­
Pădurea Soarelui (6) - Clubul de proză - Cronopedia

Pădurea Soarelui (6)

   Moş-Gerilă şi moşii cei negri erau nedumeriţi de apariţia păsărilor, care îi eliberaseră din uriaşa colivie. Pentru un moment se opriseră din lupta cu oamenii lui Moş Crăciun, astfel că păsările profitară de acest lucru, pentru a-i ataca, în timp ce moşul cel negru şi urât îi răspundea stăpânului lor:

   - Dar ce treabă ai tu, stăpân al cotanilor? Noi v-am lăsat colivia să vă faceţi cuib, aşa că n-ar trebui să fii aici cu fârtaţii tăi.

   - Aha. N-ar trebui să fim aici, fiindcă nu-ţi convine ţie, nu? Că tu şi moşii tăi trebuie să-i faceţi rău lui Moş Crăciun. Noi nu v-am eliberat de acolo pentru a face rău în lume, cum doreşti tu şi-ai tăi.

   - Nu-i treaba ta cotanule, ce am eu de împărţit cu Moş Crăciun şi cu ai lui. Treaba ta şi a celorlalte păsări era să vă faceţi acel cuib, după cum ne-am înţeles, nu să veniţi peste noi să ne stricaţi planurile cu moşul, şi cu sărbătorile.

   - Da, cum să nu? Nu-i treaba noastră, nuuu!

   Şi stăpânul cotanilor se repezi spre Moş Gerilă, lovindu-l cu o aripă. Ghearele sale ascuţite ieşiră la iveală şi începu să-l zgârâie peste tot, facându-i răni, şi din ele curgeau un sânge vâscos, care pătă în câteva clipe zăpada. Ceilalţi cotani se luptau şi ei de zor cu fârtaţii lui Moş Gerilă şi peste tot se vedeau nişte pete urâte. Lupta cotanilor şi a moşilor negri iscase un vacarm de nedescris.

   Între timp, Moş Crăciun şi oamenii săi reuşiră să se ridice de pe pământ, în timp ce Mitru privea în toate părţile îngrozit şi se ferea cum putea din calea cotanilor, a curierilor şi a lăutarilor, care se luptau cot la cot cu moşii cei negri. Uneori cotanii îl lua în braţe pe câte unul şi-l azvârlea la câţiva paşi de un moş negru. Dar oamenii moşului nemuritor nu se dădeau în lături, cu toate că păsările uriaşe le sărise în ajutor. Frumuseţea sărbătorii de Crăciun dispăruse cu totul, datorită măcelului care avea parte acolo, în lăcaşul moşului nemuritor.

   Nimic nu părea să mai salveze sărbătoarea, când, dintr-o dată, apăru o lumină, care invadă lăcaşul sărbătorii, orbindu-i. Oprindu-se din luptă, priviră spre cer şi văzură o stea luminoasă şi mare. Din stea se văzu cum o uşă aurie şi mare se deschise, şi doi îngeri îmbrăcaţi în straie albe, cu părul lung şi cu aripi coborâră în zbor pe pământ. Unul din ei avea trei lacăte mari, într-o mână şi celălalt avea o harpă. Când ajunseră pe pământ, cel cu harpa, începu să cânte duios una din colindele de Crăciun. Celălalt înger îi privi pe toţi şi apoi vorbi:

   - Moş Crăciun, cum te simţi? Acum am venit noi, să-i ajutăm pe cotanii aceştea nesăbuiţi, care i-au eliberat pe Moş Gerilă şi ai lui. Şi totuşi, ei n-aveau de unde să ştie că nu au voie să-i elibereze, nu ştiau că ei sunt răi.

   - Îngeraşii mei dragi, ce bine că aţi venit! Dar cum îi veţi lua de aici, să-i duceţi înapoi, ca să mă lase în pace să-mi duc până la capăt misiunea pe care o am aici, în Pădurea Soarelui?

   - Nu te preocupa dragă Moş Crăciun, răspunse îngerul care avea cele trei lacăte. Cotanii ne vor ajuta să-i ducem înapoi. Aşa cum au ştiut să-i elibereze, acum vor şti să ne şi ajute, să-i luăm de aici. Nu-i aşa, cotanilor?

   - Cum vom face asta, Îngerule? Întrebă nedumerit stăpânul cotanilor.

   - Ca să nu mai poată fi liberi niciodată, să se transforme în umbre, fiecare cotan de-al tău îl va prinde pe fiecare dintre moşii cei negri cu ghearele şi va zbura înapoi cu ei până la colivia părăsită de voi. Şi de cuib, să nu-ţi fie teamă că nu vei avea la primăvară, îţi vei găsi tu un loc undeva. Iar dacă  fârtaţii tăi vor dori cuib la fel ca şi tine, o să vă faceţi unul de toată frumuseţea, dar moşii cei negri şi urâţi trebuie neaparat să fie duşi şi închişi la locul lor.

   Apoi îngerul care vorbise, se întoarse din nou spre Moş Crăciun şi îi spuse:

   - Nu-ţi face griji dragă Moşule, misiunea ta va fi dusă până la capăt şi în acest an, şi în toţi anii care vor veni de-acum în colo. Apoi se întoarse spre Mitru, care era atent ca o statuie mută, şi îi vorbi cu blândeţe:

   - Mitre, văd că eşti tare speriat de ceea ce se întâmplă aici, dar linişteşte-te, dragul meu! Curierul lui Moş Crăciun te va duce acasă, la Lica şi la copiii tăi, după ce eu şi cotanii vom pleca împreună cu aceşti moşi hidoşi, care nu ştiu altceva decât să facă rău.

   Mitru nu reuşi să spună nimic pe moment, dar după câteva clipe reuşi să vorbească:

   - Mulţ..., mulţumesc Îngerule! Nu mi-ar păsa aşa mult de mine, dar de Lica şi de copilaşii mei mi se rupe sufletul să rămână singuri. Ce-ar face ei? Cum s-ar descurca? Ei sunt toată viaţa mea, sunt totul pentru mine.

   - Ţi-am spus, fii liniştit, că totul va fi bine. Vei ajunge cu bine acasă, curierul te va duce cu tot cu lemne şi cu cadourile primite pentru familia ta.

   Apoi se întoarse către cotani şi le spuse:

   - Haideţi, dragii mei cotani, luaţi-i pe moşi, şi hai să plecăm.

   - Acum îi luăm şi mergem, răspunse stăpânul cotanilor.

Şi împreună cu ceilalţi fârtaţi se repeziră spre moşii cei negri, îi prinseră cu ghearele cât putură de repede şi se înălţară în zbor, în timp ce moşii cei negri urlau furioşi de mama focului. Moş Gerilă îi strigă lui Moş Crăciun:

   - Am să mai scap eu şi te voi găsi din nou, Moş Crăciun!

   - În veci, n-ai să mai scapi, Moş Gerilă! Îi strigă stăpânul cotanilor. Voi avea grijă să dau sfoară-n ţară, să se ştie cine eşti, şi nimeni nu o să vă mai descuie acea colivie pentru a  face rău lui Moş Crăciun şi oamenilor săi!

   - Atunci, dacă promiţi asta, este bine cotanule, îi răspunse îngerul.

   Şi atunci, fără să mai spună nimic, îi făcu un semn îngerului care cânta la harpă. Când se ridicară în sus, lăcaşul lui Moş Crăciun se transformă din nou în ceea ce era prima oară, înainte de a sosi moşii cei negri şi urâţi. Toţi brazii erau luminaţi de podoabele şi betelele puse, oamenii de zăpadă erau din nou la locul lor ca şi cum nimic nu se întâmplase, lăutarii începură să cânte iar, curierii umblau de colo-colo cu sacii în spinare, pregătindu-se să plece fiecare, acolo unde trebuia să ajungă, să împartă cadourile.

   Steaua de pe cer o porni după cei doi îngeri, după cotani şi după moşii cei negri. Ştiind drumul şi locul unde era colivia abandonată, îngerii îi conduseră pe cotani până acolo, ajungând repede. Dându-le drumul moşilor, cotanii se repeziră spre colivia cea uriaşă, şi o ridicară, fiindcă ei o lăsaseră trântită pe jos, atunci când plecaseră. După ce o ridicară, în cotănelile lor, atunci se repeziră spre moşii cei negri şi îi aruncară unii peste alţii, făcându-i pe aceştea să urle. Îngerul care avea lacătele, repară ca prin farmec încuietorile şi puse lacătele cele noi. După ce încuiară bine, dădură să plece, dar Moş Gerilă le strigă îngerilor şi cotanilor:

   - Nu mă las până nu voi scăpa iar, nu m-aţi învins voi pe mine şi pe fârtaţii mei, auziţi?

   - Nici noi nu ne vom lăsa, vom avea grijă ca voi să nu mai scăpaţi niciodată de-aici, auzi tu? Răspunse stăpânul cotanilor. Niciodată nu veţi mai putea să-i faceţi rău lui Moş Crăciun, şi niciodată sărbătoarea nu va fi oprită în Pădurea Soarelui, auziţi voi, moşi negri şi urâţi?

   - Promiteţi dragi cotani, că o s-aveţi grijă ca ei să nu mai scape niciodată de aici? Întrebă îngerul cu harpă, de data asta.

   - Promitem Îngerilor dragi! Mergeţi sănătoşi, acasă la voi, că noi aşa vom face. Moşii cei negri şi urâţi nu vor mai scăpa şi nu vor mai face rău niciodată lui Moş Crăciun, şi nimănui!

   - Bine dragii noştri, bine! Răspunseră acum, amândoi îngerii. După care se înălţară, luându-şi rămas-bun de la cotani şi apoi zburară în sus, spre steaua cea luminoasă, intrând înapoi pe uşa aurie de unde ieşiseră. Apoi steaua se îndepărtă şi ea, strălucind pe cer, în timp ce cotanii şi moşii furioşi o priveau. Peste câteva clipe, cotanii îţi luară şi ei zborul, fâlfâind puternic din aripi şi făcând gălăgie, fără să se mai sinchisească de Moş Gerilă şi ai lui, care urlau de furie, din cauza neputinţei. Auzindu-le urletele şi fiindcă li se părea că sunt insuportabile, viscolul începu să arunce cu troienele de zăpadă în colivie şi în ei.

   În acelaşi timp, cum toate erau din nou bune şi frumoase în lăcaşul lui Moş Crăciun, acesta îi spuse lui Mitru:

   - Acum Mitre, tot răul a trecut, aşa că vei ajunge liniştit acasă, alături de curierul meu.

   - Mulţumesc Moşule drag! Abia aştept să ajung acasă, şi abia aştept să povestesc tot ce-am păţit. Pot să povestesc şi despre moşii cei negri şi urâţi? Şi despre cotani, şi despre steaua luminoasă şi îngerii care ne-au scăpat pana la urmă de tot necazul?

   - Ţi-am spus că va trebui să povesteşti despre mine, şi dacă ai avut parte de această soartă, de a-i cunoaşte pe Moş Gerilă şi ai lui, pe cotani şi mai ales, pe îngerii care au coborât din acea stea, atunci povesteste tot, Mitre. Tot Brăneştiul să ştie că în Pădurea Soarelui, vine în fiecare an, Moş Crăciun cu cadouri pentru toată lumea.

   Se mai îmbrăţişă o dată cu moşul cel nemuritor, apoi se urcă în căruţă, alături de curierul care se urcase deja şi-l aştepta. După ce îşi mai luă o dată rămas-bun de la Moşul şi de la tot ce era în jurul său cu privirea, curierul porni căruţa şi căluţul o întoarse nechezând spre drumul care ducea la casa lui Mitru. Câţiva lăutari se luaseră după ei şi îi însoţiră până la ieşirea din acel loc minunat unde era Moşul, curierii lui şi Sărbătoarea sfântă de Crăciun.

   Şi aşa se întoarse Mitru acasă, alături de unul din curierii Moşului, cu sufletul plin de sărbătoarea sfântă şi de amintirea spaimei că era cât pe-aci să nu se mai întoarcă acasă, din cauza moşilor cei negri. În prag stătea Lica lui cu Anuţa în braţe şi cu Ghiţă lângă ea. Coborî zvelt din căruţă şi alergă spre soţia lui care era mirată şi nu înţelegea nimic.

Dar el o linişti, spunându-i:

   - L-am văzut pe Moş Crăciun în Pădurea Soarelui. Am să-ţi spun cea mai frumoasă şi cea mai grozavă poveste pe care am trăit-o în viaţa mea!

   Descărcă sacii, ajutat de curierul Moşului şi apoi intrară în casă cu sacul plin de cadouri şi alte lucruri trebuincioase. Vasilica făcuse mâncăruri delicioase. După ce intră în casă şi-l pofti şi pe Moşul-curier înăuntru, Mitru le povesti copiilor şi nevestei sale despre Moş Crăciun din Pădurea Soarelui toată noaptea, şi despre toată aventura care o trăise acolo, în timp ce mâncară bine şi chefuiră până în zori, când curierul Moşului îşi luă rămas-bun de la Mitru şi de la familia lui. Apoi se urcă în căruţă, îi dădu un bici uşor calului şi-o porni înapoi spre Pădurea Soarelui, precum spusese Moşul să facă.

Sfârşitul poveştii lui Mitru

Mihaela Moşneanu 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –
Voturi 0

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentariile sunt închise.

-->