Cotanii îi priviră îndelung pe moşii negri care se transformaseră în umbre, zburând spre înaltul cerului şi îndepărtându-se. Când dispărură în zare, unul din ei îi spuse stăpânului lor:
- Oare am făcut bine că am descuiat măgăoaia asta de colivie şi că i-am lăsat să plece?
- Cine ştie? Răspunse cotanul care mai vorbise înainte de plecarea moşilor negri, cine ştie dacă o fi bine sau rău? Mie oricum, nu-mi miroase a bine.
Apoi gândindu-se puţin, se-ntoarse spre Stăpânul lor şi zise:
- Stăpâne, cine-i Moş Crăciun ăsta?
- Ei, este un moş foarte bătrân, un moş nemuritor, despre care se spune că ar veni în fiecare an, de Sărbătorile sfinte ale oamenilor. Cică e trimis de Fiul Domnului şi-ar aduce cadouri tuturor oamenilor.
- Păi şi cum? Îi cunoaşte pe oameni?
- Se spune că-i cunoaşte, pentru că Fiul Domnului îi povesteşte tot, înainte de-al trimite în fiecare an, în Pădurea Soarelui.
- În Pădurea Soarelui? Păi noi nu suntem acum în această pădure? Ce-ar fi dacă am merge şi noi să-l vedem?
- Daaa, Stăpâne! Dă-l în colo, cuib ne trebuie nouă?
- Păi cum să nu, putorilor ce sunteţi voi! Nu vă e ruşine, aşa puţin? Una-două căutaţi voi ceva de care să vă agăţaţi, nu mai ca să nu vă apucaţi de treabă. Gata, să nu vă mai aud. La treabă cu voi!
- Şi ce trebuie să facem prima oară?
- Cum ce să faceţi prima oară? Măi, acum mai faceţi şi pe proştii, de parcă aşa aţi fi! Căutaţi iarbă, vreascuri, şi tot ce mai este pe sub zăpadă., ca să punem aici, să ne fie şi nouă cald.
- Să căutăm sub zăpadă? Păi cine găseşte iarna ceva? Stăpâne, n-ar fi mai bine să lăsăm pân’ la primăvară? Că acum, nu cred să găsim ceva.
- Măi, măi, frăţiorii mei trândavi şi pişicheri, le spuse cu un glas împăciuitor stăpânul cotanilor, cum vreţi voi să scăpaţi de muncă pentru a vă face un cuib al vostru.
Apoi tăcu şi căzu pe gânduri. Ştia că fârtaţii săi erau departe de fi proşti şi că aveau şi ei dreptatea lor. Iarna era mai greu să găsească iarbă, vreascuri şi altele de trebuinţă pentru a face un cuib. Dar văzându-l că nu mai spune nimic, unul dintre cotani insistă:
- Hai Stăpâne, ştii foarte bine că este aproape imposibil să ne facem un cuib ca lumea, iarna. Îl lăsăm acum, şi la primăvară ne întoarcem şi îl facem.
- Da, aproape, dar nu chiar imposibil. Dar problema voastră cea mare nu ar fi că nu găsiţi nimic dacă vă apucaţi să căutaţi, ci că sunteţi nişte leneşi fără pereche. Ştiu că nu aveţi niciun chef să vă apucaţi de treabă. Aşa că nu vă mai plângeţi voi că nu aţi găsi nimic, pentru că este iarna.
Niciunul dintre cotani nu mai îndrăzni să spună nimic, pentru că se cunoşteau foarte bine. Ştiau foarte bine că are dreptate în ceea ce spunea. După ce se mai gândi câteva clipe continuă:
- Bine măi fraţilor, bine! Fie cum vă este voia. Aşa să fie! Atunci hai să plecăm de-aci, dar la primăvară ne-ntoarcem, da?
- Da Stăpâne, ne vom întoarce la primăvară şi ne vom face cuibul aici, în colivia asta mare.
- Sigur ne vom întoarce?
- Sigur, Stăpâne, cum să nu?
- Bine atunci, hai să plecăm.
Şi stăpânul înepu tare:
- Cotaaan! Cotaaan! Cotaaan!
- Cotaaan! Cotaaan! Cotaaan! Îi ţinură ceilalţi isonul.
Apoi îşi luară zborul. Viscolul începuse şi el de ceva timp să vâjâie puternic. Cotănelile păsărilor uriaşe şi viscolul formau un cor gălăgios şi insuportabil în văzduh.
Zburară aşa o perioadă, la fel ca şi moşii negrii, până când stăpânul cotanilor le vorbi fraţilor săi:
- Măi fraţilor, ce-ar fi să-l căutăm pe Moş Crăciun, să-l cunoaştem şi noi? Mai ales că moşul ăla negru şi urăt, împreună cu ai lui îl căutau.
- Daaa, Stăpâne! Vorbi unul din cotani, şi dacă mi-aduc eu bine aminte, nu-l prea iubeau moşii negri pe Moş Crăciun. De ce oare?
- Mda, aşa este, răspunse altul.
Stăpânul cotanilor nu mai răspunse, dar se gândi:
,,O fi că Moş Crăciun, moşul nemuritor, o avea nevoie de ajutor. Cred că moşii negri şi urâţi l-au găsit deja. Cine ştie ce se întâmplă acolo, în lăcaşul său.’’
Apoi le spuse cotanilor săi:
- Bine măi fraţilor, hai să-l căutăm şi să-l cunoaştem pe moş.
- Cotaaan! Cotaaan! Cotaaan!
Şi îşi continuară zborul, fâlfâind din aripile lor mari şi cotănind întruna, mult timp. Seara îi prinsese zburând, făcând gălăgie şi căutând lăcaşul lui Moş Crăciun. La un moment dat, văzând că zburau când într-o parte, când în alta şi nu-l zăreau pe niciunde, unul dintre cotani vorbi:
- Fraţilor, cred că nu-l vom găsi pe moşul nemuritor. Probabil nu-i adevărată existenţa sa, ci e doar o legendă.
- Ei, şi eu parcă aş gândi ca tine, dacă nu ne-am fi întâlnit cu acei moşi negri şi urâţi, care au vrut să-i scăpăm din colivie pentru a putea pleca în căutarea lui Moş Crăciun, răspunse stăpânul.
- Măi cotanilor, nu-i legendă, se auzi vorba viscolului. Este adevărat că Moş Crăciun există. Acolo, în lăcaşul său nu pot să-mi fac de cap nici eu, nu am voie de Sărbători, atâta timp cât moşul şi ai lui sunt aici, în Pădurea Soarelui.
- Cum adică nu ai voie să-ţi faci de cap, Viscol? Întrebă nedumerit stăpânul cotanilor.
- Nu am voie să mă dezlănţui cum îmi place mie iarna, căci moşulului îi trebuie neaua liniştită pe pământ, să-i stea podoabele agăţate pe brazii verzi şi să-i cânte lăutarii, să fie frumos.
- Da, aşa este, Moşului trebuie ca în lăcaşul său din fiecare an să fie sărbătoare. Toţi cei care ajung acolo să simtă că Sărbătoarea sfântă de Crăciun este plină de iubire şi de Duhul Sfânt, vorbi şi zăpada. Şi dragi cotani, să ştiţi că acei moşi negri pe care voi i-aţi scăpat din colivia lor, sunt puşi nu mai pe fapte rele. Stăpânul lor este Moş Gerilă, unul din cei care se împotrivesc Crăciunului, şi vor să-i facă rău lui Moş Crăciun.
Cotanii ascultară poveştile viscolului şi ale zăpezii. Apoi nu mai spuseră nimic câteva clipe. Fâlfâiră din aripi, rotindu-se pe loc şi făcând gălăgie. Văzând asta, zăpada îşi continuă vorba:
- Acei moşi negri, împreună cu stăpânul lor Moş Gerilă vor să-i facă rău lui Moş Crăciun, vor să-l împiedice pe acesta să-şi ducă la îndeplinire sarcina pe care o are. Nu ştiu din ce motiv, dar ştiu că moşii negri nu-l iubesc prea mult.
- Păi şi până la urmă, cum ştim noi care este adevărul? Dacă moşii negri cu Gerilă al lor sunt îndreptăţiţi să nu-l placă pe Moş Crăciun?
- Păi îţi spunem noi, vorbi iarăşi viscolul. Ştim sigur că Moş Crăciun este bun, iar Moş Gerilă ăsta este unul din răfăcătorii lumii. Ia să-mi spui tu, Stăpân al cotanilor, unde i-aţi găsit voi pe moşii negri?
- Mda, în colivia aceea mare, răspunse acesta.
- Aha! Vorbi din nou zăpada, şi nu vă-ntrebaţi, oare de ce erau bine zăvorâţi acolo?
Cotanii începură să facă o gălăgie de nedescris, dar stăpânul lor tăcea. Aducându-şi aminte de moşii cei negri, de când îi găsise în colivia cea mare şi până în momentul când plecaseră în zbor, în chip de umbre, se gândi în sinea lui:
,,Cred că ar trebui neaparat să-l cunosc şi eu pe Moş Crăciun. Dacă are nevoie de ajutor, după cum i-am cunoscut eu pe moşii aceia negri şi urâţi?’’
După ce-şi termină gândul, vorbi:
- Dragă Viscol, drăguţă Zăpadă, vă mulţumesc pentru tot ce ne-aţi spus. Dragii mei cotani, haideţi să-l căutăm pe moşul nemuritor.
- Cotaaan! Cotaaan! Cotaaan!
Apoi părăsiră locul de unde vorbiră cu zăpada şi cu viscolul în fâlfâiri de aripi şi în gălăgie. Zburară mult timp, uitându-se peste tot după Moş Crăciun, până văzură nişte mogâldeţe care se mişcau pe pământ. Uitându-se mai bine, cotanii bănuiră că au găsit lăcaşul moşului nemuritor. Fără să-şi mai spună nimic, cotanii îşi îndreptară zborul spre pământ. Pe măsură ce se apropiau, văzură cum moşii cei negri se îmbrânceau sau se băteau cu oamenii lui Moş Crăciun, în timp ce Moş Crăciun se lupta cu Moşu Gerilă.
Cotanii ajunseră într-unul din momentele când moşul nemuritor încerca să se apere de Moş Gerilă, dar acesta îl trântise la pământ. Şi nu mică le fu surpriza moşilor cei negrii, când văzură păsările uriaşe şi gălăgioase, care se aruncară asupra lor. Stăpânul cotanilor se repezi direct peste Moş Gerilă, trântindu-l la pământ.
- Ceee? Ce-i cu tine aici? Şi cu fraţii tăi, Stăpân al cotanilor? Izbucni Moş Gerilă, nu ziceai că vrei să-ţi faci cuib în colivia aia mare? Nu-nţeleg cum de v-aţi răzgândit.
- Ei, nici nu trebuie să-nţelegi tu ceva, Moş Gerilă. Din câte văd eu, am greşit că v-am eliberat din acea colivie. Şi dacă va fi nevoie, mă voi lipsi de cuib, şi împreună cu fraţii mei, o să vă luăm cu forţa şi o să vă ducem înapoi la colivia voastră.
va urma
Mihaela Moşneanu
-->
Răspunsuri