“Bună seara! Aş dori vă rog să-mi spuneţi care puteţi veni la, lansarea Antologiei a acestei reţele. Lansarea va avea loc spre sfarşitul lunii septembrie şi va fi în Bucureşti o combinaţie de poezie şi prezentare de modă... Mai multe amănunte va fi anunţat ulterior... Rugămintea mea este şi aş dori confirmare cine va putea veni la această lansare. Cu prietenie Lenuş”
Evident, voi fi prima şi o voi aştepta pe Doamna Lenuş, cu un trandafir în mână la intrare. Desigur, vor veni şi toţi confraţii din breaslă, chiar dacă astăzi nu sunt trecuţi în carte, vor fi în Cartea viitoare, Volum. 2. Ce bucurie va fi!... E singura şansă, că ne putem cunoaşte nu numai virtual... gândeam eu cu glasul mut, dar cu inima plină de optimism şi fericire...
2-09-20011.
Astăzi, iată, voi fi prima la Hotel Novatek, Bucureşti, îmi asum ceea ce am promis. Odată ajunsă, dezamăgire... Această impresionantă clădire era foarte aproape de Intercontinental, dar puţin pitită din Calea Victoriei, că cu greu am reuşit s-o descopăr. Nu spun că s-a ofilit şi trandafirul şi, spre ruşinea mea, în loc de prima, am ajuns chiar ultima persoană intrată în Sala amenajată pentru frumoasa Lansare de Carte.
La intrare, observ, că la o masa rotundă, serveau un suc, o apă minerală, trei bărbaţi. Cum să nu-l cunosc pe Domnul Romeo-Nicolae Ionescu, deşi tânăr totuşi un bărbos, cu părul de culoare argintie?!...
- Bună Ziua!... Vă cunosc cel mai bine!... am îndrăznit eu să-i rostesc chiar şi numele. Un alt bărbat de alături, mi-a întins mâna şi s-a recomandat “Munteanu”. Cine să fie? Am mers cu gândul pe la mai mulţi poeţi, scriitori cu acelaşi nume, dar pe Domnul Ioan Muntean, nici decum nu am gândit că-l voi avea în faţa mea. Pe dânsul îl cheamă Muntean, nu Munteanu!... Oare nu am înţeles eu bine? Aveam în faţă un neaoş ardelean, un bărbat, adevărat, plin, în sensul cuvântului! Am avut prilejul să mă conving şi pe mai târziu, când şi Doamna Prezentatoare, talentata actriţă, Doina Ghiţescu, l-a invitat la dans. După reprezentaţia modei, de altfel rochii de o deosebită frumuseţe, a vrut să anunţe şi un grup de balerine ce trebuiau să-şi facă numărul, tot la această Lansare, dar din păcate nu a mai ajuns!...
- Urmează... zise dumneaei, un grup de balerine... Nu !... îi făcu semn cu mâna cineva de la uşă.
- Aaaa !... Cu regret, atunci va dansa balena... O!.. vai... adică, balerina, eu!. Da, voi dansa eu. Era o Doamnă foarte voinică, dar simpatică foc!... Bine, voi dansa... zise ea în spirit de glumă şi foarte entuziasmată, dar îmi trebuie un bărbat. Privind galeşă prin sală găsi pe Domnul Ioan Muntean, probabil gândea c-ar fi singurul care îi va face faţă! Îl invită alături:
- Ştiţi dans, unul doi, unul doi?
- Da... ştiu! zise dumnealui cu jumătate de gură şi mai mult speriat decât timid. Aşezându-se în dreapta Doamnei o privea foarte atent cu coada ochiului.
- Da?!!.. atunci va trebui să întruniţi o condiţie: să mă cuprindeţi pe după mijloc. Domnul Ioan Muntean, se şi repezi să o ia în braţe, dar nu reuşi să-i cuprindă talia.
- Nu... nu, nu! Nu pe la spate... îi reproşă, Prezentatoarea, cu o privire încruntată. Staţi, condiţia este să mă luaţi în braţe şi în paşi de dans, să vă rotiţi de trei ori pe acest centru, apoi să mă ridicaţi într-o mână, aşa pe suuus, şi să mă aruncaţi în braţele Domnului cu barbă albă, de colo, de pe scaunul din faţă.
- Accept cu plăcere! aprobă foarte repede Domnul Romeo –Nicolae... Domnul Ioan Muntean nu ştia ce să mai creadă, din omul tandru şi foarte curajos, deveni nesigur de sine! Ca o vrajă îi tulbură întreaga fiinţă... “Oare voi reuşi s-o ridic pe Doamna atât de voinică, într-o mână?... Şi dacă, da, de ce s-o plasez, frumosului cu mustaţă albă? Cu cine mă confundă, pe mine, acesta?... De ce să-i cadă acestuia lumina din stele fără sacrificiu ? Nu, nu!... e de prisos, dar, ironia sorţii, cum să mă împotrivesc, acestei Doamne atât de drăguţă?” şi-o fi zis, puţin încruntându-se la Domnul Romeo. Un moment de tristeţe se văzu pe figura feţei sale, a tăcut, dar precis ar fi dorit să-i răspundă: “nu am puterea pe măsura dorinţei mele!!...”
Sala a răbufnit în ropote de râs, aplaudele nu se mai sfârşeau. Doamna glumeaţă, a schimbat imediat discuţia:
- Nu vă uitaţi la mine că sunt voinică... sunt tentaţii false... ştiţi, bărbatul meu a decis, că la vârsta asta să port aşaaa... o fustă lungă şi foarte largă şi neagră, şi... bluza foarte largă, (cu puţin mov) ca să se pară numai că sunt aşa de mare, dar de fapt eu am o siluetă perfectă... sala a râs din nou şi a aprobat cu şi mai multe aplauze.
- Aţi vrea careva să fiţi bărbat? se adresă ea femeilor. Măcar o zi...
- Nuuu! răspunse sala.
- Eu aş vrea, o zi... numai o zi. Să mă scoale şi pe mine soţia dimineaţa din somn, şi, să mă alinte: iubiţeeluu!... scumpulee!!!... dragulee!... Cafeluţa este gata, scoală-teee... Te rog, trezeşte-teeee!... Şi să-i răspund si eu cu un ton arogant, sobru... ca un aristocrat : «Lasă-mă în pace, femeie ! »... Ah... măcar o zi! Da, măcar o zi să fiu şi eu în locul lui! oftând din adâncul inimii. Aplaudele nu se mai sfârşeau, mai ales noi, Doamnele. Bărbaţii mai puţin, sau chiar deloc nu au bătut din palme. N-am fost atât de atentă, dar am fost pe deplin încredinţată, că oftatul acestei Doamne i-a rănit în orgoliu propriu! Probabil unii bărbaţi se mai ştiau cu musca pe căciulă. Şi ce i-au deranjat şi mai tare, cred că a fost atunci când prezentatoarea a mai spus o formulă magică, soţul dânsei îi recomandase o ţinută modestă, dar el întorcea capul după femeia modernă, cu fusta scurtă, buric gol şi sânii la vedere. Aplauzele nu mai încetau. Doamna Prezentatoare a ştiut să-şi joace perfect rolul de actriţă. A recitat o poezie, plină de glume, reuşind să ne distragă atenţia, şi să râdem pe tot parcursul lansării.
Finalul a fost şi mai impresionant. Tot Doamna prezentatoare, Doina Ghiţescu, ne-a citit poeziile, ne-a rugat, care vrem bineînţeles, să luăm cuvântul, dar emoţiile vibrau printre noi, mult prea mari. Au luat cuvântul mai multi autori, printre care Doamna Delia Stăniloiu, o doamnă inteligentă şi drăguţă. În cuvântul său a mai sesizat că, numele Doamnei Rodica Ionescu, nu s-a auzit şi nici poezia nu i-a fost citită.
Eu care eram entuziasmată să-i cunosc pe toţi şi pe toate, personal, după ce dânsa Doamna Rodica s-a ridicat, ne spune că are emoţii foarte mari. Cu reproş în glas am mustrat-o puţin :
- Bine, dragă Prietenă, parcă mai ieri strigai la Mesaje Primite: “Mi-e dor, Imi e atât de dor de voi că simt o tristeţe in suflet ! Aţi dispărut toţi ?!!...
- Da... aşa este... eu am strigat... dar... acum ... nu mai îndrăznesc, am emoţii! răspunse foarte timidă.
- Păcat... pe Site, suntem atât de sentimentali... ne dăruim dulcegării: „Vă iubesc, vă pup cu drag nespus, !pupici şi tot binele din lume!“ şi aici, acum, ne purtăm ca nişte străini?... Sunteţi tânără şi aşa de drăguţă!!... iar in loc de poză, aţi pus “trei pinguini? Cum să vă mai recunoaştem?” Mi-a zâmbit şi i-am zâmbit şi eu. Fascinant ce a urmat! Cu toţii, ne-am deschis ca prin minune inima plină de căldură sufletească, aşa cum ne-am format în decurs de atâta vreme „o Mare Familie“. Am picat toţi de acord, că data viitoare o să fie altfel! O să creem o atmosferă mult mai prietenoasă. Ne-am dat autografe, am primit autografe şi ne-am pozat ca să ne reamintim de aceste frumoase clipe, până la adânci bâtrâneţi. Am mulţumit frumoasei şi bunei Doamnei Lenuş, şi Domnului Ioan Muntean, care plini de atâta generozitate, a creat acest Eveniment Cultural, şi care, cu siguranţă, s-au dăruit până la jertfelnicie. Sala, plină de flori, ne-a întâmpinat de la uşă: O floare, o carte, o floare o carte, exact până la catedra care era şi mai senzaţională. Trandafiri roz, mov-lila, crini imperiali şi ornamentaţi cu alte diverse şi mici floricele. De cum intrai părea că intri într-un Colţişor de Rai. Ce amintire plâcută!!... Cine nu iubeşte frumosul?... Cine nu iubeşte omul bun?... Am mai fi purtat astăzi, atâta bucurie în inimă dacă nu am fi postat pe acest Site Literar al Doamnei Lenuş?!...Şi dacă nu s-ar fi străduit Domniile lor, pentru o aşa mare lucrare!?... Le mulţumim cu tot sufletul şi cu toată inima, şi le dorim şi dumnealor şi celor ce au mai contribuit la acest sacrificiu, un viitor plin numai de bucurii, şi mari şi multe realizări! O tinereţe veşnică! Aceste bogăţii sufleteşti de care povestesc cu sinceritate, aici, în acest context, le dăruiesc să aibă parte şi toţi membrii acestei Reţele şi să ne întâlnim cu toţii fericiţi şi sănătoşi la Hotel Novotec Bucureşti, la următorul volum 2. Cele mai frumoase inspiraţii tuturor! Munca noastră să dea şi mai multe roade, Doamne ajută!
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
-->
Răspunsuri
Mi-a plăcut foarte mult acastă descriere a "lansării de carte" realizată de tine, Elisabeta, cu amănunte mult interesante şi pentru mine, cu puţin umor, aşa cum stă bine unei scrieri-descrieri..., cu emoţionalitate, cu portretistică etc.Îmi place stilul tău jovial care destinde cititorul, mai ales pe noi, cei dornici să aflăm amănunte despre eveniment şi participanţi. Citind mi-am închipuit, cu jind, atmosfera minunată a serii. Felicirări şi mulţumiri din toată inima! Cu mult drag, Valerica
Draga mea PRIETENA Valy, iubita, mulumesc de mii de ori, binecuvantari, dragoste si pace din partea mea! Cu drag
O surpriză... surprinzătoare! Mă bucură faptul că, uite, chiar şi aşa, după zile de la lansare, memoria ne rămâne, graţie acestor frunoase şi valoroase rânduri, vie, aprinsă, cuplată încă la minunatul eveniment din 2 octombrie.
Mulţumim doamnei Elisabeta pentru remember, dar şi pentru discreta participare, eveniment cam scurt pentru gusturile şi dorinţele noastre... dar care uite aşa, devine peren
Poate, poate... nu ştiu cu alte ocazii, în alte împrejurări, o întâlnire specială a membrilor Cronopediei va fi posibilă...
Este o dovadă că timpul şi spaţiul îşi pot da mâna aici, în lumea noastră cronopediană, în ciuda unor false furtuni iscate pe ici pe colo, prin colţuri de buze ale unor nemulţumiţi efemeri...
Multumesc din tot sufletul Domnul Ioan! Oare sa mai existe spatiu si timp sa ne mai dam mana?
"Poate, poate... nu ştiu cu alte ocazii, în alte împrejurări, o întâlnire specială a membrilor Cronopediei va fi posibilă..." Ar fi minunat sa ne regasim cu toti membrii din lumea noastră cronopediană, Eu am sa ma rog la Dumnezeu si poate ne va fi implinita cererea. Doamne ajuta!
După descrierea minunată a deosebitului eveniment, am fost şi cu ochii, admirând cadrul în care a avut loc lansarea cărţii.
Mulţumesc şi pe această cale doamnei Lenuş, domnului Muntean, tuturor celor care au făcut posibilă această acţiune de cultură. Mulţumesc acestor oameni generoşi, plini de altruism şi dvs că ne-aţi introdus în atmosfera de adevărată sărbătoare, cu gelozia că i-aţi putut vedea chipul domnului Ioan.
FELICITĂRI şi la cât mai multe acţiuni,
Elena
Draga Elena, multumesc pentru felicitari, dar eu nu am fost in stare sa descriu minunata desfasurare al frumosului eveniment petrecut cu atata veselie si entuziasm de noi toti. Daca erai de fata, acum imi aduceai critici articolului. Am intrat in incinta Hotelului Novatec, la orele 4, seara, (16) si am parasit Sala aprox. la orele 7(19), deci a trecut ceva vreme si nu ne induram sa ne mai despartim. As fi avut multe de povestit, dar mai las si pe altii sa mai completeze. Cu mare regret ca nu ati fost de fata! Fie... sa deie Domnul, sa mai intalnim asemenea ocazii si sa ne reamintim de ele la varsta cand batranetea n-o sa ne mai permita lungi plimbari. Multumesc si va dores numai bine! Doamne ajuta!
Dacă numai o parte din ce-ai descris din sufletul tău emoționat a fost așa, înseamnă că a fost... formidabil!
Mi-ar fi plăcut să vă aud, văd, simt, pe toți, să simt efluviile de emoție, iubire și bucurie ce SIGUR erau printre voi, să întâlnesc sufletele ce așa frumos s-au depănat în poeziile, în proze, imagini și mesaje ce ne-au înseninat multe seri, multe clipe în care eram singuri prin eter și totuși... atât de ”între noi”...
Te felicit pentru frumoasele rânduri ce mi-au adus sărbătoarea ce-ați trăit-o împreună!
Și mă iartă că-ți vorbesc fără prenume de politețe, dar între sufletele ce simt și se bucură împreună, mi se pare... prea distant!
Draga Prietene, Viorel Croitoru, ma bucur din toata inima, ca am reusit sa te plimb putin prin incinta Salii de Lansare a Cartii si sa gusti virtual, atmosfera calda, dar mai ales emotiile ce s-au creat in sufletele noastre. Imi pare nespus de rau ca nu ai fost de fata, dar cu alta ocazie, te rog, sa nu mai ratezi sansa. O viata avem si trece ca un vis. Raman doar amintirile frumoase! Undeva n Sf. Scripturi sta scris: "Bate tarusi, lasa urme sa se vada ca pe acolo ai trecut tu". Doamna Lenus si Domnul Ioan Muntean aceasta a facut si ne-a ajutat sa lasam si noi niste semne in urma noastra, poate pentru copiii nostri si copii, copiiilor nostri! Multumim lui Dumnezeu. Ma bucur ca-mi vorbesti la persoana intaia si ar fi nefiresc, intr-o prietenie, sa se foloseasca prenumele de politete. Te mai astept si cu alte comentarii. Doamne ajuta!