Juvenal si Fatima

[Ion Vanghele]

JUVENAL ŞI FATIMA

Este un basm Chilian.Aceasta este obârşia limbii în care ni se spune basmul.Basmul, este de natură vetero-testamentară,fiind din această cauză, sub raport memorial, un apocrif Biblic.Basmul nu începe cu formula consacrată, "A fost odată ca niciodată".Foloseşte o formulă mai apropiată de realitate,împingând basmul în trecutul povestitorului şi al celui care ascultă:
"Trăia odată un om bogat care stăpânea moşii întinse şi turme mari de oi.Omul avea un fecior pe care îl chema Juvenal.Flăcăul avea grijă de oi, şi era tare dibaci la vânătoare.Când ochea, săgeata lui, nimerea totdeauna drept la ţintă."
Deoarece noi ne dăm seama de valoarea de semnificaţie a basmului, imaginile, episoadele simbolice pe care le citim, nu mai prezintă ceva necunoscut, permiţându-ne să anticipăm înainte şi să recunoaştem despre ce este vorba în conţinut.

Juvenal, este Moise.El este paznicul oilor lui Dumnezeu, pus să aibă grijă de acestea.Când oile sunt atacate de prădători, el este cel chemat să le apere.Basmul face o referire, desigur, de natură simbolică , la adresa hicsoşilor care erau recunoscuţi în antichitate ca fiind buni arcaşi.Dacă totuşi începutul basmului, este puţin echivoc, făcându-ne să ne întrebăm cine era stăpânul oilor, Faraon, în ţara căruia au intrat oile lui Dumnezeu, sau chiar Dumnezeu, motivul următor, al plecării lui Moise către muntele Horeb, este mai clar conturat.
"De la o vreme, flăcăul băgă de seamă că-i lipseau oi din turmă, mai ales din cele mici.Se puse la pândă şi într-o zi zări un condor care se lasă la pământ, înhaţă un miel şi zbură cu el în gheare,până pe culmea unei stânci, unde începu să-l mănânce"
Vulturul, nu este altcineva decât faraon.Să ne amintim de legea pe care acesta o dăduse mai întâi moaşelor,  să omoare orice copil al evreilor de neam bărbătesc, iar ullterior, decretul general adresat populaţiei , ca orice copil de sex bărbătesc al neamului lui Israel, să fie aruncat în Râu (respectiv în Nil).Acestea sunt oiţele cele mititele, de fapt ceea ce noi cunoaştem sub formă diminutivală de "miei".Totuşi, aici sunt amestecate mai multe simboluri.În primul rând, vulturul, este clar că reprezintă imaginea simbolică a lui Faraon.Stânca pe care acest vultur(sau condor) devorează mieii, nu poate fi decât Egiptul.Simbolistica sugerează că Egiptul era considerat o ţară a morţii, un mormânt pentru copiii lui Israel, ceea ce a creat mai târziu imaginea simbol al lui Moise ( reprezentându-i pe copii lui Israel, el imsusi copil,plutind pe apele Râului, într-un sicriaş de papură întărit cu smoală, imagine chiar a Egiptului, în care copiii lui Israel stăteau închişi fiind condamnaţi să moară.), care a supravieţuit morţii egiptene, scăpându-şi poporul din mormântul Egiptului faraonic.Dar tot aici, stânca, poate să reprezinte, muntele Horeb, unde Moise se va întâlni cu Dumnezeu sub forma unui rug aprins.
Motivul care urmează este acela al întâlnirii dintre Moise şi Sefora, după fuga lui Moise din Egipt, când acesta ajunge la Ietro, preotul Madianului, viitorul său socru.Numai că întâlnirea de la fântână, este structurată altfel cultural.Locul de adăpat oile se transformă într-o scăldătoare, potrivit gusturilor povestitorului, care nu mai cunoaşte chiar aşa de bine versiunea vetero-testamentară.Este mai sigur că cel care se înşeală suntem noi.Şi acest lucru se întâmplă că se întâlnesc două motive apropiate biblic, motivul Moise şi motivul Seforei.În primul cea care se duce la scăldat este fata lui Faraon care astfel îl găseşte pe Moise, în al doilea, Sefora se duce cu vitele la fântână să le adape şi îl descoperă tot pe Moise, dar de dată această adult.
"Deodată văzu ieşind din palat o prinţesă neasemuit de frumoasă.Ea se îndrepta spre grădină, unde era un lac(de fapt o fântână).Îşi lasă hainele pe mal şi intră în apă să se scalde."
Problema scaldei,care substituie fântâna din care beau animalele însetate apă, devine interesantă, deoarece o vom întâlni şi în alte basme, sub o formă asemănătoare.Ne întrebăm dacă nu cumva imaginea simbol a fetelor care îşi leapădă veşmintele pe mal ca să se scalde, veşminte alcătuite din pene, îmbrăcarea lor transformându-le pe fetele respective în porumbiţe care zboară, nu reprezintă variante ale mitului Sefora/Moise, ceva mai îndepărtate de original, ceea ce a făcut să se piardă semnificaţia simbolului iniţial.Ce se întâmplă în momentul următor? Sefora se duce la tatăl sau şi îi povesteşte despre sosirea lui Moise, şi acesta îi cere fetei să-l invite pe străin în casa lui.Acelaşi lucru se întâmplă şi în basm:
"Ascultă tată, a sosit aici un flăcău, pe nume Juvenal,care este păstor la nişte turme de hăt departe, şi este un ţintaş neîntrecut.
-Cum este oare cu putinţă?-se miră uriaşul-Cum o fi izbutit să ajungă până aici?
-Uite că a izbutit.
-Spune-i să vină încoace."
Sceneria vetero-testamentară, se desfăşoară altfel:
"Preotul din Madian avea şapte fete.Ele au venit să scoată apă şi au umplut jgheaburile că să adape turmă tatălui lor.Dar au venit păstorii şi le-au luat la goană.Atunci Moise s-a sculat, le-a ajutat şi le-a adăpat turma.Când s-au întors ele la tatăl lor Reuel, el a zis:
"-Pentru ce va întoarceţi aşa de curând azi?"
Ele au răspuns:
"-Un egiptean ne-a scăpat din mâna păstorilor, şi chiar ne-a scos apă şi ne-a adăpat turmă."
Şi el a zis fetelor:
"-Unde este?Pentru ce aţi lăsat pe oul acesta?Chemaţi-l să mănânce pâine!"
Moise, s-a hotărât să locuiască la omul acela, care i-a dat de nevastă pe fiica-să Sefora."
Cred că basmul a reuşit să lipească între ele două motive folclorice diferite, dar care aveau puncte comune, reuşind să substituie 
Dar şi aici apare perspectiva nunţii între Juvenal şi Fatima
"Juvenal rămase o vreme la palatul uriaşului.Timpul trecea şi Fatima îi era tot mai dragă, iar ea îl sorbea din ochi.Aşa că într-o zi, fata îl întrebă:
-Nu facem nuntă Juvenal?
-Cum să nu!-răspunse el bucuros.Ce trebuie să facem?"
Se întâmplă acum ceva, pe care noi îl numim motivul alegerii celei mai frumoase.Juvenal este pus să-şi aleagă aleasa dintre 60 de fete care sunt identice ca mărime, frumuseţe şi vestimentaţie.Am putea numi asta chiar proba dragostei.Explicaţia cea mai simplă, este că Moise a ales dintre fetele lui Ietro, una, care i-a plăcut şi această a fost Sefora.S-ar putea că această alegere care pare simplă la simplă vedere, să se fi trabsformat cu timpul într-un ritual, mai ales acolo unde o familie avea mai multe fete şi era important să le mărite în ordinea sosirii lor pe lume, sau a vârstei.Acest handicap al alegerii, care nu convenea celui care vroia să se căsătorească numai cu una dintre fete, aceea care era iubita lui şi îi împărtăşea sentimentele, trebuia înlocuit cu legea lui Dumnezeu sau legea hazardului.Astfel cel îndrăgostit era pus să aleagă între mai multe fete pe aleasă să, iar dacă nu reuşea, fie înţelegerea cădea, fie era obligat să se căsătorească cu aceea impusă de părinţii fetelor.De regulă, noi am asociat acestui motiv, de alegerea făcută de Paris, a celei mai frumoase cu mărul aruncat de zeiţă discordiei,Eris.Apariţia unui model mult mai târziu, în cadrul anumitor basme, s-ar putea să ne fi indus în eroare.Pentru că aceeaşi secvenţă apărea în Povestea lui Harap Alb şi noi o legăm de Paris,-aşa cum am mai spus şi respectiv, de războiul troian.Dar, Povestea lui Harap Alb, era un apocrif vetero-testamentar al Bibliei.Această înseamnă că:Trebuie să revedem secvenţă şi să o considerăm că fiind legată de motivul biblic al Seforei.Apariţia motivului şi în mitologia greacă, legat de alegerea făcută de Paris, înseamnă că motivul Seforei a fost preluat din legendele iudaice şi introdus în mitologia greacă unde a căpătat alte semnificaţii.
Apare acum un moment interesant pe care îl vom întâlni în cadrul basmelor şi al epopeilor lui Homer în locaţii diferite.
"Se împliniră cinci ani de când trăiau acolo, când într-o zi, plimbându-se prin grădina, Juvenal se gândi cu tristeţe la ai lui şi îşi zise:
"Tare aş vrea să aflu ce fac tatăl şi mama mea, să-mi văd fraţii şi turmele peste care eram stăpân.M-am săturat să stau aici, fără veşti de la ei."
Este perfect.Aceeaşi scenă o vom regăsi în Odiseea lui Homer când Ulise va stă captiv la Calipso dar şi la zeiţa vrăjitoare Circe.Aceeaşi secvenţă,-repetăm-o vom regăsi şi în Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, a domnului Petre Ispirescu, când Făt-Frumos, umblând la vânătoare va intra din greşeală în Valea Plângerii.Iarăşi va trebui să revizuim interpretarea, deoarece motivul dorului, are în acest cadru al basmului, două baze de plecare:
-Prima este Iosif, care şi el îşi doreşte fraţii şi părinţii şi vrea să îi vadă.După aceea, datorită împrejurărilor, se străduieşte să îi aducă în preajma lui în Egipt.Dar asta că o prima soluţie.Dorul lui de ţară natală va fi aşa de mare, încât cere ca după moarte să fie îngropat acolo unde s-a născut şi a copilărit.
-A doua se leagă de dorinţa copiilor lui Israel, de a părăsi în grabă Egiptul şi de a se întoarce în Canaan, în ţară Făgăduinţei, dată lor de către Dumnezeu.Ceea ce noi cunoaştem sub numele de Exodul.
Dar dacă vorbim despre Iosif, atunci, trebuie să afirmăm că peste motivul Seforei, s-a transpus motivul Asinetei sau motivul Asnat, soţia lui Iosif.Povestitorul nu a făcut decât să amestece foarte bine ingredientele vieţii lui Iosif, cu cele ale lui Moise creînd în felul acesta o poveste unitară.Dar din această unitate, mereu transpar câte un personaj sau altul:Iosif, Faraon, Asineta, Ietro, Sefora, culminând în ultima parte cu fugă lui Moise şi a Seforei din Egipt, urmărit de uriaş, adică de Faraon.Din această cauză, în timpul fugii, folosind unul dintre obiectele vrăjite:
"Se ivi un lac întins cu valuri atât de mari că nu se putea trece cu nici un chip.Când uriaşul ajunse la malul lui, se opri răcnind:"
După ce a reuşit să fugă din împărăţia morţii a lui Faraon, Fatima, soţia lui Juvenal, "scoase degrabă talismanul şi-i ceru să-i dăruiască o caleaşcă trasă de trei cai falnici,cu un vizitiu chipeş."
Caleaşca cerută de către Fatima, talismanului ei(dar talismanul este deja ceva sacru, şi noi spunem că îl reprezintă simbolic pe Dumnezeu,),nu este un lucru obişnuit.El seamănă cu fluierul lui Păcală, sau cu turbinca lui Ivan. În Exodul biblic, apare ceva neobişnuit care seamănă cu caleaşca noastră, numai că în ea, călătorea Dumnezeu.Iată ce citim în Exodul(37;1-9):
"Apoi Betzaleel, a făcut Chivotul din lemn de salcâm.Lungimea lui era de doi coţi şi jumătate.Lăţimea de un cot şi jumătate, şi înălţimea, tot de un cot şi jumătate."
Şi tot aici urmează detaliile construirii acestui obiect sacru.Ceea ce vreau să va spun Dvs, că această caleaşcă cu care călătoresc cei doi eroi,(dar nu neapărat în ea,) este Chivotul legii.
Despre Chivot, mai putem citi în acele basme în care se povesteşte despre cadoul primit de către omul sărac şi care era sub forma unei mese vrăjite, sau fermecate.Dacă rosteai anumite cuvinte, masa se umplea cu tot felul de bucate.După ce acela care beneficia de calitatea neobişnuită a mesei, rostea o anumită formulă magică, masa se strângea şi omul putea pleca mai departe.În alte basme, masa este înlocuită cu o cutie, sau cu un ou fermecat.Vreau să atrag atenţia cititorului, că acest obiect, nu reprezintă numai Chivotul Legii, ci însă-şi simbolul Ţării Făgăduinţei, dăruită de Dumnezeu, copiilor lui Israel.