Am decis să evadez din acest cotidian. Mi-am aruncat câteva schimburi în rucsac și am plecat. Unde? Nu stiu, un drum fără țintă.
Am pus rucsacul pe bancheta din spate a mașinii, am pornit radioul și am plecat. Am lăsat mașina să decidă. Am mers fără să mă gândesc, fără a alege direcția. Știam că drumul se va întâlni pentru mine. Am ascultat absentă notele dintr-o melodie romantică din saxofon (I Believe- Karu) când mi-am dat seama că ajung la mare. Acum știam că mă îndrept spre sud. Opresc radioul și deschid fereastra pentru a auzi sunetul navigației. Ruperea valurilor de pe țărm a alternat cu retragerea tăcută a mării și aerul a fost imbibat de mirosul tipic de sărat. Nu erau lumini în zona de coastă, cu excepția celui de la far, aflat la capătul gol al golfului. Fără să-mi dau seama, am oprit motorul și am rămas nemișcată pentru a contempla imensitatea acelui loc întunecat care strălucea cu albul lunar slab. O ușoară răscroșare a valurilor aprinse și oprindu-se de mici reflecții de argint care apăreau și dispăreau cât mai repede ca o clipire a ochiului. Fascinantă am coborât din mașină, cu rucsacul în spate și m-am apropiat de țărm. M-am dezbrăcat și am intrat încet în apă. Marea era calmă, transmițând o seninătate neobișnuită. Încet, am început să mă simt parte din acel ocean nemărginit, am început să percep că marea devine esențială pentru mine, aproape ca oxigenul. Încet am început să respir până când plămânii mei erau plini de apă sărată, până când corpul meu sa topit cu oceanul și fiecare gând a dispărut. Pentru totdeauna.
@Lenuș Lungu
-->
Răspunsuri
Nu putem fugi de noi în „lumea largă”, însă luându-ne conglomeratul uman la pachet cu sufletul încercăm de fiecare dată când nu putem tasta butonul stop o... evadare din cotidian. Natura e cea care ne îmbrățișează cu iubire, mister și independență.
Am citit cu drag. Felicitări!
Mulțumesc frumos Dorina!♥️
Mulțumesc frumos Nitu Constantin pentru apreciere!♥️
Mulțumesc frumos pentru apreciere Aurelia !♥️