Spânache- ăsta e nebun de legat, m-am întâlnit alaltăeri cu el pe Corso şi m-a luat la întrebări: că unde umblu, că de când mă caută el să-mi transmită marea veste. Obţinuse acolo la Tribunal ca procesul să se judece aşa cum zisese el, peste două săptămâni. “Dar, domnule, bătea el cu mâna în copeţile unui dosar, trebuie să adun aici toate probele pro şi contra şi să le pun în balanţă să vedem ce şanse avem! Trebuie să-mi spui totul, cu sinceritate că altfel o dăm în bară…şi când Spânache o dă în bară s-a răsturnat lumea!” “Cum să se răstoarne, domnule Spânache? Hai colea în parc pe o bancă să vă povestesc totul cu lux de amănunte!”
Domnul Spânache, speriat ca un iepure fugit din bătaia puştii, uitându-se în dreapta şi-n stânga (probabil urmărind vreo damă), zice tare: “Haide!” ,Îşi aprinde iarăşi o ţigară de la mucul pe care trebuia să-l arunce, îşi scutură iar haina de imaginarul scrum şi mă invită să-i dau drumul. “Ia-o, domnule, de la începutul începutului să-mi fac şi eu o părere!” Auzisem şi eu că un avocat bun se bagă în sufletul clientului să afle totul pentru a pleda acolo la proces cât mai bine. Era în interesul meu să-i spun totul, cu lux de amănunte ca el să caute acele probe de care avea nevoie pentru a câştiga procesul. “Un proces este ca o bătălie, domnule Mihaly, şi eu sunt generalul care conduce luptele!” “Să încep cu mine, domnule Spânache, să-mi fac adică autobiografia…” “Nu, domnule, nu asta îmi trebuie mie… autobiografia ţi-o faci dumneata acolo la servici…sau la partid…, mie îmi povesteşti totul de când te-ai certat cu nevastă-ta, restul nu mă interesează!…”
,Încercam să-mi amintesc totul de la cap şi am început să-i povestesc de la cofetărie, cum ne-am cunoscut prima dată…”Bunnn!- se strâmbă Spânache la mine, dar înainte de ea mai avusesei pe altcineva?” “Da, mai avusesem, iubisem o femeie aproape din copilărie la o mânăstire la Dej şi de-atunci parcă mă blestemase Dumnezeu, parcă cineva-mi scăldase sufletul în leşie şi nu puteam să mai iubesc pe cineva!” “Păi… atunci de ce-ai luat-o?” “Pe cine, pe nevastă-mea?” “Da, pe nevastă-ta!” Am tăcut, nu-mi venea răspunsul. şi eu îmi pusesem această întrebare: de ce o luasem? Iubisem eu această femeie?. “Vezi, domnule,-strigă el ca ieşit din minţi, ghicindu-mi parcă gândurile- vezi că n-ai dreptate, pierdem divorţul, domnule Mihali, şi-ţi iau banii degeaba! Curva dumitale susţine sus şi tare că n-ai iubit-o niciodată şi de-aia s-a aruncat în braţele ăluia!” “Pe ce se bazează?”-îl întreb eu. “Se bazează ea pe ceva, schimbă el tonul, i-am cerut dosarul să-l studiez de la domnişoara avocat Pomană şi ea acolo susţine una şi bună, că n-ai iubit-o niciodată!…,Întrebi pe ce se bazează? Se bazează pe plecările dumitale prin ţară cu lunile, se bazează pe faptul că nu ieşai cu ea la plimbare, la film, la teatru, la dans, se bazează pe faptul c-ai scos-o de la servici… Toate astea i le-a ticluit domnişoara Pomană acolo!” “Domnule Spânache, mă înfurii eu, dumneata în loc să cauţi circumstanţe atenuante să mă disculpi, mai rău mă acuzi?” “Stai, domnule, nu te supăra, femeile ştiu să se apere al dracului de staşnic când e vorba de viaţa lor, şi noi, eu şi dumneata trebuie să găsim nişte argumente foarte serioase să le răsturnăm lor această schelărie nenorocită!” “Şi ce argumente doreşti dumneata de la mine, cobor eu tonul ca nu cumva să-l înfurii, să stau acasă lângă ea să ne moară copiii de foame? Eram şofer, trebuia să plec să-mi câştig pâinea! Şi… de la servici n-am scos-o eu, a plecat ea, eu eram de acord să ducem copiii la creşă şi să-şi continuie serviciul, ce ,ne strica un ban în plus?…” “Ai probe pentru toate astea?” “Păi cum să n-am, numai să-mi spuneţi ce acte-mi trebuie…Şi ziceţi că n-am iubit-o? Atunci cum vă explicaţi că după ce-am prins-o cu tipul, mi s-a aşezat o ceaţă înaintea ochilor şi-am început să am halucinaţii şi ameţeli…” “Din cauza orgoliilor dumitale de bărbat rănit! Atunci a intrat în funcţie instinctul, gelozia este o formă a instinctului…”
Adică voia să spună că tot ce făcusem eu fusese din instinct şi imediat mi-am dat seama că el îşi culesese informaţiile despre mine din alte surse. Ştia bunăoară că în acea perioadă mi se cam întunecase mintea şi m-a luat miliţia şi m-a dus la Spitalul de boli nervoase să-mi facă un control, cunoştea şi rezultatul testelor la care mă puseseră. Şi ce făcuseră? Dăduseră chix! Toate rezultatele erau în limitele normalului…şi domnul miliţian, supărat că nu i-a ieşit pasenţa, m-a luat şi m-a depus la penitenciar…Voia să mă scoată un huligan şi chiar m-au scos la judecată. Zice judecătorul că nu se poate ca un om normal să-şi arunce un semen al lui pe fereastră. Păi dă-l dracului de semen, după ce-l prinzi cu nevasta-n casă, el, neştiind pe unde să scoată cămaşa, se aruncă pe geam ca un prost! Şi mi-au dat şase luni la locul de muncă…”Şase luni, domnule Spânache, şi copiii îmi mureau de foame acasă…” “Bine, dar n-ai executat pedeapsa..” “N-am executat-o! Văd c-o ştiţi şi pe-asta! A venit domnul inginer Ionescu la mine şi m-a îndemnat să fac recurs, a doua sau a treia zi am ieşit la raport la comandantul închisorii, plecam la muncile agricole, se lăsase aurul toamnei peste câmpie şi sufletul meu plângea ca şi toamna aia nenorocită cu vânturi şi cu ploi amarnice peste toată câmpia Banatului, am ieşit la raport-zic- şi i-am spus ce-am pe suflet şi-atunci comandantul, un om al lui Dumnezeu, a zis: fă şi dumneata o cerere şi depune-o la Direcţia Penitenciarelor şi aşa am făcut şi a doua zi de dimineaţă mă duce în hainele alea învărgate în sala tribunalului să mi se judece recursul…Acolo am rămas înmărmurit, toată sala era plină cu muncitorii de la Trust, veniseră sau îi adusese domnul inginer Ionescu să-mi fie martori. Judecătoarea, aceeaşi care mă condamnase, dă citire cererii mele şi mă întreabă dacă am avocat, n-am, am strigat eu, de unde să iau eu avocat în puşcărie? Şi atunci sare domnul inginer Ionescu şi-i strigă în batjocură: judecaţi-l fără avocat!- dar dumneata în ce calitate vorbeşti?-îl întreabă ea- în calitate de clasă muncitoare!- strigă el- priveşte-n sală toţi muncitorii ăştia sunt avocaţii lui! şi dintr-o dată s-a muiat femeia. Căzuse parcă cerul pe ea!” “Tot al dracului a rămas inginerul Ionescu!”-îşi dădu cu părerea Spânache. “La deliberare- reluai eu- mi-au dat un an jumate la locul de muncă. Astă nenorocire mi-a adus femeia mea, domnule Spânache!” “Ştiu, zice el supărat, femeia n-ar trebui să aducă nenorociri bărbaţilor, ea ar trebui să aducă fericire şi dragoste în casele oamenilor! Din păcate mai sunt şi astfel de femei…! Copiii cu cine stau?” –sare el de la una la alta. “Cu mine, ei cunosc situaţia şi s-au ataşat de mine!” “Asta nu e bine- încheie el şi plecă cu ochii pe ceas- orice s-ar întâmpla, mama rămâne mamă pentru copii! Mamele au rezonanţe sfinte în inimile copiilor…”
-->
Răspunsuri