Partea 3/6
#
„- Îmi este foarte greu să-ţi scriu despre nişte fapte întâmplate în urmă cu patruzeci şi şapte de ani. Nu credeam că le voi spune decât preotului la ultima spovedanie. Dar nu a fost aşa, trebuia să am chinul de a mărturisi totul şi altcuiva decât bunului Dumnezeu, care, oricum, le ştie mai bine decât mine. Acum câteva zile Dina ţi-a mărturisit că tu eşti fiul ei şi a lui Theodor, vărul meu pe care l-au găsit mort cu un glonţ în frunte. Eu am fost lângă el când a fost împuşcat.
Toate au pornit de la vizita lui la mine după o înfruntare straşnică cu bătrânul Vintilă. Se certaseră pentru Dina, se pare că amândoi o doreau şi se vede treaba că tatăl tău, Theodor, a fost mai norocos(!). Aşa ai apărut tu pe lume. Eu i-am arătat clasorul meu cu timbre. Şi el era preocupat de filatelie, a început să scormonească prin casă după scrisori. Printre hârţoage a găsit o hartă veche cu care a venit la mine cu încredere, să o cercetăm şi să descifrăm locul unde zăcea comoara, să o scoatem şi să o împărţim amândoi în părţi egale. Era pe harta aceea însemnat locul ascunzătorii. Nu ne-am întrebat atunci cine a făcut harta, cine a ascuns averea şi de ce acel cineva nu s-a întors să o ia de unde o pusese. Fără să mărturisim, am crezut amândoi că Bătrânul Vintilă era stăpânul ei, o pitise de frica ruşilor şi că aveam dreptul să o luăm din zăcătoare. Amândoi eram din neamul lui şi chiar îl moşteneam. Harta de atunci am ars-o. Am desenat una asemănătoare pe o foaie, poate te va interesa. Tu nu ştii locurile. Cu cruce este însemnată Mânăstirea Găvanu, cea ce a mai rămas din ea, adică numai biserica. Atunci mai erau câteva chilii şi două măicuţe. Acum nu mai e nimic! Doar biserica de lemn, o îngrijesc bisocenii, e mai aproape de ei. Cărarea punctată trece pe lângă cabana silvică până în muchie la Rotărie. Dincolo, spre apus este Piatra Lungă pe lângă care cobori până la Urzicărie. Ştie toată lumea că aici în crăpăturile peretelui de stâncă, se află multe comori. De aceea i se mai spune şi Piatra Zăcătorii. După ce cobori din muchie, dai peste un bolovan mare, ca un cub, cu feţele netede de zici că a fost cioplit de mâna omului. Sau chiar aşa o fi fost! Oamenii i-au spus Zarul. Unii cred că văd pe el urmele punctelor. Pe hartă era arătat Zarul ca o pătrăţică, iar de la el pleca spre peretele de piatră o linie dreaptă. La capătul ei scria 6-6. Noi am crezut că este 6x6 adică 36 şi am măsurat 36 de metrii. Am găsit locul umblat şi ne-am zis că ascunderea se petrecuse de curând. Se înnoptase şi am hotărât să venim a doua zi, dar a plouat trei zile. Când ne-am dus din nou, eram pregătit. Am săpat eu, apoi el. S-a auzit lovitura casmalei de un lemn şi am înţeles că dădusem de comoară. A lărgit groapa, a scos scândura şi de sub ea, găleţica de aramă. Se vedea numai pământul ce o astupa şi am zis că e plină cu aur. „- E grea!” a icnit el punând-o pe buza săpăturii. Atunci am tras. Avem o puşcă, un zebeu cu patul tăiat şi i-am tras un glonţ în frunte. A căzut pe marginea gropii cu faţa în jos. Eu l-am împuşcat! Răzbunam o trădare, se iubise cu logodnica mea, dar, mai ales, puneam mâna pe mulţi bani. Am încălecat şi am plecat pe la Urzicărie, prin Cireşu, Gura Jghiabului şi în loc s-o iau pe drumul cel scurt, pe la Gunj, am cotit la stânga spre Bisoca. La o margine de pădure am oprit şi am cercetat vasul cu comoara. Era plin cu pământ! Cu greu am găsit în ţărână trei bani de argint, trei carboave de cinci lei de la Carol. Ştiam că fiecare monedă face cât o pereche de boi. Făcusem moarte de om pentru trei perechi de boi! Am plâns şi am veghiat acolo până dimineaţa, apoi am plecat prin pădure, pe drumuri de muchie , prin văgăuni şi izvoare. Mă rătăcisem, dar mergând către miază-zi trebuia să ajung acasă. N-am putut să dorm câteva nopţi. Atunci am plecat la Piatra Lungă, ocolind pe aceleaşi coclauri, m-am dus să pun găleţica şi banii acolo de unde fuseseră luaţi. Aşa am făcut. În timpul acesta îl găsiseră şi îl îngropaseră pe Theodor. Mintea mi s-a împietrit şi am uitat totul ca şi când n-ar fi fost! După parastasul de patruzeci de zile am căzut bolnav, nimeni n-a ştiut ce am, m-au dus prin spitale şi apoi acasă, eu eram ca şi mort, spuneau că sunt în comă. Când m-am trezit trecuseră aproape patru luni. De atunci viaţa mea a fost o durere. Tot ce-a urmat, ziceam eu, n-a fost decât pedeapsă! Lenuţa a născut un copil, ne luaserăm după câteva luni, apoi fetiţa a murit. Prea semăna cu Theodor! Am snopit-o pe femeie, ea a mărturisit că se împerunase cu el! Era a lui! Sora ta. N-am mai avut copii. Am avut numai necazuri, ne-a ars casa, am fost în puşcărie doi ani, Lenuţa a făcut un copil cu un altul când eu eram acolo închis, dar l-a dat de înfiat cum l-a născut. N-am să pot să-ţi spun acum toate nenorocirile, mici sau mari! Ultima o trăiesc acum, voi muri curând, am cancer în sânge! Faţă de el nu mai am cum să-mi mai cer iertare, mă rog la tine să mă ierţi ca băiat al lui ce eşti! Cu el mă voi întâlni în ceruri şi acolo unde nu mai este ură, mă va ierta!
Azi ştiu pentru cât de puţin poate fi omorât un om! Şi toţi pier fără vreo vină! Vinovaţii trebuie să trăiască pentru a ispăşi şi a duce pedeapsa!”
#
„- Nu mi-ai povestit amănunte despre moartea celui care spui că mi-a fost tată!”
Didina stătea pe acelaşi scaun, îmbrăcată sobru, cu broboada înnodată sub bărbie. „- Nu mai ştiu multe amănunte. Toţi se ascundeau de mine. Eu ştiam că se petrecuse o nenorocire şi m-am convins când am găsit calul singur în faţa porţii. Avea zăbala scoasă, semn că fusese lăsat liber să pască, în timp ce stăpânul avea alte treburi. Şi dacă stăpânul nu-l mai caută, calul vine la grajd, chiar singur. Dacă a ajuns acasă înseamnă că umblase noaptea şi nu-l prinseseră oamenii, nu fusese văzut. Pe Theodor l-au găsit după două zile. A pus Vintilă să umble oamenii după el, dar nu au prins nici o urmă. Doar nişte ţigani care furau tămâia scursă din crestătura brazilor, au dat peste leşul lui. Puţea pe acolo şi s-au dus după miros. Jandarmii şi chestorul de la oraş au făcut anchetă. Fără urmă! Au dat vina pe legionari, erau mulţi şi activau, la Grunj chiar ridicaseră o cruce pe ţugui. Se zicea că se ascundeau prin păduri şi jefuiau oamenii. Asta ar fi fost motivul că l-au omorât şi pe el! Dar eu n-am crezut aşa ceva!” „- Dar cine crezi că ar fi fost făptaşul?” „ Acum pot să vorbesc, toţi s-au dus, am rămas numai noi doi şi nu avem ce la mai face! Eu cred că ăla bătrânul a pus oameni să se ţină după el şi să-l termine! Au umblat prin casă astfel de oameni, eu am spus jandarmilor, dar ei ziceau că bănuiţii au avut alte treburi. I-au crezut pe ei şi pe cel bătrân. Nu putea nimeni bănui că ar fi fost omorât de taică-su! Pentru toţi a fost bine că a căzut bănuiala pe cei din păduri. Dar eu presimt că altul este adevărul. L-au adus în coşciug de tablă şi nu l-a mai văzut nimeni. Nici mă-sa, nici eu! Când a murit Vintilă, acu două luni, au vrut să-l bage în locul lui Theodor, ei au boltă în cimitir, dar n-au vrut oamenii să umble la patul lui. Aşa că au scos-o pe coana Zinica, nevastă-sa. Ea a murit la trei ani după Theodor, aproape nebună, nu făcea rău dar nu vorbea cu nimeni, nici preotului nu-i spunea nimic la spovedanie! Asta ştiu eu că s-a petrecut!”
Fiecare era cu gândurile lui. Ale femeii se duseseră cu aproape o jumătate de secol în urmă, ale bărbatului la fel. Aurelian avea o altă informaţie şi se întreba dacă ar trebui să-i spună şi ei, faptele mărturisite de Jan. Hotărî că nu ar face bine.
„- Când veneam la Petrăcheşti cu mama Helga, aşa va trebui să spun de acum înainte, ţin minte că mă alintai. Mi se părea natural! Acum capătă un alt înţeles.” După un timp Dina întrebă: „- Când aţi plecat din ţară?” „ – În nouă sute cinzeci şi cinci. Mai întâi în Germania, apoi în Suedia. Tatăl meu era pictor, dorea să picteze zăpezile Nordului!” „- Ştiu că Valeriu picta frumos! Mi-a făcut şi mie un portret, a rămas la voi, nu ştiu pe unde o fi! Când am venit cu Paul aici, nu m-am mai gândit la el. Eram grea cu fata, sora ta Maria. Acum şi ea este măritată, are trei copii. Sunt nepoţii mei. Şi ai tăi!” Aurelian se gândea în altă parte. I se părea curios că ancheta muşamalizase cazul morţii lui Theodor şi se preferase o astfel de rezolvare. Vintilă nu voise sau nu putuse face altceva, sau poate aşteptase toată viaţa descoperirea ucigaşului.
„- Nu m-asculţi cu cele ce ţi-am spus despre Tamara! Să te păzeşti, altfel vei suferi mult. Şi vei pierde şi mai mult.” „- Nu te îngrijora, sunt băiat mare!” „- Ai grijă, mamă ce faci cu curva asta!”
#
După multe demersuri şi mulţi bani daţi unor persoane binevoitoare , aproape conspirativ, a primit copii după câteva acte din dosarul anchetei morţii lui Theodor Vintilă. A fost invitat într-o încăpere, unde a rămas singur, să la citească. Nu le putea lua în afara arhivei Ministerului Afacerilor Interne. Mai întâi a citit declaraţiile ţiganilor, felul în care l-au găsit. Ei au presupus primii că legionarii l-au omorât. Apoi declaraţiile unor oameni prin care spuneau ce-au făcut în ziua respectivă. Referatul de anchetă a Chestorului Ion Blănaru era cel mai important şi conţinea tot ce ar fi trebuit să ştie. Unele pasaje le-a reţinut:
„ Este probabilă existenţa a doi trăgători, unul din faţă iar al doilea din spate. Plaga împuşcată a proiectilului tras din faţă nu a fost mortală, dar a produs o stare de inconştienţă. După urma lăsată se presupune că a ar fi fost trasă cu o carabină. Acelşi individ ar fi putut trage al doilea glonţ, de data aceasta cu un revolver Staer. Acest fapt presupune următoarele:
• asasinul dispunea de două arme, o carabină şi un revolver, dar nu explică de ce nu a folosit carabina pentru a desăvârşi asasinatul,
• a fost (!) o a doua persoană care, atunci sau mai târziu, a tras glonţul ucigaş,
• primul trăgător crezând că victima a murit a luat comoara şi a plecat, dar nu explică de ce al doilea trăgător a mai împuşcat victima,
• este posibil ca victima să-şi fi cunoscut asasinul sau asasinii, fapt care ar justifica uciderea acesteia cu un al doilea glonţ,
• o altă variantă ar fi aceea că cei doi asasini nu se coalizaseră efectiv pentru uciderea victimei, dar fiecare acţionase în acest sens, premeditat, simultan sau defazat, din cauze şi motive (!) proprii,
• se mai pot face şi alte presupuneri care vor fi luate în consideraţie pe măsură ce cercetările vor înainta.”
Un alt pasaj din acelaşi raport care a reţinut atenţia lui Aurelian, spunea:
„Fără a trage o concluzie, asasinul ar putea fi:
• un tovarăş de lucru la săpături, cunoscut victimei
• una sau două persoane străine, necunoscute victimei ,
• o variantă alternativă sau simultană a prezenţei acestora (!)
În cea ce priveşte afirmaţia cetăţenilor care l-au găsit pe mort, şi anume aceea că asasinii sunt partizani, duşmani ai poporului, este o variantă care trebuie cercetată cu mare atenţie.”
Raportul se încheia cu susţinerea necesităţii de a se continua ancheta la nivelul Jandarmeriei şi a Poliţiei judeţene. Dosarul mai conţinea două file, două declaraţii ale unor persoane diferite, chiar dacă numele declaranţilor nu erau dezvăluite. Scrisul şi cerneala nu erau asemănătoare. Ambele aveau cam acelaşi conţinut.
„……………
Întrebare: Cum aţi ştiut de intenţia lui Theodor Vintilă de a dezgropa comoara?
Răspuns: La întrebarea de mai sus declar că am văzut şi urmărit acel om când a venit la Piatra Zăcătorii. Ştiam că acolo sunt îngropate comori şi aşteptam să vină cineva să le scoată(sic).
Întrebare. Cum l-aţi ucis pe T.V?
R. La întrebarea de mai sus declar că eu l-am împuşcat din faţă cu puşca iar (numele era şters) cu un revolver marca Staer, pe la spate.
Întrebare: Descrieţi comoara!
R: O găleată de tablă zincată ruginită conţinea monede de aur şi argint.
Întrebare: Evaluaţi mărimea comorii!
R : Am primit pe ea o sumă uriaşă, chiar dacă banii erau devalorizaţi. Douăzeci şi cinci de milioane în anul acela erau bani mulţi!
Întrebare: Cui aţi vândut comoara?
R: Unui evreu din Bucureşti, Paul Tomescu Silberstein.( Piatră de argint)”
Restul nu mai era copiat.
A doua declaraţie conţinea aceleaşi fapte, cu precizarea declarantului că individul făcea parte din cuibul de legionari din Lopătari. #
„- Ce faci, tanti Lenuţa?” „- Cu singurătatea mea… De unde vii acum?” „- Caut nişte urme vechi. Cum a murit un unchi al meu, Theodor, frate cu tata.” „- Daa… Îmi aduc aminte că l-au găsit mort în munte, la Piatra Zăcătorii, împuşcat de bandiţi, de partizanii din munţi… Se zice că erau pe acolo, pe la Găvanu, mâncau la mănăstire. Astea sunt poveşti vechi, dinainte de a te naşte… Ce-ţi trebuie ţie să dezgropi ce-a fost? Lasă-le uitării!… Ce-a trecut, s-a dus. Trăieşte bine astăzi, că nu ştii mâine ce te aşteaptă! Nu vezi şi bietul Jan, cine ar fi crezut că e putred pe dinăuntru!? Nu credeai că se prăpădeşte! Să-ţi fac o cafea!” Aurelian stătea în vechiul cerdac. La el urcă un bărbat care venea din spatele curţii, de la grajduri. Se aşeză . „- Mă chiamă Dumitru, o ajut pe coana Lenuţa la treburile de bărbat. De mai mult timp, de când Jan a devenit neputincios. Dumneata eşti nepotul ei din afară? „- Da.” „- Ai o ţigară?” „- Nu, eu fumez din pipă.” Lenuţa aduse ceşcuţa pe o farfurioară. „- Adu-mi şi mie una, fă!” „- Acum.” şi plecă la bucătărie. „- Noi suntem de mai mult timp împreună, de peste zece ani, de când mi-a murit femeia.” „- Te cred mai tânăr decât ea!...” „- Da… cu şase ani, da nu se cunoaşte, are suflet tânăr, carnea tare şi nu te iartă!...” „- Eu plec acum, tanti Lenuţa.” „- Dacă ai băut cafeaua!?... Să nu uiţi, sâmbătă îi fac lui Jan parastas de şase săptămâni!” „- Mulţumesc, am să vin!” Dumitru îl conduse până la poartă. „- Dă-mi să-mi iau un pachet de Kent, doar ai atâţia bani!?” I-a dat. „- Am s-o iau de nevastă, doar n-o să las să se risipească atâta avere! Mai ales acum că se dau pământurile înapoi!” „- Ia-o!”
Urmează partea 4/6
-->
Răspunsuri