Şi se înălţară în înaltul cerului, fiind împinşi în toate direcţile de viscolul aspru. Privindu-i, cotanilor li se părea că erau nişte dâre de fum, care se făceau din ce în ce mai mici, până se făcură invizibile în îndepărtarea lor de ei. Zburară aşa mult timp, rătăcindu-se în aer şi întunecând locurile pe unde treceau. Cine ar fi văzut acele umbre, sigur s-ar fi speriat, dar cum era iarna şi toată lumea era în casă, ele zburau nestingherite, fără să fie văzute de cineva.
La un moment dat, una din umbre se opri şi începu să se învârtă pe loc. În acel moment părea un nor mare de fum. Văzându-l, celelalte umbre îi urmară exemplul. Oprirea lor bruscă întunecă cerul. Pur şi simplu, parcă seara s-ar fi grăbit înainte de vreme şi ar fi învelit în pătura ei, ziua.
Dar umbra care se oprise prima în loc, se enervă din cauza faptului că se făcuse întuneric şi nu mai zărea nimic, deoarece stelele nu aveau cum să răsară ziua-n-amiaza-mare şi se auzi în aer un glas:
- Băăi, tâmpiţilor ce sunteţi voi! La ce v-aţi oprit? Că nu mai văd nimic! Eu m-am oprit să mă uit pe unde îşi are lăcaşul Moş Crăciun, dar voi? Că nu pot să mai văd nimic din cauza voastră!
- Moş Gerilă, nu te enerva pe noi! Îi spuse unul din moşi, că şi noi suntem în slujba dumitale, şi de-aceea ne-am oprit. Trebuie să ne oprim pentru a-ţi da ascultare şi pentru a ne supune ţie.
- Mda, ai dreptate până la urmă. Mmm, se vede treaba că nu eşti chiar aşa de tâmpit pe cât te credeam eu. Dar voi? Ce staţi aşa ca stanele de piatră? Da-ţi-vă la o parte să mă uit, că nu văd nimic!
Umbrele se îndepărtară din loc pentru a-i îndeplini dorinţa. Uitându-se în jurul lui, Moş Gerilă nu văzu nimic. Aşadar îşi reluă zborul, îşi urmă tovarăşii, furios că nu reuşea să-l găsească pe Moş Crăciun.
Moşii-Negri îşi continuară zborul când într-o parte, când în alta, agitându-se şi foşnind, provocând şi mai tare viscolul aspru. La un moment dat, Moş Gerilă se opri iar să se uite, dar de data asta, ceilalţi îşi continuară zborul, îndepărtându-se de el o distanţă destul de mare, încât Moş Gerilă nu-i mai văzu şi începu iar să strige furios:
- Băăi tâmpiţilor, unde sunteţi acum? Pentru ce v-aţi îndepărtat acum? Nu ziceaţi că sunteţi în slujba mea? Nu ziceaţi că trebuie să vă opriţi atunci când mă opresc eu, să-mi daţi ascultare şi să vă supuneţi mie?
- Ba da, dar mai înainte când ne-am oprit, te-ai supărat, pentru că nu puteai să vezi nimic de noi.
- Păi tot nişte tâmpiţi sunteţi, pentru că acum nu mai ştiu pe unde sunteţi! Şi viscolul ăsta, bată-l vina să-l bată! Că mă scoate din sărite, nu-l mai suport!
Nu mai ce grăi aşa, că viscolul se înteţi şi mai tare, supărându-se:
- Moş Gerilă, ai grijă, că dacă mă supăr, voi face în aşa fel încât nu vei mai ajunge acolo unde îţi doreşti! Cu mine ce-ai? Că eu nu ţi-am făcut nimic, şi dacă stau bine să mă gândesc, Moş Crăciun, ce ţi-a făcut? El n-are nicio treabă cu tine, e şi el cu treaba lui, nu mai tu îţi închipui că este rău şi altele.
- Măi Viscol, iartă-mi supărarea, că vorbesc şi eu fără să gândesc. Adevărul e că şi tu eşti aspru şi uite că nici nu pot să stau liniştit pe loc, din cauza ta.
- Acesta este rolul meu iarna, aşa că nu te mai lua de mine! Dacă mai spui ceva despre mine, vă scutur, şi pe tine, şi pe moşii tăi, de nu vă vedeţi, ai auzit?
- Am auzit, am auzit! Gata, nu mai zic nimic.
În timpul ăsta, moşii se apropiaseră de Moş Gerilă şi ascultau discuţia sa cu viscolul. Dar Moşul se întoarse furios spre ei şi le spuse:
- Vedeţi ce faceţi? Tâmpiţilor, ce sunteţi voi! Din cauza voastră mă cert cu Viscolul, şi cine mai ştie? Poate că şi cu zăpada asta am să mă cert până la urmă, din cauza prostiilor voastre!
- Nu din cauza noastră te cerţi cu Viscolul, ci din cauza ta Stăpâne, îi spuse acel moş negru care mai vorbise. Ce vină avem noi că te iei de el?
- Moş Gerilă, are dreptate slujitorul tău, auzi dintr-odată vorba zăpezii. Pe mine şi pe ziuă ne faci negre pe unde treci, de Viscol nu ai loc, pe Moş Crăciun nu-l suferi, dar tu, ce vrei de fapt? Din câte văd, cauţi nod în papură tuturor şi eşti pus nu mai pe rele. Vrei ca tu să te iei de toată lumea şi ea să stea drepţi în faţa ta? N-ai să vezi aşa ceva, niciodată!
- Ei lasă, zăpădă imaculată, că după ce trec, culoarea ta îşi revine la loc, aşa că nu te mai plânge! Îi răspunse îmbufnat Moş Gerilă.
- Aaa! Dar tu nu ştii că pe mine, negreala ta mă necăjeşte, şi naturii nu-i place.
- Bine, bine zăpadă, nu-mi mai filozofa tu atâta, că nici tu nu eşti mai bună decât mine. Că de multe ori viscolul te-ngheaţă şi oamenii alunecă şi-şi rup câte-o mână sau vreun picior.
- Da, aşa este, dar eu nu fac rău intenţionat ca tine, eu fac rău din cauza neatenţiei oamenilor.
- Bine, bine, hai că nu vreau să mă cert cu tine. Gata, tac şi eu, taci şi tu, bine?
- Ehei, răutatea asta a ta îţi va aduce sfârşitul ţie într-o zi, Moşule. Ascultă-mă bine, că aşa va fi, îi mai spuse zăpada.
- Da, da, cum să nu, mai mormăi Moş Gerilă, dar zăpada nu-i mai zise nimic. Văzând că se făcuse linişte, vru s-o mai provoace încă o dată, şi continuă:
- Nu mai zici nimic, ha? Gata, ai amuţit!
Dar zăpada tăcu şi de data asta. Văzând că nu i se mai răspunde, continuă nervos:
- Ei, voi tâmpiţilor ce sunteţi! Haideţi, să mergem să-l căutăm pe Moş Crăciun! Şi nu vă mai holbaţi la mine ca nişte proşti!
Dar niciunul dintre moşii-umbre care-l însoţeau, nu mai spuse nimic. Văzând că toţi tăceau, se învârti câteva clipe pe loc, apoi o luă într-o direcţie oarecare prin aer, fiind urmat de tovarăşii săi. Şi bântuiră cerul mult timp de colo-colo, până seara. Norocul lor cu stelele şi cu bucăţica de lună care mai lumina din spatele norului ce nu se dădea la o parte din calea ei, că altfel, Moş Gerilă şi ai lui n-ar mai fi putut să zărească nimic, jos. La un moment dat, zăriră nişte luminiţe şi auziră colindele de Crăciun.
- Ei, uite acolo! Strigă Moş Gerilă, uite! În sfârşit l-am găsit pe Moş Crăciun! În sfârşit voi da ochii cu el!
- Daaa! Uite! Aşa este Stăpâne! Îi răspunse una din umbre.
- Taci măi, taci! Că dacă nu vedeam eu, tu n-ai fi văzut nimic, măi tâmpitule ce eşti!
- Cum să nu văd? Că doar nu-s chior nici eu, şi nici ceilalţi care suntem în slujba dumitale!
- Ei, n-am vrut să spun asta! Se mai domoli Moş Gerilă, dându-şi seama că dacă tot le vorbea urât, s-ar putea s-o păţească rău de tot. Şi nu-i era de alta, dar poate că singur nu s-ar fi descurcat, avea nevoie de slujitorii lui. De parcă i-ar fi ghicit gândurile, moşul care-i tot vorbea, îi spuse:
- Stăpâne, ai putea să mai laşi garda jos din când în când, şi să nu ne mai faci tâmpiţi la fiecare cuvânt? Noi îţi suntem alături şi facem şi noi ce putem, dar te rog, nu ne mai jigni întruna.
- Bine, bine! Dar ce sensibili sunteţi voi! Gata, nu vă mai fac tâmpiţi, dar fiţi şi voi mai atenţi la ce faceţi!
Văzând că nimeni nu-i mai răspunde, Moş Gerilă se învârti în aer de bucurie că găsise în sfârşit lăcaşul lui Moş Crăciun. Celelalte umbre îi urmară isonul. Se învârtiră cu toţii preţ de câteva clipe, văzând de sus cum Moş Crăciun dădea noroc cu Mitru, apoi cum îl îmbrăţişa cu drag.
În acel moment hotărâră să coboare. Până ajunseră jos, Mitru era deja pregătit să plece cu cadourile primite, alături de curier. Când fură văzuţi de Moş Crăciun, umbrele pătaseră zăpada şi întunecaseră destul acel loc. Se transformară în moşii negri care fuseseră eliberaţi de cotanii năzdrăvani. Moş Crăciun, curierii şi lăutarii rămaseră nemişcaţi o perioadă, fiind nedumeriţi cum de reuşiseră să scape din colivia uriaşă.
Dar Moş Crăciun fu primul care îşi reveni şi vorbi:
- Moş Gerilă, ce cauţi tu aici? Cum de-ai reuşit, tu şi ai tăi să scăpaţi din colivia aia mare şi bine-ncuiată?
- Ei, cum! Doar ţi-am promis eu că voi scăpa şi te voi găsi, frăţioare Moş Crăciun. Sau ai uitat?
- Nu, nu am uitat, şi şi nici frăţiorul tău nu sunt, auzi? Îi răspunse Moş Crăciun, dar dacă tot ai reuşit să scapi, ce vrei?
- Vreau ca tu să nu mai trimiţi cadouri, vreau ca Pădurea Soarelui să devină Pădurea Lunii şi a Stelelor, vreau ca tu să dispari.
- Ei, ce vrei tu, nu se poate, să ştii!
Dar Moş Crăciun nu mai putu să spună nimic, căci Moş Gerilă îi dădu o palmă zdravănă. Şi imediat ceilalţi moşii negri şi urâţi îi atacară pe curieri şi pe lăutari. Până şi animalele fuseseră atacate şi majoritatea oamenilor de zăpadă fură dărâmaţi. Lăcaşul fermecat al lui Moş Crăciun se transformă într-un loc infernal. Mitru se speriase şi încerca să se dea la o parte din calea tuturor. Gândurile lui zburară spre Lica şi spre copiii lui.
,,Doamnee! Cum mai ajung eu acasă? Nu mi-ar fi dac-aş ajunge cu mâna goală, nu mai s-ajung la ei! Şi Moş Gerilă ăsta şi cu urâţeniile astea de moşi, de unde-o fi apărut? Deci sunt doi moşi, chiar există şi Moş Crăciun, şi Moş Gerilă?!’’
Apoi rosti în gândul său Tatăl nostru, după care îşi făcu semnul crucii.
va urma
Mihaela Moşneanu
-->
Răspunsuri