Balada Miorita
INTERPRETARI MIORITICE. PRIMUL SEMN: SEMNUL DE PIATRA.
Vorbind despre "Miorita," Adrian Fochi, ajungea la o concluzie surprinzatoare:
"Ceea ce cunoastem ( despre balada Miorita,) e foarte putin si mai ales, putin concludent.Dar mai stim cu precizie ceva, si anume ca nu vom putea sti niciodata o suma de fapte esentiale, legate de viata textului, si de valoarea sa.Cu fiecare zi care trece, ne indepartam tot mai mult de posibilitatea de a intelege textul, pentru ca marim distanta dintre noi si mesajul piesei."
O parere asemanatoare va exprima si Nicolae Boboc, in "Motivul premioritic in lumea colindelor" (pg.9):
Variantele transilvanene, ale colindei, de asta data in numar impresionant, au avut darul sa atraga atentia asupra tainelor mioritice, aici si mai de neinteles decat in balada.Ceea ce aparea acolo cu oarecare claritate, aici devenea izvor de noi intrebari,multe dintre ele atat de enigmatice, incat cu greu li se va putea da vreodata, un raspuns unanim acceptabil."
Nici Mioara Calusita Alecu, nu este straina de astfel de opinii:
"Este probabil-scrie domnia sa,- ca prestigiul si vitalitatea Mioritei, se datoresc unui mesaj mitic, pe care il contine.Despre acesta ca si despre divinitate, se poate spune doar ca exista, fara sa poata fi descifrat."-incheiat citatul.
Ne gasim in fata unei probleme extrem de incitante.Sa fie balada Miorita, si Miorita colind, atat de inabordabile? Pentru a simplifica lucrurile, putem spune ca incercand sa interpretam mitul, am descoperit(sau poate ca aceste desoperiri sunt de fapt expresiile unor noi incercari de mitizare succesiva, corespunzand mai degraba dorintelor noastre decat intentiilor autorilor care au elaborat textul,) mai multe straturi arhaice, acestea ducand de la semnele profane la cele urale, pe care noi le-am numit arhetipuri, in ciuda inconsistentei lor, arhetipurile adevarate, fiind cu totul altceva.In felul acesta, cred ca m-am apropiat de cateva mesaje, pe care cred ca balada le transmite posteritatii.Primul semn al sacrului, pe care l-am identificat in balada, este ceea ce am numit chiar in titlul acestui eseu, semnul de piatra, sau Menhirul. Acest eseu, s-a nascut inainte de a descoperi Hermeneutica Miturilor, dar face totusi parte din teoriile neconventionale care m-au impins catre Hermeneutica, asa cum se va observa mai tarziu.
Teoria primului semn sacru, Menhirul.
In cartea "Legende populare populare geografice",exista o legenda impresionanta, care se numeste "Izvorul din valea Posagii".Continutul acestei legende este simplu.Un cioban iubeste o fata, dar trebuind sa-si faca o situatie,ciobanul isi paraseste iubita si pleaca in lume.La intoarcerea acasa, afla ca frumoasa pastorita murise de dorul lui, si atunci, ciobanul si-a facut un fluier, din care canta mereu la mormantul celei disparute. Lucrurile au continuat astfel, pana cand ciobanul s-a preschimbat intr-un stei de piatra. O intamplare asemanatoare se povesteste si despre Baba Dochia, care s-a preschimbat impreuna cu fiul sau, in stane de piatra.Dar legenda cea mai interesanta este aceea care circula in legatura cu Muntele Ceahlau:
Pe acest munte,(Ceahlau,) exista o grupa de stanci semanand cu o turma de oi si un pastor.Un cioban avea o turma. O oaie s-a imbolnavit, si el a sangerat-o.Un vultur a rapit-o, si ea a cazut intr-o prapastie.Celelalte oi s-au aruncat si ele, in acea prapastie si iar ciobanul dupa ele.Toti s-au prefacut in stancile ce se vad.Un alt exemplu, il gasim la Octavian Buhociu:
"O galeata o umplea,
Stan de piatra se facea,
Oile si mioarele,
Se facura pietricele,
Iara cainii atat au batut,
Pan'bucium s-au facut."
Numele exemplelor de acest fel ar putea tinde la infinit.Desigur, asocierea dintre piatra si om, se poate lega la un moment dat de specificul pastoral, de faptul, ca pastorul,se misca cu oile, intr-un spatiu rustic montan, predominat de piatra.Ne-am intrebat daca totusi, aceasta frecventa, nu se datoreaza altui motiv,si gasind aceste pietrificari, care explica prin particularitatea lor existenta unor denumiri, ce le aduc din salbaticia muntelui in universul nostru cultural, ne-am gandit la existenta unor pietre menhiri, specifice unei civilizatii a paleoliticului, respectiv a neoliticului in patria noastra.Ce este "Menhirul"? Cuvantul este de origine bretone, insemnand: "men=piatra " si "hir =lunga", cu dimensiuni mergand pana la 20 de metri inaltime, avand functia de a pazi mormintele impotriva fiarelor salbatice si hotilor, cat si impotriva mortii totale.La munte, civilizatiile montane, nu puteau sapa gropile de morminte prea adanc in piatra cea dura.Aceasta neputinta, permitea animalelor salbatice sa dezgroape mortul, si sa-i consume resturile organice. Din acest motiv, peste mormant se aseza o lespede grea de piatra, si chiar un menhir. Menhirul mai poseda o calitate.Permitea sufletului celui raposat,sa patrunda in piatra,fapt pentru care piatra se insufletea, devenea in felul acesta vie.Personal, eu cred altceva.Ideea de piatra insufletita s-a nascut din faptul ca mortii erau ingropati in piatra muntelui, in gropi sapate in roca dura, sau in micile deschizaturi , (cavitati ale acestora,) in pesterile deschise in versantii montani astupate apoi cu pietre.In felul acesta trupul defunctului, impreuna cu sufletul lui trecea in trupul muntelui, care se insufletea , prin acceptarea viului in sanul sau.Ulterior, printr-un proces de gandire analoga, dar din care disparea trupul mortului, cel care trecea in menhir sau piatra de mormant, insufletind-o, era chiar spiritul, duhul celui raposat.Din aceasta perspectiva, gasim o explicatie foarte interesanta, in Dictionarul Biblic, cu privire la apostolul Petru :
"Petru, (latineste Petrus, in greceste Petros,), inseamna "Piatra," "Stanca".Termen corespondent in aramaica," Kepha, "iar in franceza, "Pierre".Interpretarea cuvintelor din Biblie, "Tu esti Petru, si pe aceasta piatra,, etc..." este furnizata de apostolul insusi.Nu exista decat o piatra fundamentala : Hristosul.Credinciosii sunt niste "pietre vii",care vin sa se adauge acestui mic fundament, iar Petru, cel dintai confesor al numelui lui Isus, a fost prima dintre aceste pietre individuale."
Ceea ce in Dictionarul Biblic, capata o alta semnificatie interpretativa, noi legam de moarte si de prezenta mormintelor de piatra, apartinand mai intai Mantuitorului, apoi a lui Petru(Grecii facand aici un joc de cuvinte intre numele sfantului si trainicia pietrei, piatra sugerata chiar de numele acestuia,), apoi a celorlalti apostoli si credinciosi care s-au adaugat credintei crestine, pe parcursul vietii lor si si-au pierdut viata in numele noii religii pe care o raspandeau mai departe.Tinand cont de acesti factori, atunci cand intr-un colind citim:
"Colo sus in varf de munte,
Gre(grea ) turma de oi se-nvarte,
Dar la turma cine umbla,
Umbla trei frati, fratiori,
Sau ni se atrage atentia asupra fratelui mai mic,
"Unu-i mai mic,
Si doi mai marisori,"
Ori culmea, acest frate mai mic,
"Este mai strinut,
Si-l cheama Patrut( adica Piatra)",
toate aceste particularizari, ca: "varf de munte",
"turma grea","trei frati", dintre care unul se numeste "Piatra", la ce concluzie putem ajunge?
Ca pe un varf de munte, exista o grupare sau un complex megalitic, alcatuit din trei menhire, reprezentand trei ciobani de piatra, acestia fiind inconjurati de catre oile si cainii lor, care sunt tot din piatra( aici ar fi vorba despre sugestia data de catre turma, care este grea, termen care insa poate sa sugereze si faptul ca oile au miei inca nenascuti).In acelasi timp, unul dintre aceste menhire, este mai deosebit decat celelalte, deoarece, el singur este piatra sacra prin excelenta, si atunci, se identifica cu Dumnezeu.Si in sprijinul acestei idei, citim intr-o colinda:
"Pe cel camp verde-nflorit,
Holerunda, Lerul Doamne,
Paste-mi o trurma de oi,
Dar la oi, cine-mi sedea?
Sedea-mi zeul Dumnezeu."
Este la fel de posibil, ca aceste menhire, sa nu fie grupate numai intr-un singur loc, ci sa fie imprastiate pe versantii a trei munti diferiti:
Unu-i Moldovean,
Altu-i Muntean, s.a.m.d.
Mai avem de spus ceva.In alte parti, ciobanul cu turma sa de oi, apare sub forma unui cerc, de piatra, menhirul aflandu-se in mijlocul cercului respectiv.O astfel de constructie megalitica, reprezinta imaginea soarelui, Ra, sau Re, sau a lui Horus, sau Hor, din care va deriva mai tarziu cuvantul hora, dans.Din acest motiv, ansamblul megalitic va capata si denumirea de" hore de piatra", aceste reprezentari teriomorfe solare, transformandu-se in horele pietrelor vii, alcatuite din barbati si femei, care aduc prin dansul lor ritual, intrat in profan, un omagiu soarelui binefacator.
AL DOILEA SEMN: SIMBOLUL CABIRIC, SACRIFICAREA FRATELUI
Exista o povestire media din Tara Galilor, intitulata Gereint fiul lui Erbin, poveste care ii avertizeaza pe cei indrazneti, sa nu cuteze sa treaca un gard de ceata, dincolo de care,-" se joaca jocuri vrajite." Pentru ca nici unul dintre cei care l-au trecut, nu s-a mai intors."
Aproape de acest gard, se afla curtea contelui Ywein, iar contele nu ingaduie nici unui calator, sa traga la vreo casa din oras,
ci numai la castelul lui. Asa au venit intr-o zi, Gereint si cativa prieteni ai lui, au petrecut cu gazda, si apoi s-au hotarat sa vada jocurile.Au ajuns la gard, care era atat de inalt incat creasta lui se pierdea in cer.Iar pe fiecare stalp, era cate un cap omenesc, numai pe doi stalpi, nu era pus niciun cap."Ca sa vedeti cat de mult ne poate influienta simbolul, o sa va spun ce consider ca vad in aceasta poveste.Gardul, care se inalta pana la cer, reprezinta muntii.Capetele care se vad pe fiecare stalp, reprezinta, populatiile autohtone, care locuiau in acei munti.Numai doua masive muntoase nu aveau capete, deci erau lipsite de locuitori.Motivul capetelor aflate pe stalpii gardului, apare si in basmele si povestile noastre populare si culte.Iata ce citim spre exemplu, ce citim in" Fat Frumos din Lacrima," a lui Mihail Eminescu:
"Cand inspre seara, ajunse la un bordei urat, si acoperit cu gunoi de cal.Imprejur, gard nu era, ci numai niste lungi taruse ascutite, din care sase aveau fiecare in varf cate un cap, iar al saptelea fara, se clatina mereu in varf, si zicea:
"Cap, cap, cap..."
Mai exista o afirmatie pe care o face baba, stapana locului:
"Iepele mele pasc numai noaptea."
In " Bulimandra si Mandra Lumii", culeasa de Simion Florea Marian, descrierea locurilor se repeta, avand aceeasi semnificatie:
" Cum ajunge el aice, i se urca parul in varful capului, de ceea ce i se-nfatiseaza inaintea ochilor: era adica imprejurul casei Babei-babelor, un gard mare, iar in parii gardului se aflau, o multime de capete de om animate. Baba - babelor, era o baba foarte urata, si rea.Ca daca mergea cineva si se apuca argat la dansa, si n-o argatea dupa cum voia ea, indata ii taia capul, si i-l anina, intr-un par.Multi voinici si-au aflat sfarsitul aicea, caci multe capete erau aninate prin pari."
Este interesant de mentionat faptul ca numele Ywein, are corespondent cu numele rusesc Ivan, sau cu cele din spatiul cultural romanesc, Iovan si respectiv Ioan.O legenda irlandeza, a lui Bran cel binecuvantat, povesteste ca acest supererou, cand a simtit ca i se apropie moartea, a cerut oamenilor sai sa-i taie capul si sa duca acest cap in Muntele Alb (Gwynfryn,) locas al druizilor din Londra, unde sa-l ingroape.Capul lui Bran, despartit de trup, putea sa vorbrasca, si chiar sa manance,ceea ce ne determina iarasi sa consideram ca ceea ce noua ni se pare absurd din punct de vedere logic, poate avea o explicatie , daca vom intelege intamplarea din punct de vedere simbolic.Astfel, trupullui Bran, ar trebui sa fie tara din care a plecat,respectiv, "insula celor puternici"-Ynys y Kedirn,capul fiind o parte din populatia acelei insule, care a luat drumul marii si a ajuns in Britania pana la Londra.Vreau sa spun ca fenomenul trebuie sa fi fost la origine real, dar s-a transformaut intr-o alegorie, in cadrul careia, lucrurile reale au fost deformate devenind fantastice. Este posibil, ca trecand in virtual, istoria respectiva sa devena un ritual, ca o modalitate de sustinere a mitului.Si spunem asta amintindu-ne de cultul cabirilor, unde lucrurile se intamplau intr-un mod analog. Iata ce povesteste Romulus Vulcanescu despre cultul cabirilor in Dacia:
"In iconografia referitoare la cultul cabirilor, se mentioneaza grija deosebita a celor doi frati cabiri, pentru capul decapitat al celui de-al treilea frate.Capul acestuia, infasurat intr-un stergar,era transportat la poalele muntelui sacru, si acolo inhumat in secret, cu un ceremonial funerar atribuit semizeilor sau eroilor mitici.O opinie asemanatoare o gasim si la Teohari Antonescu.Din nou simtim nevoia sa precizam, ca lucrurile nu par sa stea asa cum isi imagineaza autorul, si nici alti reprezentanti ai exegezei.Ni se pare o absurditate, sa nu ai grija de om in totalitatea sa atunci cand traieste, din contra, sa-l omori cu buna stiinta in numele unui ritual care nici macar nu stim daca exista ca atare, si apoi, culmea ironiei,sa acorzi o atentie disproportionata capului sau, cu onorurile care se cuvin daca nu celor in viata, atunci macar celor care au murit de moarte naturala.Deci aici avem de-a faca fie cu o interpretare gresita a intregului episod prezentat,fie alunecam din nou in alegorie, unde intamplarile sunt simbolurile unor fapte reale, dar avand alt continut.Au existat voci, care au considerat ca Miorita, ca balada, este un ecou al cultului cabirilor la romani,afirmatii sprijinite de istoriile lui Iuliu Firmicu Maternu , si ale lui Clement din Alexandria.
Balada Miorita, nu este un produs cultural unic,usor diversificat prin variantele sale. Exista unele productii Mioritice care depasesc cu mult cadrul initial al baladei clasice, pe care o cunoastem cel mai bine din varianta domnului Alecsandri.Intre aceste versiuni Mioritice, s-ar putea ca intr-adevar, sa existe unele care sa aminteasca de cultul cabirilor, doar pentru faptul ca apare motivul decapitarii, dar decapitarea nu este vazuta aici ca un ritual:
" Acolo de cioban se-apropia,
Si capu-i lua,(taia?)
(...)
Si-l arunca,
In valea Oituzului,
La dealul Oidumului."
Exista mai multe asemenea versiuni, in care la fel ca si Bran, din mitologia irlandeza, ciobanasul cere el insusi sa i se taie capul.
Ciudatenia consta ca Amzulescu, interpreteaza "luarea" capului ciobanasului, ca o spalare rituala, eveniment care il gasim petrecandu-se in casa lui Simon Leprosul, unde o femeie va turna mirul in capul lui Iisus Hristos, ceea ce va produce nemultumirea apostolilor sai.Si mai exista aici un fapt interesant, anume, ca Golgota, inseamna in limbajul nostru romanesc,-muntele, sau dealul Capatanii, ca loc de pedeapsa al celor vinovati, sau de ingropare al celui dintai om facut de Dumnezeu, Adam.Observati ca cele doua mesaje, au ca punct comun,in mod straniu, intr-o forma sau alta, imaginea lui Dumnezeu, prefigurand in acest fel, interpretarea baladei Miorita dintr-o perspectiva crestina.Dar inainte de asta, va vom vorbi de cel de-al treilea semn, pe care noi ul numim," Miorita vetero-testamentara."
MIORITA VETERO-TESTAMENTARA
Imaginatia omului seamana cu un ocean.Din aceasta cauza, este posibil, ca valurile marilor care au incetat sa existe, sa se asemene cu valurile marilor de astazi.Cu toate acestea,eu cred ca lucrul acesta nu este valabil, in mitologie si folclor, actioneaza alte legi, iar in momentul cand intr-un produs folcloric apare un motiv folcloric care seamana cu un motiv de aceeasi natura dar mult mai vechi, nu avem de a face cu o coincidenta.Ba mai mult, putem spune ca aceasta coincidenta, nu este intamplatoare de loc.Exista unele balade Miorita, in care astfel de coincidente sau scurtcircuitari de imagini, se produc intre balada propriu zisa si alte imagini de natura vetero-testamentara.Astfel, toate baladele, imediat dupa partea de prolog se refera la judecarea ciobanului mititel, de catre fratii sai, episod care apare in doua locatii biblice distincte.Una dintre locatii este vetero-testamentar, in vreme ce cealalta, este nou-testamentara.Introducerea asa numitei judecati se savarseste intotdeauna de catre fratii sai,sau de catre persoane care sunt legate prin rudenie de ciobanas(fiind veri preimari spre exemplu).In Variantele colind ale Mioritei, se mentioneaza izolat, faptul ca ciobanul cel mititel este mai strainel, dar am luat aceasta declaratie, in sensul de "asezat mai deoparte fata de ceilalti",desi departarea de frati, putea la fel de bine sa fie legata de gelozia fratilor sau a verilor, pentru ca ciobanasul nu impartaseste aceeasi stare cu ceilalti, fiind in gratiile altei persoane, cre putea spre exemplu sa fie tatal ciobanilor.Dupa modestele noastre cunostinte, doamna doctor Silvia Chitimia, de la I.E.F. Constantin Brailoiu , a scris un foarte interesant eseu despre "Legea Mioritei- o lege crestina", aducand argumente interesante in aceasta directie.Domnia sa interpreteaza valoarea de semnificatie a cuvantului "Lege" care apare in balada, el avand semnificatii crestine bine determinate, in interpretarea din perspectiva crestina a baladei.Dar semnificatia, care subliniem, este foarte interesanta privita din aceasta directie, se pierde treptat pe masura ce coboram in timp catre alte evenimente care au generat o parte insemnata din baladele actuale, transformandu-le in apocrife vetero-testamentare, asa cum am mai spus si inainte.In cadrul episodic al motivului folcloric respectiv,apare sfatul pe care-l fac fratii cei mai mari, pentru a-l omori pe cel mic.Acest sfat capata in unele variante forma:"ii fac legea."Iata cum apare acest episod in Miorita:
"Stapane, stapane,
Stapanasii tai,
Cu toti s-au vorbit,
La apus de soare,
Ca sa te omoare.."
Sau:
"Ca ai dorojani,
Feciori de mocani,
Sunt trei veri primari,
Si ei mi s-au dus,
S-au dus in ascuns,
De s-au domuit,
Si mi s-au vorbit,
Si mi s-au soptit,
La apus de soare,
Sa mi te omoare."
In alte variante ale Mioritei, cuvantul "lege" legat de omorarea ciobanasului, apare in mod explicit.Ceea ce trebuie sa stabilim acum, se refera la locul unde fratii s-au hotarat sa-i faca "legea".Ori acest loc, se gaseste langa o fantana:
"Ei pe drum mergand,
Ei se voroveau,
Unde-or odihni:
La fantana lina,
C-acolo-i apa buna,
Ca-i apa la oi,
Si umbra la noi."
Sau:
"Pacurarii tin un sfat
Pa cel mic ca l-au manat,
Cu galeata la izvor,
Pana ei or fa sobor,
Cu galeata dupa apa,
Pan-or fa ei judecata."
Intr-o varianta atipica a Mioritei, intitulata "Ciobanul fata si zmeii", protagonista , cand ajunge la o fantana, se arunca in ea:
"Si-au ajuns lang-o fantana,
Ei de mana au lasat,
Ea-n fantana s-aruncat"
s.a.m.d.
Se intampla ceva foarte curios.Dvs., nu aveti cum sa va dati seama de lucrul acesta , acum.Baladele ne restituie o serie de imagini succesive, ale unor frati care stau undeva la umbra si se odihnesc, il trimit pe fratele lor mai mic undeva mai departe cu oile, sa nu asculte ce pun ei la cale, si fratii hotarasc in lipsa acestuia sa-l omoare pe fratiorul lor, din diferite motive.In acest peisaj, apare si o fantana, langa care stau fie fratii, fie langa ea se gaseste fratiorul cel mic.Tinand cont de experienta acumulata in timp, din studiul altor produse culturale,ne-am pus intrebarea, daca nu cumva, Miorita este o balada vetero-testamentara.In aceste conditii, noi trebuie sa gasim o scena asemanatoare, cu niste ciobani care stau la odihna, si pun la cale moartea fratilor sai.Fiti atenti ce citim in Vechiul Testament:
"Israel, l-a trimis pe fiul sau Iosif, la Sihem, ca sa-i aduca vesti despre fratii sai si despre turmele de oi, pe care le pasteau acestia. Pe cand ratacea pe camp la Sihem, l-a intalnit un om .Omul acela l-a intrebat:
"-Ce cauti?"
"-Caut pe fratii mei, -a raspuns Iosif.-Spune-mi te rog, unde pasc ei oile?"
"-Au plecat de aici.Caci i-am auzit spunand:
-"Haidem la Dotan".
Iosif, s-a dus dupa fratii sai si i-a gasit la Dotan.Ei(fratii lui Iosif ), l-au zarit de departe, si pana sa se apropie de ei, s-au sfatuit sa-l omoare."
Din acest motiv, ei il vor arunca pe Iosif intr-o fantana sau groapa parasita, ca ulterior sa-l vanda unei caravane de ismaeliti ce se indrepta spre Egipt.Ceea ce este interesant,aceasta secventa a fantanii, pe care noi l-am numit motivul fantanii lui Iosif, se regaseste in Povestea lui Harap Alb, a lui Ion Creanga, ceea ce transforma atat balada cat si povestea, in apocrife vetero-testamentare.Dar aceasta fantana, care apare in amandoua scrierile, ne determina sa consideram ca Povestea lui Harap Alb, este de fapt o balada a Mioritei, scrisa in proza.Sigur, putem sa va explicam de ce plange mioara nazdravana, de ce coboara cele trei turme de oi cu cei trei ciobanei de la munte, aceste intamplari fiind legate tot de Vechiul Testament,dar o vom face cu o alta ocazie.Vom vorbi in cele ce urmeaza, de o altfel de balada Miorita, si anume despre "Miorita crestina".Aceasta intuitie formidabila, au avut-o dupa stiinta mea, doua cercetatoare extraordinare,si anume, doamna doctor Silvia Chitimia despre care am mai vorbit, si doamna doctor Sabina Ispas despre care cea dintai spunea :
"Mai recent, intr-un studiu despre legenda reginei oilor si Miorita, Sabina Ispas afirma: "cel mai evident si usor de argumentat mesaj ce poate fi descifrat din analiza textului poetic al Mioritei,este cel crestin."(Sabina Ispas, Povestea cantata.Studii de etnografie si folclor..)
_MIORITA CRESTINA
Un aport deosebit in interpretarea crestina a baladei Miorita,l-au adus doamnele Sabina Ispas si Silvia Chitimia.Deoarece nu dispunem de materialele de referinta corespunzatoare, suntem obligati de imprejurari, sa incercam propria noastra interpretare, cu convingerea ca ceea ce facem acum reprezinta un act de complementaritate, o incercare modesta de a completa acele goluri care au ramas ici si colo, in masa mitului, si despre care autoarele respective, au omis sa vorbeasca.Povestea noastra, incepe cu colindele de stea.
"Steaua sus rasare,
Ca o taina mare,
Steaua straluceste,
Si lumii vesteste,
Fecioara Maria,
Naste pe Mesia."
Facand o serie de calcule matematice, matematicianul si astronomul curtii imperiale, Johanes Kepler, a descoperit ca planetele Jupiter si Saturn, s-au intalnit in anul 7 i.d.H. in constelatia Pestelui, de trei ori. Pe data de 29 mai, vizibila pentru doua ore pe cerul diminetii, prima intalnire a avut loc la al 21-lea grad a constelatiei Pestelui, cu zero grade longitudine, si 0,98 grade latitudine. A doua conjunctie, a avut loc in ziua de 3 octombrie, la al 18-lea grad al constelatiei Pestelui. Pe data de 4 Decembrie, anul 7 i.d.H. Jupiter si Saturn, s-au intalnit pentru a treia si ultima oara, de data aceasta in al 16-lea grad in constelatiei Pestelui. In anul 6 i.d.H., la sfarsitul lunii ianuarie, Jupiter, a iesit din constelatia Pestelui intrand in constelatia Berbecul.Aceasta tripla conjunctie, a fost observata de magii din rasarit, care au venit la Ierusalim in zilele imparatului Irod, si au intrebat:
"Unde este imparatul de curand nascut al Iudeilor?Fiindca i-am vazut steaua la rasarit (la rasaritul zilei),si am venit sa ne inchinam lui."
Sa consideram metaforic vorbind, steaua magilor ca fiind "degetul lui Dumnezeu".Cu acest "deget", Dumnezeu a aratat de trei ori spre constelatia Pestelui, darind nu numai sa atraga prin repetare atentia asupra acestei constelatii, dar numarul trei, este prin excelenta numarul trinitatii, si prin aceasta si a lui Dumnezeu care este:Dumnezeu tatal, fiul si sfantul duh.Facand o paranteza, sa amintim ca numarul de ciobani care coboara de la munte si a turmelor lor, este tot trei.Mai trebuie sa amintim ca una dintre planetele care vor participa la conjunctie era Jupiter, care este numele roman al lui Zeus, si respectiv al lui Dumnezeu in religia greaca.Dupa ce a aratat de trei ori spre constelatia pestii, acelasi deget divin s-a mutat spre constelatia Berbecul.In felul acesta, Dumnezeu, a transmis un mesaj divin.Sfantul Augustin, spunea ca initialele cuvantului grecesc "ichtios" (peste)inseamna:" Jesous Khristos Theou Yios Soter(adica:Isus Hristos, fiul lui Dumnezeu Mantuitorul.)
Cand degetul divin al lui Dumnezeu a aratat spre constelatia Pestelui, magii au interpretat astfel:"Se va naste Isus Hristos, fiul Lui Dumnezeu Mantuitorul"Cand degetul lui Dumnezeu s-a mutat pe constelatia Berbecul, continuarea mesajului, a fost urmatoarea:"Care va fi pastor paste oameni"
Desi Biblia nu pomeneste nimic despre cele doua constelatii zodiacale,memoria colindelor noastre romanesti, amintesc de un berbec cosmic, reprezentand fie imaginea cosmica a constelatiei cu acelasi nume, fie o referire la conducatorul turmei, care in cazul de fata este Hristos, sau Pastorul cel Bun.Pentru a sublinia acest lucru, o sa citam o colinda in acest sens, care spune:
"Buna vremea la fereastra,
La boieri la Dumneavoastra,
Ia sculati, Boieri sculati,
De va sculati slugile,
S-aprinda facliile,
Sa mature curtile,
Ca va vin colindatori,
Si nu v-aduc nici un rau,
Si v-aduc pe Dumnezeu,
Dumnezeu cel mititel,
Cu scutec de bumbacel
Fasa dalba de matasa,
De trei copilite-aleasa,
Cu chitia de bumbac,
Sa-i tie moale la cap,
Si-aducem turme de oi,
In mijlocul turmelor,
Este-un berbec mai mic, Cu lana pana-n pamant,
Cu coarnele de argint,
In varful cornitelor,
Este-o piatra nastrapata(nestemata)
Ce cuprinde lumea toata,
Tarigradul jumatate.
Busuioc verde stalpos,
Mergi voinice sanatos."
Deschidem o paranteza.Pe noi ne-a interesat sa va aratam Dvs., imaginea cosmica a constelatiei Berbecul, aratata de degetul lui Dumnezeu.Dar am sa atrag atentia, ca acest colind nu vorbeste despre Hristos copil, asa cum am fi cu totii tentati sa credem, pe care-l aduc colindatorii.Ceea ce nu stiti, este ca ceea ce poarta colindatorii, este de fapt giulgiul lui Isus Hristos, care a fost dus la Tarigrad(Constantinopole).Sugestia ca Hristos este micut, se datoreaza faptului ca giulgiul, -care mai tarziu va ajunge in Italia la Torino, de unde va capata numele de Giulgiul din Torino,-era infasat, adica impaturit.Piatra nestemata din fundul tichiei asa cum sta scris in unele colinde, reprezinta de fapt imaginea lui Hristos rastignit, imagine care apare pe Giulgiul din Torino.Mentiunea orasului Tarigrad, Telegrad, respectiv Constantinopole, reprezinta de fapt locul unde va fi dus Giulgiul prima data.
Dar berbecul cosmic, nu apare numai in colindele noastre crestine.Il vom regasi sub forma de berbec, dar si de Mioara, in unele variante baladesti ale Mioritei.
"Da Ion mi-avea,
Mi-avea o mielusica,
Mandra frumusica,
Cu lana Cu patru cornite,
Cu cate-o piatra nestemata,
De-mi lumina lumea toata."
Desi unii exegeti considera ca balada Miorita porneste de la o emotie puternica, pe care omul o traieste in fata mortii , de aici si intrebarile lui filozofice existentiale, tot mitul fiind centrat pe aceasta stare. noi zicem altceva.Fara a exclude desigur si aceasta posibilitate, mitul include in masa produsului folcloric,o istorie intrega, transpusa in limbajul secret al codurilor.Personajele, intamplarile sunt codificate, transformate in simboluri, care au devenit de neinteles.Aceeasi mentalitate,se manifesta la fel, atunci cand elaboram miturile si folclorul,dar si atunci cand visam.In felul acesta, cercetatorul este pus in situatia doctorilor Freud, Jung si altii, de a folosi un adevarat talent psihanalitic de a percepe aceste simboluri, de a le interpreta (dar nu prin prisma simbolurilor sexuale, desi uneori basmul poate fi inteles si din directia aceasta,)si a observa formele de manifestare si de criza ale subconstientului individual si colectiv.
De ce vor baciul ungurean si cu cel vrancean sa-l omoare pe cel moldovan?Raspunsul il da tot balada:
"Ca-i mai ortoman
S-are oi mai multe,
Mandre si cornute,
Si cai invatati,Si caini mai barbati."
Daca exegezei i se pare ca balada opereaza cu obiecte si fiinte care sunt exact ceea ce se spune despre ele, noi venim si falimantam cu buna stiinta aceste credinte , afirmand ca sub lucrurile si fiintele respective, se ascunde cu totul altceva.Astfel, oile, nu mai sunt oi, ci sunt oameni.Comparatia lor cu oamenii, este vazuta dintr-o perspectiva religioasa.Astfel, iconografia crestina, textele religioase mai ales, au avut grija sa diferentieze mieii de oi, primii reprezentandu-i pe credinciosii bisericii, iar celelalte pe apostoli.La Ioan, oile ii reprezinta pe toti credinciosii, pentru ca Isus a zis:
"Adevarat, adevarat, va spun ca Eu sunt usa oilor.Toti cei care au venit inainte de Mine, sunt hoti si talhari, iar oile nu au ascultat de ei.Eu sunt Usa. Daca intra cineva prin Mine, va fi mantuit.Va intra si va iesi, si va gasi pasunea."
Faptul ca ciobanasul are oi mai multe, mandre si cornute, se refera nu numai la numarul de credinciosi care au impartasit religia si misterele crestine, ci si la faptul ca aceasta religie s-a raspandit in straturile diferite ale societatii, cuprinzand laolalta nu numai pe cei saraci, dar si oamenii de rand, ca si pe bogatasi, mergand la un moment dat catre varfurile societatii,varfuri reprezentate aici de "oile cornute", care sunt asemanatoare berbecului conducator de turma, cat si pastorului, care pastoreste turma de credinciosi.Intr-o versiune atipica a baladei Miorita, intitulata "Ciobanul", culeasa de George Muntean, ciobanul spune explicit:
"Cate fete-n sat la noi,
Fa-le Doamne, toate, oi,
Si pe mine-un ciobanas,
Sa le cant din fluieras.
Si pe mandrulita mea,
Fa-o Doamne-o mielusea,
Sa-mi alin dorul cu ea."
Putem sa dam exemple nenumarate, dar credem ca cele scrise sunt suficiente, pentru a intelege corespondenta dintre oile care apar in balada si natura lor umana.
Alte variante ale baladei Miorita, surprind la un moment dat o serie de elemente care se incadreaza in mod direct religiei crestine:
"Treiorul avea,
Oi mai multe,
Mandre si cornute,
Ca era credincios
La cuvant duios
Si-i era turma draga,
Si-o pastra intreaga."
Cu toate ca versurile par sa se piarda la un moment dat in anonimat,se observa, ca acest cioban,/ avea oi mai multe,/ mandre si cornute,/pentru ca era credincios./
Dar credinta este a lui Dumnezeu, tot astfel cum ciobanul insusi se confunda cu Dumnezeu.Numai Dumnezeu poate face miracolul inmultirii,asa cum a facut-o pe munte, inmultind painile si pestii.Ciobanul este la cuvant duios.Dar termenul duios, il vom mai gasi in balada, legat de fluierasul de os, care mult zice duios.Nu intamplator gasim formule asemanatoare, ca spre exemplu, vorbind despre cineva care este descendentul unui rege, ca este de os domnesc.In felul acesta, fluierasul care zice(vorbeste , dar si canta) este de os, adica descendent din Hristos, sau dintr-o fiinta omeneasca, prezentata in felul acesta,si el zice duios, pentru ca poarta pe buzele lui, cuvintele Mantuitorului.In felul acesta, trebuie sa consideram ca si celelalte fluiere, puse la capul ciobanasului, -"/fluieras de fag/mult zice cu drag/ cat si /fluieras de soc/mult zice cu foc /,-sunt fie evanghelistii care vorbesc despre Dumnezeu/Hristos, fie apostolii acestuia.
Intr-o alta Miorita a lui Densusianu, adunata din Horezu, jud.Valcea,citim urmatoarele versuri:
"Pasc oile,
Imi plang pacatele,
Pana asta vara,
Si-asta primavara,
Eu ca m-am tinut,
Tinerel copil
Cu mintea deplin,
Iar de-atunci incoace,
Eu ca m-am vazut
Batran si carunt
Rau ca mi-a parut
Si nu-s prea de mult."
Oare despre ce pacate poate vorbi aici un cioban tanar, care sade numai cu oile lui sa le pasca?Despre pacatele oilor sale, ale credinciosilor sai, pe care ciobanasul cel tanar,-/trup far de pacate/ cum spune Maicuta batrana(Maicuta Domnului) undeva in balada,luandu-le asupra sa imbatraneste dintr-o data.In definitiv si Ulise a imbatranit luand pe umerii sai povara pacatelor pe care le provoaca razboiul fie ca el s-a numit razboiul Troian sau a avut un alt nume aiurea.
Nu-L numea Ioan Botezatorul aratandu-l pe Hristos multimii:
"Ecce Agnus Dei.Hristos trimis la moarte pentru mantuirea lumii(preluand pacatele lumii asupra sa),victima, mielul fara prihana, care se lasa sacrificat, fara a rosti o vorba)".
Intr-o alta balada, mioara nazdravana ii spune stapanului sau:
'Cei noua ciobani,
Ei s-au sfatuit,
Si s-au vorbit,
Ca sa mi te bata,
Sa mi te omoare."
Previziunea Mioritei nazdravane, se va implini intru totul:
"Ciobanii ce-mi facea?
Sambata seara,
Oile-mi pornea,
Ei in urma ramanea,
Bete ca taia,
Pe el tabara,
Si mi-l omora."
Aceasta crima savarsita prin bataia cu nuiele, se regaseste in mod straniu in evangheliile lui Matei si Marcu:
"Atunci Pilat l-a slobozit pe Baraba, iar pe Isus, dupa ce a pus sa-l bata cu nuiele, L-a dat in mainile lor ca sa fie rastignit."
Exista sute de moduri de a omori o jivina sau un om.Cu toate acestea, dintre nenumaratele posibilitati, ciobanii l-au luat ca model pe cel din Noul Testament.Sau poate ca este vorba despre unul si acelasi lucru? Dvs., ce credeti?
Vom vorbi cateva cuvinte de Maicuta Batrana.Ea a fost interpretata in decursul vremii in mod diferit, potrivit ipotezelor sau teoriilor lansate de exegeza.Eu vreau sa va arat ca Maicuta Batrana, este Maica Domnului.Si iata de ce.Intr-o varianta a baladei Miorita din Plopsor,din Mehedinti, citim:
"De-o baba straina,
Cu brau de camila,
Cu burca saina.
Baba straina, braul de camila, creeaza o imagine exotica a femeii batrane, asa cum poata fi vazuta numai in orient.Dar iata o ciudata precizare care apare la Fochi:
"Oile s-or strange,
Pe mine m-or plange ,
Sarac gazda nost,
Cine ne-o-ngriji?
Iar raspunsul este surprinzator si edificator totodata:
"Domnii ingerii
Cine ne-o-adapa?
Maica Precesta."
Foarte interesant este ca Maicuta batrana face in balada Miorita, o descriere a Fiului ei pierdut, care este identica cu plangerea Maicii Domnului, din unele colinde crestine:
"-N-ati vazut, vazut,
Pe-un fiut micut?
-Poate l-am vazut,
Nu l-am cunoscut.
_Lesne-i a-l cunoaste:
Fetusica lui,
Spuma laptelui,
Ochisorii lui,
Mura campului,
(...)
-Dac-a fost asa,
Poate l-am vazut,
La poarta lui Pilat,
Pe-o muche(cruce) de brad,
Cuiele-i batea,
Sangele-mprosca,
Frumos lumina,
Ingerii-l plangea,
Maicile-l gatea."
Despre acest gen de colinde vorbea si Tudor Pamfile in "Sarbatorile la romani"(pg.160 ).
Uneori Maica batrana, este inlocuita de catre un alt personaj feminin, care vine la mormant imbracata in negru, de unde si asemanarea ei cu o corboaica, sau chiar cu o calugarita:
"Cucia-mi venea,
Mare mi-aducea,
De-o calugarita,
Alba la pielita,
Neagra la hainuta,
(...)
La mormant mergea,
Si ea mi-l jelea,..."
Aceeasi secventa o vom regasi in evanghelia mateiana, dupa cum urmeaza:
"La sfarsitul zilei sabatului, cand incepea sa se lumineze catre ziua dintai, a saptamanii, Maria Magdalena si cealalta Marie, au venit sa vada mormantul..."
Cele doua Marii, ar putea fi astfel, Maria Magdalena si Maria mama Mantuitorului.Descrierea femeii in balada, asa cum apare ea, se refera insa mai mult la Maria Magdalena.
H.Sanielevici, in" Miorita sau patimile unui zeu",spunea la un moment dat urmatoarele:
"In alta varianta, eroul se compatimeste el insusi:
"Ah, strain de mine, mult strain pe lume,nici un ajutor de la Dumnezeu si stapanul meu."
Va amintiti ce a strigat Hristos rastignit pe cruce, in ultimele clipe ale vietii sale?
"Si pe la ceasul al noualea, Isus a strigat cu glas tare: "Eli, Eli, lama sabactani", adica, Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai parasit."
Numarul de coincidente intre variantele baladei Miorita si Noul Testament este mult mai mare decat cele scrise de mine aici.Ele atesta fara a putea fi contrazise, legatura de suflet care s-a stabilit intre omul simplu, din popor, cu Dumnezeu, baladele Miorita si alte productii culturale populare, nefiind altceva decat mici Biblii populare, in care putem citi capitole intregi din Vechiul si Noul Testament.Indiferent care vor fi opiniile exegezei, existenta scrierilor sapientiale in folclorul nostru, nu poate fi pusa la indoiala.Sa amintim despre finalul baladei Miorita:
"Soarele si luna,
Mi-au tinut cununa."
Ce s-a intamplat la moartea Mantuitorului pe cruce?
" De la ceasul al saselea, pana la ceasul al noualea, s-a facut intuneric peste toata tara..."
Explicatia acestui intuneric descris de Biblie, o gasim la Pierre Guillermier si Serge Kotchmy-Eclipsele totale:
"prin calcul de simulare,se confirma faptul ca la 24 noiembrie anul 29, la ora 8 si 58 de minute, conform mecanicii ceresti, conul de umbra al lunii, alerga pe fata pamantului, foarte aproape de Ierusalim.Martorii oculari, au putut observa o eclipsa de soare totala, sau mai exact, inelar totala.In timpul eclipsei inelar totale, cromosfera si eventual protuberantele sunt de un rosu surprinzator, evocand evident sangele."
Aceasta a fost cununa pe care soarele si luna, i-au tinut-o pastorului mioritic.
-->
Răspunsuri