Şi astăzi mă întreb cum a intuit Peter-Bacsi schimbarea mea la faţă, cum a citit el în mine starea aceea de fericire care se instalase în inima mea după ce o întâlnisem pe Agneta.
Mai târziu nu mai avea să-mi pară rău de ce făcusem, văzusem aici lucruri pe care Boccacio le descrisese cu mult înaintea mea. Primul lucru care m-a dezgustat şi a alungat ultimii Dumnezei din mine a fost o întâmplare care m-a făcut să mă hotărăsc să fug cu Agneta cu tot, departe, undeva, unde să muncim cinstit şI să trăim cinstit şi, dacă fuga aceasta ne reuşea, destinul meu pe pământ ar fi fost altul, poate o sărbătoare continuă, poate o viaţă mai frumoasă…
Era într-o după masă, tot în acea toamnă mohorâtă, îmi făceam de lucru prin curtea mânăstirii, măturam sau strângeam frunzele uscate, căzute din castanii de pe aleile bisericii. Din clădirea stăreţiei apare supărat şi abătut de-abinelea Pater Vardian, se apropie de mine şi mă întreabă dacă îl cunosc pe părintele Visarion. “Da, îl cunosc, i-am răspuns eu binevoitor, acum câteva clipe îl văzusem la poartă, stătea de vorbă cu Mater-Dolorosa.” Mater-Dolorosa era şefa stareţă, o cunoscusem prin intermediul Agnetei, era o femeie frumoasă, sub treizeci de ani instruită la Roma, la Vatican, venise decurând în mânăstire din Ungaria, trimisă de Episcopia de Budapesta. Agneta mi-o descrisese aspru: “A venit asta aici cu disciplina ei severă, ne ceartă din orice şi ne pedepseşte, pare o zripţuroaică venită din Infern.”
“Mergi şi adu-l la Stăreţie!”-îmi porunceşte Pater-Vardian. M-am dus să-l caut în chilia lui şi nu l-am găsit, am încercat apoi în cancelaria şefei-stareţe, doar îl văzusem cu câteva clipe cu ea la poartă. Am intrat în cameră şi n-am văzut pe nimeni, numai hainele lor stăteau atârnate într-un cuier lângă o masă. ,În timp ce mă uitam prin cameră, aud căzând ivorul de la uşa de-afară şi apoi, după câteva clipe de tăcere, apa clipocind în baie, amestecată cu chiot de femeie, probabil că apa fierbinte o făcea să scoată acele sunete… Câteva clipe n-am ştiut ce să mai fac, rămăsesem stană de piatră, am încercat să sar pe fereastră, dar fereastra avea giurgiuvele groase printre care nu puteam să mă strecor; am vrut să mă bag sub pat, să stau acolo până se vor îmbrăca şi vor ieşi. Nici această soluţie nu era bună: dacă ei rămâneau cu impresia că m-am strecurat acolo să-i urmăresc.
Mater Dolorosa fusese trimisă aici de mătuşa ei, Clara Romulus Popp de Debreţin, soţia baronului Romulus, reprezentant de frunte în guvernul hortist; toţi o ştiau aici de frică, pe lângă misiunea apostolească, ea avea şi una politică, era de ajuns să mişte un deget şi imediat zburai din mânăstire! Acum înţelegeam eu frământările lui Pater Vardian, în jurul lui se ţeseau nişte intrigi pe care el atunci nu le bănuia.
Dincolo in baie se intalase voia bună, se-auzeau din când în când şoapte, râsete sparte de pereţi şi apa care clipocea; la un moment dat nu s-a mai auzit nimic, decât în ritmuri rare, icnirile isterice ale femeii, sub presiunea grea a muşchilor vânjoşi ai părintelui Visarion. Eu încremenisem, îmi venea să mă fac duh nevăzut şi să zbor pe fereastră, mă vedeam afurisit, dat afară din mânăstire, luat la trei păzeşte de taică-mi-o care mă ameninţa cu desfierea dacă fac ceva necurat pe-aici: “N-ai fost în stare să-ţi câştigi o pâine singur, acum pune mâna pe ţapină şi hai la pădure, grijania mă-ti de copil neascultător!” şi asta în cel mai fericit caz; puteam să fiu aruncat din mânăstire în mâna jandarmilor sub cine ştie ce motiv şi, din mâna ăstura, nu mai scăpam decât shilodit sau trimis în Germania în lagăr cu jidanii şi ţiganii la un loc. Şi gândindu-mă eu aşa, am auzit dintrodată căzând blestematul ăla de ivor, a făcut un zgomot infernal şi eu am căzut în genunchi în faţa uşii întredeschise. A intat mai întâi Mater Dolorosa, înfăşurată într-un cearceaf alb, şi s-a speriat de mine, a sărit înapoi scoţând un ţipăt de pescăruş şi izbucncnind într-un plâns din care nu se mai oprea. După ea a intrat alarmat Părintele Visarion care a tresărit odată, văzându-mă acolo, şi m-a întrebat şoptit, tremurând: “Ce-i cu tine aici?” Femeia rămăsese încremenită şi-şi aoperise sânii cu cearceaful, uitându-se când la mine, când la Părintele Visarion. Dumnealui, cam încurcat reia iar întrebarea:” Ce e, Mihaly, cu tine aici? “M-a trimis Pater Vardian să vă caut!” “Bine, bine,-repeta el nedumerit- dar cum ai intrat aici, că era încuiat?” “Am intrat înainte de a încuia…”-am început eu să plâng. Mater Dolorosa încă mai era sub imperiul fricii şi se plângea Părintelui Visarion că dacă află călăul ăla , adică Pater Vardian, dă de…Am privit la ea şi mi s-a părut că văd o pictură ieşită din mâna meşterilor italieni, un fel de Veneră, albă, cu ofaţă de fecioară şi nişte picioare lungi albe de căprioară. “Bine, Mihaly,- mi se adresează el cu o blândeţe nespusă, taina aceasta s-o duci cu tine în mormânt!” “Vă jur,Părinte, că aşa voi face!” “Acum du-te şi spune-i lui Pater Vardian că nu m-ai găsit!” Am ieşit repede pe coridorul întunecos al stăreţiei şi am fugit spre camera lui Pater Vardian. L-am găsit în picioare la capătul coridorului, se plimba nervos de colo-colo, aşteptase cam o oră şi-şi ieşise din pepeni. “De ce tocmai acum, fiară?”- sare el la mine şi-mi pune mâna în gât. “L-am căutat peste tot, pe Pater Vardian, prin toată mânăstirea şi nu l-am găsit!” “Na! na!” -îmi croieşte el două palme pe obrajii mei stacojii încât câteva clipe n-am mai văzut nimic în faţa ochilor. ,Într-un târziu el s-a rezemat de perete şi m-a întrebat, schimbând tonul:” Au plecat cumva în oraş cu trăsura?” “Cine?”- mă fac eu că nu înţeleg. “Cum cine? Părintele Visarion cu Mater Dolorosa!” “Nu ştiu, Pater Vardian!”
-->
Răspunsuri