În seara aceia se culcase frântă de oboseală aproape de ora 24 sperând să doarmă neîntoarsă. Adormi imediat însă se trezi brusc în miez de noapte cu imaginea bunicii moartă, întinsă pe masă. S-a speriat îngrozitor. Era ora 3 dimineaţa. A alungat acea imagine din minte şi obosită a adormit din nou. A trezit-o vocea bunicii care-i scutura uşurel umărul strigând-o: “- Corina, Corina, scoală-te mamă că e ora 5 şi trebuie să te pregăteşti pentru serviciu” Dormise adânc şi ar mai fi dormit încă, i se păruse că a trecut doar o clipă de când a adormit. Îi zise bunicii: “-mai lasă-mă mamă încă cinci minute, mi-este tare somn”… După alte cinci minute bunica o trezi din nou: “- Corina, Corina, scoală-te mamă că ai să întîrzii”… Se sculă încă somnoroasă şi imediat îşi aduse aminte că bunica este moartă. Curios, lucrul acesta nu o mai sperie ba chiar o amuză apoi o întrebă pe bunică: “-ascultă, ce cauţi tu aici”?
“- Păi nu m-ai chemat tu”? veni răspunsul bunicii… Îşi aminti că la ora trei din noapte s-a trezit cu imaginea bunicii moarte şi…tăcu. Merse la baie.În bucătărie aragazul ardea.Pe foc se afla un lighean de plastic în care fierbeau nişte rufe albe. Apa cu detergent se umflase şi cursese pe aragaz. Se miră că ligheanul de plastic nu se topise apoi, lăsă focul mai mic. Îşi dăcu seama că bunica făcuse asta pentru că în ultimii ani de viaţă mereu făcea boacăne cum ar fi băgatul papucilor în frigider sau a farfuriilor cu mâncare în şifonier. Se întoarse în cameră şi bunica începu să o zorească să se îmbrace. Îi spuse că împreună cu fata ei, mama Corinei vor trebui să meargă împreună o bucată de drum, că ea se grăbeşte fiindcă are drum lung de făcut. Între timp sosi şi mama Corinei şi toate trei ieşiră din locuinţă. De acum, decorul nu mai era cel cunoscut. Se aflau într-o grădină de munte , o livadă cu pomi frucitferi şi iarbă prin care trebuiau să treacă. Grădina era destul de mare , împrejmuită cu un gard de sîrmă ghimpată, mărginită de o şosea asfaltată. Accesul la şosea se făcea printr-un pârleaz.
Bunica le zorea mereu spunând că e grăbită şi are drum lung de făcut. Ajunse la marginea grădinii Corina se repezi la pârleaz să-l sară prima dar, bunica o prinse energic de mână şi-I spuse că numai ea va trece dincolo de el, ele vor trebui să rămână în grădină. Peste şosea, vis-à-vis de grădină din cauză că terenul era mult mai înalt, era un parapet din zid care proteja şoseaua în caz de alunecare de teren. Sus pe parapet, stătea un băieţel cam de 7-8 ani brunet şi cu ochi negri care-şi legăna picioarele. Bunica ni-l arătă şi ne spuse că este de la Cluj singurul copil al unor doctori foarte cunoscuţi, familia Cristea, care a murit acum trei zile într-un groaznic accident de maşină şi că ea trebuie să-l însoţească. Ne-a mai spus că părinţii copilului, sunt devastaţi de durere. Aveau un drum lung şi anevoios de făcut iar ea, trebuia să se grăbească. Şi-a luat la revedere de la Corina şi mama ei şi a trecut pârleazul. Copilul a coborât parapetul a luat-o de mână şi au plecat, băiatul sărind când pe un picior când pe altul iar ea, uitându-se mereu înapoi către ele parcă cu părere de rău. Mersul lor era agale acum iar bunica întorcea capul destul de des. Au privit către bunică până nu s-a mai văzut.
( va urma)
-
-->
Răspunsuri
Mă bucură să vă întâlnesc și în calitate de prozatoare. Felicitări!
Mă stârneşti! Şi, şi??? Pup, mă faci curioasă, ţi-am zis!
Minunată proză ...Felicitări!
Mulţumesc domnule Munteanu, sugestivă imagine....