Partea 6/6
#
„- Unde sunt copii?” „- S-au retras în locuri discrete. Fetele tale sunt un pericol cumplit! Sper să plece cât mai repede, altfel le strică şi pe ale mele!” „- Chiar aşa?” „- Am văzut eu multe, dar asemenea pramatii greu de imaginat. De când sunt aici, mai mult timp s-au iubit decât au dormit, nici nu ştiu cum rezistă! Eu nu sunt o sfântă, dar ele au o nevoie!...” „- Amândouă fetele mele sunt la fel?” „- Da, amândouă!” „- Aşa este tinereţea, ai uitat câte ai făcut …” „- Eu? De unde ştii tu ?” „- Să lăsăm asta acum! Vreau să-ţi spun ceva important. În afara promisiunii pe care ţi-am făcut-o, vreau să mă ţin de cuvânt, să-ţi dăruiesc toate comorile de la Piatra Zăcătorii. Nu mă privi aşa cruciş! Uite, aici pe această hartă sunt însemnate toate locurile unde zac ele îngropate! Sunt peste treizeci de kilograme de aur, la preţul actual fac aproape o jumătate de milion de dolari. Este fabulos!”
Tamara privi cu atenţie harta, chiar dacă nu înţelegea mai nimic. Cruciuliţe şi linii punctate, atât! Să însemne acestea comori? Apoi îl privi pe Aurelian cu multă atenţie, ca şi cum nu l-ar fi văzut bine niciodată.
„- Eşti un idiot inimaginabil! Nu-mi puteam închipui că mă vei batjocori în aşa hal! Cu harta asta să te ştergi la cur, mie să-mi dai bani! Auzi, bani nu hârtii fără valoare, nemernicule! Nu pleci fără să-mi dai cei cinci mii de dolari! Nu pleci, tâlharule fără să plăteşti desfătările!” Înbufnarea Tamarei a ţinut până la înnoptare. După ce toţi s-au linişti, mai puţin fetele lui Aurelian ascunse cine ştie unde, ea a deschis uşa cu un zâmbet senin, s-a întins lângă el îmbrăţişându-l cu o determinarea de acum ştiută. O rezolvare absolut senzaţională, fără ca să piardă cineva!
„- Bărbatul meu, cu toate că e mult mai tânăr decât tine, s-ar fi prăbuşit de mult! De aceea a şi dat bir cu fugiţii!” „- Şi dacă nu ai lângă tine pe cineva disponibil, ce faci?” „- Întotdeauna am pregătită o soluţie de rezervă! E prisosul meu, să-l ia cine e în stare să bucure de el! Harta asta am s-o dau Marinei, ea se omoară cu astfel de prostii. Vrea istoria.” „- E un studiu interesant şi o meserie bună!” „- Dar nu aduce bani. Cu ce a primit ea de la natură, nu ar trebui să înveţe atât de mult. E frumoasă şi poate trăi bine fără prea multă carte! Ajunge ştiinţa moştenită de la mine.”
#
„- Acum să-i vezi mormântul!” „- Nu mi-ai spus ce mesaj voia să transmită zeilor.” „- Pentru mulţi pare curios! Atunci erau cutume, legi nescrise dar persistente. Oamenii aceia locuiau în câmpie, acolo unde terenurile fertile atrăgeau mulţi profitori, multe războaie şi mulţi ostaşi morţi. Lipsa bărbaţilor a dus la o relaxare a interdicţiilor, astfel că un bărbat avea un număr mare de femei, fără a se respecta normele de însoţire ca familie. În mod curios frecvenţa apropierilor dintre bărbaţi şi femei a crescut, declanşând reacţia naturală de diminuare a numărului de băieţi născuţi. Prea multe acuplări duce la ideea unui număr prea mare de masculi şi natura reglează fenomenul prin zămislirea a mai multor fete, ducând la o şi mai mare lipsă de luptători. Pe termen scurt aceasta devin o tragedie tribală. De aici şi nevoia unui mesager cu cerinţa stringentă de a li se dărui băieţi, apărători ai tribului. Criza morală s-a accentuat atunci când au atacat triburile vecine furându-le copii, acţiune fără sens, întrucât au pierdut şi mai mulţi luptători în conflictele iscate.” „- Ce altceva ar fi putut face?” „- Nu vreau să par moralist, respectarea cutumelor este o garanţie, deoarece ele au fost primite de persoane iniţiate prin comunicare directă. Va trebui să te lămureşti singur. Cert este că Îngerii care ghidau spiritual şi fizic acel trib hotărâseră, cu aprobarea Ierarhiilor Celeste, retragerea lor din existenţa fizică.” Aurelian medită un timp în tăcere. „- Am să răspund gândului tău, îi spuse Vasile sobru. Viaţa mea a fost, episodic, şi în formă întrupată. Eu am căpătat dreptul de a mă folosi de toată mintea mea şi învăţ continuu, ştiu tot cea ce se cunoaşte de către toţi oamenii care au trăit şi care vieţuiesc şi astăzi” „- Sunt năuc! Voi pricepe câte ceva din ce-mi spui măcar în vieţile viitoare!?” „- Nu e nici o grabă, ai în faţă câteva zeci de milioane de ani!” „- Vasile fie-ţi milă, nu-mi mai spune nimic nou până nu voi reuşi să asimilez cea ce mi-ai povestit până acum! Coboară-mă la nivelul existenţei mele actuale!” „- Priveşte mormântul Mesagerului şi reţine pentru tine cea ce vezi!”
În câteva secunde ceaţa aceea transparentă, acum cu reflexe roz, înstăpâni locul. Privea în pământ unde se conturau umbre cu puncte luminoase, apoi străluci masivul coif de bronz aheean cu obrăzare mari. Vedea bine fibulele care-i ţinuseră mantia, două cât o palmă de mari, un oval cu motive florale. Alte două plăci ornamentale cu frumoase flori şi iederă împletită stăteau pe piept, străjuind vârful de lance din aur, pe care îl mai avea înfipt între ele. Cele două cupe de aur se aflau deasupra umerilor şi străluceau şi ele ca în ziua când fuseseră îngropate. Totul se şterse brusc, acum se vedeau doar firele de iarbă pălită de secetă, crescute printre bolovanii mărunţi răspândiţi peste tot muntele. Înainte ca totul să piară, pentru un timp atât de scurt încât nu putea fi o certitudine, Aurelian văzu ochii deschişi ai omului acela, privindu-l pe el concentrat, cu o mare suferinţă. Avea ochii mijiţi, albaştri ca ai Corei. „- Ai înţeles acum că tu ai fost Mesagerul?”
#
„- Vreau să-ţi dau banii aceştia, nu sunt mulţi dar nici eu nu sunt bogat. Să dai fiecărui copil câte o mie de dolari şi să opreşti pentru tine o mie! Băiatul tău mai mare este, am aflat eu, chiar fratele meu!” „- Dar tatăl tău murise înainte de a te naşte tu!” „- Tatăl meu şi al lui Andrei este Vintilă!” Dina rămase nemişcată, privindu-l fără să-l vadă, ţinându-şi cu mâna dreaptă nodul basmalei de sub bărbie. „- Aşa o fi fost să fie, mamă, puterile Celui De Sus sunt peste noi! Aşa a o fi fost să fie!”
„- Ce mai vrea şi baba asta de la tine?” Tamara venise înainte ca Dina să plece. „- Cu amintirile noastre!” „- Ce amintiri aveţi voi?” „- Să lăsăm faptele cele vechi pe seama celor care le-au trăit!” „- Tu îmi ascunzi un secret? Cam şuşoteşti cu baba Dina!” „- Ţi-am adus banii! Ai aici cei cinci mii de dolari!” Interesul Tamarei îşi schimbă focalizarea repede. „- Atât s-a putut acum!” „- Ai să-mi mai trimiţi?” „- Poate! Să vedem cât îmi ieşti de credincioasă!” „- Cânt revii la Petrăcheşti?” „- Peste o jumătate de an.” „- Şi eu ce mă fac atâta timp singură? Dacă vrei să mă ai numai pentru tine, atunci ia-mă cu tine în Suedia! Ţi-am mai spus asta de câteva ori! Altfel nu garantez, neică!”
Banii dispăruseră nenumăraţi în ascunzătoarea clasică a femeii de la ţară şi, ieşind pe uşă, îi mai spuse: „- Cu banii ăştia abia mi-ai plătit vremea pierdută cu tine, cât despre viitor, mai discutăm!”
#
„_ Mâine am să plec, Vasile! O să-mi lipseşti, m-am obişnuit să te văd aici, mereu. Chiar dacă tu vii din alt spaţiu, eu te cred ciobanul cumsecade de la început, prietenul meu de la Piatra Lungă.” „- Nu sunt prietenul tău aşa cum înţelegi tu şi ceilalţi oameni! Altele sunt regulile întâlnirilor noastre. Prietenia este un ataşament faţă de cineva, stare nu tocmai folositoare. În numele prieteniei se fac unele compromisuri de la o conduită corectă, între prieteni se instituie o stare de ambiguitate şi obligaţii reciproce obscure, se pierde libertatea exprimării propriei identităţi spirituale. Prietenia trebuie înţeleasă doar ca respect reciproc absolut. Ca să nu mai vorbim de dragostea trupească! În anii care vor urma vei citi multe cărţi şi cele ce ţi s-au întâmplat aici, vor căpăta înţelesurile potrivite. Ar trebui să-ţi vorbesc ore întregi despre toate acestea! Nu avem timp, nu este productiv, sunt altele de făcut! Doresc să vezi comoara roxolanilor din Bugeac! E o depunere rituală pentru căpătarea bunăvoinţei Creatorului.” „- Vrei să spui că au venit aici mesageri din Basarabia?” „- În antichitate sacralitatea altarelor era cunoscută şi venerată, iar informaţiile circulau la fel de bine ca şi astăzi.” „- Ce voiau acei oameni?” „- Era al patrulea an de secetă mare, vitele mureau din lipsa hranei şi cu aceasta viaţa oamenilor era în pericol. Şeful tribului s-a gândit că toate bogăţiile nu valorau mai nimic dacă totul se stingea în jurul lui. A hotărât să-şi ceară iertare pentru faptele rele ale lui şi ale celor pe care îi stăpânea şi să-şi depună semnele puterii, să se lipsească de ele, cerând în schimb ploaia atât de necesară tuturor. Şi i-a fost dăruită!” „- Aici e locul?” „- Da, mijeşte-ţi ochii şi vei vedea! Dacă ceva ţi se pare bizar, să mă întrebi!”
Când ceaţa rozalie s-a rărit, au început să se distingă umbrele, apoi să se vadă foarte clar câteva personaje aplecate asupra săpăturii. Într-o groapă destul de largă, într-un colţ al acesteia, o văzu clar pe Cora, acum mai matură, dar tot atât de frumoasă, radiind de fericirea pe care împlinirile ţi-o dau. Lângă ea, migălind cu şpaclu, Marina dezgioca partea frontală a unui coif. Curăţându-l cu pensula începu să strălucească. Calota înaltă era acoperită cu solzi de peşte reliefaţi prin ciocănire, iar marginile erau tivite cu o bordură cu motive geometrice stilizate. Apăru şi pieptarul de paradă, o platoşă din tablă de aur decorată cu aceleaşi motive ornamentale. În picioare, pe marginea gropii, stătea un poliţist, tânăr şi înalt, chemat să le asigure paza. În timp ce Cora nota într-un carnet datele necesare raportului arheologic, obiectele erau introduse în saci de hârtie. Toţi făceau fotografii, chiar şi muncitorii de ajutor, mai exact două femei taciturne. Au mai fost găsite cinci vase rituale, o suliţă de paradă, o cupă semisferică, bumbi decorativi prinşi de cea ce fusese o mantie, o suliţă de paradă şi, foarte interesant, zăbala de aur pentru un cal, decorată cu două discuri mici cu motive geometrice. „- Le duc pe acestea la cort!” spuse Cora luând doi saci cu obiecte şi pe poliţist ca însoţitor. „- Să-l aduci înapoi în viaţă!” a strigat Marina după ea. „- Eşti o obraznică!” Marina a chicotit, dar celelalte femei îşi vedeau de treburi, sobre. „- Peste două kilograme şi jumătate de aur, comentă Marina. Trebuie să anunţ Banca Naţională, sper să vină helicopterul în două ore!” Brusc, totul se stinse.
Tăceau amândoi. Aurelian încerca să memoreze lucrurile văzute şi fapte implicite deduse din scurta lui post-viziune. „- Cora îl folosea pe poliţist şi în alte scopuri.” „- Se înţelegeau bine… De fapt se vor înţelege bine! Cea ce ai văzut este un viitor, un viitor despre unele fapte petrecute în trecut. Iar fata ta este sociabilă şi prietenoasă, o vor simpatiza oameni de toate felurile şi o vor iubi cu adevărat, nu seamănă numai în partea dimitriilor. Ea şi Marina au două zone de antecesori comuni, aproape o treime din genele lor sunt asemănătoare, ca două surori. Mai întâi trebuie să ştii că a existat un viking norvegian, Heker Cel Rău, care a avut mulţi copii în toată Scandinavia, dar a făcut şi multe incursiuni de pradă din nordul Europei până pe Volga Superioară. Un urmaş al lui a fost primarul basarabean, bunicul Tamarei, cel care a trăit ascuns în peşterile sacre din apropierea Ruginoasei. Marina îi poartă semnătura. Să nu îl uităm pe tatăl ei, o rudă de departe a dimitriilor care i-a adus un aport local. Aceeaşi structură se regăseşte la Cora, fiica unui dimitriu, a ta, dar şi a unei suedeze descendentă din Heker Cel Rău, vikingul răspânditor de seminţe. Acesta este motivul pentru care vor fi atât de apropiate încât vor învăţa împreună istoria la Bucureşti. Va lua fiinţă un cuplul de arheologi vestit peste un număr de ani. Ai auzit când mi-a cerut să-i dau voie să scoată comorile de aici? La Piatra Lungă sau în alte locuri unde vor merge să facă săpături, Cora îmi va cere să o ajut.” „- I-am spus cine eşti, a crezut …” „- Eu şi toate Puterile Cereşti o ajutăm. Mulţumirile ei au o valoare energetică imensă…” „- De ce se scot acum aceste depuneri rituale, după atâtea mii de ani?...” „- A venit vremea cunoaşterii motivelor pentru care au fost îngropate, a descoperirilor arheologice de obiecte sacralizate, a tezaurelor scoase la lumină numai cu ajutorul Puterilor Superioare. Astfel se va dezvălui pentru toţi o vieţuire nevăzută de voi până atunci, veţi afla de existenţa Universului neîntrupat fizic, de nevoia convergenţei spirituale a acestor două vieţuiri simultane şi paralele, de cunoaşterea, apropierea şi colaborarea lor, evident prin ascensiunea către zonele spirituale fine a sufletelor celor legaţi de greutatea trupului şi a eliberării lor de nenumăratele ataşamente materiale. Veţi percepe forţa de manifestare a Puterii.” „- Nu prea înţeleg…” „- Când vei reveni din Suedia, vom continua discuţia începută acum. Tot restul vieţii tale în trup vei primi informaţiile de care ai nevoie. Până atunci ar trebui să-l cauţi pe Ghidul tău Spiritual, este cu tine din totdeauna şi abia aşteaptă să-ţi fie folositor…”
Iunie 2007
-->
Răspunsuri