lume în care locuieşti, în care predomină nepăsarea faţă de Cele de sus şi numai interes faţă de preocupările trupeşti.
- Ştiu, Elisabeta, ştiu foarte bine că întunericul spiritual care învăluie întreg pământul a acoperit în parte şi ţara noastră şi este foarte greu de împrăştiat. Bineînţeles că forţa răului luptă şi ea pentru orice palmă de teren, pe care cineva încearcă să înainteze spre acest izvor al Harului Divin, dar tu luptă. Leapădă-te de tine şi urmează-L pe Mirele Iisus. Nu te teme de nimic şi de nimeni. Vei birui. Lepădarea de tine înseamnă o moarte a eului tău şi o înviere în lucrarea divină a lui Dumnezeu şi îndeamnă-i prin cuvintele Mântuitorului din Dumnezeieştile Scripturi: ,,Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia. Vindeţi averile voastre şi daţi milostenie; făceţi-vă pungi care nu se învechesc, comoară neîmpuţinată în ceruri, unde fur nu se apropie, nici molie nu o strică.”
- Eu, cu frică şi cu cutremur am să lupt. Am să-mi dau şi viaţa pentru Numele Domnului Iisus, dacă va fi nevoie. Am să încerc să scot la lumina tiparului, acest Adevăr şi sper că voi trezi interesul multor fraţi de-ai mei ortodocşi, dar vor fi şi mulţi necredincioşi care vor ignora această carte. Vor zice că e incredibilă, îmi vor arunca în faţă ură şi dispreţ.
- Elisabeta, întoarce capul de la ceea ce nu-ţi place şi păstrează-ţi liniştea: „Dar una fac uitând cele ce sunt în urma mea şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă, la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus” (Fil. 3-14)
- Deci, pot spune cu siguranţă, că această carte e „realitate”, dar care nu poate fi impusă nimănui?
- Fără îndoială că cei necredincioşi vor mai sta puţin pe gânduri, dar datoria ta, e să conştientizezi acest trudit şi împovărat popor. Marele scop este ,,reînsufleţirea, redeşteptarea” credinţei şi evlaviei. Această carte va fi o solie, care să ducă mai departe Mesajul şi Avertizarile clare ale Cuvântului lui Dumnezeu, acolo unde sufletele doritoare se vor întoarce în sine ca Fiul Risipitor, la Tatăl Ceresc.
’’Deci Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă: Nu Moise v-a dat pâinea cea din cer, ci Tatăl Meu va dă din cer pâinea cea adevărată. Căci pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer şi care dă viaţă lumii . Deci au zis către El: Doamne, dă-ne pâinea aceasta” (Ioan. 6; 32,34).
- Dar... Sofia, dar cum voi putea să demonstrez ADEVĂRUL?... Ce certitudine am când tu spui că acest Adevăr Ceresc e venit din Lumina Adevărului?
- Martor îmi este Pământul, Elisabeta, pe care a coborât Dumnezeu! Pământul pe care-l calci tu în picioare şi toţi aceşti fraţi ai tăi, e sfânt şi are ochi şi urechi. Are şi glas, Elisabeta!
- Cum are glas, ce vrei să-mi explici prin asta?! Nu te înţeleg!
- Ascultă frazele Sfintei Scripturi: „Şi Domnul a zis: Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pămât. Şi acum eşti blestemat de pământul care şi-a deschis gura sa.” (Fac. 4 ;10. 11). Cine citeşte să înţeleagă, şi cine are urechi să audă... se va deschide Cutia Pandorei.
- O… nu! Doamne, fereşte, să nu se întâmple aceasta!
- Elisabeta, nu e mult prea mult, că Dumnezeu s-a pogorât pe pământul României noastre? Nu-i de-ajuns că ne dă o şansă să ieşim din negura păcatelor? Nu-i de-ajuns că ne descoperă din multa lui grijă să ajungem iar… mult iubiţii Lui copii? Nu-i de-ajuns că ne invită la Cina Nunţii Mirelui Ceresc? Dacă nu intrăm în ascultare de DUHUL, oare, nu ţi se pare că e „hulă împotriva Duhului lui Dumnezeu?” Şi, care nu vor să primească Cuvântul?... oare, nu va fi judecat de acest cuvânt la Judecata de Apoi?... Poporul acesta având pe Dumnezeu, îndemn si sprijin ar putea face lucruri minunate, dar lasa-l să-şi decidă singur soarta! Îşi va aleage singur Calea. Duhul va lucra, şi se va convinge singuri, că : „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” zice Domnul…………..
Fragment din cartea: „IEŞIŢI DIN EA, POPORUL MEU! Pag. 236.
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri
Dragă Elisabeta, sunt foarte plăcut surprinsă de ceea ce am citit, ai un talent deosebit, iar conţinutul este uimitor, nici nu găsesc cuvintele pentru a-l califica! Îmi place mult de tot şi aş dori să pot citi în întregime cartea, aş dori să o cumpăr dacă se poate... Cu toată dragostea şi cu mare admiraţie, Valerica
Nu sunt surprinsa de aprecierile tale, draga mea. Mi-au mai spus multi si am vazut ca aceasta carte e o mare taina, cui ii pica bine la inima, cu siguranta ca se afla printre "cei iubiti ai Sai" si Lucrarea Duhului Sfant este f. mare cu noi poporul roman, dar ma impiedic de guri potrivnice care au oribila putere sa tina pe loc CUVANTUL lui Dumnezeu. Satana a capatat teren prea mult in inimile unora si ne tine, "MESAJUL" de la Dumnezeu ca Lumina sub obroc. Oare cat o sa mai rabde Dumnezeu? Sunt niste ani de cand oftez intr-una, am rugat toate Editurile sa ma ajute, am rugat Conduverea Statului, Conducerea Bisericii, am daruit cartea gratuit, pentru binele comun al societatii, dar in zadar. Sunt datoare sa constientizez orice muritor si dupa ce va cunoaste MESAJUL lui Dumnezeu, e liber sa-si aleaga singur calea. Cu siguranta ca toti vor pleca pe drumul credintei. poate de aceea se opun vrajmasii acestui Popor trudit si impovarat de atatea dureri si necazuri. Te felicit ca esti printre cei care sunt placut surprinsi. Fie sa ne intalnim la "CINA NUNTII MIELULUI DIVIN, A MIRELUI CERESC!!" Doamne ajuta!
Draga mea, nu mi-ai răspuns cum pot să o citesc, să o cumpăr sau format electronic... nu ştiu. Există vreo posibilitate? De ce să ne întâlnim tocmai atunci? ştiu că timpul divin şi cosmic este un "prezent continuu" că veacul e o clipă, dar totuşi ...Te îmbrăţişez, cu grag, Valerica
Daca vrei neaparat iti pun cartea la posta si imi dai adresa. dar mai costa si taxele postale si pretul ei de 10 lei. dar poti astepta pana reusesc sa ma ajute Domnul Ioan Muntean s-o pun electronic, ca si asa mai am putine din cele 2000 exemplare si nu mai am posibilitati sa editez altele. Deci ramane ce hotarare vrei sa ei. Te pup. Noapte Buna!
Te rog să-mi păstrezi o carte pentru când ne vom întâlni, căci sunt sigură de acest lucru, iar eu mai aştept să o citesc electronic, deocamdată... însă doresc mult să am cartea! Te îmbrăţişez şi îţi doresc o noapte liniştită, cu vise frumoase, ca în cartea ta! Valerica